Dolce vita

Refuz voluptatea unui acord ontologic
Între "de ce?" şi "cum?"
Pentru a şti "cine"
Între pleoapa raţiunii veşnic deschisă
Şi glanda nedirijată
Între vorbe şi lucrurile din ele

Aşezare pământească
Pe un câmp cultivat cu legume străvechi
Pentru dragoste
Pentru copii înfăşaţi în grabă
Şi părinţi plecaţi la muncă în zori

Această poveste a eşecului
Devine frumoasă
Când îi găseşti intriga salvatoare
De vină sunt mereu vecinii
Mama, tata, sistemul
Dacă ai un pic de curaj
Să te lupţi cu taurul negru
Pierzi orezul cu lapte
Băiatu' lu' mama

Căutăm întunericul din noi
În lumina din alţii
Primele desene din peşteri
Au fost şterse cu invidie
Când cel mai puternic nu a înţeles
Bine că încă avem nevoie
De cei care uită
Ca de un somn bun
Ca de o zi liberă de luni
Hai să profităm
Şi să ne vizităm
Prietenii cu Alzheimer

Tot ne jucăm cu firele singurătăţilor noastre
Pe acest ghem care se rostogoleşte
Ca roţile nervoase ale autobuzului
Pe o şosea întunecată de provincie
Ajungi mai repede la destinaţie
Când oboseala din oase te adoarme

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când râde în somn copilul

Legănându-l pe picioare
Mama îşi culcă copilul.
E fericită că-l are,
Că şi-a împlinit destinul.

Cu glas duios îi alină
Somnul dulce de copil.
Cheamă somnul ca să vină
Şi se bucură din plin.

Cu drag pruncul îşi priveşte,
Gânguritul îi ascultă.
Când în somn puiul zâmbeşte
De necazuri mama uită.

Când râde în somn copilul
Soarele din nori apare.
Aleargă repede timpul
Să crească copilul mare.

Când în somn râde copilul
Mai uşor mama zâmbeşte.
Râsul lui este mobilul
Care o întinereşte.

Mereu vor râde-n somn copiii,
Mereu vor înflori, ca trandafirii.

poezie de Dumitru Delcă (19 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere

e ca şi cum am fuma din narghilea
nesfârşit aceeaşi emoţie
şi pumnul din stomac
un motor pornit în grabă
eu ucenicul în dreapta
ca şi cum aş prelua o nouă slujbă
toate invenţiile despre mine
cad rând pe rând
sunt un pod medieval
porţile grele ale castelului se spulberă
prinţesa este goală
nepregătită să îmbrace haine potrivite
momentului ei de iubire liberă.
niciodată nu am fost gata
pentru marea întâlnire cu tine
şi toate micile întâlniri s-au oprit mereu
doar la climax, cu o foame neîncetată
de a-ţi câştiga toată atenţia
şi totuşi, atât de bine te cunoşteam
încât era de la sine înţeles să refuz să mă ai
ca o cocă super modelabilă
tu puteai să faci din mine
cea mai bună versiune a unui manechin
care să te însoţească decent în orice context
puteam fi femeia cameleon,
perfectă, cadână, albă-ca-zăpada,
madonna, puteam fi bossy sau glamour
dar niciodată eu nu puteam să aleg pădurea
în care să construiesc propria casă
ceva modest, de artist care jertfeşte iubirea pentru artă
şi astfel am câştigat de doua ori
rămânându-mi şi o poveste
despre care să scriu mai bine decât tine.
o fi şi asta o formă a pietrei, mult mai frumoasă prin ea însăşi
decât visând în griul unui monument.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de timp

Avem nevoie de timp pentru a creşte şi a descoperi că suntem tot mai mici,
avem nevoie de iubire pentru a înţelege că a dărui este mai înainte de a primi - o lege nescrisă,
avem nevoie de lumină pentru a şti unde să fugim din calea coşmarului întunericului din noi,
avem nevoie unii de alţii pentru a realiza cât de neciopliţi suntem cu toţii,
da, cu toţii
avem nevoie de Dumnezeu Creatorul cerurilor şi al pământului pentru a ne lăsa ciopliţi în chip de sfinţi de mâinile nevăzute ale Marelui Sculptor.

Deşi puţini înţelegem
şi mai puţini acceptăm mustrarea cioplitorului
dar cei care rămânem până la capăt
vom vedea
în micimea noastră
că am fost mereu iubiţi,
înconjuraţi numai de lumină.

Avem nevoie de timp pentru a transcende clipa
într-o eternitate.

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Hansel i-a spus lui Gretel: hai să aruncăm firimiturile astea pe jos, ca să găsim drumul spre casă. Pentru că ar fi cel mai îngrozitor lucru să ne rătăcim. Anul ăsta m-am rătăcit.
Nathan: Eşti ghinionist dacă te rătăceşti într-o călătorie. Dar să-ţi pierzi motivul pentru care ai plecat la drum... e ceva cu mult mai crud.
Peyton: Călătoria mea a ţinut opt luni. Uneori am călătorit singură. Alteori alţii au fost cei care au stat la volan în locul meu... şi au plecat cu inima mea. Dar când am ajuns la destinaţie, nu am fost eu cea care a ajuns. Nu am fost eu deloc.
Brooke: Odată ce te rătăceşti, ai două variante: fie găseşti persoana care erai, fie o pierzi pe vecie.
Mouth: Pentru că uneori trebuie să ieşi din cel care ai fost şi să-ţi aminteşti de cel care ai fost destinat să devii. Persoana care ai vrut să fii. Persoana care eşti.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spălaţi-vă pe mâini

când eram mic mama îmi spunea
spală-te pe mâini şi hai la masă
azi noi suntem Cain venit de la câmp
cu mâinile pline de sângele lui Abel
bunicul îl chema pe cel de sus
să ne binecuvânteze masa
era o bornă între ce a fost
şi ce urma să fie
noi, curaţi
ne puteam aşeza în tihnă la masă
azi nu e tihnă pentru că
nu suntem curaţi
ne minţim
şi ne spălăm pe mâini
ca Pilat din Pont

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte şi inimă

suntem inexplicabil de singuri,
pentru totdeauna singuri,
aşa a fost planificat
să fie,
niciodată nu s-a dorit
ca lucrurile să fie altminteri –
iar când va începe
lupta cu moartea
ultimul lucru pe care vreau să-l văd
este
un cerc de feţe omeneşti
aplecat deasupra mea –
mai bine să se afle acolo
doar vechii mei prieteni
şi zidurile sinelui meu.

am fost adeseori singur, dar rar
însingurat,
mi-am potolit setea
la fântâna
sinelui meu,
iar vinul a fost bun,
cel mai bun pe care l-aş fi putut avea,
iar în noaptea asta
stând,
privind în beznă,
înţeleg în sfârşit
întunericul şi
lumina şi tot ce se află
între ele.
pacea minţii şi-a inimii
soseşte
când acceptăm ceea ce
este:

fiind născuţi
în această
viaţă ciudată,
trebuie să acceptăm
pariul pierdut
şi zilele pierdute
şi să găsim un pic de mulţumire
în plăcerea de
a le lăsa pe toate
în urmă.

bea din fântâna
sinelui tău,
nu plânge pentru mine.
citeşte ce-am scris,
apoi
uită
totul.
bea din fântâna
sinelui tău
şi începe
totul iarăşi de la capăt.

poezie celebră de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ne influenţează în principal? Părinţii, anturajul, figurile autoritare, profesori, lideri religioşi, media şi cultura, ca să enumerăm sursele principale. Însă cea mai importantă influenţă asupra noastră o au părinţii pentru că ei sunt primul nostru contact cu lumea şi fac parte din anturajul nostru încă de la început. Amprenta lor se simte cel mai puternic şi chiar pentru oamenii care la un moment dat se revoltă împotriva părinţilor, acest lucru se simte foarte puternic pentru că dacă faci un lucru altfel de cum au spus ei, tot eşti influenţat în subconştient de părinţi. Şi dacă în loc să te duci la muncă aşa cum îţi spun părinţii te revolţi într-un mod incorect împortiva lor şi te apuci de băut, înseamnă că influenţa lor asupra ta a fost una negativă. Ştiu multe cazuri de părinţi care îşi iubesc copii însă îi influenţează negativ, iar această influenţă negativă vine din următoare surse: Supraprotejare. Lipsa de atenţie şi afecţiune. Educaţie greşită transmisă mai departe.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucătorii de golf

Noi jucăm, jucăm atent/ultima repriză
Este clar, avem talent/meciul are miză;

Împreună noi jucăm/din zori până-n seară
Cei mai buni ne declarăm/de la noi din ţară;

Jucăm golf ne desfătăm/pe câmpia-întinsă
Dăm cu crosa, judecăm/lumina e stinsă;

Nea Ion este ursuz/cum să se deştepte?...
Mama lui de cucuruz/poate să aştepte;

Noi jucăm, jucăm cu spor/ultima repriză
Ohohoo... ce de popor/meciul are miză;

La oraş e tot la fel/toată lumea joacă
Veselie la castel/omul... ce să facă?!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creta

Sunt insule pe care doar artiştii le pot imagina,
Pe pânzele lor infinite, cu pensule înmuiate nebuneşte în albastru.
Insulele astea au mereu o muzică a lor,
Au mereu un gust, mereu parfum.
E o insula printre ele, în care locuitorii
Nu au încetat să traiască liber, niciodată.
E o insulă care naşte legende.
Primii oameni, după ce au muşcat din fructul interzis,
Au venit să-şi ascundă ruşinea în Creta.
Au întrebat, au plâns, au fost cuprinşi de nefericire,
De durerea de a nu şti cine sunt sau cine i-a creat.
Ca o mama bună, plină de roade şi de dragoste,
Creta le-a dăruit legende pentru a-şi acoperi cu ele ruşinea.
Astfel, primii oameni au devenit zei.

Dacă visezi, în Creta îţi sunt prielnice toate:
Soarele, orizontul şi apa sunt nesfârşite.
E insula vizionarilor şi a măslinilor cu rădăcini în stâncă.

Totul este într-o continua zbatere de a renaşte din ruine,
Istoriile îţi apar scrise pe meniurile din taverne,
Minotaurii- abţibilduri pe motociclete, brelocuri şi magneţi de frigider
Devin atât de prezenţi, încercând să te convingă că există,
Că tu doar trebuie să deschizi ochii şi să continui să le scrii povestea.
Chiar şi lucrurile care au murit, par să îşi păstreze intactă speranţa.

Creta îşi caută printre turişti filosofii, astronomii, aristotelii,
Un Socrate mai tânăr, un Pitagora mai modern.
Creta odihneşte mormântul lui Kazantzakis la umbra unui măslin,
Îl ocroteşte încă pe micuţul Zeus în peştera lui deschisă vizitatorilor,
Sfinţii socializează cu turiştii, oferindu-le pâine aromată,
Bătrânii din Creta stau în intersecţii, cu mustăţile lor greceşti,
Între arbuşti coloraţi cu flori rozalii,
Aprinzându-şi ţigările şi bând uzo tradiţional,
Pălăriile lor par vechi şi curate, bastoanele şi vestele sunt ca o uniformă.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama e cuvântul ce-nseamnă viaţă
E izvorul de alinare,
E cărarea de îndrumare,
E a sufletului vindecare,
Mama e cuvântul ce-nsemană viaţă.

Mama e un glas în tăcere ascuns,
E o şoaptă şi-un veşnic răspuns,
La-ntrebări nedezlegate -
Mama le cuprinde pe toate!

Mama e un murmur şi-o gingaşă floare,
Mama e albina ce zboară în soare,
Mama e furnica ce veşnic adună
Cu toţii pe noi îmnpreună.

Mama e al cerului nour pribeag,
Mama e un mare de lacrimi şirag,
Vărsat pentru noi în necazuri -
Pe a vieţii înalte talazuri.

Mama e un cîntec străvechi,
Este numele fără perechi,
Mama este dorul din sufletul tău
Chemând-o mereu şi mereu!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec pentru noi

Copii am fost cândva,
Acum suntem părinţi,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi – din ce în ce mai mici.

Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!

Căci nu se ştie dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoţii mari,
Copiii sunt voinici.

Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!..

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să şoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În care din noi?

În care din noi
S-a sfârşit primăvara
În care din noi,
Frunzele au căzut?

Mă-ntreb ades când văd
Trecătorii pe stradă
Mult prea grăbiţi
Pentr-un rol efemer!

În care din noi,
S-a închis o fereastră
În care din noi
Nu mai râde-un copil?

Unde s-au dus acum
Amintirile noastre
De ce uităm să fim
Fericiţi pe pământ?

În care din noi,
Primii fulgi de zăpadă
În care din noi
Au căzut lăcrimând

Povestea te şi-a mea
E-o poveste banală
Jucăm un rol, şi-atât
Pe o scenă de lut!
În care din noi...

poezie de Stefan Băiatu (19 octombrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţa arată că acei care sunt cei mai tulburaţi de pasiunile lor nu sunt acei care le cunosc cel mai bine şi că ele sunt din acele percepţii pe care strânsa legătură care există între suflet şi corp le face confuze şi obscure.. Ele se pot numi şi sentimente, deoarece sunt primite în suflet în acelaşi fel ca obiectele simţurilor exterioare şi nu sunt cunoascute de el în alt mod. Dar ele se pot numi şi mai bine emoţii ale sufletului, nu numai pentru că acest nume poate fi atribuit tuturor schimbărilor care se petrec în el, adică tuturor diferitelor gânduri care îi vin, ci în special pentru că, din toate felurile de gânduri pe care le poate avea, nu există altele care să-l tulbure şi să-l mişte atât de puternic ca aceste pasiuni.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar e luni

dragul meu
şi iar mă vei întreba
cum mă întrebi de obicei
despre toate câte le trăim pe jumătate
pentru că de-o vreme
eu
chiar şi pe Dumnezeu
am început să-l simt pe jumătate
ca şi când în lumea ta
de carne şi de sânge
pot exista doar jumătăţi
între care nu vom pune niciodată egal
tu
mereu pe drumuri
ocolind părţi din viaţă
eu
mai tot timpul cu mâinile
agăţate de iluzii
pentru un vers
şi tot numărăm
numărăm
câteva jumătăţi
ce ne rămân
din când în când
pentru noi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zise fata

Să ne jucăm de-a mama şi de-a tata
E mai frumos decât să fim părinţi,
Şi ce păcat că vine, zise fata,
O noapte-n care nu vom fi cuminţi!

Şi te voi vrea şi mă vei vrea pe mine,
Şi vom începe naşterea de prunci;
Să ne jucăm n-o să ne şadă bine,
Să ne iubim va fi târziu atunci!

Noi suntem azi prea mici şi mâine părăsite,
Iar noaptea face mame din fete-ndrăgostite;
Aşa că mi-aş dori să ne jucăm nespus
De-a mama şi de-a tata, cât încă mamă nu-s!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (11 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!