Sub semnul lui 22

Pritocit pe gânduri albe albăstrite cu cerneală
Munca ta-i precum minunea puiului salvat din oală
Fiind vorba de-o minune de pe scara cu minuni
Sigur că-i precum izvorul care udă nouă lumi
Şi în fiecare lume, nouă muze îţi slujesc
Să ai inima un templu, un Lăcaş Dumnezeiesc

Poate nu vedeam minunea când din ochiul nucului
S-a prelins o clipă lungă, salvând puiul cucului
Şi acum aştept minunea să-nceteze iarna lungă
Să salvăm un cuib de barză cu albastrul de pe-o dungă

- Spune tu, prin ce minune, când şi cum mai poţi zbura
Când te-ajunse ger năpraznic
Chiar acum, în prag de praznic?

Barza s-a uitat la mine, şi-a întins o aripă
A lăsat capul pe spate şi-a vorbit de-o secetă

Evident, în capul berzei, poveştile dimineţilor au ture avans.

- Asta-i o veste bună?
- Este de sub semnul lui 22.
- Crezi?
- Uită-te unde ţi-am spus, între ghilimele.

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune din minune

Petală cu petală încet te-am dezvelit
Şi miezul tău de goală, atât de înflorit
Şi frunzele de-o parte, parfum înăbuşit
C-o operă de artă, timid m-am împlinit.

Culoare din culoar, cu ea m-ai învelit,
Aromele de floare ce lin m-au cucerit,
Plăcerile fecunde cu rost mi le-ai transmis,
Rămâi aievea unde nu-i loc, pe-un loc de vis.

Prin crengile bătrâne ce îmi atârnă greu
Simt viul tău în mine cu focul lui sunt zeu,
Simt o zvâcnire lungă, îmi curge strop cu strop,
Simt bolile prea multe pe care le îngrop.

Din tinereţea dulce îţi fur şi-ntineresc,
Sărut miezul de floare şi-apoi ţi-l contopesc
Cu floarea mea bătrână pe care n-o opresc,
Să-ţi dăruiască seva, din ce credeam că-i sec.

Minune din minune, minunea s-a-mplinit,
Acum sunt iarăşi tânăr pe trupul obosit
Vigoarea cea plecată întoarsă de pe drum
Ţi-o dăruiesc pe toată, tu floarea mea de-acum.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i minunea?

Caut minunile în plante
Sau poate în inima ta.
Lumina pe piscurile înalte,
Minune este însăşi realitatea.

Minune este şi când tac
În faţa unei persoane feminine
Şi nu ştiu ce să mai fac?
Ne mai ştiind ce e cu mine. . .

Minune când privesc la stele,
Visând la aventuri astrale,
Văzându-te pe tine printre ele,
Conturându-te în linii ireale.

Dar nu-i minune când eşti
Lângă mine visată închipuire,
Îmi pari frumoasă ca-n poveşti
Şi sunt plin de fericire.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara

Dintr-un sat uitat de lume
fumul alb s-a ridicat,
anunţând că o minune,
de curând s-a întâmplat.

Pe tăpşanul de la moară
a apărut din senin,
miraculoasă comoară,
indicată de lumini.

Mulţi săteni veniţi la moară,
minunea ca să o vadă,
au săpat după comoară
şi-au găsit-o într-o ladă.

Când lada a fost deschisă,
ochilor s-a arătat
zapis, cu veste trimisă
de la Isus Împărat.

Din zapis au aflat sătenii
că nu banii sunt comoara.
Că munca lor de milenii
le poate umple cămara.
.......................
Munca-i brăţara de aur
care în viaţă te ţine.
Dacă eşti şi meşter faur,
FERICIREA e cu tine.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea

- Am fost la schit şi m-am rugat,
Şi iată acum merg pe picioare.
- Cum ai făcut, că-s intrigat?
- Mi s-a furat maşina din parcare.

epigramă de Paul Constantin (14 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea secolului

Minune, iată, s-a-ntâmplat:
Un prost sadea s-a vindecat!
Dar mulţi se-ntreabă: în ce fel
Prostia a scăpat de el?!

epigramă de Corneliu Berbente din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-nceput să ningă...

M-a trezit de dimineaţă mireasma de mere coapte
Şi-un parfum de sărbătoare inima mi-a-nvăluit...
Văd cireşul din fereastră cum şi-a pus o nouă haină
Cu un alb ca de poveste ce mă face fericit...
Vântul bate şi aduce zvon de sfântă bucurie
Căci mai e puţin şi iarna se va instala deplin
Aducând cu ea minunea unei stele ce-a vestit
Că se naşte Pruncul Slavei... Împăratul drept, divin!
Şi aştept cu nerăbdare noaptea-aceea minunată
Când din cerul veşniciei dragostea a răsărit
Să pot spune cu iubire, prin a inimii bătaie:
"E ziua Ta o, Prunc Divin şi iar Îţi spun: Bine-ai venit! "

poezie de Maria Luca (21 noiembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea

E minunea fiinţării, când flăcările inimii se fac scrum,
Constat, că arderea mea nu produce vreo schimbare,
Între viaţă şi moarte, moarte şi viaţă, între aici şi acum,
Sunt singurul om ce simultan iubeşte şi iubire nu are.
Minunea apune, veghează -al minţii trecut doar azi,
Declară, conduce, respiră -n eruperi monotone
De tainice-aprinderi, făclii, doruri albind pe-obraz,
Pe care, Doamne, nu le bănuiam, că sunt proni(i)...
Minunea mă contrariază, le acceptă pe toate, domoală,
Durerii năvală dând oriunde -aş fi tins a mă regăsi,
Cu certe zaruri de viaţă, luminând starea monahală,
Respir veşnicia din trecut, prin care omul nu poate păşi.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lungă aşteptare

Noaptea s-a culcat pe sine,
tu ai uitat-o în dormitor
cu întunericul la fereastra spre grădină
şi te-ai pornit la mine.

În faţa uşii s-a îndoit timpul,
o deschid să văd întruchipată minunea,
povestea nu-i chiar poveste,
o lungă aşteptare
cu braţele deschise a împreunare-n destin
şi patimă-n dragoste.

Îţi spun să nu mai pleci,
să te opreşti la locul
unde ţi s-au aprins călcâiele!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi... e-o minune

E-o minune răsăritul unei dimineţi,
Bucurie li-i ochilor tăi vii lumina,
Dar inima ce-şi salută drag minunea
Va bate-n cânt nou nemuritoare-i vieţi.

E-o minune Universul, pot unii a spune,
Dar a opri o lacrimă să nu mai curgă,
Rugându-te să-ţi vezi speranţa cum alungă
Durerea inimii tale, aceasta-i o minune.

E-o minune s-aduci copii pe lume,
Dar a lua din suferinţa lor nu poţi;
Şi-ntr-ale vieţii greutăţi, ei vor simţi
Că doar imbrăţişarea ta e o minune.

E-o minune acea bucurie, de-a trăi
În Adevăr, dar cine şi unde-o mai vede?
Cu ochii sufletului în toate vezi IUBIRE,
E o minune vie, ce-n veci nu va muri.

E-o minune cerul în irişi să-nflorească
Albastrul, de dorul unei clipe de etern,
Dar a ierta c-un zâmbet trădarea unui prieten
Şi-al iubi, acea minune e... dumnezeiască!

poezie de Gabriela Docuţă (24 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia cuibului de barză

O barză şi-a făcut odată
Cuib la Dumnezeu la poartă,
Dar acolo sfinţii toţi
I-au dat gură ca la hoţi.

Barza şi-a făcut îndată
Cuib în stâlp la noi la poartă.
Eu, copil cu mintea-ngustă,

M-am uitat la ea sub fustă!

Şi-a plecat... n-a mai venit.
Doamne, cât m-a cicălit
Mama, şi cât m-a certat:
Ce păcat, vai, ce păcat!

Păsările cerului sunt libere, mi-a spus în şoaptă,
Să scoată pui la Dumnezeu la poartă!

Vremea trece, moartea vine,
Şi-a făcut un cuib în mine,
Cuib în care mai coboară
Câte-o mierlă, câte-o cioară,
Câte-o barză de pripas,
Niciodată barza mea.
Numai cuibul mi-a rămas,
Numai cuibul mă mai vrea.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Suflete, de ce ţi-e rău?
Barza care nu mai vine
Şi-a făcut un cuib în tine
Şi-a rămas în cuibul tău.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Cuibule, de ce ţi-e rău?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (21 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea întâlnirii

Minunea întâlnirii
A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mişcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îţi găseşti echilibrul, ţi-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârşit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările naşterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de paşi,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit aşteptările albului,
s-au înălţat curcubee la straja anotimpurilor.
Cu nevoinţă şi acceptare, într-un torent puternic şi lucrător,
ne descoperim în dezlănţuirea căutării înlăuntru.
A fost o minune că ne-am întâlnit, poezie!
Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Burnout

poartă-ţi povara în spate, învăţasem eu de undeva. nu-mi era groază
că mi se întâmplă, stăteam fiecare lipiţi de geam, eu înăuntru, întunericul
afară şi amândoi încercam să vindecăm nişte poeme. şi mie şi lui
ne curgea sânge din mâini, geamul se subţia între noi până ne-a unit.

aş fi vrut să revendic singur minunea, mi-ar fi plăcut să spun aceste poeme
pe terasă la scriitori, barmanul să toarne apă limpede tuturor de faţă,
ei să se îmbete şi să fie fericiţi. să ducă fericirea asta în lume la fel ca pe-o
ciudăţenie arătată oamenilor sau ca un leac al mutului din căluş.

sunt sigur că suferinzii s-ar fi uitat la fericire ca la o icoană plângătoare şi
lumea întreagă s-ar fi spălat pe ochi în lacrimile ei binefăcătoare.
voiam să înfăptuiesc eu minunea, să mă vindec pe mine de povara mea,
oamenii să plângă de fericire coborâtă din poeme vindecate.

întunericul mă veghea însă prin geam, privea fix în ochii mei, prin mine
până în locul unde se producea căldura numită viaţă. acolo simţeam cum
se înfăptuieşte o altă minune, ca şi cum eu, vindecătorul, nu eram
decât un farseor într-un bâlci al deşertăciunilor. atunci povara din cârcă-mi

creştea mai mare şi mai mare iar inima pompa îndrăcită, ca un pilot de curse
ale cărui cauciucuri se învârt nebuneşte pe loc şi bufnesc cu atâta amploare
încât audienţa surzeşte pentru o clipă. iar în tăcerea de după explozie,
poemul vindecat se pierde în ochii lor orbi şi trebuie s-o iau de la capăt.

poezie de Leonard Ancuţa (21 septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Magia gândului sosit din ceruri, de departe,
m-a apăsat când am zărit făptura ta în noapte.
Şi-a coborât atât de adânc, pân-mi-a pătruns în suflet,
acolo unde eşti mereu - în eul meu de stâncă.

Găsind iubirea cea trecut, de dor, suspine, şoapte,
în prospeţimea visului apus din fiecare noapte.

Minunea ce s-a întâmplat, aş vrea să se repete,
cât mai aproape de real, în nemurirea-mi eve.

poezie de Silviu Petrache (30 august 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea întâlnirii

A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mişcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îţi găseşti echilibrul, ţi-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârşit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările naşterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de paşi,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit aşteptările albului,
s-au înălţat curcubee la straja anotimpurilor.
Cu nevoinţă şi acceptare, într-un torent puternic şi lucrător,
ne descoperim în dezlănţuirea căutării înlăuntru.
A fost o minune că ne-am întâlnit, poezie!
Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ai văzut până acum o minune, fii tu însuţi minunea.

citat din Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarceri

S-a întors. Nu a spus nimic.
Era clar că a avut o neîmplinire.
S-a întins aşa îmbrăcat.
Şi-a ascuns capul sub pătură.
şi-a strâns genunchii.
Are în jur de patruzeci de ani, dar nu acum.
Este - şi doar atât, cât încape în pântecul matern,
înfăşurat în şapte piei, în bezna protectoare.
Mâine va rosti o prelegere despre homeostaza
în cosmonautica metagalactică.
Deocamdată s-a strâns şi doarme.

poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înc-o minune

Dacă azi lumina zilei blând ţi-a mângâiat obrazul,
De cu zori, cu voioşie bolta şi-a întins topazul,
Dacă ai avut cui spune din nou: Bună dimineaţa!,
Ai trăit încă-o minune, iar minunea-i însăşi viaţa!

De-ai putut cu uşurinţă să-ţi faci slujba cum ţi-e rostul,
Ca să pui pe masă-o pâine, să-i acoperi vieţii costul,
Dacă rodnic şi în pace ziua ţi-o închei cu bine,
Ai trăit înc-o minune şi nu sunt prea mulţi ca tine!

Iar când luna cu-a sa rază bate cu sfială-n geamuri,
Străjuind în noapte-aprinsă în chenar de ninse ramuri,
Capul tău, pe perna moale, înainte de a-l pune,
Să ţi-l pleci smerit în rugă c-ai trăit înc-o minune!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (21 ianuarie 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minuni de toamnă

Era un liliac ciudat, se pare,
Departe de drumeaguri şi poteci,
Ferit de vreo privire, sau de soare,
Lovit ades de-ale catalpei teci.

În primăvară a-nflorit devreme
S-a bucurat un timp chiar de belşug
De raze, apă... n-a avut probleme,
Iar noaptea adormea uşor, sub crug.

Cu florile prin jur împrăştiate,
Părea că e un Rai, un Paradis,
Departe de cărările umblate,
Văzute doar de muze, sau în vis.

În vremea cea toridă de-astă vară
Nu s-a mai bucurat, şi-a suferit,
Căci frunzele ce-au început s-apară,
Creşteau şi peste el şi l-au umbrit.

Curând, în toamnă, sub o ploaie rece
Umbrela cea din frunze s-a mai rupt
Şi, în sfârşit, lumina poate trece
Şi-o poate savura neîntrerupt.

Acum se poate întâmpla minunea,
Şi iată: liliacul a-nflorit,
Sfidând, cumva, acum, amărăciunea
Ce-o simte la copacul adormit.

E liniştit în vântul ce-l adie,
Priveşte cerul, norii de bumbac
Şi se întreabă: mâine ce-o să fie?
Căci ninge peste flori de liliac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!