Vis de nuntă

Ea cuprinde a lui mână
Între palmele-i plăpânde,
Şi-alipind-o de obrazu-i,
Plecând fruntea, îşi ascunde

Ochii trişti, cuprinşi de cearcăn
Şi guriţa-i suspinândă,
Pe-al lui piept scăldat de păru-i
Şi de şoapta tremurândă.

Tot mai tare mâna-i strânge,
Tot mai tare îl îmbie.
Disperarea dar o-nfrânge,
Varsă lacrimi de mânie...

A ei inima bogată
Mult rămas-a sărăcită,
Şi de zbucium şi de freamăt
Se învinge, şi-i slăbită.

Cu priviri păienjenite
Vede toate-n tremurare
Şi pe-o clipă, că ar strânge-o
El de mână, ei îi pare.

Şi atunci îmbrăţişează
Mai cu foc pe acel care
Sub privirea-i se întinde
Ca apusul peste mare.

Toată mintea ei şi-aşterne
În visări ce n-au menire,
De-al lui piept când îşi rezeamă
Tâmpla arsă de zvâcnire.

Se încheagă între lacrimi,
Pe sub pleoapele închise,
Un vis dulce şi ferice,
Visul rege peste vise

Ce mai până-o zi în urmă
Îl purtau ei împreună.
Vis de aur cu icoane
Şi cu preot ce-i cunună.

Şi ca-n vis, icoane multe
Îi privesc dinspre altar,
Şi ca-n vis apare preot
Cu cădelniţă cu jar...

Numai visul nu-i acelaşi,
Nu se-nalţă din pustiu,
Ci e stins, de ieri rămas-a
Doar un plânset trist, târziu...

Dar ca-n vis, icoane multe
O privesc cum se cunună
Cu durerea şi amarul
Când îl strânge iar de mână.

Şi pe nume îl şopteşte,
Şi îl cheamă la trezire
Pe-al lui piept când pleacă fruntea
Peste floarea lui de mire.

Şi ca-n vis, acelaşi preot
Ţine slujbă-n ceas târziu...
Dar icoane vechi şi multe
Privesc mirele-n sicriu...

poezie de Cristian Cruţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi grija lui e pentru noi un vis urât

Şi grija lui e pentru noi un vis urât,
şi glasul lui o piatră ni se pare –
am vrea să dăm la vorba-i ascultare,
dar ca prin vis o auzim, şi-atât.
Căci între noi vuieşte mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-nţelegem.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Suntem mai depărtaţi ca-n depărtare,
chiar dacă strâns iubirea ne-a-mpletit;
de-abia când pe această stea el moare,
ştim că pe-această stea el a trăit.

Acesta-i tatăl pentru noi. Şi eu – eu
să-ţi spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu odată,
de mii de ori. Eşti fiul meu. Te voi cunoaşte-ndată,
aşa cum îţi cunoşti copilul unic, drag,
chiar când demult este bărbat, este moşneag.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare şi ardoare

să iubeşti până la limita de rupere, să tragi, să tot tragi
dar ea inima să nu cedeze, să nu se rupă nicicum
ci din contră, să bată tot mai tare
de parcă nimic pe lume nu i-ar umbri bătăile

să te apleci peste ghizdurile vieţii şi să strigi către apa viselor
ahoeeeee... şi de undeva de jos să ţi se întoarcă strigătul
mai mult ca un ecou ostenit de drum
doar ca să te-încredinţeze că mai ai multe vise de trăit

şi când închizi ochii, soarele să-şi arate ardoarea
ca-n prima zi, ca-n primul sărut,
ca-n prima iubire, ca-n primul suspin
şi să răsufli uşurat că soarele nu a asfinţit.

e tot înăuntru arzând, scrumind. iubind...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge ca în vis

Afară ninge ca într-un vis efemer cu fulgi albi şi moi,
Care cad din cer peste mine, peste noi.

Tu cânţi la pian şi în sobă să aude focul cum trosneşte.
Eu privesc la geam şi lumea îmi pare toată o poveste.
Noaptea să lasă ca un tăciune peste mine, peste noi.
Viaţa îmi pare un vis, o minune în care trăim noi doi.

Dar soarele răsare de după nori cu raza lui fierbinte
Şi topeşte fulgii cei albi şi moi, care pe noi au vrut să ne alinte.

poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Am trăit un aşa vis
Era frumos ca în paradis,
Am trăit aşa o clipă
Una frumoasă, dar cam mică
Pacat ca am trăit atat
Întru-un vis cam amărât,
Dar puternic şi frumos
Resimţit pâna la os
Resimţit cu duioşie
De prea marea mea mândrie
De a trăii un frumos vis
De a trăii ca în paradis.

Visul ce cu noaptea vine
Îmi arată a lui iubire
Falnica lui putere
În plăceri şi în durere
În iubire şi speranţă
În credinţă şi aroganţă
Iar când ochii se deschid
Păreri de rău ce mă cuprind
Îmi induc o stare tare
De regrete şi ardoare,
Că al meu vis s-a terminat
Cu durere, ce păcat.

poezie de Florin Dumitru
Adăugat de Florin Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui de aur a devenit vis de argint, apoi de bronz şi în final vis de fier, care într-un târziu... a ruginit!

aforism de Mihail Mataringa (18 aprilie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel din urmă vis

O visul meu cel mai slăvit,
Frumos şi cel din urmă,
Aşa cum dulce te-ai ivit
Te stinge şi te curmă.

Căci e demult de când am pus
Inimii mele pază,
Şi-i mult mai mult de când i-am spus
Iubirii să nu crează.

Şi prea târziu să mai aprind
Azi dragostei făclie,
Şi-n mintea mea să mai cuprind
O dulce nebunie.

Destul c-o clipă l-am iubit,
Şi-o clipă i-am dus dorul,
Te stinge vis cum te-ai ivit
Stingându-mi şi amorul.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de vis

Cand flori de vis imi cad pe piept
Si se topeste timpul,
Iubito-n cantec te astept
Sa daramam Olimpul.

Ingusta pare departarea
Ingust pare si visul,
Dar vino! Sa uitam uitarea
Sa sugrumam abisul.

Sa ninga-ncet, cu flori tacute
Sa ninga peste tine,
Din ceruri noi, de noi tesute,
Din vise clandestine.

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprinderea de vis

Nimic nu mă face să privesc dincolo de lacrimi
un cer plumburiu şi
un sfânt cântând la harfă închiderea
lumii în căuşul versurilor
nici noaptea poetul nu mai scrie
despre iubire şi dumnezeu
nici marea nu ajunge pentru a cuprinde
sentimentul naşterii lui Orfeu
doar printre orele nesfârşite şi
spaţiile dintre cuvinte există
un dor aproape stins:
poezia desprinderii de vis.

poezie de Petru Sebastian Hamat
Adăugat de Linda Savu Bobeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul poet

Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Şi cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheaţă cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi trişti, dar de o blândeţe rară,
El citeşte cu glas dulce despre o frumoasă ţară.
Şi vocea lui răsună peste iarna grea,
Şi nimeni nu-l înţelege că lui îi este dor de ţara sa.
Toţi trec fără să-l ia în seamă
Dar el citeşte cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Şi vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia din deşert

Simt în mine pustiu şi îmi ard amintiri
Printre resturi de gând ce îşi caută rost
Pe sub ziduri ce-au ars în mai vechi biciuiri
Cu năprasnicul ger de prin timpuri ce-au fost.

Sub cenuşi, mai mocnesc dezbrăcate de lut,
Doar cuvinte de dor în strânsoare de jar
Ce-nconjoară scântei şi le stinge tăcut
În credinţa-n târziu şi speranţă-n zadar.

Şi mai sunt urme vechi de căldură din veri
Cu un Soare torid şi priviri de senin,
Câte-un vis de demult, când erau primăveri
Iar în verdele meu se-alina un suspin.

Îmi tresare în piept o frântură de cer
De-un albastru intens, ce m-anunţă că-s viu
Şi că pot să mă iert, şi mai pot să mai sper
La o ploaie-n deşertul din visul târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul înamorat (odă lui Eminescu)

LUCEAFĂRUL ÎNAMORAT
(odă poetului Mihai Eminescu)

În amurg, pe Lună plină,
Luceafărul din zenit
curge-n rază de lumină
prin "pădurea de argint".

Peste crâng, amoru-şi lasă
dintr-un vis demult apus,
când, culcat pe iarbă deasă,
de doruri era răpus.

Dar pe-a Timpului cărare,
numai un dor a rămas,
ce-n suflet îi toarnă jale,
prin codru făcând popas.

Dorul se scurge-n iubire
de jună şi luceafăr,
dar se pierde-n amintire,
că numai el e teafăr.

Peste veac, el o priveşte
într-un funebru veşmânt
şi ca-n vis îşi aminteşte
iubirea de pe Pământ.

Pe rază-n codru coboară
cu-al nebuniei amor,
ce-l trăia odinioară
în destin de muritor.

De a iubirii candoare,
din steaua lui cerească
lasă dorul pe cărare,
să nu-l mai chinuiască.

În cerdac, pe prispă veche,
o jună mlădioasă
cheamă astrul nepereche,
ce-l vrea ca mire-n casă.

De cum răsare, îl vede
în fereastra din iatac
şi-ndată, firea îşi pierde,
raza lui să-i fie leac.

Din raze îşi face braţe,
Luceafărul iubitor,
de ele să se agaţe
pământeanca în amor.

Se coboară pe-a lui rază,
cu iubire de fecior,
copila îmbrăţişează
într-un foc mistuitor.

Iar cu patimă nebună,
de iubire însetat,
fetei aşează cunună,
pe păr bălai inelat.

Faţa palidă-i sărută
cu ai razei fiori reci,
dar, când inima-i ascultă,
amuţită e în veci.

Cununiţa de mireasă,
Luceafărul sărută,
că de soartă nemiloasă,
iubirea e pierdută.

Mireasa încoronată
n-a gustat fericire.
Când a fost îmbrăţişată,
a căzut în neştire.

Fetei dragi, cu plete dalbe,
să-i sărute chip a vrut.
Dar răsare în nopţi albe,
pe mormânt să-i dea sărut.

Ochii ei, spuma de ape,
nu-i va mai vedea nicicând.
Veşnicia de sub pleoape,
îi ascunde în pământ.

Lucefărul s-a întristat
şi-n cer înalt stă ascuns,
iar când este înamorat,
priveşte-n iatac de sus.

Ar vrea să vină în pridvor,
chipul să-şi încălzească
la sânul ei, prin nopţi de dor,
iubirea să renască.

Tristeţeţi îşi ascunde sub nor,
ce cu lacrimi reci se scurg
de sentimente care dor
şi năvălesc în amurg.

Ploaia nopţilor îi stinge
flacăra din iubire,
iar dorul-n lacrimi se frânge,
de-a junei amintire.

Raze se scurg în genune
şi lacrimile-n izvor,
că răsare şi apune
singur şi rătăcitor.

Dar în cerească menire,
iubirea pământească
este o închipuire
cu faţă omenească.

Nu mai vrea nemărginirea
singurătăţii pusti,
de când lipseşte iubirea
şi căldura inimii.

Ar da toată veşnicia
pe-o clipă de iubire,
de-a fi vremelnicia,
un vis pentru jertfire.

Pe Luceafăr îl apucă
al Soarelui răsărit,
când caută o nălucă
dusă-n dorul adormit.

Dorul de juna suavă,
Luceafăru-n cer duce.
Dar ce folos de-a lui slavă,
când ea zace sub cruce?!

Cui serveşte măreţie
în eternul necuprins,
când pe cer arde făclie
de spirit pe pământ stins?

El poartă cruce divină
pe calea veşniciei,
cât poeţii îi închină
misterul poeziei.

Astrul nopţilor albastre
arde-n seri, înamorat,
şi coboară dintre astre
pentru vis de neuitat.

Ale Timpului ferestre
le-am deschis cu dor şi drag
de a iubirii poveşte
păstrată-n suflet pribeag.

Pictat cu aripă de gând
pe trecutul adumbrit,
duc dor din suflet fremătând,
din amurg în răsărit.

Lăsându-mi vis între coperţi,
cu viaţa-mi de împrumut,
te rog, Emine, să mă ierţi,
de n-am scris cum ai fi vrut!

Maria Filipoiu

Poem premiat la Concursul "Dor de Dor" / 2015
*Revista "Dor de Dor"- nr. 106, pag. 2, 2015 / Medalion literar.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi doar un vis...

În lumea viselor trăiesc,
Respir cu aerul de vise,
Pe-un nor de vise-ncet plutesc
Spre visul ce m-ademenise.

Un vraf de vise răsfoiesc
Şi-not în marea cea de vise.
Prin vise-ncerc să te găsesc,
De dor mi-s visele cuprinse.

Dar visele nu-ncetinesc
Din vise să mai nască vise:
Şi doar un vis, un vis ceresc,
E visul vieţii noastre scrise...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea mai puţin plăcută, atunci când începe să îţi meargă mintea, este că nu te mai poţi minţi singur. Trebuie întotdeauna să înfrunţi greutăţi la rând, nu îţi mai permiţi să le laşi să treacă de la sine. Nu mai există acel "vis fals", vis care să te ţină sub vraja lui până încep să îşi revină toate la normal.

aforism de Andrei Ş.L. Evelin (2017)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-oi pleca

Desculţă am încercat să trec o punte
Spre altă lume, plină de speranţă;
Ca-n rătăcirile de o clipă... unde,
Mă-mpingea dorul ce-l căutam de-o viaţă!

Să te seduc în vis... mai pot eu oare?
Când inima-ţi bogată mângâind
Mă strigă... şi tot ce am şi tot ce doare,
Îţi dărui ţie când te-aştept plângând?

De n-aş visa acum că mă cuprinzi,
De n-aş trăi cu tine necuprinsul...
Aş suferi! m-aş depărta cu paşii şovăinzi
Şi aş împrumuta iubirilor doar visul...

Dac-aş pleca, ţi-aş modela pe mână
Inima mea, cu chipul de vioară
Să-ţi cânte iubirea mea pe strună...
Să simţi că ochii mei mai lăcrimară.

Şi de-oi pleca... să adormi iară!
Pe frunte cutele să-mi stingi...
Cu gura ta, sărută bolta planetară
Şi vei putea în braţe să mă strângi.

Dac-aş pleca... în ultimu-mi popas,
Mi-aş limpezi cu dorul tău, cărărea...
Mi-aş pune parfum de iasomie-n glas
Şi te-aş striga, cât ar cuprinde zarea.

Mă strânge-n braţe şi inima-mi adună,
Din cioburi risipite, pe mine să mă faci
Pentru c-am fost un suflet în furtună,
Tu mă salvează şi-n vis să mă prefaci!

Când doi luceferi pe boltă se vor stinge,
Să ştii că am plecat în nemurire...
Dar pân-atunci, în inima tu strânge
Iubirea mea, ca să-ţi rămână amintire.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua în vis

Gonit de-un lup hapsân
alerg spre neştiutul hău

mă gândesc
să mă opresc

ca să-mi trag sufletul
şi să mai privesc în urmă

dar îl aud în urma mea
gâfâind sinistru

aşa că
îmi continui goana

în zare iată
conturul unui arbore imens

a cărui umbră
se-ntinde cât văd cu ochii

şi-n timp ce mă apropii
observ că arborele nu-i

doar umbra
imensa-i şi adânca-i umbră

care-ncet se schimbă
în întuneric copleşitor

încât fuga mea
devine vis

iar visul meu
o sferă de lumină

din care se-aud
un tropot şi-un gâfâit

când tropotul mai pronunţat
când gâfâitul

şi dintr-o dată
dispare sfera

şi zgomotul izgonitului
şi cel al izgonitorului

piere apoi şi umbra
odată cu lumina

rămâne doar un gând
ce-şi strigă-n van durerea

nimeni nu îl vede
nimeni nu-l aude

apoi un plâns aude gândul
se sperie şi tace

dar plânsul se-nteţeşte
şi plouă-n vis şi-n realitate

în timp ce soarele zâmbeşte
copleşit de negri nouri

un gând un vis
şi picături de ploaie

ori numai stropi de lacrimi
şi hohote de plâns

eu zic că-i vis
şi umbra şi lumina

şi plânsul ca şi gândul
şi norii-s vis

iar eu alerg
nemaiştiindu-i rostul

în faţă braţele-s deschise
în spate izgonitorul.

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Se-mbibă liniştea culorii, în apele adânci ce curg
Şi nuanţele-s împrăştiate de filantropul Demiurg,
Ca ramurile să-şi găsească-n oglinda lacului, uşor
Şi frunza galbenă ce pleacă şi cântecul de-amar şi dor.

Prind viaţă visele-ngropate, timid răsar pe-un mal pustiu,
În plasa lui pescarul strânge amurgul unui ceas târziu;
În barca lui nu-ncap speranţe, iar peştişorul din poveşti
A sucombat de-atâta pizmă şi azi, nu mai trimite veşti.

E-un loc în care plâng tăceri înmiresmate de răşină
Şi-n care, păcătos, de-ai fi, te simţi curat şi fără vină.
Pescaru-n fiecare zi, se-nchină, ca-n altar şi cere
Să-i vindece copacii verzi de goliciune şi durere.

Nu pescuieşte mai nimic, nu pângăreşte Paradisul
Ce-l găzduieşte-n oaza lui şi-i apără, de lacrimi, visul;
Pe-oglinda lacului de-argint, alunecă printre petale
Lăsând o şoaptă de alint din bogăţia firii sale...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Magia nopţii când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.

Şi azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viaţa cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.

Şi prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.

Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristeţea-şi cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.

Tot ce-i trist e mai departe...
Tristeţea-şi caută cărări,
Pentru vis se naşte-o moarte
Ce-l elimină în zări,

Şi-i pustiu, şi-i fără urmă,
Deja triumfă nalţii nori...
Din tot ce-a fost rămâne-o umbră
Ce se-ngroapă în ninsori.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Vis

Ma uit cu sete la apus
Un rosu aprins, albastru stins
Si ma cuprinde acelasi vis
De care ti-am mai spus

Un vis frumos, un vis in vis
In care cerul sta cuprins
Aprins si prins in mii de stele
Cu luna sfesnic printre ele

Un vis in care tu m-ai prins
Impins de cei ce m-au respins
Un vis in care doar tu esti
Desprinsa parca din povesti

poezie de Cristat Cosmin Antonio (31 iulie 2016)
Adăugat de Cristat Cosmin Antonio
Comentează! | Votează! | Copiază!