Adaug cu ficare clipă un semn

Îmi porti bucuria în braţe
la fel cum la piept în fiecare zi iubirea,
cred că totul este un simbol de frumos.

Umăr lângă umăr, mână de mână
mergem până dincolo de aparenţe
într-o lume în care am obosit să privesc
nimicnicia care vrea să cucerească teren
şi zâmbesc oamenilor ca un clawn
trist pe scena inundată de râsete.

Adaug cu ficare clipă un semn,
am întârziat să cred în finţa zăpezii,
noua alcătuire a fiecărui gând
curge precum somnul în apele limpezi
cu peşti în râurile de munte.

Zăbovesc la răscrucile asfinţitului
unde-mi împleteşti culorile în păr
şi-mi cânţi la chitara albastră
melodii dintr-un oraş îndepărtat
pe care niciunul nu l-am văzut.

Aşa îmbrăţişăm amândoi lumina
şi-n ochii tăi înfloreşte visarea,
din focul iubirii sar scântei
care menţin ispita până la sfârşit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea mea se scufundă peştii

pot prinde gustul pe care nu-l am
aşa cum unii au pofte neobişnuite
sunt atât de trist încât nu pot fi vesel
tu nu mă poţi citi oricând
şi rar o iau razna

în liniştea mea se scufundă peştii
şi înoată în bancuri prin mările albastre
conduşi de stelele din cer

nu mă voi culca până nu ascult cântecul sirenelor
aşa cum am văzut jocul ielelor pe mal
şi apoi râurile vor curge şlefuind pietrele visului
până dincolo de limite

mă las copleşit de sunetul sângelui în fiecare clipă
ştiu sufletul dus în tainele plânsului
şi totul mi se pare o deşertăciune
ce nu o pot accepta

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un început de an

De când te caut, poezie...
Focul din sobă arde frumos
Sunt tot mai mari luminile din tine
Mă ţii tot mai strâns de mână
Şi strigi: "- Tu eşti iubirea"
Pe care am căutat-o zi de zi,
Clipă de clipă într-o lume avidă,
Ţie mă închin şi luminii
Din care vor renaşte mugurii aprinşi
Şi vom dansa dansul iubirii
Până ce melodia se va întipări în minte,
Până ce privirea va umbri lumina.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu rămâne cum a mai fost

la o trecere prin gara din gânduri
aşteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu ştie cum să se manifeste
se implică în tot ce produce agitaţie şi mişcare
în fiecare clipă îşi caută posibilităţi de evadare
din marele conglomerat al nepăsării

într-o zi totul se va limpezi
apele se vor despărţi de mizeria de la suprafaţă
şi nimeni nu are milă de umbre
se va umple vasul până dă pe dinafară

lumina în care-ţi place să vâsleşti
va îmbrăţişa cu raze toată casa iubirii
şi-n această înflorire de virtuţi necesare
nici moartea nu găseşte un loc de linişte

când şi-n mine se maturizează visul
am să te chem dincolo de tot ce s-a perimat
să clădim o altă coloană de rezistenţă

chiar dacă locuieşte înlăuntru un altul
şi o să crească cu sângele-n cântec albastru
până la venirea zorilor de aur
soarele se prinde cu dinţii de crestele munţilor
nimic nu rămâne cum a mai fost

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul cu flori

Venită din spatele umbrelor
cu raze de lumină în mâini
stratifică iubirea sub piele

şi cu inima simte.

Nu mă mai caută cu ochii
se face scară să urc
până la izvorul din care beau.

M-atinge c-un gând, săgeată ascunsă,
alcătuire dureroasă în carne
plăcere cuibărind.

Poarta fără stâlpi înfloreşte
şi lasă loc să treacă
carul cu flori.

Oaspeţii aşteaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrus în propriile simţuri

Nu vreau să mă hazardez
nici să cred în himere,
desenez în cuvinte conturul,
îi adaug în interior înţelesul dorit
în fiecare zi.

Ascult clipocitul clipelor în trecere
şi-n mă văd în ochiuri de apă,
dar nu mă recunosc.
Sunt un intrus în propriile simţuri,
mă umplu cu sentimente
pe care le dăruiesc.

Seara ador culorile din crepuscul
cu patima trăirii
a celui care cândva moare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mimau trist bucuria

Noaptea nu era neagră, era cenuşie,
stelele erau verzi, căzute printre noi,
drumul se ducea pe râu până la izvor
apoi intra-n tunel, trecea dincolo.
Tu ai plecat făcându-mi cu mâna,
era o chemare ori semnul despărţirii.
Sângele era subţire, de pasăre,
se aprindea ca un filament
sau ca o dâră de melc
până la inima înrobită.
Clipele sonore curgeau în timpane
băteau cu ciocane într-un clopot al timpului,
ochii tăi sticloşi erau de felină.
Totul era complicat, imprevizibil, ascuns,
dimineţile te îmbrăcau la loc în mirosuri.
Măştile purtate din obişnuinţă,
acopereau faţa clownului obosit,
mimau trist bucuria.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jocul vieţii

Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
şi uită să moară.

Intră cu bucurie în jocul vieţii
până ajunge la inimă şi-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.

Se strânge în mine şi cheamă
dorinţa revoltată
în gândul care-mi tulbura voinţa
până la anihilare.

Lumina îşi caută loc în suflet,
irumpe prin toţi porii,
tu priveşti cu ochi somnoroşi
tăcerea nevinovată a nopţii
pe care n-o poţi suporta.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând precum iasomia

Nu vreau să intru în somnul nimănui.
Tăceri, neînţelesuri, vagi ispite
le las pe-un drum pierdut.
Demult nu mai cred în memoria lucrurilor
nici în aura timpului, în care
petale de aur îmi fulguiau peste umăr.
E-o lume haotică- pietrele muşcă
din umerii pelerinului
şi din soarele ce-abia răsare.

Sunt ostenită, vreau înfloriri
să mă-nrobească
şi un gând frumos, precum iasomia.
În dinastiile tăcerii,
îngerii să cuvânte...

poezie de Violeta Pasat (ianuarie 2020)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă stingi în ochii tăi

Mă stingi în ochii tăi
bulgăr de iubire
rostogolit sub paşii
pe care au nins
cuvintele ce nu s-au spus

te rostogoleai
lacrimă albastră
sub pleoape te cuibăreai
în ochii mei ca într-o ciutură
sorbeam şi mă îmbătam
până dimineaţa

simt cum mă stingi în ochii tăi
chiar dacă lumânarea
pâlpâie încă
mă stingi în ochii tăi
lumina stinsă
îşi va risipi cenuşa

nu va mai fi timp
nici o mână
să o adune în urnă.

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea-i într-o rază

Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
şi tu n-o vezi,
îi simţi doar căldura ademenitoare
cum îţi urcă prin sânge.

Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viaţa.

Când mă vrei, desprinde-ţi sentimentele
ce aşteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.

Tu ştii, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
şi te aduc pătimaş în trup.

Sarea îngheaţă sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
şi dragostea se îmbracă cu mine.

Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-şi crească nestingherite puii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbesc la noua toamnă ce a venit

Stând într-o grădină, mă uit la natură.
Ca un pictor cu paleta în mână.
Natura pictează tonuri calde ca o rochie nouă
Făcută din frunze care cad încet în rouă.

Aici sunt fluturi din frunze, care zboară spre cer,
Cu culori maronii gălbui sau roşu cărămiziu.
Dansează, colorând cu o mie de nuanţe în aer
Şi se fugăresc în vântul duios şi străveziu.

Mă uit la ele fericită cu ochii de copil,
Inima mea valsează în acel dans improvizat,
Cred că muzica şi cu mine creează ceva adorabil
Şi frunzele pozează pe pământ un tablou amorezat.

Şi aşa dezbrăcându-se încet ramurile crengilor
Apar nudurile copacilor aplecaţi de vânt
Legănându-se până la pământ între culorile frunzelor,
Iar eu zâmbesc la noua toamnă ce a venit şi sunt fericită.

poezie de Eugenia Calancea (21 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina care ne stăpâneşte

Dintre întrebările fără răspuns
niciuna nu mă ridică în picioare
şi cred că totul decurge normal,
lumea se mişcă după legile proprii
şi după convingerile formate în timp.

Lumina care ne stăpâneşte pe pământ
ne va limpezi şi poate ne ajută,
să înţelegem mobilul care ne conduce
spre unitatea şi dragostea universală,
ori spre diferenţa care ne face unici
cum percepem existenţa
şi cum o structurăm în conştiinţa noastră
încât să rămânem ziditori ai viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poema zilei

În dimineaţa însorită a zilei
lumina înfloreşte cu dăruire,
respiră cum copacii-n frunze verdele.

Apele curgătoare devin limpezi,
pietrele în inimi vorbesc,
târziul se scurge-n aşteptare
ca o ispită-n dragoste.

Curajul se naşte pe tăişul sabiei
cu o reverenţă
ca simbol al onoarei.

În crepusculul înserării divine
ochii se scaldă-n miraj,
vorbe nu mai sunt
decât mirabile culori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din stele

frigul mă desfrunzeşte
de gânduri
nu pot să visez frumos
fără un timp al sufletului meu
care nu îngheaţă până la sfârşit

se aude un cântec din stele
care mă face înger
al patimilor sângelui
noapte în care mă dezbrac de cuvinte
se îmbracă singură
în veşmintele viitorului
voi cei flămânzi de înţelepciune
deschideţi ochii mari
şi priviţi lumina

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nu mi-a rămas gol

chiar dacă ai muşcat din propria umbră
o parte din tine se reface odată cu ea
şi nu întârzie să se mişte pe liniia impusă
care ne desparte unul de altul
şi trecem fără să ne vedem cu inima
chiar dacă ochii ar vrea să spună ceva
e trist că nu ai privit destul
drumul de pe care veneam grăbit.

cuvintele aveau un sâsâit de şarpe
şi din prudenţă nu le-am putut folosi
nici măcar gesturile nu m-au ajutat prea mult
eram într-o sărăcie de mijloace
şi posibilităţi de manifestare directă
sufletul nu mi-a rămas gol
l-am înfăşurat în iubirea flămândă
şi l-am lăsat să-şi caute liniştea.

de acum este cazul trăirii din plin
în casa bogată ce m-a dobândit
cu angoasele mele cu tot
în cercul rotit până la margini
mai mult decât ştiu
mai mult decât cred
în viclenia unei boli
pe care o vindec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!