Matrioşka 6 sau ruga din adâncuri de suflet

Matrioşka îngenunchează
cu faţa spre fântână
dinaintea ochilor
streşini de lacrimi,
chip împietrit,
muţenie nefirească
pentru fiecare amin
în piept îi cresc corduri noi
cuvintele nerostite
sună printre răşini de oase
prind miros de tămâie
şi gust de anafură
pieptul Matrioşkăi se înalţă
precum zidul lui Manole
catapeteasma de carne o doare
plângând
la buza fântânii
Matrioşka apucă luna cu dinţii
Însemnându-şi pieptul cu semnul sfintei cruci

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matrioşka 7 sau poemul nopţilor albe

ai simţit vreodată sunetul nopţilor albe?
Matrioşka da!
l-a simţit şi ştie că e precum plânsul viorilor din orchestrele la care mereu plăteşte scump biletul de intrare, deşi aici evoluează un singur personaj
ea compozitor
ea violonist
ea dirijor
ea spectator

Matrioşka ştie că e precum dangătul de clopot mănăstiresc tras de călugări la ceasul vecerniilor
când luna îşi despleteşte razele argintii în poala nopţii ca ea să-i audă glasul
o linişte nefirească o pătrunde şi plânge
cuvintele-i nerostite se adună în cristelniţe şi capătă forţa apelor vii
şi, ca un ecou al nopţii, tâmplele îi răspund:
ce sunt lacrimile?
lacrimile sunt roua sufletului
naşteţi lacrimi!
izvorâţi lacrimi!
curgeţi lacrimi!
din puterea lor pieptul vă înfloreşte flori şi spice de grâu cu chipul Lui Hristos,
din puterea lor pruncii capătă glas, mamele aripi de îngeri, iar poeţii se nasc de sub pietre

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci

În anotimpuri la răscruci,
Prin Înălţarea Sfintei Cruci,
Cu har cinsteşte soborul,
Pe Iisus Mântuitorul.

Patimile-s amintite
De duhovnic sau părinte,
Cum Hristos a fost chinuit,
Şi între tâlhari răstignit.

În recviemuri cântă sfinţi,
Când slujitori fără arginţi,
Spre cer înalţă cântare
Cu a Crucii Înălţare.

Spre a morţilor cinstire,
Crucile din cimitire
Cu busuioc se-mpodobesc
Şi cu vin proaspăt se stropesc.

Măturisind în Sfânt Botez
Şi-n al Dumnezeirii Crez,
Se înalţă rugăciune
De slavă şi-nchinăciune.

Pe cărarea tinereţii
Pune temelie vieţii,
Când se reunesc destine
În ritualuri creştine.

Spre a vieţii veşnicie,
Revine în tradiţie
Şi minuni înfăptuieşte,
Când credinţa-n om rodeşte.

Sărbători sunt venerate
De la naştere la moarte,
Prin semnul creştinătăţii
Pe Calea Divinităţii.

Iar prin timp ce-n grabă trece,
Crucea-n momânt îl petrece,
Pe om cu sufletul curat,
De viaţă dezrădăcinat.

Cruce pe mormânt veghează
Şi datini perpetuează
La cei ce cred în Dumnezeu
Şi în Treimea Sa mereu.

*14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nerostite...

Lacrimile-mi sapă-n obraji cuvinte
Cuvinte nerostite!
Se preling şi cad rătăcite pe covor...
Se lasă călcate de talpa-mi în treacăt, întâmplător.
În dorinţa deşartă... la măcar unica şansă... de a spune cum dor
Cum dor cuvintele nerostite?
Şi oare... prelinse în van,
Ce doare mai tare, cuvintele nerostite sau.... sufletul trist, în aşteptarea lor?
Sunt lacrimi, cuvinte... ce pot spune poveşti, dar tac... tac şi dor!

poezie de Gianina Foldvari (24 iunie 2015)
Adăugat de Gianina Foldvari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri

Mă doare pieptul când inspir
Din floarea mea mucigăită
În mine-s ghimpi de trandafir
Şi ghimpi îmi cresc ca o ispită

Mă doare capul de nebun
Înnebunit mult prea devreme
Mă dor nebunii din prejur
Mă dor şi ale lor blesteme

Mă dor picioarele de mers
Spre locul plecat mai departe
Mă doare luna şi-al ei stres
Când noaptea ei o strâng în braţe

Mă doare totul şi nimic
Mă dor cuvinte-ncrucişate
Mă doare când primesc un plic
De îl deschid, ce mă mai paşte

Mă doare piatra când o calc
Mă doare urcând povârnişul
Mă dor tăcerile cu tâlc
Mă doare însuşi infinitul

Mă doare şi acum când scriu
Pe-o foaie ce-i mototolită
Prin ridurile ei mă ştiu
O poezie scrijelită

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia curge ca un râu de smoală

din pieptul tău
mă ademeneşte
îmi umple degetele de cuvinte
şi lupt
da
lupt
să te adun în pumnul meu de sare
să te amestec cu tăcerea
şi nu pot
când ea curge din pieptul tău
degetele mele nu se împotrivesc
pentru că stigătul tău este mai puternic
mai clar
şi lupt
da
lupt
să te scot din ochiul meu
să te abandonez
ca pe un bărbat oarecare
dar strigătul tău este atât de puternic
încât orice aş face
nu pot renunţa
iar cuvintele ce mi se aşază pe degete
vin de la tine
şi nu poţi să nu mă strigi
nu poţi să mă abandonezi
ca pe o femeie oarecare
pentru că noi nu suntem din carne şi oase
noi suntem
dintotdeauna
cuvinte

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrum

Cresc albastre-n palma-mi stângă
Păsări din totem
Ciocuri galbene-ascuţite
Strigă să te chem.

Iar în palma-mi dreaptă roşu
Sânge s-a ivit
Colcăie spre ochi şi tâmple
Visul ne-mplinit.

Negre clipe curg spre ceruri
Tu nu-mi eşti acum
Şi mă doare rău că-n palme
Gri e tot şi scrum.

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna vieţii când cerne

Din streşină picură albul plângând,
Mă doare că iarna sfârşeşte,
Dar mult mă mai doare când gerul scrâşnind
Cu bulgări de alb mă loveşte.

Mă doare când vitregii fraţi şi surori
Cu pumnii lovesc şi m-apasă,
Dar mult mă mai doare când cei ce-mi sunt dragi
Făţarnic mă cheamă în casă.

Eu scriu totdeauna cu litere mici
Precum că au toate o vreme,
Şi-aş vrea răbdător şi-ndelung răbdător
Să trec iarna vieţii când cerne.

Am multe ecouri ce-mi sună şi azi
Când bulgărul alb mă loveşte,
Dar pieptul de dragoste râde că-n prag
Primăvara eternă soseşte!

poezie de Mihai Ghidora (10 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinderea crucii în miros de tămâie

Aripi de liliac atârnate de tavanul nopţii
Şlefuiesc dinţii pentru canaliile sorţii.

Un dinte rămâne răsucit în venin,
Şarpele vieţii ştrangulează nădejdea-n destin.

Neîmplinite rămân zborurile-n ţipete stinse,
Iubirile de doruri s-aprinse.

În pragul verdeţii netezite de noi
Cresc fulgere scăldate în ploi.

Crucea din deal îşi face o cruce
Mare cât cerul ce-n braţe o duce.

Domnul o prinde în miros de tămâie,
Un liliac, în cristelniţa nopţii, recită poezie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri imaculate

Am înflorit ca o mireasmă a florilor de măr,
pe buze port cuibul înverzit de mugur,
contur fragil al unui rid de primăvară,
ai răsărit dinaintea mea ca un arc de curcubeu
şi-acum îmi port zilele şi nopţile de-a rândul
spre orizonturi liniştite şi imaculate,
dar mi-am păstrat braţele rotunde
şi-aduc din nou a îmbrăţişare,
lumina ochilor tăi muşcă blând din irizări plăpânde,
iar privirea îmi înalţă zborul
spre desăvârşirea neclintită a iubirii
şi n-ai să poţi să mă uiţi vreodată -
asta îţi citesc pe chip printre atâtea cuvinte nerostite
şi respir iubire...
Vibrează clipa, vibrează noaptea,
crestează-mi buzele doar c-un sărut fierbinte
din adierea respiraţiei tale
chiar dacă taci,
îţi iubesc tăcerea care mi-a stins neliniştea din suflet!

poezie de Lusiana Drăguşin (22 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Spre miezul nopţii luna în dangăt toaca-şi bate
Şi-şi plânge printre stele o lacrimă de-azur,
E ultima secundă în care-mi eşti aproape
Eu în genunchi plec gândul, mai mult nu pot să-ndur.

Mi-i sufletul a foame cuprins de-o grea durere,
Un clopot nalţă bocet spre cerul înstelat.
Mă-nţeapă-n ochi şi-n oase zeci suliţe-efemere
Ce-n glorii pasagere destine-a-ncercănat.

Mă roade-n plâns şi-n tâmple c-a răsărit durerea
Şi-n vântul cel tomnatic îmi zboară al tău chip;
S-a-nsângerat oftatul şi-a prins gustul de fierea
Cea roşie şi-amară, cu-obraz nedesluşit.

Tu pleci spre alte ţărmuri cu perle finisate
Să-ţi dai prisos averii cu sâmburi de iubiri.
Eu plâng sub bolta-albastră în mii şi mii de şoapte
Iar luna-mi ţine hangul în plânsul cu sclipiri...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste bleu ciel

cerul şi-a mutat lacrimile
în pieptul meu se nasc diluvii şi doruri fără sfârşit
un perpetuum mobile al simţirilor
diluvii înecând doruri
doruri născute din apa lor
precum phoenicşii din cartea cu coperţile bleu ciel
unde-mi eşti, iubire?
am săpat pentru tine o insulă din sânul apelor
şi te aştept
ca atunci
într-un iunie al cireşelor-cercei
pe care doar tu ştiai să mi-i prinzi la urechi
cu dragostea ta bleu ciel

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste bleu ciel

cerul şi-a mutat lacrimile
în pieptul meu se nasc diluvii şi doruri fără sfârşit
un perpetuum mobile al simţirilor -
diluvii înecând doruri
doruri născute din apa lor
precum phoenicşii din cartea cu coperţile bleu ciel -
unde-mi eşti, iubire?
am săpat pentru tine o insulă din sânul apelor
şi te aştept
ca atunci
într-un iunie al cireşelor-cercei
pe care doar tu ştiai să mi-i prinzi la urechi
cu dragostea ta bleu ciel

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dual

ea
fata cu părul mov şi braţe împletite
care priveşte acum din colţul camerei
şi te aşteaptă

tu
un maldăr de carne cu ochi flămânzi
şi palme înflăcărate
incapabil

ea
plângând uşor cu suspinde de copil
din pieptul ei viu cu inimă
speranţă

tu
calculând şi măsurând proporţii
cu care să poţi desface braţele ei strânse
neputinţă

ea şi tu
două fiinţe diferite care se iubesc
dar care nu se pot avea
niciodată

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn al cunoaşterii de sine

Dedic aceste rânduri omului simplu şi fain Grigore Leşe.

tăcut şi nud o vreme-am străbătut cărări pierdute-n uitare,
am răscolit păduri scrijelind în lemnul alb chip de iele,
(dintr-o nefirească dorinţă de identificare şi definire a iubirii mele)
în scorburi găujoase am răsădit cenuşa sufletului pustiit,
şi visele le-am atârnat pe ram cât mai sus,
sus în bătaie de vânt, înşiruite înmiit...

când mâinile au prins miros de-împreunare,
şi-n scurtul timp rămas capătă profil de lumânare-

binecuvântează mamă pruncul din mine,
dar mai cu samă, luminează-mi drumul spre cunoaşterea de sine...

tu,
ştii mamă dorinţa-mi veche de-a da contur lumesc sufletului meu,
când prunc fiind,
am început să lipesc în unghiurile adiacente sufletului
câteun boţ de lut sub formă de Eu,
mai apoi,
când lutul deveni vâscos,
alunecos doar printre cuvinte,
boţul de lut l-am umezit în roua iubirilor trecute, tăcute şi nerostite-
nerostite de teama cuvintelor ce ar fi putut să prindă viaţă
la fiecare zâmbet împietrit pe faţă,
la fiecare sărut-mut,
la fiecare păcat ieşit din tipare,
la fiecare simplă chemare a sentimentului răstignit pe altare...

binecuvântează mamă pruncul din mine,
cât încă mai sunt părtaş cunoaşterii de sine...

vezi mamă,
mâinile-mi miros a-împreunare,
şi-n scurt timp vor prinde contur de lumânare...
încet, încet,
încet se stinge pruncul din mine...
să fie şi acesta un semn al cunoaşterii de sine?

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna lui Panait

Între sat şi cimitir
a fost o fântână
fântâna lui Panait
săpată de acest om
pe care nimeni nu l-a văzut niciodată
nimeni nu-şi aminteşte cine a fost
se ştie doar că a săpat
o fântână
să îşi spele păcatul
sugrumat de durere
că şi-a omorât fratele

a săpat fântâna
la marginea drumului
şi pentru vii
şi pentru morţi
ca dar de împăcare
răcorind trupurile oamenilor
însetaţi de oboseală
şi lăsau închinăciuni
pe buza fântânii
în numele lui

morţii veneau numai noaptea
şi beau apă
însetaţi de uitare
sub povara lutului

acum fântâna nu mai este
în locul ei a crescut o salcie
ce-şi apleacă ramurile
spre pământ
cu lacrimi pe frunze

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluminare

luna era grea şi abia se rostogolea în tării,
urma să plouă îndelung,
să se cureţe pădurile
să se spele pletele brazilor şi ochii fecioarelor
printre gene ca stelele,
lungi-răsăritene,

urma să fie noapte grea,
creşteau inimi sălbatice de prunci,
mureau inimi mari obosite,
inimi care muşcau din zidul spoit cu humă
precum licărul flăcării din vatră,

de fiecare dată când Dumnezeu chema
praful ca aurul asupra mea,
era prea mult cuvânt şi prea puţină pâine,
şi mă umpleam în pântec de tot ce odinioară
trecuse cu pas de om
peste pragul altarelor, marilor grădini ale cerului,
unde doar grăunţa luminii reînvie
chip şi lut, de aici şi până-n veac

trecuse şi viaţa mea precum mraniţa pădurii,
precum scoarţa cărţilor,
zidul ros al bisericii
şi toate cele care se destramă
să-mi coasă cămaşă de mireasă din apa râului,
să-mi sape fântână în gândul bătrânilor
să-mi taie sicriul din păduri ce nu mai sunt

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incomplet

Acum ţi-e frig şi întuneric,
Iar ploaia-ţi răvăşeşte-n oase
Al vieţii tale trist generic
cu literele şterse, roase.

Şi suferi lipsa de lumină
Ce-n ochi îşi sapă gol mormânt
Memorii reci, fără de vină,
Spre groapă poartă legământ.

Cu stropii reci de printre nori
Cobori în lut ca să mai mori...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăutarul

Lui George Enescu

Cu spiralatu-i vârf, vioara pare
În pieptul lui, un semn de întrebare.

O-mpunge-arcuşul ca o codirişte:
În juru-i, timpuri, spaţii prind să mişte.

Şi cum se zbate roşia lăută
E-o aripă din pieptul lui crescută.

poezie celebră de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1953)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulbul de ceapă

Te-am visat
erai într-un alt vis
în Catedrala Vasili Blajenîi
Te vedeam prin ziduri
fiecare clopot
Te înălţa mai sus
mai sus
mai sus
iar eu
încercam cumva să ajung la Tine
nicio uşă de intrare
iar ferestrele atât de înalte...
mi-am zis:
unele lucruri nu sunt pentru oameni
mici ca mine
şi am plâns
lacrimi uriaşe
ocnă de sare
îmi descuamau
pielea
creierii
inima
rinichii
ochii
apoi
i-ai întins mâna
necredincioasei
şi ai zis:
pentru cei ca tine
am venit
când m-am trezit
ţineam în mână
un bulb
de ceapă
ce-ncolţise
printre lacrimi

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul eroilor revoluţiei din 1989

Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a şi pătruns.
De uiţi uşos, ce eşti, ce-ai fost,
Laş să trăieşti? Nu are rost,
Viaţa pe ascuns.

Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor, de-a purururea şi-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era să fiu şi eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.

Fie-vă dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
Să poarte stegul triumfal,
Să-ndeplinească-un ideal
Căci aţi murit cântând.

Cu pieptul gol printre vrăjmaşi,
Marşul acelor bravi ostaşi,
Ce-au respectat un jurământ
Să-şi apere pământul sfânt,
Să nu moară “ ocnaşi”.

Si gândul vostru-a triumfat…
Mă-nchin plângând şi cu-n oftat…
O rugă, Doamne-ţi adresez,
Căci nopţi de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?

Apoi…. Mă plec la crucea lor,
Trei lacrimi curg pe obrăjor.
Eu n-am uitat cum aţi căzut,
Vă las piosul meu salut,
In glastră…. Un bujor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!