Trandafiriu crepuscular

Trandafiriu crepuscular cu margini violacee
se destramă încet în seara de vară,
noaptea se apropie cu ochi de stele.

Privirea se îmbată cu plăcerea uimirii,
se nasc brodate trăiri de taină
care lasă dezvelit frumosul,
toţi oamenii sunt exaltaţi de mirajul
asfinţitului pe cer.

Mă ispitesc luminile colorate
ca un curcubeu lichid pulverizat.

Învăţ pe de rost noaptea să citească,
apele somnoroase şipotesc rar
prin arbori curg razele albe,
acoperişurile capătă luciu metalic
şi la fiecare poartă un înger se roagă
cu dimineaţa-n aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să curgă pe apele plânse de stele

Visele au despărţit somnul de nemurire,
rup noaptea în bucăţi ocolite de întuneric
şi aştept să se crape de ziuă, lumina să-l descompună,
să curgă pe apele plânse de stele

Vreau ca prezentul să mă apropie de un viitor demiurgic,
să uit marile păcate ale trecutului,
dimineţile să-mi poarte soarele pe umeri
şi ziua să îmbrace mătasea divină
în care oamenii îşi vor dărui pacea unul altuia.

Dragostea îi va cuprinde pe toţi
în subţirele vernisaj al feeriei nostalgice
până când în strat de platină luminos
iubirea ta se va sfârşi la cumpăna singurătăţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile, contur de aripi

Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el,
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat,
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masa de piatră

Ne întoarcem în miezul iubirii,
să aşezăm bucuria-n cuvinte
la masa de piatră medităm în tăcere,
în rotunda formă a universului
până pătrunde adânc în lucruri,
de seminţele germinează dezbrăcate
în pământ sub stele cu amfore-n braţe.

Mâinile îţi împlinesc sânii-n mugur,
ovale gurile poftesc sărutu'-n fiecare zi,
de-n odăile inimii înfloresc dorinţele
şi visele îmblânzite capătă trup de pasăre
într-un zbor peste păduri la crepuscul
unde se nasc astre-n aşteptare.

Ochii tăi văd cum se apropie întunericul,
se tulbură rătăciţi în depresiuni
prin care nu trece nimeni, doar vântul
îţi lasă o boare aromată pe faţă,
de parcă de pe drumuri dezbrăcată iubirea
soseşte-n casă odată cu noaptea
şi adoarme-n descântecul mamei.

Sculptorul gânditor cu fruntea-n stele
aşteaptă să-i vină luceafărul la masă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările

Sub o geană de lumină
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.

Umbrele se joacă cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-şi tremură frunzele-n aer.

Tăcerea se-nfăşoară-n tristeţe
sub semnele unor zodii străine
fără nerv.

Cu oase albe, subţiri păsările
fluieră seara-n vânt
venirea toamnei

trasă de care de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mintea în aburi

Lumini se plimbă pe cer,
cei ce le urmăresc nu ştiu ce sunt
avioane nu-s.

Noaptea capătă o crustă de întrebări
cu răspunsuri înnodate la capete,
alte posibilităţi dacă există,
nu pot fi acceptate.

Cu mintea în aburi
încerc un fel de lămurire.

Stăpânit de lumini jucăuşe, intermitente,
neîmpăcat în credinţă
cu ochi obosiţi
de spaţiul îngropat în minte,
merg mai departe după aceleaşi percepte
cunoscute demult.

Memoria cu sertarele deschise
lasă să se aşeze aureolă şi teamă
ce face aici popas.

Orice lumină mă bucură
ca un vin învechit
cu gust fructuos

şi noaptea
mi-o face albastră.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt din zbor

lumina se stinge ia foc noaptea

întunericul e slăbit
dar mâinile îl vindecă de cer
să i se piardă urma

stelele foşnesc pe acoperişuri
tăcerea mă îmbie să ascult
aud strigătul unei păsări
ce nu se satură de zbor

răsăritul deschide calea
ridic privirea şi mă înalţ
tu rămâi cu durerea

deşertăciunea face paşi
trece prin fisurile lumii
se apropie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de ploaie

în nopţile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride

dincolo de margini lichide
lumina-şi capătă surâsul senin şi blând
ca o iubită după sărut.

timpul este o linie nesfârşită
nu ştie nimic
îşi caută noi puncte prin care să treacă

din palmele mele muncite
adun puţine monede în buzunare
să-mi cumpăr liniştea vândută de monştri

Doamne tu ştii mai bine
gândurile care se nasc din suflet
şi nu mă laşi în păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea curioasă

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
şi nu vor mai trece nefructificate

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de lună

noaptea se rupe de oameni
dar toţi o ştiu cu faţa cernită
şi pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poţi pune mâna

orice mişcare uşoară trezeşte teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul şi zânele lui
păsări de lună
cântec şoptit la stele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu flori de tei în păr

Acolo voi înnopta
printre necunoscutele din strofele poemelor
cu flori de tei în păr
şi nuferi la gleznele fine pe apele visului.
Pulbere de polen pe sprâncenele nopţii
îmi risipesc arome odihnitoare.

Tunet de sunete în pereţii clopotelor,
răbdare ruptă de ispite, preţul trădării
într-un contur şters, învechit,
rugină poroasă de metal pe pielea sferelor
rostogolite şerpuit printre stele.

Moartea zăvorâtă prin hăuri
prin ea însăşi să piară,
luptă cu dinţii şi nu se lasă închisă niciunde,
iese la suprafaţă odată cu ecoul
ce se pierde-n păduri nesfârşite.

Vitralii de culori filtrează lumina
şi ne pune în ochi mirajul,
necunoscuta mea e-nfăşurată-n mătasea cuvintelor
ce capătă nume.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu faţa spre lumină

Din umerii tăi cresc aripi de păsări
şi sub fiecare piatră cauţi cuvinte
care nu mă lasă singur.

Cu faţa spre lumină
uit relele lumii şi mă adâncesc în amintiri
deşi sunt destule convulsii,
nu-mi pierd cumpătul.

Nu mă dezic de propriile trăiri,
nici de groaznicele întâmplări,
ele rămân în trecut
şi îmi dau ochi de vultur
pentru un viitor neprevăzut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în hazard

Nu ştiu ce porţi pe umerii
aşa de albi şi fragili
sculptaţi în zăpadă.

Aştept în pielea tandrului
ascuns în hazard,
să se înlănţuie plăcerea privirii
pentru ce doresc să ating.

Cum îmi vei trimite zvonul
tăinuit, plin de speranţă
ce urcă prin sânge şi capătă putere.

Şi aşa cuvintele-mi capătă vână,
de semne în trup se nasc
din lumina iubirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămaşă de înger

Numai cântecul risipit din corzile subţiri
mă lasă cu gândul înserat de plăcerea nopţii,
pierde urmele de singurătate departe de trup,
sufletul şlefuit de credinţă se urcă la cer.

Mâinile aruncă din mine tot ce-i neviu din viu
şi capătă culoarea amprentelor de inimă
împletind conturul cu fire lucioase de argint
ca pe o cămaşă de înger rămas de veghe.

O lamă de cuţit cât o fantă-n metaforă
pune şoaptele-n sunete abia percepute
până prinde coajă şi visul ce se pierde
pe urmele mântuirii din rugăciunea spusă.

Cred
că mâine se vor aşterne cuvintele-n miez
şi vor germina în faguri cu miere
sporind cântecul privighetorii-n apele dimineii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de funingine

Din partea subterană a lumii
nu iese la suprafaţă lumina,
o alta călătoare trece pe deasupra
şi norii vor să-i oprească privirea.

Simt cum valuri mă înconjoară,
timpul curge ca o mare-n univers
de-o vârstă cu stelele
cu staniu strălucitor pe raze,

de se nasc puii de aur
sub cloştile negăsite,

dar cine-i poate ocroti?

Noaptea de funingine cu sprâncene

veghează somnul căzut în hău,
de se sperie simţurile-n aşteptare
şi mă-nfăşoară într-o pânză subţire
prin care se văd sporind
coapsele mândriei,

bruma mea de încredere,
rouă de adevăr
căzute din cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc tavanul legat de cer

Noaptea se furişează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puţine şanse de reuşită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic

Cu o senzaţie de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
şi pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?

Îţi promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vii să mă vezi

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
moartea nu se va opri
va trece tristă pe lângă tine
şi ne vom iubi o vreme

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pământului

gânduri suprapuse
pot da naştere la nedumeriri
ce rod şi macină pe interior
cu o durere de cuţit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cuşcă
trimite raze prin fante subţiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieşirea

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
şi mai străină decât umbra
prin lume trecea.

Noaptea iubirii vinovate
dragostea şi-o împărtăşea
şi mai visătoare decât gândul
prin teamă păşea.

Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năştea
şi mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniştea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!