Poem de dragoste

am totul ca să mă prefac că ştiu ce e fericirea
mâinile / capul / lungile nopţi de somn
cineva îmi tunde părul meu lung până ajung să
mă întrebi / ai cancer
iar eu îţi răspund, da / e foamea aceasta de lucruri noi
ştiinţa abandonului ca un străin care mi se plimbă prin vene
e ziua în care nu am nimic
de pierdut / la fel ca în celelalte zile
nu mi-e frică de tine/ nu mi-e frică de nimic
doar ascult cum se dezvoltă programele spaţiale ale nasa

//sunt un copil proiectat in vitro //

părinţii mi i-am abandonat de mult / pe ecran începe să se scurgă scrisul
ca şi cum ar fi o vopsea proaspăt întinsă
aşa e inima mea în asistolă / în ea nu poate să intre nimeni / aşa e cancerul
copiilor care au fost lăsaţi să moară pe treptele casei mele
pentru că da/ am o casă
o colivie pentru păsări
doi câini care se joacă până la ultima suflare
şi asta cred că înseamnă fericirea/ fluturarea mâinilor pe geam atunci când un tren pleacă înspre
un tărâm al nimănui

degeaba flutur batista a la revedere / cancerul continuă sa crească şi eu îi spun
fericire

//
când
cu mâinile îmi mângâi pieptul
capul mi-l rostogolesc până la poalele unui munte
în lungile nopţi de somn / te visez pe tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis I

Visez cu ochii deschişi
mergând
cu gândul la tine.
Mi-ar plăcea
să ştiu sigur
Ce eşti,
Cât eşti,
Că eşti,
dar văd
că nu am să ştiu
Acestea
Niciodată.

De ce? mă întreb în gând, dar cu vocea ta.

De ce îţi este frică?

Îmi este frică
în secunda unu
De mine,
În secunda doi
De mine din tine.

Apoi iar unu,
Apoi iar doi,
Unu, doi, unul.

De ce ţi-e frică? ma întreabă vocea ta din nou, dar de data aceasta în inima Noastră.
(există O inimă a Noastră?)

Că ai putea fii fericită?
Îţi cunoşti fiinţa cu adevărat fericită?
spune-mi Adevărul.

Nu. Mi-e frică de fericire.
Nu îi cunosc niciodată Preţul.

Ha! sari tu, râzând.
În inima mea,
Fericirea ta
Nu are preţ.
Eşti pregătită să te învăţ
ce sunt,
cât sunt?

poezie de Monica Vrăbiuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pasă

Mi-e dor de tine
Şi nu-mi ajung celelalte
Uite că un surogat
Pentru puritate
Nu s-a găsit.
Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e înlăuntrul meu de tine
Mi-e nu ştiu cum,
Mi-e nu ştiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasă.
Îmi pasă!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

William: Ce ciudat, nu te-am mai văzut de o lună. Am văzut până şi luna nouă, dar nu şi pe tine. Am văzut răsărituri de soare şi apusuri, dar nu şi chipul tău frumos. Sufletul meu este frânt în crâmpeie atât de mici încât ar putea fi trecute prin urechile unui ac. Mi-e dor de tine aşa cum soarelui îi este dor de flori; aşa cum soarelui îi este dor de flori în toiul iernii. În loc să-şi îndrepte căldura spre frumuseţea ta, inima îmi împietreşte precum lumea îngheţată în care m-a aruncat absenţa ta. Mai departe voi concura la Paris, dar, fără tine acolo, oraşul îmi va părea pustiu şi iernatic. Speranţa este cea care mă călăuzeşte şi mă ajută să trec peste zile şi peste nopţi. Speranţa că după ce privirea mea nu te va mai putea găsi, aceea nu va fi ultima oară când te voi vedea.

replică din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Call of war

în neaua întinsă / în viscol aşteptăm resuscitarea până când cineva,
o caleaşcă cu cai negri sau o maşină se va împiedica de noi.
şi atunci ne vom da seama că suntem corpuri vii
care absorb aerul - oxigenul lichid pregătit pentru explozie.

aşteptăm printre morminte şi flori - vântul care să ne spulbere temerile.
focare de infecţie peste care aşezăm bandajele sterile ale uitării.

[orice ne controlează creierul ţine de scurtcircuitele care se realizează în mod automat,
inconştient,
orice informaţie modelează lupta dintre noi şi pânza de zăpadă în care ne zbatem.]

dar zăpada e doar o formă pentru a spune
că nu ne mai este frică. când războaiele se termină
ne ridicăm de jos
ne ştergem sângele

& pornim mai departe / aşa ca doi evadaţi dintr-o închisoare de maximă securitate.
cu rănile ascunse în pielea noastră de dedesubt
răni care aşteaptă să se vindece pentru următoarea luptă.

prin frig, viscol şi vânt, caii noştri sunt pregătiţi,
la fel de mult ca şi noi ca să moară. orice informaţie despre puterea lor de
supravieţuire ne va ajuta. să nu ne uităm părinţii, casa / copiii.

[dar orice informaţie ne trezeşte la realitate şi ne îngroapă cu tot cu visele noastre
în ea.]

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reset memories

când îmi alergi prin vene
ca un tren de mare viteză rămas fără frână
ceea ce văd nu mai e ceea ce pare a fi,
unităţile de măsură ale tuturor lucrurilor se amestecă între ele
unitatea de măsură a dragostei e dorul,
unitatea de măsură a dorului e aşteptarea,
unitatea de măsură a aşteptării e tăcerea,
tăcerea eşti tu

îmi spuneai să nu contorizez nimic
pentru că doar infinitul ne poate cuprinde
şi iată-mă acum neştiind cât la sută din tot ce am trăit
a fost iubire şi cât a fost dor
cât la sută a fost teama aia, când înţelegi
că aşteptarea nu se mai măsoară
în cât de lung ai părul şi cât de alb,
ci în cât de mult poţi să taci
şi până unde

ce urmează e atât de previzibil
ca atunci când citeşti prognoza pe weather. com
şi-ţi iei umbrela pentru că şansele de ploaie sunt de 90%,
deraierile tale anticipate la fel de banale
ca explicaţiile stewardesei la decolare,
despre utilizarea echipamentului de salvare,
tu nu m-ai pregătit pentru ceea ce nu se va întâmpla
câtă vreme în războiul rece dintre noi
ceea ce se sfârşeşte continuă,
ceea ce continuă nu duce nicăieri
acesta e infinitul la care m-ai condamnat,
o buclă temporală în care trăiesc iar şi iar
aceeaşi iubire într-o singură zi,
ce se va sfârşi doar atunci când voi reuşi
să-mi resetez toate amintirile
despre tine

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

avatarul în care locuiesc
nu sărbătoreşte primăvara
de fapt nu sărbătoreşte nimic...
dar pe mine
nu mă supără nesărbătoririle
ci doar dedublările minţii
mă enervez de pildă
pentru că m-a forţat să mă fac vecin
cu un bătrân nebun care îşi plimbă girafa
în fereastra mea
şi cu o studentă la psiho
care pune etichete pe orice trecător
dintr-un manual freudian
e multă gălăgie
în această conştiinţă comună
a mea şi a avatarului meu
la fel ca într-o garsonieră
în care doi soţi se bat
pentru telecomandă
aş vrea să divorţez cumva de mine
şi să fac o cerere de renaştere anticipată
dar am îndoielile mele privitor
la birocraţie chiar şi divină...
de ce nu pot şi eu să am. un avatar mai docil
aşa ca o pisică egipteană de exemplu
pe care doar să o mângâi până îi creşte blana?
sau măcar unul ca al tău iubito
care îţi cumpără bilete
în lojă la Nirvana şi în extrasezon?
poate pentru că eu
nu fac dragoste cu avatarul meu
aşa cum faci tu când te pierzi câte o zi
în meditaţie transcedentală
dar eu urăsc narcisismul
şi oglinzile de asemenea

uite
s-a aprins cerul
pe străzi ţipă o frică existenţială
iar avatarul meu e beat iar
în bodega din colţ... cu Iadului 13

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

(pentru cei care nu mai simt căldura mamei)

Şi-a fost Crăciunul, mamă,
şi-i atât de frig în casă
de când tu ai plecat
dorul nu mă mai lasă...

Sufletul mi-e pustiu
de atâta singurătate
copil din nou, aş vrea să fiu,
dar, azi, nu se mai poate..

În inimă-i un gol
ce-n veci nu se va umple,
mi-e aşa de dor de mama,
de mâinile ei blânde..
Şi ale mele mâini sunt reci,
de fapt, nici sânge nu mai este,
prin vene curge astăzi,
un dor, ce nu mai trece..

Se va topi zăpada,
ghioceii vor înflori la fereastră,
iar tu, iubită mamă,
în visul meu, vei fi acasă...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine

Pentru tine scriu poeme!
Pentru tine-n ghilimele,
Îmi pun gândurile mele,
Să-nţeleagă numai vântul
Ce aleargă tot pământul
Şi înlănţuie cuvântul...

Pentru tine ziua-ntreagă
Înşir vorbele în şagă
Să îţi spun cât mi-eşti de dragă.
Pentru tine, nopţi nu dorm,
Visele îmi fură somn...
Timpul trece monoton.

Pentru tine mă prefac
Frunză verde în copac,
La fereastra din cerdac.
Pentru tine zile-aş da
Numai să te pot vedea,
Răsărind în calea mea.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde ştii ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe faţa ta, amice! Da, eu şi cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând să învăţăm să dansăm şi apoi ea mă învaţă trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele şi bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaştem, prima care ţi-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu şi Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... aşa că de ce mai purtăm discuţia asta? Înţelegi ce vreau să spun? Eşti acelaşi tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveţi nevoie să fiţi separaţi.
Dawson: Mda, trebuie să mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că...
Pacey: Că ce? Că şi ea o să-şi continue viaţa... sau poate că nu ţi-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, aşa faci mereu, vorbeşti şi iar vorbeşti şi nu te asculţi. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este aşa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu ştii despre ce vorbeşti.
Pacey (râde şi se întoarce şi arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiţă, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, şi când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O să... o să accept totul aşa cum o să fie.
Pacey: O să accepţi totul aşa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ţi dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun şi nu o să-ţi ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea şi o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru că toată analiza asta a vieţii mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea iniţială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce şi pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transparenţă

lunga mea cădere în captivitate - intravenos bag substanţe care să mă vindece dar nimic destructibil
care să cutremure creşterea osoasă a corpului

dar venele, venele astea rămân tari ca o sârmă ghimpată ce capătă consistenţă

îmi vorbeşti despre pantofii stiletto şi rochia roşie a manechinului din vitrină iar asta
declanşează un război în mintea mea când
liniştea e atât de puternică şi se prelungeşte până la marginea oraşului
unde eu stau cu piciorul pe o m i n ă gata să se declanşeze

trebuie doar să mă împingi dintr-un perete în altul

& voi deveni alt manechin / cel care aşteaptă să nu moară de foame
la fel ca în secolele trecute când oamenii mureau
rând pe rând sclavi ai sistemului /asta ne consumă acum şi pe noi

descarcerarea este o posibilă soluţie / doar aşa mai rămâi în viaţă cu viziuni
halucinante în starea asta care se perpetuează
până la oprirea definitivă a durerilor

eşti ca un frigider scos din priză de la - 18 grade / până aici oricât de mult ai merge
nu vei vedea nimic care să ne aducă alinare- egrete zburând deasupra luciului apelor sălbatice & plaje exotice
e doar traficul ăsta intens / soare fierbinte injectat pe marginea străzilor
&
oraşul care ne intensifică foamea.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graham: Mai am un scenariu pentru tine.
Amanda: Ce bine.
Graham: Te iubesc. Îmi cer scuze pentru dezvăluirea foarte directă, dar oricât de complicat ar fi acest lucru, sunt îndrăgostit. De tine. Şi nu simt asta doar pentru că pleci, şi nici pentru că e un sentiment plăcut – care, că veni vorba, chiar este, sau era înainte să te înfurii aşa. Nu-mi pot da seama de logica acestui lucru, ştiu doar că te iubesc. Nu-mi vine să cred de câte ori spun asta. N-am crezut că voi mai simţi asta vreodată, aşa că e aproape incredibil. Dar îmi dau seama că vin cu o ofertă – 3 la preţ de 1. Şi poate că la lumina zilei ambalajul meu nu este chiar aşa de minunat, dar, în final, ştiu ce îmi doresc, iar asta e un miracol în sine. Şi tu eşti ceea ce îmi doresc.
Amanda: Nu mă aşteptam la "te iubesc". Poţi să nu mă mai priveşti aşa? Încerc să găsesc cuvintele potrivite.
Graham: Cred că dacă răspunsul evident nu îţi vine imediat în minte, atunci am putea vorbi despre altceva. Cum ar fi despre cât sunt eu de ridicol. Îmi aduc aminte faptul că mi-ai promis că nu te vei îndrăgosti de mine. Ar fi trebuit să fiu mai atent.
Amanda: Nu am mai întâlnit până acum un tip care să vorbească la fel de mult ca mine. Dar pentru moment, nu mai vorbi.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog de dragoste şi uitare

cât de nervoasă sunt –
îmi spunea ea –
bineînţeles că pe tine
sau poate că nu
oricum, nu mă interesează
am chef să ţip la tine
asta e tot -

în timpul acesta
eu o urmăream cu privirea
prin casă
cum îmi aducea o cafea neagră
şi mă tachina
spunându-mi că a pus zahăr în ea

apoi a devenit iarăşi serioasă: -
nu pot scăpa de sentimentul
că vorbim
ca doi morţi

te-am visat acum câteva zile
e prima oară când te visez
trebuia să scriu ceva important
eram foarte emoţionată
iar tu ţi-ai tăiat mâinile
de la încheieturi
şi mi le-ai dăruit

apoi am aflat că mâinile tale
îmi trebuiau
abia ziua următoare
iar ele, nefolosite
începuseră deja să putrezească
şi nu te mai găseam
să ţi le dau înapoi

atunci am început să râd
ore întregi
fără sens
atât de zgomotos
dar fără sens

vezi tu – continuă ea
între noi doi nu există învingători
ci doar învinşi

poezie de Adrian Creţu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu ştiu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau ştii ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc şi să traversez ţara asta şi să stau în faţa vilei părinţilor tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbeşti. Pentru că trebuie să-ţi spun că îmi pare tare rău pentru tot şi pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul şi îmi pare rău pentru înclinaţia mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toţi plecaţi la colegiu, eu mă chinuiam să mă menţin pe linia de plutire. Şi crede-mă, nimeni nu îţi dă hărţi pentru drumurile mai puţin umblate. Trebuie să mergi înainte şi să porneşti la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an eşti tu. Eşti o persoană uimitoare, Audrey. Şi ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată şi mi-ai animat viaţa. Ştiu că noi doi nu ne cunoaştem prea bine, dar, deşi sunt sigur că aş putea trăi fără tine, totuşi nu sunt sigur că vreau asta. Aşa că asta e.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, mamă...

Mi-frică, mamă... Mi-au plecat feciorii
Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,
Prin mine zboară infernal cocorii
Şi mi-au rămas doar amintiri în oase.

Mi-e frică, mamă... Nu mai ştiu de mine
Pierdut-am doina, lacrima şi dorul,
În ochii mei în van se trag cortine,
Firul din of îşi schimbă-ades fuiorul.

Mi-e frică, mamă... Iar primesc păcate
Ca nişte frunze-nlănţuite-n clipe
Pavând cu negru străzi de nedreptate
Pe gândul meu ce nu poate să ţipe.

Mi-e frică, mamă... Parcă-i întuneric
În mintea mea cea stoarsă de substanţă,
Văd numai titluri pe gigant generic,
Eu sunt o umbră fără importanţă.

Mi-e frică, mamă... Clopotele urlă
De-atâta spaimă strânsă în capele
Şi-atât noroi pe care mi-l azvârlă
Fiare-ascunse în pubele.

Mi-e frică, mamă... Lupii dau năvală...
Îmi sfâşie şi graiul copt în vatră,
Degeaba sufletul mi se răscoală
Mi-e frică mamă, c-am ajuns doar piatră.

poezie de Ştefan Doroftei (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea din suflet. Iubirea

Nu-i nimic îmi spun. Cel mai preţuit este întotdeauna, în mintea noastră mică, cel care se desprinde, cel care pleacă, cel care ne înnebuneste în abc-ul simţurilor şi ne lasă să-nvăţăm singuri, că a iubi fără simţuri doare ca o răstignire şi ca o renaştere.

Nu există nici un vinovat. Există doar lucruri care se decid fără noi în cel care rămâne şi în cel care pleacă şi drumul este lung, foarte lung, până la curcubeul din suflet
unde sforile de păpuşă devin vizibile şi te poţi privi de la distanţă cum intri iarăşi magnetizat în fluxul şi refluxul neiubirii.

Doar până la curcubeul din suflet îţi spui, când încă crezi că iubirea este un dialog cu tine, -doar cu tine- pe care îl poţi anula uneori, când l-ai descifrat.

poezie de Tania Felicia Kubitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd în toate doar pe tine...

A fost un "zbor de triolete" sau amăgirea unui vis,
Când sărătându-mă cu sete, tu fericirea mi-ai promis?
Sau poate că era o joacă, iubirea ta cu flori de Rai,
Din care am ieşit săracă cu-n suflet plin de mucegai.

Şi mă întreb acum retoric, de-a meritat să te ador,
Când gândurile-mi spun ironic: -Erai precum un cerşetor,
Care cerşea seară de seară, o vorbă doar sau un surâs,
De la un prinţ croit din ceară care ţi-a luat iubirea-n râs.

Mi-e inima mult prea bolnavă şi nu mai am cum s-o repar.
Când ţi-am donat-o pe o tavă de care tu, nu ai habar.
Te văd în toate doar pe tine, şi-n gură am, un gust amar.
Şi iar mi-e dor şi mi-e ruşine, că te iubesc dar în zadar.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare

apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!