Micile miracole

Miracolul e că nu s-a întâmplat nimic
Miracolele nu întrec aşteptările
Celor care le vânează
Nici nu se prezintă sub limita acestor aşteptări
Altfel nu s-ar mai numi miracole
Apar când eşti mai puţin pregătit
Când îţi faci un rost din a aştepta
Azi îl aştept pe mâine
Mâinele vine
Iar mirarea mea se cască lângă un gol
Un scaun, un atelier, un pahar, o stradă
O femeie goală stând pe un scaun
Un atelier gol în care a fost cândva mai multă viaţă
Decât în oamenii care au traversat ani în şir
Această stradă
Prima închinare poate fi un miracol fatal
Pentru un pahar care a stat gol din fabricaţie
Tot ce trăim acum e un miracol
I-aş zice miracol-ca-suport-al-supravieţuirii

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scena m-a transformat într-un fel de... ca să mă exprim foarte la îndemână, burlan, un instrument prin care circulă un şuvoi de energie, care altfel nu ştiu pe unde ar fi scăpat. Pentru că în momentul în care nu mai curge nimic prin el, rămâne gol, gol, gol. Şi în fiecare premieră eşti aşa: gol.

citat din Olga Tudorache
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol după gol

gol după gol,
în stânga şi-n dreapta,
miracole false deşir în iluzii,
crepuscul de lună intră pe geam,
seninul din zi coboară în ceaţă
şi trist se absorb nuanţele din vis.

strada devine o bandă rulantă
se joacă cu praful cu chip de clepsidră,
pe-o creangă rituală o pasăre cântă,
din chipul tău a răsărit un gol.

înaintez sub timpul obosit de sete
în care nu mai sunt nici greieri şi nici vişini,
amprenta ta luată din luceferi,
n-o mai găsesc acum nici în cuvinte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joan: Fă-l pe Kevin să meargă din nou, vrei? Îţi cer doar favoarea asta, după care nu-ţi mai cer nimic. E atât de uşor pentru tine. Tot ce trebuie să faci e să pocneşti din degete sau să clipeşti. Fă-l pe Kevin să stea în picioare.
Dumnezeu: Oamenii îmi cer să fac diverse lucruri - mari, mici - de un miliard de ori pe zi, în fiecare zi.
Joan: Şi ce vroiai? Eşti Dumnezeu!
Dumnezeu: Am investit mult timp în Univers. Am inventat reguli. Dau un exemplu prost dacă le încalc. Ca să nu mai spun că ar însemna favoritism. De ce o numai persoană să aibă parte de un miracol şi nu toate? Îţi imaginezi ce confuzie ar fi? E mai bine să respectăm toţi regulile.
Joan: Nu ar mai fi miracole?
Dumnezeu: Miracolele apar în interiorul regulilor.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt gol

după ce mă vei găsi în mulţimea înghesuită, într-un colţ
al veşnicei ignoranţe din dicţionarul unei limbi
frumoase
dar scrisă pe gardurile vieţii cu nepăsare
atunci să mă înţelegi de ce râd în hohote cu priviri de nebun
de aceea îţi spun că
nu sunt golul celor care scriu litere pentru cei ce nu înţeleg
şi încearcă să rescrie un sfert de veac cu aceaşi oameni
ci sunt un aruncat la margine de vânt turbat
de către cei căţăraţi pe gropile săpate-n mormintele
celor care aşteptă a mai fi speranţă, încă oameni vii
şi nu uita
nimeni nu rămâne fără mormânt

după ce vei afla că întorsul poate fi sacul gol de viaţă
a oricui
şi că cei care aleargă punând gol peste gol
atunci poate vei începe a înţelege
că trecutul este plin de rămăşiţele unor vieţi pline de întuneric
aşa că
iubeşte lumina din cei care nu au fost construiţi
din gol

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Şi cu miracolele lui IIsus cum rămâne? A. M: Păi aia-i că nu rămâne! În ziua de azi ar trebui privite ca simple scamatorii pe care David Copperfield le-a depăşit cu brio deci cu mult mai mult. Singurul miracol real este trezirea ta şi nu veşnica ta adormire şi visare la Hristos. Tu nu vezi? Mintea visează toată viaţa la miracolele lui Hristos, la credinţă, tocmai pentru a te ţine pe tine sclavul unor astfel de gânduri de 2 lei! Adevăratul Miracol al Prezentei anulează din start toate celelalte miracole exterioare şi implicit încetează să-l mai situeze pe Hristos ca un prizonier în timp, gen: "cu 2000 de ani in urmă" făcându-l să fie ceea ce veşnic este şi eşti, exact propria ta Prezenţă sau Viaţă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om îşi ia puterea din frumuşeţe. Când nu mai vede frumuseţea în nimic, mintea omului nu mai are nici o putere. Dacă bărbatul nu observă această energie, nu-şi poate descoperi potenţialul minţii. Dacă nu interiorizezi această forţă pe care o dă frumuseţea, mintea nu are nici o putere. Nu vei vedea nimic grandios şi sfânt în creaţie. Mintea îşi vede puterea numai când crede că viaţa este un miracol. Dacă nu observă acest miracol, în minte nu se va întâmpla nici un miracol.

Iustinian Cruceanu în Mintea condce lumea (iulie 2013)
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închide ochii din afară şi deschide-i înăuntru. Te sperie şi îngrozeşte răul pe care îl vezi în lume? E doar teatru de păpuşi. Ca să înţelegi ce se întâmplă în afară priveşte prima oara înăuntru. Înăuntru este gol. Bagi în tine calorii goale care nu servesc în niciun fel celulele tale, sistemul tău imunitar, nivelul tău de energie şi apoi te miră boala ce apare în afară. Clipeşti neîncrezător şi nu înţelegi ce se întâmplă. Nu vei înţelege niciodată până când nu înţelegi golul dinăuntru. Faci sex golit de orice încărcătură. O faci pentru statistică, o faci pentru că e singura monedă de schimb pe care o mai ai, o faci ca să mai uiţi pentru o clipă, o faci în timp ce îţi amorţeşti simţurile pentru a nu simţi abuzul pe care îl comiţi asupra ta şi asupra sufletului tău deja epuizat de atâtea traume la care l-ai supus. Ai buzunarele şi contul gol. Munceşti mai mult ca niciodată cu preţul sănătăţii, al libertăţii şi al visurilor tale şi singurele lucruri pe care le acumulezi sunt stres, datorii şi griji. Nu poate fi nimic plin în afară dacă totul este gol pe dinăuntru.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

nu mai sunt
decât o privire
am secat prin vara fierbinte din mine
nu mai am iubire
un fir de păr alb mă strigă
ei... ce-i cu tine?
mă uit pe geam şi este întuneric
perdeaua... şi ea se uită strâmb la mine
este acolo
un scaun, prin geamul de întuneric
îl vad
un gol şi-un scaun, pe care
nu mai stă nimeni!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă

Mai singur decât un pusnic din munţi.
El se are pe sine ca pe un fruct tare,
în schimb tu eşti gol, un gol anecoid,
ocupi un spaţiu şi un timp care nu sunt ale tale.
Zilele trec în şirag, ca nişte vagoane,
nu duc la un capăt, nu opresc la un sens.
Orbecăi prin ele tot mai lipsit de putere,
azi şi mâine, ieri şi niciodată se întâmplă fără tine.

poezie de Ramona Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la cel din urmă muncitor, plecat din atelier ca să vadă "zburând" un aeroplan românesc, până la fruntaşii vieţii noastre intelectuale şi politice... au simtit aceeaşi simpatie caldă şi pentru acel care zbura şi pentru invenţia minunată, care mâine va fi în mâinile tuturor. Fie ca aşteptările celor care m-au întovărăsit cu încurajarea şi prietenia lor să nu fie înşelate. M-aş socoti răsplătit cu prisosinţă pentru cei paisprezece ani de muncă, de teamă şi de speranţe chinuitoare, dacă aş şti, că am făcut ceva, cât de puţin, pentru progresul ştiintei şi pentru fericirea oamenilor.

finalul de la Aviaţiunea la noi de Aurel Vlaicu (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol

Azi am bătut cu talpa în pământ
Şi nu mi s-a răspuns nici un cuvânt.
Slăvile le-am lovit c-un stol
Şi-au răsunat a gol.

E gol ţinutul; pare goală faţa
Acestei lumi pe care-o sorb într-una,
Şi-mi pare fără sâmbure chiar ora
În care mi se clatină sub frunte luna.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Alb (1937)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predestinare

Doar pentru tine simt că-s pregătit.
În rest, introversiune, teamă, gol...
Nimic din tot ce pot iubi, ca rol.
Doar tu-mi poţi oferi rostul dorit.

Oricâtă beznă m-ar îngenunchea,
Simpla prezenţă-a ta o năruie.
Tot ce-i lumină,-atunci, mă-nvăluie
Şi pentru-o clipă, devii lumea mea.

Nu ţine mult minunea, căci dispari,
Iar drumurile noastre-şi văd de drum.
Dar, când ne regăsim, ca şi acum,
Eu ştiu că şi-altă dată-ai să apari.

Ceva te dă de gol că-mi eşti mai mult
Decât o împăcare de moment.
Eşti vocea ce m-aduce în prezent,
Când doar trecutul pot să îl ascult...

Privesc vrăjit la urma ce o laşi,
Pe unde treci, cum luminează căi
Şi, dintr-o dată, simt că paşii tăi
Vor deveni, cândva, şi ai mei paşi.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă frântă e mai deschisă la întâlnirea cu miracolul, adeseori în ea se cască un gol imens în care poate încăpea Dumnezeu.

Constantin Severin în Străinul din Ada Kaleh
Adăugat de Constantin Severin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc femeile triste...

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum
oricum nu mai contează
cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip
respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig
voi înnopta în el strigându-te

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi târzii

iubesc femeile triste

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum

oricum nu mai contează

cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip

respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig

voi înnopta în el strigându-te

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi tristeţe (II)

E greu să exişti pe lumea asta făr-a fi băgat în seamă.
Toate celelalte lucruri se suportă mai uşor. O duşcă, două, trei –
şi impulsul de a sta şi de a gândi de unul singur revine.
Nimic nu se poate împotrivi zumzăitului
de fond, de-aceea apare deodată miracolul
de-a te fi născut şi de a te holba la un pahar. Iar munca
(pe omul care-i singur nu-l duce gândul la muncă)
devine iarăşi credinţă, credinţa de-a crede că suferinţa e numai bună
pentru a te concentra şi-a medita asupra ei. Şi nu trece mult timp
şi ochii nu mai privesc nimic în particular, întristaţi, parcă orbi.

Dacă acest om se ridică şi pleacă acasă să se culce,
el va arăta ca un orb care s-a rătăcit. Oricine
ar putea sări de nicăieri şi lovi cu brutalitate.
O femeie – frumoasă, tânără – ar putea fi văzută
sub un bărbat pe stradă, gemând
în felul în care o femeie a gemut odinioară sub el.
Dar acest om nu vede. El se îndreapă spre casă să se culce
şi viaţa nu devine nimic altceva decât zumzetul tăcerii.

Dezbrăcând acest om veţi găsi un trup care-a fost spălat,
şi ici-colo petice de blană. Cine s-ar gândi vreodată
să dea atenţie acestui om căruia-i ardea cândva
viaţa-n căldura venelor? Nimeni n-ar bănui
că a fost o femeie care, odată, a mângâiat
acel trup, care a sărutat acel trup care-acum tremură
şi-i ud de lacrimi; acum acel om,
care a venit acasă ca să doarmă, nu poate dormi, ci doar geme.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Closing time

mai adu o sticlă, femeie! o zăreşti cum răsare din fumul gros, imensă, cu sânii grei, cu gura vulgară, tulburătoare. îţi vorbeşte într-o limba barbară şi gesticulează ameţitor. mâinile ei se înmulţesc întruna şi toarnă sângele gâlgâitor, pahar după pahar. iar tu nu vezi rana. simţi doar arsura din piept, ca o pecete şi bei ca să treacă. în zadar. ţi-e tot mai sete. ceri un cuvânt de dragoste, un antidot. dar ea îţi bagă pe gât otrava afrodiziacă, îţi numără fiecare înghiţitură, fiecare respiraţie, până la ultima picătură, până la prima bătaie de clopot, când trebuie să plăteşti pentru distracţie. când îţi laşi pocăit inima pe masă, ca mai apoi să te trezeşti aruncat neiertător sub cerul gol. ştii că trebuia să ajungi acasă, dar undeva pe drum ai uitat cine eşti, de unde vii. şi atunci rămâi aşa, împleticit în mijlocul străzii pustii, aprinzi o ţigară şi zâmbeşti tâmp.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glic

Glic!

Face gâtul sticlei glic!
Draga mea, eşti un simbol;
Zâmbetu-ţi e raiul gol...
Tu eşti mare, eu sunt mic.

Glic!
Glic!

Tu bei vin şi eu beau bere,
Asta nu face nimic;
Un simbol eşti în picere,
Est pahar ţie-ţi ridic:

Glic!
Glic!

Eşti o nimfă, sunt un faun;
Face gâtul sticlei glic!
Pentru ce te uiţi sub scaun?
N-ai să poţi vedea nimic.

Glic!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!