Replică la poezia "Aştept potopul" de Valentin David

Şi dacă frunzele de plop se zbat,
A moarte pe sub picurii de ploaie,
Fereşte-te şi tu cât poţi de zoaie!
De ai umbrelă nu eşti atacat,

Nici de potop, nici de-a toamnei stihie.
Doar vântul, de-i mai aprig, te va bate,
Cu o rafală te va da pe spate,
Dar, capul să îl ai sub pălărie.

Te crezi un Noe, să te urci în arcă-
Baţi câmpii rău, băiete. Lângă tine,
La dreapta sau la stânga este-o barcă.
Sau să te urci în ea îţi e ruşine?

''Te udă ploaia timpului sihastru?''
Ce bazaconii poţi să scoţi din gură!
Când tu eşti ud precum o murătură,
Visezi la soare şi la cer albastru?

Invoci şi apa urii, râul Styx
Şi spui că inima ţi-e obosită.
Potopul ăsta simt că ţi-e ispită.
Dar, de te-oi îneca, mă doare-n pix.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept potopul

Se zbat rebele frunzele de plop,
Suviţe despletite curg şiroaie,
Cad lacrimile ploii de văpaie,
Corpusculii ce poartă un potop.

Un vânt duşman a prigonit un soare,
Zadarnic focul tainic şi-l revarsă,
E timpul, poate, să mă urc în arcă,
Plutind şovăitor, spre altă zare.

Privesc idoli cu chipuri de statuie,
Spre ceruri arătând cu mâini întinse,
La ochii lor ca flăcările-ncinse
Din care căi spre înălţimi se suie.

Mă udă ploaia timpului sihastru,
Pe drumul ce n-a prins spre a se naşte,
Au prins adânci abisuri să se caşte
Păzind închise porţii de alabastru.

Mi-e obosită inima in piept,
Luntraşul peste Styx îşi mână barca,
Potopul vine, putredă mi-e arca,
Aş vrea să plec, dar trebuie s-aştept.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noe şi potopul

Când a eşuat
Arca lui Noe pe Ararat,
Dobitoacele toate
Au răsuflat uşurate.

Numai Noe,
Dintr-un vârf de plop
Se distra citind
Cuvântul "potop"
Pe dos, care tot potop era.

Se vede treaba
Că de potop
Nu putea scăpa
Nici în vârf de plop.

poezie de Mihail Mataringa (16 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telescaunul

Cât este ziua de lungă,
Că e soare, nor sau vânt,
Peste pârtii, peste strungă
Urci, cobori, plin de avânt.

Brazii fruntea şi-o ridică
Să privească al tău zbor
Uluiţi că nu ţi-e frică
Şi nu eşti şovăitor.

Nu îţi pasă dacă lumea
Plânge, ţipă sau suspină,
Fiindcă valea, codrul, culmea
Ştiu că nu ai nicio vină.

Şi-uite aşa îţi trece timpul,
Urci, cobori, şi-apoi urci iară,
Şi se schimbă anotimpul
Toamnă, iarnă, primăvară...

Însă noaptea când se lasă
Rămâi singur, necăjit,
Că drumeţii pleacă acasă
Şi tu stai înţepenit.

poezie de Octavian Cocoş (11 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam Lucian Bulătan

Cu un potop de lacrimi venit-am azi la tine,
Şi-un trandafir de gheaţă aştern pe-al tău mormânt
Privindu-ţi crucea rece mă-ntreb dacă eşti bine,
Dar bunul meu prieten, nu scoţi nici un cuvânt?
Nu poţi să-mi spui de îngeri în casa lor minune
Te-au găzduit sau poate ai fost chemat mai sus?
Dac-ai putea, ştiu sigur, că totul tu mi-ai spune,
Dar ştiu că eşti aproape, aproape de Isus.

Te-ai dus să faci portrete şi-n cer la serafimi
Să bucuri şi acolo, la fel ca pe pământ,
Prietenii de-acuma, duioşii heruvimi,
Dar bunul meu prieten, nu spui nici un cuvânt?

Ştiu că-ţi lipseşte mama, la fel de mult şi sora
Şi fiica şi nepotul, aşa-i normal să fie,
Ţi-e dor şi de băiat, ai vrea să-ţi vezi şi nora,
Dar cel mai mult, desigur, ţi-e gândul la soţie.

Ai vrea la ei s-alergi, la fel ca altădată
Pe cerul înstelat să scrii cât îi iubeşti,
Ai vrea şi te-nţeleg, măcar, măcar o dată
Să-i strângi la piept cu dor şi iar să le vorbeşti.

Dar vezi că lumea asta, cu bune şi cu rele
E doar o amintire în cartea vieţii tale;
Şi atunci, preabun prieten, de-acolo, dintre stele
În vis, din când în când, să ne mai ieşi în cale.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Cad suflete" de Valentin Petre

Cum bate vântul prin copaci
Şi cum mai cad frunzele toate!
Şi nu ştiu de ce plin de draci
Eşti şi rămâi mereu în spate?

De mână-aş vrea să te mai ţin,
Dar, mă refuzi, că ţii umbrela,
Înjuri şi sudui din senin,
Că ţi-a udat ploaia flanela.

În papură-mi tot cauţi nod,
Că merg prea iute nu-ţi convine,
Misterul nu pot să-l deznod:
De ce-ai mai vrut să mergi cu mine?

Suntem bătrâni şi e firesc,
Să ne cărăm mai greu carcasa.
Îmi vine, zău, să te plesnesc,
Sau s-o invoc pe-aia cu coasa,

Dacă tot zici că nu mai poţi.
Rămân să calc eu frunze moarte
Pe-alei, de mână cu nepoţi
Şi-o să te plâng, prin ploaie, foarte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi... (gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină, şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite, ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele, gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte, într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când, o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă, chiar şi ultima ei pană-
Vânător, orbit de-orgolii, nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,
Mă priveşti de sus, dar mică ţi-e statura de poet.
Scoate-ţi versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,

De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Şi tot scormoneşti în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăveşti cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât eşti de singur şi uitat în golul tău?

Mai priveşte-te-n oglindă, cât oglinda te primeşte
Şi descuie-ţi uşa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi, ţi-e rămăşiţa, printre lacrimi te priveşte-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca şi-un pom.

Şi te vei simţi mai bine, de priveşti în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, şi-nainte, şi-napoi,
Spală-ţi gura şi obrajii de păcat şi de ruşine,
Nu mai pângări cuvântul şi purifică-l de zoi!

Îţi dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi...

(gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă chiar şi ultima ei pană-
Vânător orbit de-orgolii nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,
Mă priveşti de sus, dar mică ţi-e statura de poet.
Scoate-ţi versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,

De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Şi tot scormoneşti în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăveşti cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât eşti de singur şi uitat în golul tău?

Mai priveşte-te-n oglindă, cât oglinda te primeşte
Şi descuie-ţi uşa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi ţi-e rămăşiţa, printre lacrimi te priveşte-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca şi-un pom.

Şi te vei simţi mai bine, de priveşti în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, şi-nainte, şi-napoi,
Spală-ţi gura şi obrajii de păcat şi de ruşine,
Nu mai pângări cuvântul şi purifică-l de zoi!

Îţi dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi câteodată...

Şi câteodată-n viaţă îţi vine să renunţi,
Prea obosită parcă, să urci atâtea punţi,
Calea ţi-este strâmbă, ciulin lângă ciulin,
Încerci să-i ocoleşti, dar răsar din senin.

Chiar de talpa-i durută, tu înainte mergi,
Spui o rugăciune, o lacrimă mai ştergi,
Parcă eşti Iisus pe-a drumului Golgotă,
Ţi-ai mitui destinul cu-a sudorii bancnotă.

Şi câteodată-n viaţă îţi vine să spui "Pas!"
Prea obosită parcă, s-auzi glas lângă glas,
Doar cuvinte tăioase, ce taie câte-un pic,
Te spintecă, te frâng, deşi n-ating nimic.

Rana ţi-e adâncă, ţi-o bandajezi doar tu,
O simţi acolo-n stern şi parcă-i deja-vu,
Nimenea n-o ştie... De ce s-o ştie, oare?
Nimănui nu-i pasă, dacă pe ei nu-i doare.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie 2

“Trage, babă, bobii şi-mi ghiceşte
Codrul de ce-ngălbeneşte,
Omul de ce-mbătrâneşte?
Codrul de zăpadă grea,
Omul de inimă rea.”

Popular

O! Vine-o vreme-n care nu poţi să mai visezi
Şi dragostea nu-nseamnă decât cuvinte goale
De nimeni nu-ţi mai pasă, în nimeni nu mai crezi
Deşi, în pieptu-ţi putred, simţi sufletul cum doare.

Te roade oboseala şi frica te cuprinde
Vezi ani că trec în goană, fără să faci ceva
Şi viciu-n plasa-i deasă încet, încet te prinde
Eşti gol de sentimente şi rece-i inima.

Nimic nu îţi mai place, nimic e viaţa ta
Ţi-e falsă veselia şi nu mai speri nimic...
În egoism feroce ţi-se schimbă dragostea
Şi nici un drum spre soare nu vezi, oricât de mic.

Nu poţi privi-nainte, înapoi n-ai ce să vezi,
Îţi simţi nemernicia ca pe-un pietroi în cârcă
În nopţi reci se prefac a zilelor-ţi amiezi
Şi simţi, tot mai aproape, a morţii hâdă hârcă.

Te învecheşti în rele, nu poţi să te mai schimbi,
Nici cântec, nici viers dulce în tine nu vibrează...
În propria-ţi mocirlă te tăvăleşti, te plimbi,
Şi nu mai ştii când mintea ţi-e beată sau ţi-e trează.

Frumosul te scârbeşte, urâtul ţi-l faci frate,
Doar uneori, în treacăt, mai spui că ai greşit
Iar câteodată-n noapte, auzi în geam cum bate
Speranţa de-altădată, şi al inimii trecut.

Hai, ploi, spălaţi-mi sila şi al inimii noroi,
Spălaţi-mă de rele, de lacrimi şi de frică,
Aduceţi-mi speranţa şi visele înapoi
Şi rupeţi vălul negru ce sufletul mi-l strică.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar înainte de "a face" orice, tu trebuie "să fii", nu-i aşa? Aşadar, ce anume eşti tu înainte de "a-face"? Ce, dacă ai fi paralizat, în comă, sau în somn, tu nu eşti? Poţi să învingi cei mai de temut adversari, poţi să învingi de unul singur un război, poţi să învingi cei mai abili adversari politici sau economici, poţi să învingi zeci de invazii extraterestre, poţi să învingi cei mai mari filosofi, poţi să învingi cancerul, leucemia sau Sida, poţi să învingi toţi demonii din iad, dar dacă nu ai învins propria ta minte, rămâi doar un învins, un alt muritor de rând. Mintea poate afirma că e pozitivă sau cea mai abilă şmecherie "că a învins mintea", dar atâta timp cât gândul îţi este călăuză, el doar te va invita la moarte. Află cine eşti tu, pentru că tu nu ai fost născut vreodată. Corpul pe care-l crezi al tău nu e nimic altceva decât material de împrumut de la părinţi şi mai ales supermarketul din colţ si piaţa agroalimentara a lui Matache. Cine eşti tu, nu ce faci tu sau ce ştii tu despre tine. Astea sunt doar roluri bune scrise de gând pentru a impresiona sau speria copii.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ntoarce roata...

Uita-te-ar relele, iubite, că ai uitat, să-mi dai de veste
În noaptea dintre ani şi cine, te-a monopolizat şi peste
Numărul meu de telefon, trecut-ai ca un vânt pribeag,
Când eu te-mbrăţişam în gând de dor ghebos şi-atâta drag?

Vreo blondă te-a ademenit şi ţi-a turnat în vin uitare
Şi mintea ţi s-a zăpăcit şi vin acum cu o-ntrebare:
Aşa de slab pentru-o cocotă, renunţi la mine, să mă suni
Şi-n inima ta, o ispită dintre atâtea fufe-aduni?

Credeam că-ţi sunt partidă bună, că m-ai chemat să stau la tine,
Să las în urmă ţărmul mării şi să mă mut, să-mi fie bine
Printre olteni, pe la Craiova, aşa mi-ai spus şi te-am crezut.
Vai, mie, de făceam eu pasul, acuma ce aş fi făcut?

Te-ai dat la fund precum ţiparul şi te-ai ascuns de-a mea iubire,
Dai cu piciorul la noroace şi calci pe cord şi fericire.
Şi cu-n surâs parşiv de demon îmi spui că-s aprigă şi rea,
Dar, tu cum eşti, măi, bărbăţele, când fugi de-mbrăţişarea mea?

Ei, lasă, ţi-o veni de hac şi-o să te fac şi de ruşine,
Când, fără voia ta, să ştii, o să-mi fac vânt cândva, spre tine
Şi să te văd atunci, băiete, cât ai să poţi să minţi şi cum,
Mă vei convinge că bat câmpii, când te-oi prinde cu fufa-n drum?

Plâng eu acum pentru-amândoi, dar va veni şi vremea mea,
Când îţi voi da ploaia-napoi, să plângă şi inima ta...

pamflet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu poţi... Tu eşti...

Tu poţi fi un drum pe care
Paşii vieţii rătăcesc,
Dar şi-ale vieţii picioare
Ce drum bun şi drept croiesc.

Tu poţi fi furtuna care
Rodul verii-l devastează,
Ori vară scăldată-n soare
Care rodu-şi prelucrează.

Tu poţi fi luna din noaptea
Unui suflet călător,
Sau o noapte pentru mintea
Sufletului visător.

Tu poţi fi-un ciclon sub soare
Cere traiu-şi devastează,
Ori o adiere care
Vieţi pustii restaurează.

Tu poţi fi un răsărit
Care luminează minţi
Sau apus nesuferit
Care întunecă vieţi.

Tu poţi fi o rază în valea
Vreunui suflet visător
Sau foc din adânc pe calea
Orişicărui muritor.

Tu eşti roua dimineţii
Care înviorează zorii
Dar şi înnoptarea vieţii
Care-şi tot descarcă norii...

Tu eşti vântul ce sporeşte
Intensitatea furtunii
Şi-adierea ce întăreşte
Fermitatea raţiunii,

Tu eşti mintea aceia care
Cerul vieţii îşi înnoptează,
Dar şi cer sublim cu soare
Care viaţa-şi luminează,

Tu eşti râul care-şi frânge
Luntrea în valurile lui
Dar şi vântul care-o împinge
Spre Limanul Cerului,

Tu eşti marea care-şi frânge
Corăbioara între valuri
Dar şi vântul ce o împinge
Către-a Mântuirii maluri,

Tu eşti răsărit de soare
Ce-şi îmbucură viaţa,
Dar eşti şi apusul care
Dezlănţuie discrepanţa,

Tu eşti raza de lumină
Care aprinde al vieţii foc
Sau un foc ce extermină
Viaţa, fără echivoc!

Tu eşti chipul ce reflectă
Infinitul absolut,
Infinitate perfectă
Într-un chip umil de lut,

Sau, închipuirea firii
Zămislită de păcat,
Ce de formele pieirii
Încă nu s-a dezbrăcat.

Tu-eşti "cununa creaţiunii",
Minune a lui Dumnezeu,
Şi "praf pe cumpăna fântânii"
Dacă El nu-I Domnul tău.

(Tu eşti linişte şi pace,
Tu eşti zarvă şi război,
Tu alegi ceia ce-ţi place
Şi tot tu te plângi apoi
Că ţi-e greu ori că n-ai pace!)

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "De mi-ar cânta, în zori de zi, cocoşul..." de Petru Ioan Gârda

Da' ce tot ai cu lumea măi, băiete?
Şi să te războieşti, îmi spui că vrei.
Mai bine, lasă, luna să-ţi desfete
Un vis de-o noapte şi-ncă două, trei!

Că tot îmi spui cât eşti de obosit
Şi că îţi fulgeră şi tună-n sânge,
Mai bine, vino, că tot n-ai venit
Şi turturica-n colivie plânge.

Şi eu sunt singură precum e cucul
Şi nu mai cânt din frunza de arţar.
Hai, vino, că baţi câmpii ca năucul,
Că ne-am văzut din ce în ce mai rar.

Şi oboseala ţi-o pieri îndată-
(Acuma, că eşti moş, a cui e vina?)
La bătrâneţe-s şi eu candidată.
Trezeşte-te, că ţi-o cânta găina!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angst II (epilog)

de ce eşti vas când ancora te doare
şi nu poţi trece de povara ei?
de ce nu poţi muşca din remuşcare
sau bea din lacrimi când nu poţi să bei?
de ce atâtea voci îţi şterg bătaia
să nu poţi spune dacă eşti sau nu?
de ce nu-mi plângi păcatul când şi ploaia
adoarme-n tine când adormi şi tu?
de ce nu zbori cu gândul printre frunze
ce-n clătinări de vânt se răscolesc?
de ce nu poţi ieşi din neagre pânze
chiar de îţi spun acum că te iubesc?
sunt întrebări destule şi confuze
şi multe patimi ce-au rămas pe buze...

poezie de Ionuţ Popa (18 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu telecabina

Când eşti bătrân şi vrei să urci pe munte,
Să-ţi mai oxigenezi hemoglobina
Te-aşezi la coadă, până ajungi în frunte
Şi iei şi tu frumos telecabina.

O, cât de mare este bucuria
Şi inima începe-n piept să-ţi crească
Emoţii n-ai, căci simţi euforia,
Iar de drumeţi te doare fix în bască.

E minunat să stai într-o conservă
Ce merge suspendată de o sârmă
Te uiţi doar înainte, plin de vervă
Şi eşti precum un căpitan la cârmă.

Însă când bate vântul cu putere
De parc-ar vrea să rupă toţi pilonii
Dacă înainte ai băut o bere
De frică ţi se udă pantalonii.

Şi când cobori, îţi tremură genunchii
Aşa că te târăşti în patru labe
Şi-ţi vine a urla din toţi rărunchii,
Dar te jenezi un pic de Sfinx şi Babe.

poezie de Octavian Cocoş (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi...

Cum poţi să treci pe lângă mine
Să nu-mi spui un cuvânt măcar
M-ai ridicat din morţi la Tine
Şi-o viaţa mi-ai adus ca dar.
Tu ştii ca rătăceam întruna
Şi ştii că nu ştiam nici eu
Dacă trăiesc sau mor, totuna
Mi-era pe unde-i drumul meu.

Dacă trăiam eram doar vie,
Dacă muream - un mort în plus,
Ce-mi mai pasă de moarte, mie,
Ce-mi mai pasă dacă m-am dus?...

Şi dacă-ai socotit că-i bine
Să-mi dai Lumina Ta în dar
Cum poţi să treci pe lângă mine,
Să nu-mi spui un cuvânt măcar...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gând cu glas tare...

Nu-ncape-ndoială ca voi merge în rai
Fără vreo pilă sau să dau vreun parai,
Nu-ncape nici gândul că e bun sau că-i rău
El iese pe gură cum l-a dat Dumnezău
Şi-astfel reiese că sunt deştept nătărău...
Nu-ncape-ndoială ca voi arde în iad
De dor de iubire la doar minus un grad
Nu-ncape nici mintea de-i bună sau rea
Şi-atunci dă pe-afară că-i vine-a făta
Din asta reiese că dracu-i sadea....
Când capul e troacă, latrină ţi-e guru
Iar viaţa-ţi confirmă: gura bate...-mprejuru!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 iunie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă puteţi imagina cât de amar şi cât de nefiresc, de insuportabil este jocul cu tine însuţi, jocul de a te preface că eşti altcineva decât eşti şi de a încerca să uiţi ceea ce nu poţi uita, ceea ce nu vrei să uiţi. Vrei să fii altfel decât eşti, dar nu poţi fi nici măcar ceea ce eşti cu adevărat. Eşti ca un fard prost care îţi demască adevărata identitate, căci lumina privirii îţi întunecă pleoapele şi când nu mai ştii cine eşti sau ce eşti, ajungi să fii uitat într-un colţ de suflet, ca o vechitură inutilă, roasă de carii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene drag ...

Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu,
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De eşti la strâmtoare, ori eşti suferind,
Cu braţele-ntinse-am să stau să te prind!
Povara din spate, ce-o duci, îi prea grea?!
Îmi fac mâna pumn şi-o sfărâm doar pe ea!
De-a vieţii tristeţe să scapi nu mai poţi?!
Îmi fac ochiul spadă şi-o sfârtec bucăţi!
Pe umărul meu, care crezi că-i firav,
Necazul tău lasă-l şi-l fac pe veci sclav!
Întinde spre mine un braţ, nu mai mult
Şi lasă-te-n voie, să scapi din tumult!
Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De-oi vrea clipe dulci tot cu mine să treci,
Vom fi mână-n mână pe-aceleaşi poteci.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!