Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Taina mea

secretul

Poezia e o compoziție muzicală. Sunetul îmi dictează... puterea cuvântului.
Eu nu am nicio taină. Inspirație e dictată de cineva din mine. Am o dublură. Odată am fost violonista din mine... Altădată inginera din mine. Altădată am predat vioara... și, mai târziu am fost autodidacta și poeta... toate funcție de locul unde trupul meu a fost mutat, influențează doar natura... războiul, zgomotul armelor, panica din noi... limba în care comunici... Cei care au rămas pe loc... în orașul care nu se întâmplă nimic... bat apa-n piuă despre vise ireale. Profeția e în mine. Știu dinainte totul... dar nu ziua, oră, secunda! Mă pregătesc pentru ea...
Voi sunteți pierduți.
Eu mi-am găsit locul. Din balcon văd marea. La orizont sunt dușmanii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Teodor Dume

Pentru o oră de liniște

te părăsesc iubito
e doar un gest pentru a-mi
curăța rănile pline de așchii

... și începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din toate slăbiciunile îmi fac ziduri
printre care mă plimb apoi
mă furișez înspre singurul loc neatins...

din singurătăți îmi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniștea
și clipa în care-am mărturisit
am iubit și am fost
tot ceea ce nu mai pot să fiu

e târziu și-n deșertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
și tac

te părăsesc iubito
e doar un ultim gest...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Un ultim gest...

începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din slăbiciuni îmi fac ziduri
printre care mă plimb
apoi o să mă furișez
înspre un loc
unde să- mi pot curăța
rănile pline de așchii
din singurătăți
o să-mi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniștea
și clipa în care-am mărturisit
am iubit și am fost
tot ceea ce nu mai pot fi...

e târziu și-n deșertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
și aștept...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adrian Păpăruz

Inocenția

azi am ajuns Acasă
și n-am mai găsit
aproape nimic din mine
prin mine

doar câteva cioburi
de oglinzi
și câteva amintiri
despre trecuturi verzi

pe copil
l-am găsit carbonizat la un geam
cu ochii lipiți de un viitor inexistent

adolescentul s-a stins în picioare
pe scara cerului
cu o plasă de fluturi în mână

bărbatul din mine
a fost surprins de apocalipsă
fumând lanuri de cânepă la ușa ta

în rest
Inocenția
sunt bine
am făcut chiar
puțină curățenie
mi-am aspirat disperarea
și mi-am spălat sângele din lacrimi

poate voi învăța
să trăiesc din nou
undeva pe o altă Nemurire

nu trebuie să îmi răspunzi
poștașii au fost uciși

dar dacă vrei
împrumută-mi îngerul tău
să mut sentimentele
și pianul într-un suflet gol

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existența lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistența lui Dumnezeu, pentru
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur și simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înțelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
și literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
și patul lui, în care doarme.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

E o toamna tarzie

E o toamnă târzie în mine
Aluzii se aprind, fapte se sting.
Un fluviu turbat mi-e gândirea
Ce în propriile ape se îneaca,
Nu îmi regăsesc nemurirea
În fericirile de altădată.

O ceață aurie îmi acoperă ochi
Instinctu e un vechi anonim
Inutile sunt ghearele sorți,
Totul e unic și atât de sublim.

Se scutură frunzele arămii
Pe rând iși găsesc locul,
Toleranța zace în câmpii
Regretele acoperă totul.

Nori își spun nemulțumirea
Confesiuni deșarte-
Din primăvara vieți mele
Multe au fost uitate.

E o toamnă amară afară
E lacom timpul și trecut,
Obosită e natura de suflu
Doar vântul colindă pierdut,
Totul e în plină melancolie-
Doar toamna din mine... e mai târzie.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ars doloris

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.

Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.

Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi gasesc în mine locul,
De-aceea vreau o noua suferinta
Din care focul meu sa-si soarba focul,

De-aceea vreau o noua înclestare
Pe care harfa mea s-o strînga-n coarde.
Caci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Radu Stanca este disponibilă pentru comandă online la 34.99 lei.

Ars doloris

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.

Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.

Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi gasesc în mine locul,
De-aceea vreau o noua suferinta
Din care focul meu sa-si soarba focul,

De-aceea vreau o noua înclestare
Pe care harfa mea s-o strînga-n coarde.
Caci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

poezie celebră de
Adăugat de jusțancaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amnezie

Am făcut din mine sălbăticie
Dinainte de-a ști că mai târziu lanțul
va zdrobi,

Am făcut din mine Altceva,
Am fost prieten cu viața,
Mână fericită să dea;

Doamne.. nu uita!
Eu nu-mi amintesc
Să mă fi născut vreodată
Pentru mine.

poezie de (1981)
Adăugat de Virginia Radu GavrilăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dorina Omota

Cine sunt eu pentru viață?

În mine e furtună dar o ascund în pripă
Trăiesc doar în minciună, când adevărul țipă

Mi-e teamă pentru mâine, sunt Toma, necredința:
Ce ști tu măi străine, de-mi vezi numai căința?

Când valuri de sudoare îmi fac din noapte ziuă,
Presimți tu nebunia ce-mi bate apa-n piuă?

Văd semnele iubirii, dar simt cum Creatorul,
Îmi dă poveri prea grele și uneori trag storul

Dar nicio variantă nu-mi curmă îndoiala,
Și nu mai am nici aer fiindcă îmi știu sfârșeala

Mi-e frică de-ntuneric dar nu caut lumină,
Cine sunt pentru viață când ea îmi e străină?

judecă cu toții de parc-aș fi stafie,
Deși nu știu deloc de strâmta-mi colivie

Din care-aș vrea să ies, să fiu ca altădată,
Dar poarta spre trecut mi-e veșnic încuiată

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cuth Hajnalka

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înșine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viața așa cum nu e ea
Și vinu-l sorb încet ca și cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeși în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieți
Scriu viața așa cum a fost ea o dată
Și vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine știut
face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învățat din ele tot n-am învățat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede și nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbește
"E totul creat doar de mintea ta"
Și totul se risipește...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Dașoveanu

Cât este imensa depărtare de cele ce sunt, văd de jos în deasupra

burta începuse să-mi crească demult înainte, știam cumva că trebuie să port înăuntru însuflețirea aceea, să îi dau din sângele meu, din trupul meu trup.
cu timpul am înțeles că totul era pe dos, că eu sunt cea care va fi născută, că în devenire sunt carnea fructului care înconjură sămânța. și crește.

am iubit îndelung imperiul din pântece, cuvintele îmi plecau și mi se întorceau prin vene să-mi descrie mărirea unui invadator căruia îi voi fi vasală și vestală deopotrivă.

s-a petrecut însă ceva, ca o întrerupere, pierdeam mult sânge și nevinovății, am dispărut înainte de a naște undeva între moarte și amnezie. nu am fost acolo.
mi s-a spus că a fost o fericire, că aerul s-a umplut de frumusețe, că veniseră niște făpturi culegătoare de dragoste, cu lumini în loc de mâini.

când am ajuns din nou în ochi, totul se încheiase cu ață chirurgicală.
nu puteam întreba, ardeam, o febră albă se scurgea prin oase. simțeam locul gol, enorm, făcea parte din mine, durea, am continuat să îl cresc.

rămăsese în mine placenta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Lutul Sufletului

Am pus un zâmbet pe-o floare
Au trecut mulți ani, el s-a uscat
Astăzi sădesc semințe, nu ale mele
M-am înstrăinat, de mine

O căramidă roșie din trupul meu s-a dărâmat
I s-a furat lutul, înainte de-a arde
astăzi este fărâme
a rămas moartă-n mine
Știu numai de una, căci pe urmă am uitat
Oare câte mi s-au furat?
Așa am rămas fără trupul minții
Eu?
Suntem noi toți!

uit la televizor
iar
copacul îl văd cu rădăcinile întoarse
Aerul este oare pământ?
Putem fi înmormântați direct în cer?

Mi-a fost omorât păcatul
Nu al meu! Ci al celor care nu tresar
nopțile când nu au vise
Da! Nu au vise, căci nu sunt ca mine
Cu cărămizi nearse, pentrumi s-a furat
Lutul Sufletului

poezie de (ianuarie 2011)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să nu mă părăsești

poezia nu are o zi anume, e ca cerul ce deapănă toate zilele
unele mai umbrite, altele zâmbind pe sub nori călători
și zile torite ce te topesc pur și simplu
"cine iubește și lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă"
Poezia nu se iubește, ea se trăiește, zi după zi,
ceas după ceas și răsuflare după răsuflare.
poezia este iubirea însăși. este pasiune și dăruire.
este trăire și statornicie. mă rugam ei să nu mă abandoneze
neștiind că de fapt ea sunt eu, e adânc zidită-n mine
e cuvânt din cuvântul meu și trup din trupul meu
eu și ea suntem una.
confuzie și curiozitate, aceasta e viața mea
dar ce aș fi fără ea? durere? bucurie?
triumf? Imaginarium
locul din care îmi trag seva
și locul în care mă voi retrage
când timpul o va cere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo

deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere

era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare

toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică

iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine

dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea

prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc

orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
numai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu

în toată graba asta doar eu și Ana

geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă

s-au epuizat toate argumentele

nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu

cafeaua a dat în foc

jumătatea rămasă m-am gândit
o păstrez pentru Ana

poezie de din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo

deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere

era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare

toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică

iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine

dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea

prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc

orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
numai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu

în toată graba asta doar eu și Ana

geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă

s-au epuizat toate argumentele

nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu

cafeaua a dat în foc

jumătatea rămasă m-am gândit
o păstrez pentru Ana

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Orașul din mine noaptea, între gesturi

ochii infectați de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
pașii obosiți de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberați din stomac mârâie printre dinți
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să țin seama de bubele și abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu știu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu enu urăsc

dați-mi cu bocancii în cap scuipați-mă sub limbă
și imaginați-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Orașul din mine noaptea între gesturi

ochii infectați de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
pașii obosiți de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberați din stomac mârâie printre dinți
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să țin seama de bubele și abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu știu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu enu urăsc

dați-mi cu bocancii în cap scuipați-mă sub limbă
și imaginați-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nopțile îmi curg în călimară

Zilele au trecut prin mine călare
nu s-au oprit la nicio răscruce de drumuri
caii timpului au fost grăbiți.

forțez să rămân teafăr,
dar sunt prins în iureșul lumii,
fără îngăduință scriu pe foi volante
faptele din calendarul anotimpurilor.

Singurătatea s-a cuibărit pe la colțurile mesei
nu știu ce dorește de la mine,
nopțile îmi curg în călimară
cu ploi de cerneală albastră,
am rămas cu fața la peretele din față
cu ochii înfipți în filmul cu fereastra luminată.

Caut un răspuns ca un pansament la o rană
pe care mi-am făcut-o singur,
poate veți citi cândva despre această zbatere
în care mă contopesc cu trecutul,
în care mi-am lăsat visele năstrușnice
și lupt acum pentru supraviețuire
ca un pește pe uscat îndreptându-se spre apă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Momentul

A fost o zi, nu știu în ce zi,
Nu-mi amintesc la ce oră
Dar îmi amintesc că te-ai întâlnit,
Te-ai auzit, ai strigat, ai trăit.
Îmi amintesc evadarea ta...
Ai ieșit dintr-o gaură de viață
Și te-ai născut cuvânt fără voce.

Acum că te-am citit,
Nu-mi amintesc de ce...

În acea zi, în acel moment
Te-ai găsit căutând în mine,
Pe mine sau pe lângă mine.
Ai fost în așteptare
Sau mai ești încă,
În acel moment, în locul acela
Mi-amintesc...
Era plin de absența mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Eu voi muri definitiv, odată

Eu voi muri definitiv, odată
nu-mi fac iluzii, știu că voi muri,
făptură mea va fi decapitată
de ghilotina clipei într-o zi

Iar trupul meu ca o statuie greacă
turnat în bronz și stele din înalt
prin pietre mari de moară o să treacă
strivit între un veac și celălalt

Și peste locul meu de-ngropăciune
vor răsări civilizații noi
zvon de ospețe dulci o să răsune

Și când le-o fi orgia mai în toi
le voi striga de dincolo de lume:
veți fi ca mine, eu am fost ca voi!

poezie celebră de
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook