Lumină în amurg

Amurgul începutului de an deschide căi spre răsărit de lume,
Surâde stins şi-neacă întristări în valul mării ce nu are-un nume.
Îmbrăţişează umeri de răbdări, îi înveleşte cu dantele ninse,
Închide-n noapte şoapte de trădări, iar şoaptele orbecăiesc, învinse.

Amurgul începutului de an îşi acordează harpa milenară,
Răscumpărând îngeri căzuţi în van, cu o romanţă dulce, selenară.
Semnează garanţie pentru ei şi Raiul, primitor, poarta-şi deschide,
Iar îngerii, treziţi din somnul greu, îşi scriu păcatele pe panachide.

Amurgul începutului de an îşi conturează ochii cu-ntuneric,
Cu stele căzătoare luminând visele toate, în decor homeric.
Spre clipa răsăritului, grăbind, şi-ndreaptă paşii, obosit de veghe,
Predă ştafeta, apoi, liniştit, din marginea răbdării-şi face zeghe.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii

Cerul îşi deschide norii,
Dimineaţa îşi aşterne zorii,
Visele îşi dorm fiorii
Pământul îşi ornează polii.

De printre pulbere astrale
Preţ de secunde-atemporale
Răzbat vii raze solitare
Rostogolindu-se în mare.

Din valul apelor, spre zare,
Din reci adâncuri planetare
Se nasc corăbii călătoare,
Cu pânze-n zboruri ţipătoare.

Şi ele îşi deapănă cărarea
Spre valul care cântă marea,
Se văd doar pânzele şi zarea
Din depărtări chemând vâltoarea

Soarele s-aprinde-n apa
De corăbii purtătoare,
Pânzele se aştern pe clapa
Valurilor cântătoare.

poezie de Alexandrina Vlas din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Într-o ţară mare şi întinsă
amurgul este de asemenea mare şi întins,
lămpile se aprind una câte una,
asemeni toamnei amurgul se întinde peste tot.

Toţi oamenii şi-au închis gura;
ridicaţi-vă, voi, cei morţi,
pentru că amurgul este un vis
tăcerea şi-a dobândit întreaga puritate.

Îmi amintesc iarăşi nişte nume,
fiecare din ele semnalează
o experienţă unică
din care sunt constituite Paradisul şi Infernul.

Amurgul cuprinde pământul.
Îmi întind mâna, iar cineva mi-o strânge-n mâna lui –
ori de câte ori cade amurgul cineva
bate încetişor la uşa mea.

poezie de Xi Chuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

În ochii tăi ca-n două oglinzi însufleţite
Amurgul îşi răsfrânge privirea-nsângerată
Şi ochii tăi sunt roşii ca două flori de mac
Plutind împerecheate pe luciul unui lac.

În ochii tăi amurgul, uşor, pe nesimţite,
Se stinge ca lumina din candela uitată
Şi ochii tăi din roşii se-ntunecă şi par
Doi ochi tăcuţi de sfântă pictaţi într-un altar.

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista noastră, II, nr. 2 (1 aprilie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de toamnă

Amurgul arămiu din aripi bate,
Se stinge în cenuşa-ntunecării,
Dulci adieri spre zările roşcate
Trimite vântu-n suflul alinării.

Cocorii obosiţi se vaită-n şoapte,
Pribeag mai este dorul depărtării,
Amurgul arămiu din aripi bate,
Se stinge în cenuşa-ntunecării.

Se spală luna în apa înserării
Şi stelele de praf sunt măturate,
Desprinse, frunze-n pragul disperării
Veştede-adorm în liniştea uitării,

Amurgul arămiu din aripi bate...

sonet de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coboară seara peste râu

Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş,
Crâmpei de dor doineşte valul înspumat,
În plescăitu-i lin planeaz-un pescăruş,
O salcie îşi plânge părul încurcat.

Lăstuni cuminţi se-ntorc în maluri, în culcuş,
Arini se leagănă-n zefiru-nmiresmat,
Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş,
Crâmpei de dor doineşte valul înspumat.

Coboară seara peste râu şi peste sat,
O trestie se-apleacă-n vântul jucăuş,
Obrazu-mi răcoresc în palmele căuş,
Steluţe licăresc pe ceru-nfierbântat,
Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinutul deltei

Călătoresc în ţinuturile neamului tău,
vase pescăreşti străbat delta la crepuscul,
pe braţele fluviului e multă vânzoleală,
privesc din depărtare întreaga desfăşurare.

Curiozitatea şi voinţa mă stăpânesc
stau cu ochii aţintiţi pe canale
la plaurii plutitori
unde doresc să pictez peisajul.

Anotimpurile sunt fixate de păsări,
oamenii îmbrăţişează imaginile luxuriante
şi fotografiază întruna
de parcă vor să ia cu ei întregul.

Aici noaptea îşi odihneşte stelele în stuf
caii sălbatici aleargă spre gurile fluviului,
nimeni nu ştie de ce,
dar îşi caută-n propriile amintiri.

Se joacă dimineaţa cu peştii săritori
sparg aerul cu voinţa de zbor înalt,
cineva lângă ţărmul tău îndrăgostit
se îmbracă-n hainele răsăritului
cu libertatea pură simţită-n trup,
să-ţi pipăie coapsele
şi să simtă căldura începutului de zi
încă fără păcate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebănuite stihuri,cuvânt de iubire

Nebănuite stihuri, cuvânt de colindă,
îţi vin acum în casă cu blagoslovire…
Deschide, deschide uşa frate creştine!
Priveşte cum ard în flăcări de iubire!

Din Scriptura preadulce, silabele calde
în rime coboară, tremură şi sună,
când cerul îşi scutură petalele albe
şi ninge prin ţară cu raze de lună.

Cand Îngeri păşesc pe căi neumblate
şi heruvimii tămâiază înalt,
când harul sfânt tremură şi arde
şi-n stihuri pogoară mireasma de nard.

Versul cel dulce duios cântă şi-alină,
din ochii Presfintei o lacrimă cade,
mâna smerită la icoane se-nchină,
pe nori albi de stele Părintele şade.

Priveşte cum ard şi pornesc spre tine
nebănuite stihuri de iubire,
Deschide, deschide uşa creştine,
bate în suflet cuvânt de Psaltire!

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi

Se-aprinde spre neguri, amurgul,
Rebele scântei mă stârnesc,
Un cer enigmatic, e burgul
Şi totuşi... şi totuşi... iubesc.

Deschideri piezişe, m-aşteaptă,
Încinse de patimi şi dor,
Tăcerea -i oricum... înţeleaptă
Şi oglinda... nebunul izvor.

Nocturnul vacarm desenează,
Lumini colorate pe alei,
Iar paşii nebuni, decontează,
Misterul din frunza de tei.

Fântânile- s parcă... sfinţite
De timpul, mereu, Demiurg,
Când visele... abia încolţite
Îndeamnă în sânge să-ţi curg.

Privirea-i o mare de stele,
În suflete focu -i nestins,
Păcatele -mi par tot mai grele,
Iar gândul pervers... ne-a atins.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, om de la munte bântuit de pasiuni, Miss Emeralds era precum amurgul într-un codru de brazi, taină încremenită, neţărmurită, precedând întunericul şi frigul. Glasurile se estompează, vântul se opreşte. Ochiul şopârlei se dilată, orb. Căldura retrăgându-se din piatră. Umbrele înălbăstrindu-se. Toate păsările de pradă îşi acordează strigătele, se apropie panica. Punct de ruptură.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

soarele a căzut pe pământ
cântecul ploii a tăcut
o lacrimă s-a scurs în palma mea
şi a plâns
iarba se târa agonic la vale
coboară tăceri din văi
din mână în mână
hăuleşte un dor, mai latră dulăul
răsună o stâncă în stâncă
eu am rămas să scriu în nisip
povestea unui om rătăcit într-o noapte
aleargă turmele din munţi
cu copitele despicând amurgul
torentele se rostogolesc în cale
se topeşte amurgul
sunt singur pe ţărm
sufletul, o poartă spre casă
mă apasă tăcerea şi clipa e dusă
încotro prin casă
caut un torent de lumină
coboară o stea
în marea de flăcări
caut un drum către casă
afară e noapte
şi noapte este în mine
ochiul tăcut
pulberi de gânduri
păsări de lut şi oameni de piatră
în palme, lacrima pură
plăsmuieşte-mă Doamne, din roua Ta
să fiu fiorul unui gând surâzând în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez ca un copil

Să dormi ca un copilaş înfrigurat după ce a colindat iubirea
Cu capul în palmele mele, vei putea?
Să te dezmierd cu mângâieri peste ochii limpezi cu care mă priveşti?
Să te cuprind cu braţele peste inima ce bate tare, parcă ar dori să zboare?
În ochii tăi mă văd copilul de-altădată cu flori în mână,
Cu zâmbetul larg, primitor,
Cu braţele întinse te aştept, cu visele în palme
Mă desprind de cei din jurul meu,
Şi răsăritului îi spun, că am visat la nesfârşit
Să zbor spre necunoscut, în drum spre DUMNEZEU.
Spre taine ce pot deschide orizontul închis,
Spre misterele dezlegate de spicul de grâu,
Spre limitele conştiinţei albastre, spre visul imaginaţiei de copil,
Spre tainele noastre,
Spre cerul de dragoste plin.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurgul pământesc

In amurg, doar în amurg
Intră Soarele în pârg
Şi deschide larg apoi
Ochii umeziţi de ploi,

Când amurgul pământesc
Cu-Asfinţitul Sfânt Ceresc
Se-mpreună în eter
Purtând Soarele pe cer.

În amurg, doar în amurg,
Plete rubinii îi curg
Soarelui pe piept, pe spate
Şi pe braţele curate.

Iar când Soarele se duce
În locaşu-i să se culce
Rugă către Ziditor
Murmură încetişor:

,, Spiritele fie treze
Astrele să le vegheze''.
Şi citeşte din Psaltire
Rugă pentru-ntraga fire.

În amurg, doar în amurg
Când e Soarele în pârg
Torsul Lunii luminat
Lumilor e închinat.

O hlamidă îngerească
Are strai bolta cerească
Până către-a doua zi
Soarele când va sosi.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (26 decembrie 2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

clădeam pe pământ, o ultimă lume
mai frângeam în palmă clipa efemeră
în pădurea de spini, se scuturau trandafiri
mai cădea o stea iar în palma mea
ce trist e să fii, cuvânt în cuvânt
târziu, glas stins se scurgea printre maluri de timp
alungat de fraţi, între cei damnaţi
sărutam străină ivită din colb
ningea pe afară, bătea vântul iară
mă lega făclia de paşii rămaşi
sufocaţi de lacrimi, ochii plâng în ţară
aiura amurgul şi câinii lătrau
căutam un cer, rătăcit în ger
pe geam nu priveam
ce greu era chinul aşteptând destinul în timpul rămas
ningea iar în lume
rătăceam absenţa pe distanţa vieţii
aşteptam scrisoarea, răstignit în faţa porţii
mai cădeau şi stele
tăceam amândoi, în tăceri de doi
iar în noaptea aceea
sărutam femeia pe ţărmul de jar
despuiaţi de toate
părăseam căminul
ne pierdeam în mare
te iubesc femeie, tu străina sorţii
şi în astă seară, eu iarăşi te chem

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sânul nopţii...

Amurgul e mirajul din toate câte sunt,
în umbră ispitit de ape fără fund...

Când amurgul stă să ardă
în ţărâna de pe drum,
soarele (să nu să piardă)
îşi deschise ochi subţire
printre norii arşi de scrum.
Mult jăratec umblă-n valuri,
prinzând trestia şi lacul,
prinzând florile pe maluri.
Aci, vântu-şi face veacul.
S-a trezit şi se porni
la un neam de păpădii.
Trecu stins prin somnul ierbii
ca un sfânt răpus în piatră,
şi o luă apoi spre sat
să-şi găsească loc în vatră.

Prispa este caldă încă,
o pisică leneveşte:
ziua întreagă a fost pe luncă...
cu stăpânu' la cosit.
Dar cum noaptea tainic creşte,
vântul iar se risipeşte
şi aleargă
printre nuci
pasărea de păpădie
care urcă-n lumea largă,
uneori printre uluci.
Doarme-n floarea fistichie
doarme fluturu' sprinţar,
legănat în şoapte blânde
de-o păpuşă cu tichie.
Cum păpuşa are har,
cască alături un bondar.

Timpul curge în risipă,
norii galbeni nu-l ajung.
Mai clipeşte pentr-o clipă
ochiul roşului amurg.
Greier mic cu paşii repezi
şi cu glasul ascuţit,
urcă-n grabă două lespezi;
Altu' îşi cântă lung amorul
unei tufe de cucută:
oare cine îl ascultă?...
Pe la streşini de cerdac,
într-un cuib de rămurele,
puisorii nu mai tac.
Se îndeamnă în culcuş
lângă alte rândunele.

Undeva în depărtare
se aude un lătrat;
câinelui i se năzare
o nălucă sau un hoţ
care vine noaptea -n sat,
când cocoşii s-au culcat.

Luna hoinăreşte -n cer,
pe la porţi de stele bate:
- Doar lumină eu vă cer
pentru fete deocheate -
bezne reci să ardă-n noapte;
să se limpezească toate
ca nisipurile-n ape.
Umblă ielele desculţe
La Stejaru' cu Izvoare,
îndărăt pe drum de piatră
(scăpărând în felinare)
trece şirul de căruţe...

Şi cum satu-i cumpănit
cu poveşti de altădată,
din mătăsuri s-au ivit
stelele subţiri, stângace.
În adâncu' lor se arată
flăcările altor vremuri:
Luna-n cer e cât o roată.
Întunericul se-nchide
(şovăielnic dar supus)
în luminile lichide.
Astru fraged, rubiniu,
pâlpâie în sânul nopţii
ca un înger timpuriu.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Copilul şi Norul (aprilie 2009)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea groparului

Sunt rugi transcendente, sunt zboruri,
Ecoul căderii s-a stins.
În noapte sunt mii de hublouri...
Spre moarte de-acum s-au deschis...

Gropar descarnând cimitire,
Cenuşa trecuţilor morţi,
Ascultă cum strigă la tine!
Să fugi, de acum, nu mai poţi.

Se simte durerea-n adâncul
Pleoapei de moarte-mpietrit,
Iar ochii în plâns îşi revarsă
Un doliu pe chipul cioplit.

Îi plânge-n tăcere şi pruncul
Şi visul şi dorul de casă...
Acum e târziu şi amurgul
În ploi îl întoarce acasă.

Gropare cu suflet de stâncă,
De munci istovit, lut din lut,
Mai sapă o groapă adâncă,
Umil, să te-ntorci la-nceput...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirena

Se apropie de maluri-n amurgul roşiatic
Şi valul îl preschimbă în lanuri mari de spice
Cu coada ei solzoasă ea cată să despice
Real de ireal, doar printr-un joc fantastic.

Se-aude apoi şi-un cântec, cândva, cântat la tropice
De-un matelot mulatru un pic cam fantomatic
Preluat de o făptură ce-noată acum molatic
Ca unduirea-n valuri să n-o strice,

Iar când amurgul serii încet învineţeşte
Dispar pletele-i blonde, subit, cu primul val
Şi sânii ei ca piatra străpung uşor abisul.

A fost doar năluceală sau chiar femeia-peşte
Ce-şi doarme somnul lin pe patul de coral
Ori, dintre toate acestea-mi s-a risipit doar visul?

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoresc ades cu visele

Călătoresc ades cu visele
Înspre amurgul de-altădat',
Unde-am gustat din buzele
Ce pătimaşă mi le-ai dat.

Se îngâna ziua cu noaptea,
Stele începeau s-apară,
Iar gura-ţi dulce îmi şoptea
Iubirea de odinioară.

Aş vrea să-ntorc acele vremi
Să ne învăluie amorul,
Aş vrea din vis tu să mă chemi
Să mi se topesca dorul.

Sunt călător pribeag prin vise
Unde caut neîncetat,
Destinele ce ne-au fost scrise
Iar soarta nu ni le-a mai dat.

Eu am speranţă, tu o ai;
- Visele împreună ne-or aduce,
A tale buze ca-n vis să mi le dai,
Să ne contopim cu amorul dulce.

poezie de Răzvan Isac (15 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

clădeam pe pământ, o ultimă soartă
doi nebuni ai lumii
mai frângeam în palmă clipa efemeră
se scuturau trandafirii în pădurea de spini
mai cădea o stea iar în palma mea
ce trist e să fii, cuvânt în cuvânt
glas stins se scurgea printre maluri mute
alungat de fraţi, între cei damnaţi
sărutam străină ivită din colb
ningea pe afară, bătea vântul iară
mă lega făclia de paşii rămaşi
sufocaţi de lacrimi, ochii plâng afară
aiura amurgul şi câinii lătrau
căutam un înger, rătăcit în ger
pe geam nu priveam
ce greu era chinul aşteptând destinul în timpul rămas
ningea iar în lume
rătăceam absenţa pe distanţa vieţii
aşteptam scrisoarea, răstignit în poartă
tăceam amândoi, în tăceri de doi
iar în noaptea aceea
sărutam femeia pe ţărmul de jar
despuiaţi de toate
părăseam căminul
ne pierdeam în mare
te iubesc femeie, tu străina sorţii
şi în astă noapte, eu iarăşi te chem

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!