Ritual de întoarcere acasă

se răsuceşte ora pustiului
între mine şi singurătatea pietrei

i-am descântat de împrietenire
i-am cântat pietrei să zboare cu pustiul meu cu tot
de pe ţărmul plecării păsări de pămant
păsări de piatră
îşi trec zborul prin mine

ce sfânt era timpul ce blânde clipele
ce inimă vie aveam ce ochi rezemat de senin
zidul acesta de umbră de pustiu nepotolit
zidul acesta dintre mine şi lume
aş vrea să-l trec el creşte mai înalt

clipele noastre duioasele noastre clipe
le aşez în cerc şi le învăţ din nou arta iubirii
un fel de ritual de întoarcere acasă

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec mistic clipele prin mine

Trec mistic clipele prin mine
Şi mă transformă riguros
Dar nicidecum în rău sau bine,
(Această transformare-mi aparţine),
Ci doar în mai puţin frumos...

Iar eu le consemnez şi le adun
Într-un nimic pe care-l folosesc,
Numindu-l "timpul oportun",
Să mă transform din rău în bun,
Să mă edific, să mă înţelepţesc...

Le pun într-un burduf imaginar
Şi zic: "acesta e trecutul meu"...
Şi este... îmi aparţine mie dar,
Stăpân pe el a fost şi este clar
Şi categoric Dumnezeu!

La fel sunt toate clipele ce vin;
Îmi aparţin doar mie într-un fel...
Dar sunt convins că nu mi se cuvin
Ci le primesc spre-a dovedi cui aparţin,
Căci toate sunt din El şi pentru El!

Trec clipele prin mine neîncetat
Îmi vestejesc verdeaţa din ţărână
Şi-o pregătesc de ultimul asalt...
Dar duhu-n mâna Celui Preaînalt
Tot verde-n veci o să-mi rămână,

Căci Chipul Său în mine e sculptat
Prin dalta şi ciocanul clipei,
De Duhul, la Rusalii revărsat,
Ce în trupul lui Isus a adunat
Risipitorii fii, nedestinaţi risipei...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări

Cercuri de lumină
umplu spaţiul acesta gol
pe care nu-l cuprinde
nimeni

Prin ele trec păsări
ca nişte gânduri uitate
Păsările cântă
neauzite de nimeni
un cântec din altă lume
alb şi înalt
şi dispar într-un copac uriaş
ca un nor
apărut din senin

Prin spaţiul acesta gol
vibrează şi acum neştiut
o aripă de înger

poezie de Ioana Trică din Altcineva (octombrie 2005)
Adăugat de Ioana Trică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zid

Pe zidul plângerii,
cu o cretă albă
desenez
forma trupului meu,
mă îndepărtez
cu o rotaţie elipsoidală
de inimă pe axa propriei orbite,
arunc
cu pietre în el,
colţurile
tăioase
trec prin mine
schijele luminii,
lacrima
ustură până la oase;
piatră după piatră,
privită din cer
carnea
e o karmă deschisă.
…Zidul ciobit
întoarce un zâmbet
mâinii mele războinice…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte cu mine, iubito

Iubito,
vorbeşte cu mine,
din făptura ta inocentă,
şi din ochii-ţi limpezi
şi din cugetul tău genuin!
Vorbeşte cu mine, iubito,
în clipa ce trece şi
nu mai vine înapoi
niciodată...
Vreau să vorbim,
iubito,
şi, din vorbele noastre,
să facem porumbei albi
şi să-i trimitem în lume!
Să-i trimitem în lume,
cu clipele noastre
candide,
unice
şi atât de frumoase!
Pe un colţ
al iubirii noastre,
iubito,
vorbeşte cu mine!

poezie de Iulia Mirancea (24 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

Ştii câte zări am numărat tot căutând cocorii care plâng şi mor tăcând?
Te căutam în mine murind a mia oară şi nu ştiam ce porţi se-nchid în univers
Şi pentru cine pustiul înseamnă-acasă şi iar mă văd aicea pe pamânt plângând,
De nu mai ştiu nici eu pe unde încă să te caut şi unde-i fericirea mai ales.

Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu ma regăsesc în mine
Un cerc de foc în jurul meu mi-a ars cărările spre ţărmul căutat
Degeaba plouă-n alte zări, degeaba jumătatea mea o porţi cu tine,
Căci stele cad lăsând în urmă, un cer pustiu şi-atât de-ndepărtat.

Îmi creşte-n suflet dorinţa de a mă regăsi tot cautându-te pe tine,
Şi să rămâi al meu oricăt de greu ar fi luptându-ne cu disperarea,
Eu sunt văzduhul şi întunericul şi raza de lumină ce către tine vine,
Căci te doresc să vii, să numeri stelele, şi te aştept odată cu-nserarea.

Trec ca o umbră pe trotuare pline de-ntunericul bolnav şi de tăceri,
Ecou sălbatec lasă-n urmă paşii mei, ca un suspin scăpat întâmplător
Şi mult prea mult te vreau iubite pe ţărmul viselor cu nestatornice păreri, Ca Ca să-mi răpeşti singurătatea şi să mă pierzi printre cuvintele ce dor.

Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu mă regăsesc în mine,
Un cerc de foc în jurul meu mi-a ars cărările spre ţărmul căutat
Degeaba plouă-n alte zări, degeaba jumătatea mea o porţi cu tine,
Căci stele cad lăsând în urmă, un cer pustiu şi-atât de-ndepărtat.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi în ochi cu toamna

Măsor clipele cu frunze

măsor clipele cu nori

tainele nu sunt ascunse

doar cu frunze le cobori

Măsor clipele cu nori

măsor clipele cu mine

am greşit de-atâtea ori

şi iertarea nu mai vine

Măsor clipele cu mine

tainele nu sunt ascunse

strălucesc printre ruine

măsor clipele cu frunze

Măsor clipele cu nori

suflete doar tu nu mori

poezie de Costel Zăgan din Cez(e)isme II (27 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu plânsul tremurat –
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele - jivine se-ascund printre copaci,
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Ca pe-o cămaşă aspră îmbrac singurătatea,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se risipească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiece perete în lume evadează –
Afară-n vânt sălbatic, doar caii înspumaţi
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Mariana Dobrin
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu doruri pe-amurgite,
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele – jivine se-ascund printre platani
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Îmbrac singurătatea ca pe-o cămaşă groasă,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se răspândească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiice perete în lume evadează
Afară-n vânt sălbatec doar cai fără zăbale
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu ştiai...

Îţi spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu ştiai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
şi a văzut, cum văd şi eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului...
Numai nesfârşitul dans al luminii
n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Şi-atunci... m-am întors
în somnul pietrei şi-n mine,
în uitare şi-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa dintre mine şi Dumnezeu

poate mai am nevoie de puţin crez
aşa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul şi
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
îşi va aduce aminte de mine

şi-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cântecul păsării

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulţi dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să ştie.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar şi ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleşi
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunţă pe sine la concert
în fiecare primăvară
şi apoi tace.

Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Ea se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fiară desăvârşită

I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârşită,
Cu părul ei auriu şi picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în faţa ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în bucăţi, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din ţeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit şi i-am adus jertfe
Părăsind credinţa strămoşească,
Am rânjit în faţa păsării Arheopterix
Şi în faţa crucifixului, şi mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roşu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală şi cenuşă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficşi,
N-a făcut niciun semn şi s-a pierdut în mulţime.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Pietre pentru templul meu." (Celor pe care i-am "cântat" şi "descântat" în epigrame, pamflete şi satire)

Nedrepţi şi fără de ruşine,
Aţi dat cu-atâtea pietre-n mine...
Le-am strâns pe toate-n drumul meu
Şi-mi fac azi un... mausoleu.

pamflet de George Budoi din Critică şi critici (12 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna dintre gânduri

scânteia răsărită din fremătarea pură
aprinde focul sacru în care ard regrete
zborul peste hăuri alături de egrete
desparte norii vibrează în nervură

vântul adie-n mine ramuri de poeme
sunt soră cu arţarul din codrul de munte
luminile toamnei mă mângâie pe frunte
razele-mi topesc sub scoarţă blesteme

mă entuziasmez între cuvinte tandre
cu forţa iubirii trec şi prin ziduri
cu fardul auriu acopăr riduri
mi-am colorat surâsul îl aşez în cadre

e toamnă în mine e toamnă în gânduri
e înţelepciune-n pagina cu rânduri

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iederă pe pânză de păianjen

m-am definit iederă
să ating zidul dintre ploi,
am conturat tăcerea
cu privirea unei zile bune
şi m-am ascuns în sertarul
gândurilor de catifea.

între timp seara îmbrăcase cămaşa lunii
şi-mi înfăşurase lacrima
în flori de colţ...

aveam în palme un ţărm
în care răsădisem cântece
şi un ecou ridicat pe templul
zeilor ce-au crezut în mine.
în rest, şanţuri de dor
în care zborul îşi va fi strâns aripile.

cândva voi fi pom cu fructe sălbatice, mi-am zis,
le voi mângâia sosirile
în veşmântul meu
şi le voi învăţa tropotul inimii...

şi zidul m-a recunoscut iederă
pe pânză de păianjen...

Tag-uri: doar eu...

poezie de Gina Zaharia
Adăugat de Gina Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgiri

Spre mine mă deschid ca o floare.
Mă ninge solemn cu amăgiri albastre.
Paşii de tină i-am afundat în lumină,
I-am ars cu un gând fugar.
Dimineţile mele se deschid în mii de petale
Şi cad, cad, peste mine, zăpezi nesfârşite, nelămurite.
Şi ce dacă geana zării s-a încruntat îmbufnată?
Pe marginea sufletului i-am dat loc de popas
Unei păsări albastre.

poezie de Magdalena Hărăbor din revista "Arcade", nr. 3 (septembrie 2015)
Adăugat de Magdalena Hărăbor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi ascultă clipele

Noaptea se stinge pe cărări neştiute,
lumina-şi caută locul sub aripile vieţii,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu eşti muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.

Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul îşi ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita mă îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri şoptitoare.

Razele coboară pieziş în apa limpede
şi peştii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertăţii.

Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuşti cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munţilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o uşoară nostalgie

Cu cât se-nsera peste arborii rari,
cu atât începeau să lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
căutătorii pietrei filozofale.

Totul trebuia să se transforme în aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.

Clipele erau mari ca nişte lacuri
de câmpie,
şi noi nu mai conteneam traversându-le.
Ora îşi punea o coroană de nori, liliachie.
Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!