Amnistie

viaţa ca o iubită trişată
abandonată pe o pârtie de schi
unde cerul este mai înalt
iar tu vezi capătul drumului
acoperit cu nămeţi
în tine atomi devin radicali liberi
te frângi ca o plantă de prisos
diagnosticul societăţii
nu încape pe reţetă
lipseşte spaţiu de prescris
tratamente
apetenţa viruşilor
arde precum viermii rod
într-un fruct lovit

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

ai fost la capătul drumului
să-i duci Penelopei
aurul
singur în cer nu ai omorât
timpul
ai alungat obsesii
frica nu te-a înconjurat
ca pe un bastard
vei deschide uşa
să mărturiseşti
focul
părtaşii ţi-au fost zeii
alungă ploaia

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

de la ferestre deschise
îngerii
rup din linişte cuvinte
vântul este în cautarea timpului inchis
în uitare
ca într-un abator
cu amintiri sugrumate
sunt clipe in care visele devin cenuşa timpului otrăvit
în criptă tăcerea ştie să numere
timpurile însingurării.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioarele

dimineţile tremură în vitrine

nuduri ale zbucimului prelungit,

zâmbete pe reţetă eternizate ca-n fotografii,

sfârcuri neatinse agită inspiraţia,

clienţi flămânzi primesc cu porţia fericirea

ce rămâne se împachetează pentru ceilalţi,

fecioarele brumate îşi desfac pieptul

inima lor nu mai visează de mult,

firimituri la porumbei

spânzuratului singurătatea

îi curge printre degete precum unui manechin timpul.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

ea ce-şi spală părul

într-o baie de porţelan

cu o sfântă tăcere

îşi îngroapă sânii uscaţi

în trupul sărac,

murmură în gândul ce arde

mai adânc decât singurătatea sufletului

otrăvit cu dor,

mama nu-şi striveşte cuvintele
precum un muc de ţigară

nopţile reci o frământă ca pe o prescură.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mărţişor
şirag de petale roşii
cerul împletit
eternitate în paşi albi

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

cu sufletul frânt
de aisberguri
învăţ umilinţa
timpului lovit
de tăcere,
devin imun
orelor,
cu teamă mă rog
ploii să acopere ritmul
alert al străzii,
traversez
poemele ce-mi vorbesc despre
iarba veştedă a
cerului, nu-i locul meu aici
voi merge să întâlnesc
martorii trecerii, ei
îmi vor ridica inima
din umbra cuvintelor

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

poetul
a învăţat cândva
să călătorească la marginea
timpului, visează
cerul în culoarea inimii

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

poetul

a învăţat cândva

să călătorească la marginea

timpului, visează

cerul în culoarea inimii

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialogul

bună dimineaţa
spun repetat
de fiecare dată când se deschide uşa,
- urâţi suntem amândoi! adaug
- cum? întreabă ea
- nu vezi cenuşa lăsată de timp
pe feţele noastre!
plouă cu ani pe trupurile uscate
să ne dezbrăcam de tăcere,
intrăm în pielea personajelor ce suntem
două umbre pe tărâmul iernii
invit partenera de dans acrobatic
la braţul căreia parcurg viaţa
- unde am lăsat sărutul?
- unde am lăsat iubirea?
nu-mi răspunde, nu mai este timp
ninge pe morminte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestitorului

doreşti să te fereşti de omul spân
fals povestitor,
de veghe bancului de nisip,
poţi eşua ascultându-l,
timpul se înjumătăţeşte cu fiecare cuvânt al său
improvizat la capătul speranţelor,
monologul prelungeste hemoragia secundelor
ridică nivelul de adrenalină, indică prezenţa iluziilor sale,
martorii pierd apariţia emoţiilor sub bagheta sa,
retina veacului este plină
poveşti ieftine deşertate precum ai răsturna
tichii de mărgăritar.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

strada
aduce sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
devin ţipăt
iau cu asalt
timpanul,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
ocupă labirintul
conştiinţei
stârnesc teama,
fortăreaţa gândurilor
se înclină lasă
loc neliniştii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăraţii

este singurul oraş ce are
împăraţi la fiecare capăt,
la capătul sudic cezarul
cu sânge rece taie şi spânzură
chiar şi timpul îl agaţă în cârligul pentru carne
la capătul opus sub un maldăr de cărţi
ce-i cotropesc teritoriu
un alt crai pune infinitul în fracţii,
în dimineţile reci
când nu are cu cine să se certe
judecă blând melancoliile,
stăpânii se respectă, nu se văd, nu-şi vorbesc
stau de strajă nelinistilor creatoare.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liftul

între etaje închis în fierul contorsionat
liftul îmi este sicriu,
nu pot să privesc cerul,
fierul mă striveşte,
nu-i drept
nu sunt demn de sacrificiu,
ce să înţeleg?
când cerul nu mai este,
tălpile se descompun de durere,
nu mai am ţipăt,
acum cu mine moare copilul din suflet
imatur rămân în faţă durerii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul

astă noapte
elevul din mine trecuse la tablă
într-un coşmar
punctul, dreapta, sfera, dreptunghiul
integrale, grafice, şiruri, mă asaltau
cu voci distincte,
mă ameninţau cu examene,
abstracte desigur, le cădeam victimă,
între pereţii dreptunghiulari ai camerei
spaţiu real
calculam limita infinitului
ca un prizonier conştient,
suma semnelor mă sugruma cu reliefuri evoluate
într-un peisaj avangardist,
din care poţi evada iubind.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Iubire, silabele pe care egoist
le-aş numi ale mele
aleargă precum particulele
infinitului
într-o avalanşă de idei
să acopere cerul ivit
odată cu tine
cea care mă inspiri,
toate silabelele pe care
le-am putea cuprinde într-o suflare
sunt şi ale tale
aşa cum şi eu sunt
al limbii române ucenic
venit dintr-un ungher al singurătăţii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

din stradă
vin sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
devin ţipăt
bat în
timpan,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
ocupă labirintul
conştiinţei
stârnesc teama,
imagini străbătute de frig
lovesc în
fortăreaţa gândurilor
ea se înclină
cedează
locul neliniştii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

ridic baricade frigului,
nu-mi rămâne afară decât regretul
de a nu fi zugrăvit cerul toamnei
în sufletul flămând,
iluzia care să-mi hrănească visul în care ea coboară, bate la uşă,
eu lipsesc la întâlnirea cu iubirea
ca mai apoi lumina să-mi inunde pervazul înşelând aşteptările
precum eu înşel nopţile cu insomnii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pe un colţ de rai

a face dragoste cu o femeie urâtă,
ce a pierdut îndemânarea
de a urca în copacii de pe umerii tăi
să caute răsăritul,
şi să-l soarbă cu ochii tentată de buzele tale
uneori dulci,
alteori amare
precum cafeaua servită de diabetici,
şi care să-şi piardă ultima picătură de iubire
iubindu-te pe tine,
zeu mistificat
este ca şi cum ai plânge de frumuseţe la un colţ de rai unde sfinţii îşi plimbă câinii în lesă,
şi ştiu că nicio femeie nu este urâtă
când este a ta.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portetul poetului

chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci şi memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viaţă
şi atât de mult îşi doreşte el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări şi flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite şi pe el.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este mişcare într-un spaţiu şi un timp propriu oricărei fiinţe, acea mişcare ce se integrează în mişcarea universală. Viaţa este dată o singură dată, iar pierderea ei este cea mai mare dramă pentru un om. Apărarea vieţii este o obligaţie pentru fiecare cetăţean, iar legile unei ţări trebuie să garanteze ocrotirea vieţii fiecărui membru al societăţii.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!