Despre morţi numai de bine

Orice mort ar trebui dezgropat uneori,
încercată resuscitarea lui
O respiraţie gură la gură,
cot la cot,
os la os,
până când, devenit una cu el, te ridici în capul oaselor şi respiri adânc
aer de dincolo
de aer

Orice mort ar trebui vizitat uneori
la cimitir,
întrebat de sănătate,
vaccinat
Fără bancuri proaste cu "noi vrem pământ",
fără cuvântul "pământ" de fapt,
doar despre lună şi stele se poate discuta,
câte în ele şi în Univers

Orice mort are nevoie de iubire,
nu e nicio diferenţă între ceea ce simte el şi ceea ce simţi tu pentru mine
Suntem tutankamonic de morţi, iubito,
învechiţi în meseria aceasta a nepăsării,
dar dependenţa de A FI,
e un puternic drog inoculat periodic
de către cei care ne mai vizitează din când în când

Locuiesc peste drum de cimitir,
văd zilnic morţi aduşi la groapă de către vii
şi nu pot să nu mă întreb cu ce i-au deranjat oare
de nu-i mai rabdă lângă dânşii?
Un mort stă doar cuminte la locul lui şi visează,
nu cere de mâncare, nu bea, nu fumează
în alte ţări, ei nici măcar să voteze nu mai vor

Iubiţi şi morţii,
nu sunt ei vinovaţi de a lor plecare,
i-a ucis plictisul zilnicităţii,
vor numai să doarmă un pic mai mult!
De ce să le tulburi somnul îngropându-i, incinerându-i? De ce?
Pe tine te îngroapă cineva când dormi?
Statul... a, statul... am uitat
Dar ei nu mai platesc taxe şi impozite, deşi dacă i-am ţine acasă, am plăti (probabil) taxa pe cap de mort,
O sumă modică la întreţinere şi un pic mai mult la curent...

Oboseala li se citeşte pe chip încă dinainte de plecare,
sub ochi li se adună pungi pelicanic de mari, de lacrimi neplânse,
iar mirosul... să trecem peste asta
Deschide geamul larg, să ştie lumea că în casa acestei familii iubitoare,
a rămas mortul la locul lui,
nemişcat şi fericit
Dacă îl pui în geam, primeşti chiar şi pensia cuvenită
lună de lună
Astfel m-am îmbogăţit iarna trecută,
am adunat toţi morţii din oraş, i-am aşezat frumos la ferestre
şi niciodată poştaşul nu a îndrăznit să mă întrebe de ce par atât de... morţi
Afară ningea
şi cu toată extenuarea ce li se citea pe chip, se străduiau să zâmbească frumos,
păreau fericiţi

Aproape orice mort ar trebui dezgropat uneori,
Doar cei foarte obraznici ar trebui abandonaţi de tot
Cei care îţi cer ca să-i înţelegi punându-te în locul lor
Pentru numele lui Dumnezeu, nu le da ascultare,
ei oricum sunt de neînţeles,
punându-te în locul lor s-ar putea să-ţi placă şi să nu te mai ridici
Ei sunt ca nişte copii nenăscuţi care nu ştiu ce vor
Nu te pune în locul lor, nu le face jocul!

poezie de Marcel Vişa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul învingător

Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,
Un fapt de viaţă mai grozav ca toate,
Un mort este votat majoritar
Şi-n clasament pe toţi cei vii îi bate.

Aşa a fost şi este şi va fi
Conflictul de-ntuneric şi de groază,
Un mort învinge pe cei vii la vot
Şi ei aproape cred că îi trişează.

Şi, vai, absurde autorităţi
Se strâng buluc şi judecă drăceşte
Şi îl declară pe învinsul lui
Învingător, doar pentru că trăieşte.

Şi mortului ce i-a învins pe vii
Nici nu au apucat să-i facă groapă
Şi-n primăria lui de-nvingător
E ordin ca petrecerea să-nceapă.

Şi proştii râd, în nebunia lor,
Întărâtaţi de liniştea nocturnă
Şi unul zice: hai să-l îngropăm,
La locul care-i place lui, în urnă.

Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,
Politică de-a pururi surdo-mută,
Învingătorul se întoarce-n sat,
Dar voturile lor nu-i mai ajută.

Probabil, e-o parabolă, aici,
Chiar dacă nu o pomeneşte cartea,
Trăim învinşi în fiecare zi,
Iar, ca să biruim, plătim cu moartea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete pentru orice moarte

Eliberat de memorie şi de speranţă,
fără frontiere, abstract, aproape viitor,
mortul nu este mort; el este moartea.
Asemeni acelui Dumnezeu al misticilor,
despre Care, orice s-ar spune, trebuie negat,
cel mort, un străin pretutindeni,
este doar ploaia şi absenţa lumii.
Îl deposedăm de toate,
nu-i lăsăm nici măcar o culoare sau o silabă:
aici, curtea pe care ochii lui nu o mai văd,
acolo, trotuarul unde speranţele lui încă-aşteaptă.
Chiar şi ceea ce gândim noi acum
ar putea fi ceea ce a gândit el;

am împărţit ca nişte tâlhari
prada atâtor zile şi-atâtor nopţi.

poezie de Jorge Luis Borge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Suflete reci în carne vie
Mulţi morţi de frică să trăiască
Se nasc în ale lor sicrie

Mulţi bântuie prin întuneric
Împovăraţi şi traşi la faţă
Mai întâlnind vreun mort ce speră
Orbeşte, la o zi de viaţă

Mulţi se mai joacă de-a "trăitul"
Şi uită uneori că-s morţi
Pe când fărâma lor de viaţă
Le trage zilele la sorţi

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Şi de-l găsesc pe vreunu viu
Îl mint că o să îi dea viaţă
Şi-l bagă repede-n sicriu

poezie de Gabriel Cîndea (septembrie 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt oameni liberi să schimbe direcţia când viaţa o cere. Desţelenesc drumuri noi, îşi povestesc aventurile şi, prin asta, îmbogăţesc oraşul şi satul. Dacă au luat-o pe un drum periculos şi greşit, nu îţi vor spune niciodată: "Să nu faci asta." Vor spune doar: "Am luat-o pe un drum periculos şi greşit." Deoarece îţi preţuiesc libertatea, la fel cum tu o preţuieşti pe a lor. Fereşte-te cu orice preţ de cei care sunt lângă tine în clipele de tristeţe, spunându-ţi vorbe de consolare. Pentru că de fapt îşi spun în sinea lor: "Eu sunt mai puternic. Eu sunt mai înţelept. Eu nu aş fi făcut pasul acesta." Şi rămâi lângă cei care sunt alături de tine în orele de bucurie. Deoarece în sufletele acestora nu există gelozie sau invidie, ci doar fericirea de a te vedea fericit.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Unitatea"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Anul nou

ca de fiecare dată mă prinde schimbarea la faţă fără întrebări pregătite
şi anul nou nou vine, începe chiar şi fără interviul de rigoare
el face ceea ce ştie mai bine, îşi oferă zilele ofrandă
tuturor, fără discernământ

şi câte nu aş fi avut să-l întreb (chiar dacă ştiu că nu răspunde tuturor)
dar încercarea tot încercare rămâne, şi nu întotdeauna costă
de pildă l-aş fi întrebat unde se duc toţi cei ce fac mârşăvii
şi când îşi vor plimi plata şi răsplata

apoi mă gândeam să-l întreb dacă prostia o să înceapă să doară
chiar dacă uneori sunt rău, dar... mi-ar place să-i văd tăvălindu-se de durere
pe toţi cei care se cred buricul pământului
dintre degete

cândva îmi plăcea să-i ascult: atât pe vechiul an cu ale lui cât şi pe cel nou
acum ştiu că poveştile lor sunt de fapt poveştile noastre
de aceea iau din când în când pauză la ascultare.
şi mă retrag mut şi surd. printre alte cuvinte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Præmaturi

Când, la bătrâneţe, le mor prietenii
Oamenii nu-s chiar atât de trişti,
Iar asta pentru că iubirea lor păşeşte-un pic mai încet
Şi nu poate extrage imediat din rană o durere-atât de mare;
Apoi, ei sunt fericiţi să fie singuri printre multele lor amintiri,
Dar asta nu pentru mult timp.

Noi suntem tineri şi ne mor prietenii
Pe neaşteptate, şi iubirea noastră grăbită-i ruptă-n două;
Astfel c-amintirile ni-s singurele speranţe care devin neant.
Suntem abandonaţi şi singuri, asemeni oamenilor bătrâni;
Ar trebui să fim morţi,
Dar mai sunt ani şi ani în care vom fi încă tineri.

poezie de Margaret Postgate Cole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citirea pune pe orice om în legătură cu atâţia de aiurea şi din alte vremi şi ea dă putinţa să stea de vorbă oricine şi cu minţile cele mai înalte şi cu sufletele cele mai calde ce au trecut pe pământ, lăsând urme care nu se vor şterge uşor. E o şezătoare veşnică la care te îmbie cei mai meşteri vorbitori şi cugetătorii cei mai adânci. E o minune că, şi morţi cum sunt unii de atâta vreme, poate vorbi cineva cu dânşii şi acuma, ba încă fără nimic din sfiala de care, ei fiind vii, am fi cuprinşi. Iar, dintre cei ce sunt în viaţă, numai prin cartea lor uşa li-e veşnic deschisă pentru oricine le-ar răsări în prag. Glasuri care nu se aud în afară, dar care, cum petreci rândurile cu ochii, răsună în adâncul fiinţei tale înseşi.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zâmbesc. Este peste puterile mele. Sunt mort şi îngropat. N-am să fac copii. Morţii nu se reproduc. Sunt un mort care strânge mâna oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degrabă convivial şi foarte zgribulit. Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.

Frederic Beigbeder în Dragostea durează trei ani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La limitele extreme ale spiritualităţii sale, omul se găseşte din nou gol ca un sălbatic. Când îl găseşte pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. Trebuie să te afunzi din nou în viaţă să pui ceva carne pe tine. Cuvântul trebuie să devină carne, sufletul e însetat. Pe orice firmitură îmi vor cădea ochii, voi sări şi-o voi devora. Dacă viaţa e lucrul primordial, atunci voi trăi, chiar dacă trebuie să devin canibal. Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucăţele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărţit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă, o junglă lumească în care spiritele slăbănoage cutreieră cu gheare ascuţite. Oi fi eu hienă, dar o hienă slăbănoagă şi flămândă: am plecat la îngrăşat.

Henry Miller în Tropicul Cancerului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice femeie

Orice femeie ar trebui să aibă
Destui bani, ca să se poată muta...
Să îsi închirieze un loc al ei, chiar dacă
Nu vrea să facă asta niciodată
Sau nu are nevoie...
Ceva perfect cu care să se îmbrace dacă un angajator sau
Iubitul visurilor ei i-ar spune că trebuie să se întâlnească într-o oră...

Orice femeie ar trebui să aibă
O tinerete pe care va fi multumită să o lase în urmă...
Un trecut savuros, pe care să îl povestească
La bătrânete...

Orice femeie ar trebui să aibă
Un set de surubelnite, o masină de găurit si un sutien negru, din dantelă...
Un prieten care o face mereu să râdă
Si unul care o lasă să plângă...

Orice femeie ar trebui să aibă
O piesă buna de mobilier pe care nu a avut-o nimeni din familia ei...
8 farfurii care să fie la fel,
Pahare de vin si o retetă care îi va face
pe oaspetii ei să se simtă mândri...
Sentimentul de control asupra destinului său...

Orice femeie ar trebui să stie
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăsi,
Cum să renunte la un job,
Să se despartă de un iubit
Si să îsi confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult...
Si când e timpul să plece...

Orice femeie ar trebui să stie
Că nu îsi poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea soldurilor,
Sau natura părintilor săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă...
Dar acum, s-a sfârsit...

Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire...
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta...

Orice femeie ar trebui să stie
În cine poate să aibă încredere,
Si în cine să nu aibă
Dar si de ce ar trebui să îsi asume responsabilitatea...

Orice femeie ar trebui să stie
Spre ce se îndreaptă...
Poate fi masă de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure...
Si când sufletul ei are nevoie de alinare...

Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce poate si ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi...
O lună...
Un an..."

poezie de Pamela Redmond Satran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propunere de legi cosmice pentru poeţi

ar trebui adoptate prin legi cosmice
anumite privilegii pentru poeţi

cum ar fi sticle de uitare, la discreţie
căci numai Dumnezeu ştie prin câte săbii este trecută în fiecare noapte
conştiinţa lor

cum ar fi locuri de reculegere deferite de ochiul oricărui privitor
paturi în mijlocul oceanelor
care să fie neapărat străjuite de rezervaţii
de linişte

căci poeţii sunt ca nişte angajaţi ai adevărului cu normă infinită
căci numai cuvintele lor pot mângâia chiar şi străfundurile morţii
căci numai tăcerile lor pot fi auzite
chiar şi de ultima stea din Univers

şi dacă tot veni vorba de nefiinţă
ar trebui ca acolo unde sunt înmormântaţi poeţii
să nu poate păşi numai veşnicia
căci cine ştie ce aprige şi neîmblânzite nelinişti
se odihnesc sub ţărâna aceea

ar trebui ca măcar din când în când fiecare om să îmbrăţişeze tot ceea ce îi iese în cale
lacrimi şi umbre, cerul şi iarba,
absenţa, absintul
pentru a simţi cu propriile lui ţesuturi cum este să iubeşti viaţa
până la ultima picătură de sânge
asemeni poeţilor

şi mai presus de toate, cititorule
poezia aceasta trebuie parcursă cu aceeaşi evlavie cu care un poet
descoase
nedesluşitul

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Estetica decadenţei
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitului mort

Întunericul este-aruncat
Dincolo de lumină, asemeni părului
Dat pe spate, peste umăr.
Sunt singură şi, e-adevărat,

Cu patru ani mai bătrână;
Asemeni scaunelor şi pereţilor
Pe care i-am privit odată,- alături de tine, strălucind.
Nu credeam că voi fi trezită-astfel vreodată,
Orice ne-ar fi fost dat, hărăzit de soartă.

Tulpinile cresc, anul se zbate-n vânt.
Lunile vin la moartea lor, şi merele se coc.
Coaja se-întinde, rădăcinele se-înfig în pământ.
Dacă ziua de mâine va fi cea din urmă zi,
Iar ziua de astăzi nu va mai conta deloc,
Să nu-ţi pese, să nu-ţi pese.

Faptul că s-ar putea să te uit
N-are nici o relevanţă.
Eu nu voi mai cu tine încă-odată.
Ceea ce ştim trebuie, chiar în clipa asta,
Eliberat de orice substanţă
Şi distrus, aruncat
Ca pleava-n vânt, bucată cu bucată.

Eşti mort de-atâta timp
Şi nu mai ai acea dorinţă
Pe care-o are iubita pentru cel iubit.
Iar eu sunt în viaţă – şi-n acest răstimp
Aştept tot ce-mi va fi dat şi tot ce o să vină,
Părăsind tot ce s-a sfârşit.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii si gansacii

cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!

la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.

fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.

dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.

dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.

inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.

ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.

insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruce (copleşit de rugăciunile care îi răsună în minte): Ia mai scutiţi-mă! (Bruce e teleportat imediat la Dumnezeu.)
Dumnezeu: Impresionant, nu?
Bruce: Ăsta e Raiul?
Dumnezeu: Nu, e Muntele Everest. Ar trebui să mai dai şi pe Discovery din când în când. Dar presupun că acum nu mai poţi din moment ce eşti mort. (Pauză.)
Bruce: Sunt mort?
Dumnezeu: Nu, doar te tachinam.
Bruce: Nu e amuzant! Nu e deloc amuzant!

replici din filmul artistic Dumnezeu pentru o zi
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!