Adio, pleacă barza!

Adio, pleacă barza, prea departe
să vină vreodată înapoi,
se-anunţă vremuri grele şi deşarte,
iar vântul umblă trist în cracii goi.

Se lasă duhul iernii peste case,
ne suflă-n ciorba veche şi-n iaurt,
din lungul drum al verilor lăptoase
rămâne groapa-ngheţului în scurt.

Pe uliţi, moşi cu limba dezlegată
se-ntind în faţa nunţilor, vestind
sfârşit etern a tot şi dintr-o dată,
în balele zadarnicului jind.

Blestemele ies singure din babe,
ca mâlul din vulcanii noroioşi,
iar fetele, în lipsă de podoabe,
îşi ţin la gât şiraguri de gogoşi.

Se pun sub lacăt uşile spre stradă,
se bate-n cap de poartă câte-un cui
şi-n geamuri mici începe să se vadă
cum tremură plutonul de gutui.

În fiece clipită parcă sună
pe dealul serii buciumul de laş,
ce-anunţă,-n chip de datină străbună,
retragerea, urmaş după urmaş.

E timp, de-acum, prea dulcea mea iubire,
să facem tot ce-avem de săvârşit,
pierzându-ne-n deplina contopire.
Adio, pleacă barza! În sfârşit...

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se crapă pământul, să nască

Se crapă-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerând
La primele răcori de cald ca un porumb de floricele
Şi parcă mintea scapă frâie, visând călătorit arzând,
Iar inima ar plezni nebună să-mi iasă toate-n păr, pe piele.

E-un freamăt presimţit oriunde şi picuri verzi se sparg în foi,
Ninsoarea se pornind petale din must de sevă-n capilare,
Ce urcă amintiri din huma de alţi de-ai noştri, precum noi
Ce îşi ţin iar inima-n palme, s-o dea, cum pomul îşi dă floare.

Se varsă şipuri uriaşe, pe simţuri, inundând parfum
Până ar plezni şi piept de dulce, de atâta ploaie de miresme
Şi clopoţei cu trei ovale se pleacă sfioşi lângă drum,
Pierind tăiaţi de toporaşi şi-n şir apoi, pufoase iezme.

Din griul gloss, sau ceruit, se văd topazuri de acadele,
Înfipte în reavăn de-o mochetă întinsă suluri peste brun
Şi-n zări e-un zumzet, un concert, de faguri roi şi păsărele,
Iar mintea-n zbor pleacă şi ea... Sunt tot o muzică, răsun!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum ca ieri...

m-am înşelat, a câta oară,
iar am băut apa amară,
iar am gustat licoarea surdă
şi iar mă plouă, iar mă udă,
din nou cu rece, lacrimi cerne,
prea umezite nopţi în perne,
din nou e gheaţă jur prejur,
din nou mă plâng, din nou înjur,
din nou în cap am un nebun
cu ce folos iar să m-adun

nimic din timpul petrecut
rămas în urmă fără scut
n-am învăţat să îl ascult,
degeaba prost, degeaba cult,
nimic nu am cules să râd,
totu-i la fel, totu-i e hâd,
doar vântul parcă e mai blând,
pentru cât timp şi până când?

Nimic, nimic, totul e crud,
degeaba ţip, în jur e ud
şi-acum la fel şi-acum ca ieri
mor iernile în primăveri,
mor primăverile în veri
şi toamnele storc mici plăceri
şi-n zile plouă şi-n zile ninge,
pe geamuri totul se prelinge,
scursuri de vise amorţite
cad peste tocuri împietrite,
iar spală geamuri prăfuite,
să vadă luna, chipuri triste

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar toamnă...

Am paşii mici, miros a toamnă,
N-am să mai vin, nu m-aştepta,
E - apus de ziuă în visare,
Mi - e inima o frunză grea.

E primăvara prea departe,
Va cade iarna peste noi,
Nu m-aştepta, calea-i întoarsă
Vom fi precum copacii goi...

Din gâdul meu, acum lumina
Îmi adânceşte umbrele,
Tresar din visele-mi deşarte,
Pe unde-ţi umblă vorbele?

Nu m-aştepta şi visu-mi iartă,
E greu să-ntind aripile,
E toamnă-n mine şi-altul pleacă,
Şterge-ţi închipuirile...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tălăngi

Se-aud de pretutindeni tălăngile sunând,
Plâng unele cu larmă şi altele-n surdină,
Răspund şi dau de ştire că turmele-n curând
Vor coborî la şesuri...
În galbena lumină
De-abia le-auzi cum sună, mai jos tot mai departe...
Le-adună vântul parcă în negre văgăuni
Şi-apoi le-alungă iară pe văi, şi iar le-mparte,
Cu glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni...

Trezite din prăpăstii de plânsetele lor,
Cresc negurile sure, alunecând tăcute,
Ies după stânci în pripă şi pier ca un decor
Retras de mâna unei fiinţe nevăzute...

Apar din altă parte, sporind acum treptat,
Şi-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte,
Iar piscul singuratic, sub cerul întristat,
Posomorât îşi trage căciula peste frunte...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai pleacă un an...

Mai pleacă un an, cu povara de vise-
Le-aruncă pe drum să îngraşe pământul,
Îmi şchioapătă astăzi pe buze cuvântul
Şi ultima oră se zbate şi mi se

Agaţă de poale secunda murinda-
Agonică clipă frizând efemerul,
Un pas se opreşte şi-njunghie gerul,
Eu car după mine un cer ca oglinda,

Albastru şi rece, închis în tăcere
(Nu-i aripă albă să-l poată atinge)
Şi ultima oră din an mă împinge
Spre sârma ghimpată duhnind a plăcere.

Mai am un bilet de adio sub pleoape,
Să-l dau pe sub mână, când ultima clipă
Îşi frânge spasmodic un rest de aripă.
Sfârşitul îi este şi-mi este aproape.

Mai pleacă un an din zăpezi spre zăpadă,
Acelaşi ceasornic îmi bate-n ureche,
Se scurg pe cadrane poveşti nepereche
Şi mişună lupii flămânzi, iar, pe stradă.

Curg fluvii de sânge din anul ce trece
În marea de sânge ce vrea să mă-nece.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de toamnă

Tăioase zile ies din teacă,
Foşneşte frunza pe alee,
Firavă, rândunica pleacă,
Iar barza vine... în licee.

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lira de foc

Din fiecare coardă deasă
cu un picior mai lung de-un drum
se-ntorc şi pleacă de acasă
flăcări înot spre un alt scrum

Plutesc vâslind adânc din liră
ca nişte bărci cu braţ de pin
şi în privirea mea se miră
acelaşi chip de om străin

Nu doar îmi cântă în grimasă
şi-o face-apoi tulpină-n flori
îmi ia şi chipul de pe faţă
cu tot cu ploaie şi cu nori

Un singur zeu şi-o-ntreagă oaste
îşi strâmbă către mine zborul
iar metronomul care bate
îşi urlă-n pieptul meu tot corul

Fiică de harpă eşti şi-n strofă
întâiul meu din urmă cânt
şi-n litera din vechea slovă
tu-mi eşti şi ultimul cuvânt

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atrofieri de-un cânt de lebădă

Mi-e frică să mai nasc, că şi condamn la moarte
şi să aud, am teamă, că sunt multele... cerinţe,
iar mână ţin la ochi, urât să nu deşarte
şi-mi pun mănuşi s-am simţ, atrofiind silinţe
de atingeri, rău murdare... doar gust îmi stă pe limbă,
amar de atâtea frici, ce viaţa mi le plimbă.

Stupid, tot se termină de abia înspre jumătate,
peste, doar fiind un fel de extins, în privilegiu,
de-o întoarcere, din nou, la iar singurătate...
cum portativ de note; "do"-i cap... sfârşit, solfegiu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserarea
(Fragment dintr-un poem)

După culmi de piatră sură când îşi pleacă-ncet mărirea,
Soarele sărută codrii unde doarme mânăstirea.
Între brazi feriţi de vânturi, lângă zid de stâncă drept,
A durat-o-n vremuri grele domn viteaz şi înţelept.

Sus, la turla care-apasă boltă grea de cărămidă,
Pe o lespede umbrită în privazul de firidă,
Slova veche, ocrotită de al vremii sfânt Visternic,
Spune leatul şi domnia voievodului cucernic.

Umbra lui veghează parcă din bătrânele chilii
Prin despicătura neagră a ferestrelor pustii...
Dar acum încremenită poarta schitului rămâne,
Când coboară seara, nimeni n-o mai mişcă din ţâţâne.

Vremea-i macină cu-ncetul putregaiul sub zăbrele,
Pe veriga ruginită nu mai cad lacăte grele, –
Ci prielnic duhul păcii stăpâneşte-aici de veacuri...
Iar pe stâlpi cu zugrăveală, din înaltele cerdacuri,

Ca un semn de biruinţă râde veselă-n culori
Minunata strălucire a belşugului de flori.
Şi-n amurgul serii calde munţii Coziei s-arată
Cum îşi zugrăvesc pe ceruri muchea neagră şi crestată, –

Tot mai roşii scad în zare luminoasele văpăi,
Vălul nopţii se coboară tot mai negru peste văi...

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare tristă (după vacanţa de vară a parlamentarilor)

E toamnă iar şi-n Dealul Morii
Stă Gâgă meditând avarii:
În Ve ne pleacă iar cocorii...
Şi-n Ro se-ntorc parlamentarii!

epigramă de Gheorghe Gurău (septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele

Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedesluşite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac şi-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Şi ce Crist vorbeşte-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâţia ani de-a rândul
Şi la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Şi ce minciună
Iar schimba-va faţa lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca şi-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...

Sunaţi, clopote de-aramă!
Sunaţi, clopote de-argint...
Vântul să vă-nalţe cântul tot mai sus,
Tot mai departe –
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deşarte
Şi să vă sugrume glasul profeţiilor ce mint.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Iarna şi-a mai scuturat odata
Cojocelul de zăpadă,
Peste câmp, copaci şi case
Peste noi şi peste stradă.

S-a uitat în jos cu teamă
Şi a înţeles pe dată;
C-ar fi cazul să dispară
Că deja este ciudată.

Ne-am dorit cu toţi să vină
După toamna cea cu ploi,
Dar acum de ce nu pleacă
Odată oare de la noi?!

Vrem să vină primăvara
Că ne-am săturat de frig,
Şi ne-a îngheţat în mână
Bucăţica de covrig.

Vrem ca soarele s-apară
De după umbroşii nori,
Vrem pe ceruri ca să zboare
Cârduri, cârduri de cocori...

Să culegem floricele
De pe dealuri şi câmpii,
Să răsune din pădure
Cântece de ciocârlii.

Să privim cerul albastru
Zâmbitor şi fără nori,
Să ne facem planuri multe
Pentru anii viitori.

poezie de Mariana Simionescu (14 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua mea onomastică

Mă caut şi nu mă găsesc!...

Mă caut în vechiul ogor strămoşesc-
În grâu, în porumb şi-n secară,
În apa fântânii cu ghizduri de piatră
Şi-n focul din vatră,
În golul din casă
Şi-n gloata de-afară,
Şi-n toţi răposaţii ce-n mine trăiesc
Mă caut zadarnic...

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc!...

Când vântul se ceartă cu plopii pe drum
Şi drumul trosneşte sub paşii greoi,
Mă caut şi-n larma vieţii de-acum,
şi-n pacea vieţii de apoi...

Când ziua se-ngână cu noaptea pe lac,
Mă caut în iarba de leac,
În Steaua polară, ce poartă noroc,
În bobi
Şi-n ghioc...
Mă caut şi-n vechiul ceaslov bătrânesc
Cu slovele şterse...
Dar nu mă găsesc.

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc...

Părinte!...
Ce vină mă face s-alerg
Cu gândul şi fapta spre morţii de ieri,
Că urmele mele din lume se şterg
Şi nu mă găsec nicăieri?...

Ce vină mă face să nu mă găsesc
Când tot mai trăiesc?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 3 (martie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio

Se află litere şi farduri
Şi nişte munţi sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Şi nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Şi-apoi scufundă-te şi du-te
În orizontul altui grai.

Nici nu pot nimic să-ţi spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.

De ce să-ţi spun la revedere
N-aş mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-şi cere
Că te-am pierdut definitiv.
Şi de la mine până la tine
Cuvântul însuşi va-ngheţa
Nici să te strig nu ştiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.

Când te-am văzut ultima oară
Ştiai şi tu, plângeai şi tu
Şi-ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată
Parcă a luat-o cineva.

Eu ţi-aş mai spune amănunte
Destinul de-aş putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi găsi-o
Şi eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fete desfrunzite

Nu mai văd fetele
De frunze
Între fereastra mea
Şi drum
Cresc nişte pomi
Şi primăvara
Când fetele încep
Să fie mai uşoare
Şi mai goale
Crengile pomilor,
Tot mai pline
Şi mai grele.
Din ce în ce mai greu
Mai năzăresc o fată.
Iar toamna, când crengile
Se dezbracă neruşinate
Se văd şi fetele trecând
Din ce în ce mai îmbrăcate
Iarna e prea mult alb
Şi vara prea mult doliu.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impromptu cu gară

Dacă patria s-ar întoarce
spre cei plecaţi în pribegii,
tot nepăsarea ar învinge,
tot nesimţirea ar domni.

Aşa că, pune-ţi absolutu-n cruce,
iar crucea o agaţă-n cui,
că oricum n-ai unde te ascunde,
în astă lume a nimănui,

Căci, viaţa e un fel de gară,
ce pleacă nebună după tren,
lăsându-ţi trecutul p-afară,
iar viitorul pe un peron etern -

Căci viaţa e un fel de gară,
ce pleacă nebună, cu tot cu tren...

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la cum trăim!

Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Radu Catalin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Şi muşcă pământul.
E iadul acvatic.

Priveşte spre cer şi adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credinţa-i deşartă.

Îşi simte, de-acum rădăcinile-n apă
Şi ştie că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ţine.
Sfârşitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când ştie că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Şi nu plâng pe maluri.

Îşi lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subţire, ce-aşteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe ţărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, doamnă

E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii să-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă.

cântec interpretat de Gheorghe Ionescu Gion, muzica de Ionel Fernic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!