Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Moartea este ea însăși o operă de artă

artă e atunci când
îl poți privi pe dumnezeu în ochi
și coboară privirea.
te-am dezbrăcat până la sânge
ca să te găsesc descusută în suflet.

pot să sting liniștit lampa de noapte
înăuntrul meu s-au aprins brichetele
ca la un concert rock
la care se cere bis dar nu se dă.
te-am atins fără să te cunosc cu adevărat
e un alt caz clasic de dispariții misterioase
pe care n-am reușit să îl rezolv.

e normal să mă doară splina după fiecare treaptă
știu că și așa nu ajung la etaj.
e doar o luptă sub o lupă care face totul complex.
moliile se roagă să mai fie fluturi în stomac
dar de câte ori să joc aceeași mână de tarot
ca să îmi iasă viitorul ca la carte.

la o petrecere mi-ai dat să mușc
un sfert din tinerețea ta și încă mă mai ia.
altă jumătate sparge suflete cu picamărul
iar eu aud poezie.
drumurile nu duc nicăieri
de când te-ai șters pe picioare de bărbatul tău
dar ultimele noaste momente
încă mă izbesc picur cu picur
dacă scot limba.

defectele mele făceau dragoste
cu defectele tale înainte să ne iubim
ca să mă țină mai mult/ că să ne țină pe viață.
două palme se întâlnesc acum
într-o rugăciune din care abia mai revin:
doamne fie-ți milă
de mă calcă cu bocancii pe degete
când mă țin de o femeie ca de marginea prăpastiei.

mi se întoarce stomacul pe dos
ca într-o mașină whirlpool
care îți spală rufele în public.
ieși la agățat pe sârma dintre
mai multe fetishuri fresh
dar ce treabă am eu
să mă amestec cu toate după-amiezile
în care intri în gândul altcuiva.

am proiectat un cămin în cineva la care țin
numai că zidarul nu știa să astupe golurile din noi.
toamna îmbracă în aur încins plecarea ta
și-mi tremură mâna rău
când dau să rostorn idolul dar așa era scris.
mă ssstrigă șarpele ascuns
într-o îmbrățișare de adio care sufocă
ca beteala de pe ultimul brad
pe care îl voi mai împodobi vreodată.

închid ochii când sunt sigur că mi-a ajuns.
până la urmă
moartea este însăși o operă de artă
un cerc închis perfect
la capătul unui om.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Așa m-am născut

Universul a tușit o dată
ca să iasă Adam,
de două ori pentru Eva,
că se înțepenise cu picioarele printre meteoriți
și nu mai vroia să iasă,
și după încă vreo câteva icnete uite că se umpluse deja Pământul de mormoloci,
care mai de care mai mândru și mai împopoțonat cu gânduri de bine;
la mine deja avea pneumonie severă de gradul I,
așa că am ieșit nu din două, ci din câteva tusete
împrăștiate printre copaci
și până să mă adun, săraca, de printre crengi,
hop și tu cu basmele tale
despre cineva numit dumnezeu
și te-am crezut, încă neadunată,
încă strângând unghii și degete,
te-am crezut și am pornit după tine
pentru că te iubeam un pic
și pentru că și tu iubeai, în aceeași măsură,
și-apoi într-o zi s-a făcut atâta liniște,
într-o zi universul n-a mai tușit.
Ne priveam stingheri,
tu cu cartea în mână,
eu cu-ale mele,
întrebându-ne dacă ne vom mai naște vreodată într-un alt univers,
înțelegând în sfârșit de ce pentru mormoloci nu există eternitate,
și parcă temându-ne să ne recunoaștem, unul în altul,
și de-atunci n-am mai deschis nici un ochi,
deși adunasem o traistă întreagă,
nici n-am mai spus, nimănui, cum m-am născut împrăștiată printre copaci.
Deja se făcuse a doua zi,
copiii n-ar mai fi putut înțeleagă,
tu însuți te prefăceai ocupat,
eu întindeam pe pâine miere din fagure,
căutând o poveste fără final care sățină aproape,
apoi am deschis geamul și parcă l-am auzit iar tușind,
cât pe ce să zâmbesc și să zic "să-ți fie de bine",
tu ai râs, copiii desenau pe mama și tata cu brațe subțiri și capete dezlânate,
eu am râs,
așa m-am născut eu, de fiecare dată,
și tu te vei fi născut în vreun fel,
numai de ți-ai aduce aminte,
și dacă nu-ți aduci, nu-i nimic,
găsim noi o poveste și pentru tine,
nu aici, nu acum, poate într-o altă dimineață,
înainte să alergi la servici, înainte să-ți leg cravata cum se cuvine,
înainte să te sărut și să-ți spun parcă tot mai iubesc
mormolocul ăsta din tine,
nu-i așa?
Parcă tot mai iubesc
pentru universul e doar o părere,
dar tu ești al meu și vei fi până la capătul drumului,
acolo unde vom sta în genunchi și ne vom spune ultima șoaptă
ultimul gând înainte de a rămâne fără cuvinte,
și dacă te întrebi ce-i cu toate acestea,
n-am răspuns, n-am sfârșit,
doar o poezie de dragoste murmurată,
adesea în doi, alteori prăbușită în mine,
eu – tusea grea,
împrăștiata dintr-o pneumonie de gradul I
din genunile universului.

poezie de
Adăugat de Rodica MunteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară, am
cad în stropi mărunți pe acoperișul casei tale;
fiecare strop te va striga pe nume până când
îți vei aduce aminte cine sunt.
Stiu, vei rosti numele atâtor femei încât
privindu-mă mai apoi în ochi ți se va face rușine
dar dragostea este un lucru care ni se întâmplă
de mai multe ori fiecăruia.
Știu, știu, îmi vei spune că pe mine m-ai iubit
mai mult decît pe toate la un loc,
asa suntem noi oamenii avem întotdeauna
câte o minciună la îndemână pe care o rostim
de atâtea ori încât sfârșim prin a o crede.
Dar eu am să aleg fiu ploaia ta doar
pentru o noapte, n-am să zabovesc mai mult,
vreau trezesc în tine toate amintirile,
vreau doar ca rana de mine să îți rămână mereu deschisă,
eu vreau fiu cutițul tu rana lui nevindecată;
n-am să mă sfiesc, va fi o noapte în catre va curge mult sânge.
Minte-, răscolește în tine adânc, sapă, zgârăie, scurmă, țipă!
Vreau ca durerea ta de mine să fie maximă.
voi preface când îmi spui că mă iubești că te cred,
ți-am pregatit cea mai frumoasă noapte de dragoste,
am gandit totul din timp, va decurge totul perfect,
la fel ca și o crimă premeditată.
Cu fiecare sărut voi semăna în tine floarea tristeții,
nici nu ai să simți cum viata ta se va schimba în rău de azi pe mâine.
Iubirea, da iubirea este un joc plăcut,
de la tine am învățat asta,
câștigă întotdeauna jucătorul care știe măsluiască zarurile,
am avut profesorul perfect,
exercițiul te învață fii mereu cel mai bun.
Niciodată nu este prea târziu pentru a trăi
cea mai frumoasă poveste de dragoste
și nimic nu va întrece vreodată dulceața răzbunării
chiar dacă în urmă două inimi rănite vor blestema ceasul
în care s-au cunoscut.
Într-o zi am sa prefac în ploaie de vară chiar dacă știu că am putea împărți același nor.

poezie de
Adăugat de Valeria Iacob TamașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

și mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte și o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea și mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. și minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea și a stins lumina, am închis ochii
și lacrimile s-au revoltat, și-au țâșnit
luând cu ele vălul negru
și-atunci am văzut.
cărțile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap și se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
și asta l-a făcut turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura și frustarile sale
nimeni și nimic nu-mi poate lua imaginea cărților
decât odată cu viața.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Târziu

Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanțe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoși
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Și eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Și singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Așa începe dragostea,
Și se termina tot așa,
Târziu noi regretăm mereu
Și luăm din viată ce-i mai greu...

poezie de (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiți de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colțurile inimii
Când își rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aștept căderea unui cuvânt;
Eu stau la marginea visului,
El vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte și înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ți dau ceasuri din zilele mele
Să-ți întinzi aripile peste lume.

Când îți puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Și mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un țipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Și nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănțuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Și golul abisal din interiorul lui arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viață...

Am răbdat pentru speranța ta,
Să cântărești cât un vis, copilă,
Dar nu ți-am spus Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în ființă
Și neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai știu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am știut părinții sunt devorați și după moarte.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Te iubesc

Te iubesc, în fiecare cuvânt pe care n-am apucat să ți-l spun...
Pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău,
Nu pot decât să te iubesc în gând, de departe,
Cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut...
Te iubesc pentru că am uitat ce am fost înainte de a te iubi pe tine.
Te iubesc, chiar și când nu ar trebui să te iubesc.
Te -am iubit și nu voi înceta să te iubesc, dacă -mi vei și permite.
Te iubesc și mă bucur ca un copil de acadeaua lui primită în dar,
Știu, sunt naivul ce încă mai crede există cineva pentru fiecare în lume...
Acel cineva de care doar moartea te va despărți.
Dacă te iubesc nu înseamnă ca eu sunt acel romantic, cu suflet bun și mare,
Ci pentru ca ești tu cel mai bun lucru ce există și a prins rădăcini țn mine, femeie fără chip!
Te iubesc și-mi este teamă că atunci când te voi găsi,
Voi fi prea... bătrân să te mai pot iubi...
Dar m-aș mulțumi decât cu șansa oferită,
Doar să te iau de mână și să te plimb prin parcul sufletului meu
Să-ți citesc toate poemele scrise în cinstea și de dorul tău,
femeie minunată!

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În loc să dansăm ne-am călcat în picioare

câte iaduri crezi că mai pot încăpea într-un bărbat.
câte goluri în formă de femeie.
iubire nu conteni apari când mă clatin.

ai fost scumpă iar acum îți plătesc prețul.
doamne cât costă să te consideri întreg.

bătaie a inimii îmi pare rău de tine
că nu ai învățat să te oprești frumos la timpul tău
ca orice lucru bun care mi s-a întâmplat vreodată.

am atâtea reacții chimice în corp încât simt în pericol de moarte.
nici nu observ katana mea cum taie înapoi cu lamă inversată
însă doar un orb veritabil n-ar putea scrie ce nu vede.

de azi dezlipesc de peste tot unde te-am sărutat.
ești un fir de trandafir care face baie într-o vază
fără să știe i-au căzut spinii.

de azi învață trăiești frumos fără mine până te ofilești
pentru ști prea bine înțepi de una singură
cum și eu știu cum te poate stoarce o minciună spusă demult.

începi să mă urăști ca pe o durere de dinți continuă.
viitoare străină ce încă îmi îmbraci mirosul
a trebuit să-mi amorțești gingia ca să realizez că ne-a ajuns.

corpurile noastre – foste fabrici de explozibil
nu mai au viață nici să se rănească în sincron.

în scurtă vreme nu o să ne mai vedem vreodată
și astfel va putea să ne doară în moduri noi.
odată la ceva timp fiecare trebuie să se mute
într-o altă cameră de tortură.

la catedrală se fac angajări
dacă le cerem să se roage pentru amândoi deodată
iar eu mi-am făcut cruce doar când ne-am mutat împreună
și am vrut să țină.

agăț de toate resturile pe care le-ai lăsat
când ai călătorit prin universurile nostre paralele
și le rog să se potrivească într-o imagine cunoscută
dar nici nu mai știu cine ești.

se aprind singure torțele și scaldă în scrum de lună
tot ce-am considerat de-adevăratelea.
tu nu mai poți dormi/ nici azi/ nici mâine.
poate ieri/ pe pieptul meu/ altfel nu te lasă inima.

în loc dansăm ne-am călcat în picioare
până s-a oprit muzica și a rămas
chipul tău iubindu-ne la trecut
ca o icoană care plânge.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ottilia Ardeleanu

Singurul care știe ce spun

îmi privesc vitrina dintr-un unghi rău
înțesată de obiecte de porțelan care nu au nicio treabă cu minulescu
nimic din agoniseală nu-mi mai place
s-au demodat s-au crăpat din inerția uitării s-au descompletat
nu-mi amintesc fi spart dinadins vreo farfurie pentru a ispiti norocul
paharele stau precum cocostârcii la fel de inerte
cești mai mici mai mari pe unele nu le-am folosit până azi când
le privesc oarecum cu milă poate cu indiferență
și totuși ele în sufletul lor au mirosul meu de-o viață
amprentele buricelor care ostenesc pe litere
tot cu aceste degete te-am atins și doar tu știi ce spun
ziceam că mă uit așa în golul dintre obiecte
și mă gândesc cam cum arată rănile pe care le-am făcut acestui timp
de se micșorează văzând cu ochii aproape că e străveziu
tem de momentul dispariției lui fără urmă
ce se va alege de aceste obiecte care-mi aparțin de sufletul meu intrat în ele
cu sufletul acesta te-am atins și singurul ești care știe ce spun
le privesc și vina le-am tratat altfel decât trebuia cântărește ceva pe inimă
unele sunt de la tine și încă mai au culoarea pe care mi-o stârneai în obraji
însă ele nemișcatele mele lucruri au rămas într-o îngândurare naivă
poate le-aș putea folosi dacă te-ai întoarce la mine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Totul e sa mergi pana la capat" de Ottilia Ardeleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.
Teodor Dume

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot să le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...


azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot să le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...

azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Majoritatea oamenilor sunt adormiți în domenii ale vieții în care ar putea străluci. Atunci când ai obiceiuri proaste care îți distrug sănătatea și fericirea ești adormit. Dacă te-ai trezi o clipă vezi cum îți dai cu ciocanul peste degete, sunt sigur că nu ai mai face acest lucru. Atunci când suferi din cauza lipsei de bani și zilnic faci activități care te țin departe de libertatea financiară, la fel, dormi. Dacă te-ai trezi, ai începe să îți investești timpul și energia în activități care te-ar apropia de stilul de viață pe care îl dorești. Atunci când nu mai înțelegi nimic din iubire și relații, iarăși dormi. Dacă te-ai trezi ți-ar fi foarte natural iubești și să fii iubit. Fiecare dintre noi doarme în anumite domenii. Unii poate dorm în toate domeniile vieții, așa că trezește-te acum până nu e prea târziu!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Faptul Internetul le-ar putea fura scriitorilor posibilitatea de a mai trăi din scris, așa cum o făceau până acum, e aplicabilă doar lumii vorbitoare de engleză; un lucru care îmi este reamintit des când vin nu doar într-o țară ca România, ci și în Italia sau Grecia e că aici foarte puțini scriitori pot supraviețui doar din scris. Unul dintre lucrurile pe care le-am aflat la București e că majoritatea românilor au două, trei joburi. Așa că sunt norocos. Dar poate norocul meu e pe terminate...

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Number 11" de Jonathan Coe este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -49.00- 23.99 lei.
Any Drăgoianu

Poți să mă pedepsești

și pentru ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
și din teama ta
voi zidi un alt început
pe care să-l guști
bucată cu bucată
da
poți să mă pedepsești
dar tot voi umbla
cu inima ta în mână
și tot voi dormi în sângele tău
și tot voi iubi tălpile tale
ce s-au oprit
într-o margine
a întunericului
deci
poți să mă pedepsești
pentru tot ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
și din carnea ta
voi ridica
un alt început
crede-
n-am să mă opresc
până când
mâinile tale
nu vor gusta
bucată cu bucată
fericirea
pentru care
te-ai născut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau așa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
întrebai dacă am mințit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care știu că
nu îți erau pe plac

știu că tu privești
de acolo de sus și mai știu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
așa cum sunt
știu că au trecut
mulți ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
și de venit înapoi
n- ai mai venit și
nici semne
nu mi-ai mai dat
deși știai că am nevoie
doar de tine și nu de bani
și de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
și eu doar câteceva pe aici deși inflația mi-a înghițit și
ultimul bănuț pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
știi că nu pot să ți-l mai dau și
ce rost ar mai avea dacă tu
nu ești niciodată lângă mine...

iartă- mama
nu nu asta am vrut ca să-ți spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ți-ai lăsat un copil pe pământ și că
ai vrea
-i trimiți un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
și nimic mai mult...

da mama
știu că poate ar fi mai bine
să nu îți spun despre
lipsurile mele de aici și
să îți spun doar că
te iubesc
și că
am îmbătrânit de când
te tot aștept...

nu nu îți face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiți
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aș mulțumi
sau mi-aș împreuna
cele două degete și
l-aș întreba
când m-a mințit ultima oară...

iartă- mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniela Luminița Teleoacă

Bilanț

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
și omul pe care nu l-am copilărit
preț de mai multe veșnicii

continuumul acesta în care am intrat
și am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
și ochii pierduți într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbușite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocația nimicului


[timpul intra în subtilități când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furișez]

în sfârșit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopții
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

și când am început să te iubesc... când te-am alungat
de față erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
și omul îndelungat așa de îmbătrânit tot privindu-se
a hotărât o clipă moară în afara lui Dumnezeu


încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
și felul în care pot pronunța di/mi/nea/ță în mod diferit
ca și cum astfel mi-aș oferi argumentul
pentru viață

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Era vara în care am încetat să o mai caut. Când am încuiat toate ușile, am spălat paharele de vin, am ascuns toate discurile. Vara în care nu am putut arunc fotografiile, dar am reușit să nu le mai privesc, să nu le mai trăiesc. Vara în care m-am scos singur de sub dărâmături, fără să o mai aștept pe ea vină să mă salveze. Atunci am început trăiesc din nou, dar altfel. Involuntar am început trăiesc prin ea, chiar dacă ea încetase să-mi mai fie stâlp. A fost momentul în care ea s-a mutat de lângă mine, undeva... în mine, pentru că abia după ce am pierdut-o, am reușit să o cunosc cu adevărat.

în In Tempora
Adăugat de Andreea BlânduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Sclipind la ultimul vagon" de Andreea Blându este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 26.40 lei.

de ce iubești, când iubești?

iubito, eu nu știu ce iubire e aia
care poate să se retragă fără torțe?
adică, ori o iubești, și-o iubești cu defectele ei,
ori n-o iubești, și n-o iubești cu defectele ei.
când iubești pe cineva, nu mai ai spaime,
îl iubești și-l duci în iubire.
până la marginea vieții și a morții
nu-ți impun joci, iubito
iubești ce iubesc eu,
ci iubești ce iubești tu,
dar să iubești până la cer și dincolo de cer
cred ăsta e marele mister: iubirea.
dacă oamenii ar putea să-și însușească asta,
lumea ar fi o veșnică bucurie,
o odisee cu sensuri adânci.
când poți să spui pentru ce iubești o femeie,
n-o iubești cu adevărat, doar o infuzi
și mireasma nu ține până la capătul iubirii
de ce oare trebuie întotdeauna suferi
pentru a avea dreptul iubești ceea ce iubești?
nu te iubesc, femeie, pentru frumusețea ta,
ci te iubesc pentru frumusețea ta cântă un cântec
pe care doar eu îl aud și-l arunc la ceruri înapoi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandra Negru

Te-am visat

Te-am visat mai demult,

când încă ne căutam,

și fiecare iubea pe altcineva,

și între noi era o graniță pe care am învins-o într-un final.

Corpul tău nu era al tău,

era al altuia, și nici chipul,

dar te-am recunoscut în vis,

știam ești tu,

cel pentru totdeauna,

trecut prin multi-galaxii și civilizații,

una mai teribila ca cealaltă,

cu lideri nebuni și zei pentru tot ce nu înțelegeau,

aveai aceeași tăcere și în mijlocul ei,

o inimă la fel de firavă,

un cub rubik ale cărui culori abia le potriveam.

Te-am visat mai demult și am plâns,

nu știam cum am să mă descurc

cu toată iubirea asta,

cum am să plătesc,

când te voi găsi,
dacă va fi prea târziu

sau mult prea devreme

și vom trece unul pe lângă celălalt

ca doi străini într-o galerie de artă.

Și frica mea a fost mare,
o grenadă ascunsă într-o altă grenadă,
o grenadă ca o matrioska care a explodat
și explozia ei nu a distrus nimic.

Explozia ei te-a adus pe tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Deviant" de Alexandra Negru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.
Violetta Petre

Că mi te pierd, septembrie, mi-e teamă...

În țipătul de pescăruși strig eu, dar numai păsările-mi înțeleg cuvântul,
m-a născut din păsări Dumnezeu, doar că n-am aripi pentru zbor și n-am avântul
înalț la cer, s-ating neatinsul, jinduitoare umbră pe pământ,
prind în palme, Doamne, necuprinsul, pentru o clipă fiu ce nu sunt...
Și marea îmi recită din poeme, când face dragoste cu-amurgul pe ascuns
și versul meu de neiubiri se teme, când de furia mării e pătruns...
Suspinul frunzelor de toamnă în cădere îmi este mic dejun, dejun și cină
și totuși mușc din lacrimi cu plăcere, când știu că mai am veri la rădăcină...
Și noapte sunt mai mult decât sunt zi și-n stele alint deși la ele eu niciodată nu am să ajung, doar m-amăgesc că-s una dintre ele...
În toate câte sunt mă regăsesc, dar mai ales septembrie cheamă și când prin alte luni rătăcesc, că nu te mai găsesc îmi este teamă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Așa am păcălit moartea

în tot ceea ce am scris nu știu dacă
am scris cartea cărților
știu doar că
am scris adevărata poezie a lumii
o lume fără pretenții cu doar
câteva provizii
pentru atunci când moartea
va privi pe geam
în lumea aceasta
greu de definit
dimineața
la amiază și seara
fără ca cineva să se așeze
la masă cu mine
hrănesc cu aceleași cuvinte
cu firimiturile căzute
îmi hrănesc singurătățile
timp în care
ai mei
privesc îmbătrâniți din
fotografia uitată sub pioneza
prinsă pe grindă

nu
n-am scris cartea cărților dar
seară de seară
când Dumnezeu întoarce capul
crezând că voi termina
ultima carte
de morală
a lumii din mine
scriu pe timp cu sânge de înger

așa îmi păcălesc moartea

stau pieziș și împletesc șuvițe
din timpul rămas doar
doar îmi voi putea vindeca
mușcătura de pe suflet...

poezie de (6 octombrie 2016)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook