Lumina ochilor pustii

În sentimente găunoase
şi tari, şi reci, şi nebuloase
se-aprinde flacăra curată
de-o stea şubredă spânzurată.

Ce-nchide dorul nostru pleoape
într-un pustiu de munţi şi ape,
dar văi abrupte laolaltă
înghit albastra zare-naltă...

- Himeră, dulcea mea mireasă,
de-ai strecura capricioasă
un lung suspin la mine-n tindă
te voi urî ca pe-o oglindă.

Cuvinte fragezi şi umile
ne putrezesc printre argile,
ascunse-n înţelesul veşnic -
de-a pururi peregrin netrebnic.

Ne-a mai rămas doar orizontul
de contemplat pe întreg frontul,
şi-un strop mărunt de reverie
culege-n noi melancolie.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Paula Casandra Larionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremi şi noi

Mai vin, mai stau, mai plec
Între cuvinte şi suspin
A fericirii tale epic spin
Cu lacrima-ţi, eu o petrec

Un strop în plus pe azi mai cer
Când nu-i destul, îndeajuns
Unsoarea inimei, de uns
În colţul nostru efemer

Mai trec o vreme, tu mai treci
Ca umbre în bătaia serii
Precum un nor în arsul verii
Lăsând în urmă ape reci

poezie de Ciprian Emanuel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările nopţii de foc

Dacă-mi eşti lumină-n visul ce mă-mbie
Pe cărări ascunse-n nopţile de foc,
Fă înscrisu-acela, sacru pe vecie,
Să mi te cuprindă ca al meu noroc

Şi să-mi fii de-a pururi dulcea armonie
Ce-mi pulsează-n suflet clipe, rând pe rând,
Doar de fericire şi de bucurie
Când te ţin în braţe şi te am în gând.

Dacă în privire îmi vei străluci
Ca o rază caldă într-un cer senin,
Îţi voi fi-ncântare şi te voi iubi
Până când Pământul ne va fi străin

Şi-n cărări celeste-alături vom păşi,
Înspre epilogul nostru în destin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul contopirii

Şi mi-ai redat speranţa când am umblat prin tine
Ca o himeră stearpă în trandafiri de sânge -
Cuprinsă de-o enigmă ce nu îi aparţine,
A plâns, odinioară, cum alta n-o mai plânge.
Şi ţi-am redat dorinţa când ai ţinut pe buze
Un mădular de astru. Trecând Calea Lactee,
Te-ai desfătat cu raza ce-mi curge din havuze
Şi ai lăsat sclipirea pe-o urmă de scânteie.
Şi ne-am redat plăcerea fără de care-n viaţă
Am fi rămas doar setea unui izvor uscat,
Dar printre noi, iubito, lumina se dezgheaţă
De sufletele-ncinse ce-n piepturi mai răzbat.
Vor răsări, alături, şi soarele, şi luna,
Să mă admire-n pace cum te-nstelez întruna.

sonet de Ionuţ Popa (6 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

dacă frâng în braţe timpul ca pe-o stea
oare cine, cine oare, te-ar avea
dacă paşii tăi în noapte s-ar scurge pe pământ
atunci cine, cine oare, eu mai sunt

dacă astăzi te ascunzi într-un tainic suspin
lung e drumul către al meu destin
pe masă a rămas doar un pahar cu vin
cum pot acum să spulber al meu chin

s-a scurs iarăşi promoroaca în sat
mi-e frig şi mă plâng în iarba ce-a plecat
iubirea plecase să moară
iar pe drum nici-o moară

mai macină timpul ultimul ceas
rămas doar sărutul de tainic pripas
ce trist că mai suntem, noi, amândoi
doar triste amintiri dintre doi

te întrebasem într-o doară, în şoapte tăcute
de ce-ai plecat atunci, printre sălcii mute
tu surâdeai, erai tainic descânt
eu am rămas, pribeag să mai cânt

şi te chemam femeie într-o noapte
tot sărutând a tale şoapte
mă întorceam mereu în depărtarea mea
tot căutând prin valuri doar o stea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Cândva, demult, pe geana unui gând,
Am poposit şi m-am trezit plângând.
Nu pricepeam al dragostei suspin,
Doar căutam, absurd, un nou cămin.

În zale de tăcere eram prinsă,
Răceala pătrundea prin haina-mi ninsă.
Voiam s-ascult, din cer, o simfonie,
Să mă îmbăt de-o dulce reverie.

Eram pierdută pe cărări abrupte,
Plângeam spre flori, de vânturi aspre rupte,
Fulgii cădeau pe mine în neştire
Dar tot visam să te-ntâlnesc, Iubire!

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca tu ai disparea

Daca tu ai disparea
Intr-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
As pleca nebun pe mare.

Cu un sac intreg de lut
Si-o spinare de nuiele
Sa te fac de la-nceput
Cu puterea mainii mele.

Lucru lung si monoton
Sa te inviez femeie
Eu, bolnav Pygmallyon
Hai, si umbla Galatee.

Daca tu ai disparea,
Fi-ti-ar moartea numai viata,
Dulcea mea, amara mea
As pleca in tari de gheata.

Sa te fac din turturi reci
Sa te-mbrac in promoroaca
Si apoi sa poti sa pleci
Ori si unde o sa iti placa.

De-ai cadea intr-adevar
In momentul marii frangeri
As veni la tine-ncet
Sa te recompun din ingeri.

Si pe urma voi pleca
Umilit si iluzoriu
Unde este casa mea
O mansarda-n purgatoriu.

Daca tu ai disparea
Si din rasu-mi si din plansu-mi
Te-as gasi in sinea mea
Te-as zidi din mine insumi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina primăverii

Timpul cade-n ape limpezi
Imensul curcubeu...
Tulburător te caut,
La capătul izvorului
În ceaţa de argint
A sufletului meu.
Mai lăcrimează ochii de iubire
Lumină-n pleoape străverzii
Puterea de-a urî trădarea
Închisă- n cratere târzii.
Şi ninge azi...
Petale peste noi
Din orizontul pomilor în floare
Din care soarele priveşte
Frumuseţea unei zile trecătoare.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers de sentimente

Un univers de sentimente
Inima o răvăşeşte
Şi flacăra iubirii o răspândeşte,
Dar se uimeşte şi în lacrimi izbucneşte,
Când gheaţa altei inimi tot nu se topeşte
Pentru că se fereşte şi nu înţelege
Că flacăra Iubirii nu răneşte
Doar dorul lecuieşte şi rănile le oblojeşte,
Că Inima aşa vorbeşte
Când, cu tandreţe, Universul de sentimente
Pline de flacăra Iubirii le dăruieşte....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, doamnă...

de-ai ştii ce repede aleargă timpul
şi cât de repede şi noi,
acum, acum, ne este drumul,
topit în cruci şi în noroi

topit în cerul plin cu sfinţi,
iubita mea, iubită doamnă,
e dusă vremea de poveşti cu prinţi,
e toamnă, doamnă, este toamnă

ne-a mai rămas, un an, o oră,
ne-a mai rămas, dar cine ştie,
iubită doamnă, hai la horă,
să ne jucăm şi ce-o să fie

priveşte, în perete ai oglindă
şi chipul tău e tot frumos
dar e albit şi toată truda
s-a pus pe părul arătos

iubită doamnă, mai e timpul
să ne avem, să ne iubim,
să ne furăm în noapte chinul,
de-a adormi prin flori de crin

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de catifea

Pe-o aripă în zare, pe-o aripă de dor
Când lacrima din vise mă face ca să mor
Pe cerul luminat şi ochii mei de foc
Eşti o iubire amară, eşti cel mai simplu joc.

M-ascund în visul meu ca să trăiesc în doi
În amintirea vie să fim doar printre ploi
Cocorii să plutească în ale noastre sfere
Să contopim cu drag duioase atmosfere.

Pe cerul meu albastru şi plin de bucurie
Gingaşe gânduri zboară spre zarea aurie
Şi umbre din trecut să le lăsăm de vrei
Pe crestele abrupte din munţi înalţi şi grei.

Să ne îmbrăţişăm, să fim două speranţe
Pe buzele de stele, himere rezonanţe
Cu braţul te cuprind, eşti ca un nor vremelnic
Hoinar ajung acum, cu pasul şovăielnic.

Căci nu mai ştiu cum e iubirea cea suavă
Risipa mea de-o viaţă o simt ca o otravă
Am încetat să cred în mica noastră lume
Şi n-am mai dat acum iubirii niciun nume.

În suflete noastre veşnic îndrăgostite
Sunt adevăruri mute ce nu pot fi rostite
Te voi porta mereu în suflet ca pe-o stea
Să străluceşti etern pe-un cer de catifea.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru timpul trecător

Pe harta timpului, o stea,
Străluceşte, să-şi arate
Fastul şi lucirea sa
Chiar şi dincolo de moarte.
Strigăt ca un clopot viu,
Dangăt în cuvinte stranii...
Lumea noastră-i un pustiu,
Au valoare numai banii.

Pe harta timpului, o stea,
Străluce şi se risipeşte
Sălbatic, ca iubirea mea.
O alta-n ceruri se clădeşte...
Noi ne trăim concomitent
Tristeţea gândului deodat'.
Eu în tăcere te aştept,
Tu-n alte lumi ai exilat.

Străluceşte să-şi arate
Simpla-i cale spre pieire
Suflet rătăcit în noapte
Dup-un strop de fericire.
Printre faldurile zilei,
Licărire de-o secundă,
Fulg din zbaterea aripei
Ce-n tăcere se scufundă.

Fastul şi lucirea sa –
Un quasar, clepsidră spartă,
Ce-n tăceri le vom avea...
Nu-s decât pictură moartă...
Cât în lume vor mai fi
Sfărâmate epopee,
Timpul se va risipi
În vlăstari de azalee.

Chiar şi dincolo de moarte
Liniştea vom căuta
În fisurile de noapte,
Printre munţi de catifea.
Şi spre ziuă, la o cruce,
Sufletul va-ngenunchia.
Ce cărări să mai apuce?!
Liniştea nu-şi va afla...

Strigăt ca un clopot viu...
Vocea sufletului doare!
Am fugi, dar e târziu
Şi n-avem ascunzătoare.
Printre ramuri de tăceri,
O privire-nlăcrimată.
Fi-vom noi cum fost-au ei –
Ciob dintr-o clepsidră spartă.

Dangăt în cuvinte stranii,
Plânsul în cuvinte-rugi,
Repede parcă trec anii
Şi tu, om, te duci... te duci...
Lumea-i plină de morminte,
Un mormânt vei fi şi tu...
Omule, să iei aminte!
Să nu spui vreodată NU!

Lumea noastră-i un pustiu,
O vacanţă de o clipă.
Şi eu, ca mâine-o să fiu
O secundă pe-o aripă.
Zbor spre mâine risipit,
Temeri, spaimă şi durere
Ce se pierd în infinit
Printre lucitoare stele.

Au valoare numai banii...
Biete suflete de tablă,
Sunteţi circuite stranii
Scurtcircuitate-n grabă.
Strângeţi clipele-n emoţii –
Fluturi ninşi pe aripi moi
Şi vă pierdeţi printre munţii
De cuvinte şi... gunoi.

Au valoare numai banii,
Lumea noastră-i un pustiu –
Dangăt în cuvinte stranii,
Strigăt ca un clopot viu.
Chiar şi dincolo de moarte,
Fastul şi lucirea sa,
Străluceşte să-şi arate
Pe harta timpului, o stea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet înfrigurat

Ai să mă strigi dar n-am să-ţi mai răspund.
Cu marea-n braţe-mi voi ascunde sarea
de pe obraji într-un banal rotund
de inimă. Şi-i voi schimba culoarea.
Ai să mă chemi dar nu voi mai veni
spre ţărmul tău de zbucium niciodată.
Valul de frig îmi va încetini
umbra desculţă şi îngândurată.
Şi-ai să mă uiţi apoi într-un final
ca pe-o scrisoare-ntr-un sertar de vreme
scrisă mărunt, cândva c-un tuş vernal
când prea târziul ne părea devreme.
Uitarea va fi binecuvântare
doar pentru ţărmul tău, nu pentru mare...

sonet de Aura Popa (26 noiembrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu ai dispărea

Dacă tu ai dispărea,
Într-o noapte întunecoasă,
Eu m-aş preface într-o stea,
Zeiţa mea frumoasă.

Dacă tu ai dispărea,
Într-un miez de toamnă,
Eu m-aş preface în strop de ploaie,
Tandra şi blânda mea doamnă.

Dacă tu ai dispărea
De pe pământ,
Lumea ar fi un pustiu
Bântuit de vânt.

De dorul tău eu m-aş topi
Şi m-aş preface în floare,
Lângă tine atunci eu m-aş simţi
Raza ta de soare.

Căci tu eşti tot ce am mai sfânt,
Eşti ca o lumânare
Ce arde veşnic pe pământ,
Dragostea mea cea mare.

poezie de Vladimir Potlog (18 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am uitat

Te-am văzut încântătoare,
Cu tine am vrut să zbor,
Dar... Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi, rău mă dor.

De s-or vindeca vreodată,
Sau vor creşte alte, noi,
Am să zbor în lumea toată,
Peste munţi şi peste văi.

Să te caut printre Iele
Oriunde vei fi zburat,
Te-am iubit, eşti printre cele
Ce iubesc... Nu te-am uitat.

Te-oi găsi chiar şi pe lună,
Te ador! Spune-mi un "Da"
Vino! Întinde-mi o mână,
De-a pururi să fi a mea.

Apoi... Să zburăm spre stele,
Pe cărările-amintirii,
Să fim singuri printre ele,
În vâltorile iubirii.

Şi-n această dulce vrere,
Tu în braţe să mă strângi,
Să-ţi dea lacrimi de plăcere,
Dorurile să-mi înfrângi.

Eu... Cu stângăcia-mi rară
Să-ţi sărut buzele moi,
Şi uitând orice ocară,
Veşnic... Să fim amândoi.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasa de vânt

Îţi voi prinde gându-n plasa mea de vânt
Şi-l voi duce-n visuri, mie să îmi fie
Gândul în oglindă, pe un alt Pământ,
Cu un Soare-albastru, Lună colilie,
Stele roşii toate, ceruri verzi veşmânt,
Iarbă de-o culoare roz-liliachie.

Gândul tău, acolo, răsfăţat de ape
Fi-va susur dulce-al dragostei izvor,
Picur de iubire strecurat sub pleoape
Ce, în lumea-ceea, strălucind a dor,
Lunecă ferice, neputând să sape
Şanţuri pe obrazul veşnic zâmbitor.

Tu - captivă mie, eu – captivul tău,
Ne vom fi dorinţă, ne vom fi cuvânt,
Ne vom fi şi munte, ne vom fi şi hău
Într-o altă lume, sub un cer mai sfânt,
Fără timp de-o viaţă, fără jugul său,
Prins şi el în mreaja - plasa mea de vânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de-o iarnă

Credeam şi mai cred în iubirea de-o iarnă
Şi-aş vrea să trăim câte-o noapte pe zi
Şi-aş vrea ca din ceruri cu stele să cearnă,
Vreo sută de ani ca într-un joc de copii
Şi noapte să fie, dar una polară.

Să avem înainte o mare de timp
În spaţiu pierduţi pe o stea glaciară,
Şi iarna să nu fie doar biet anotimp,
Ci veacuri de veci în distanţă stelară
Ori ceas de sublim suspendat în netimp.

Cuvinte devin noţiune abstractă,
Topindu-şi pe gheaţa fierbinte din noi,
Mesaje mulţimi într-o singură şoaptă,
Doar eu şi cu tine şi potopul apoi,
Să ningă din cer pân' la Sfântul Aşteaptă.

Iubiri de o iarnă purtăm pe retină,
Acum şi de-a pururi în stele cu noi.
Străine de tumultul vieţii şi vină,
Curate şi albe ca neaua divină
Şi vii mărturii pentru vieţi de apoi.

Voi crede mereu în iubirea de-o iarnă,
Atunci când trăiam câte-o noapte pe zi,
Visând că din cer cu steluţe-o să cearnă,
O sută de ani ca într-un joc de copii
Lângă foc ghemuiţi la o cină de taină.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă ştie

Se pleacă ziua înspre seară
Se-aprinde un luceafăr sus
Mă-nconjura tăceri de ceară
Pândind cuvintele ce nu-s.
Mi-s munţii-alături la picioare
Şi trece-un maine peste ieri
Mai plânge-un cântec, mă mai doare
Mai sufla-un vânt de nicăieri.

Mă mai arat într-o oglindă,
Mă mai privesc un pic şi las
Să-mi ardă stelele în tindă,
În liniştea ce mi-a rămas.

Un val se-nalţă peste-o mie,
O zi s-a dus, o alta nu-i
M-am rătăcit şi nu mă ştie
Nici Dumnezeu de sunt a Lui...

Mă uiţi, Dumnezeu
Mă tulbură-o stea
E sufletul meu
E inima mea...

poezie de Adriana Cristea (31 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mi-aş fi dorit să scriu
epocal despre tine şi noi
un poem cu alte cuvinte
multe cuvinte neînţelese
de noi, cu atât mai mult
de cei ce trăiesc şi sunt
minunea piramidelor
sufletul meu zboară
ca sufletul tău eliberat
de frontiere fără de hades
ape limpezi, cristale de sare
lăsate de praful cometelor
în noaptea cea neagră
dragul meu
sufletul nostru se-agaţă
de-o stea ce e şi nu e

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte în pustiu

Se-nşiră prin mine şi par să te-aştepte,
Când urci o cărare de vreme, pe trepte,
Atâtea şi-atâtea din clipele-acelea
Ascunse-n fiorii ce-mi fulgeră pielea
Şi visul cu tine în fuga de-o lume
În care pe buze-mi adoarme un nume.

Şi parcă-ţi sunt paşii pe-o cale pustie,
Şi parcă ţi-e dorul o inimă vie
Pulsând în tăcerea din drumul de ape
Ce poartă-amintiri din izvoare de pleoape,
Iar mâinile tale par umbre-n şiraguri
De gânduri oprite la treceri de praguri.

Se-aud voci născute-n ecou de tenebre,
Regrete-n veşminte de note funebre
Din cântec de leagăn al stelelor moarte
Pe trepte din tot ce le-a dus prea departe,
Şi-ţi pare prohodul dorinţelor, ţie,
Şi-mi e recviem al iubirilor, mie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea dragostei la peisajele în care-a trăit

Noi credem, dragostea mea, că peisajele-acelea
au stat pierdute în somn, ori au murit laolaltă cu noi,
la vârsta şi-n ziua în care ne fură sălaş;
noi credem că arborii-şi pierd memoria
şi că nopţile trec, dând uitării
ceea ce le făcuse frumoase şi veşnice, poate.
Dar e destul tremurul cel mai uşor al unei frunze,
al unei stele brumate care respiră,
pentru a ne afla la fel de voioşi ca atunci când locurile,
pline de noi, ne stăpâneau laolaltă.
Şi iată că te trezeşti, alături de mine, dragostea mea,
printre tufişuri de coacăze şi fragii ascunşi,
adăpostită de inima tare-a pădurii.
Iată şi mângâierea umedă a picăturii de rouă,
crenguţele delicate ce-ţi împrospătează culcuşul,
şi spiriduşii fericiţi să-ţi pună podoabe în păr,
şi misterioasele veveriţe care fac să plouă de sus,
deasupra somnului tău, verdele mărunt al rămurişului.

O, frunză, fii fericită de-a pururi, să nu ştii ce-i toamna,
frunză ce mi-ai adus,
cu tremurul tău uşor,
mireasma unei vârste luminoase, dar oarbe.
Şi tu, stea mică, pierdută, care-mi deschizi
ferestrele tainice din cele mai tinere nopţi ale mele,
învăluie-n razele tale
toate culcuşurile care în zori ne-au adormit,
şi biblioteca aceasta plină de lună,
şi cărţile alunecate încet,
şi munţii care veghează afară şi ne cântă pe noi.

poezie clasică de Rafael Alberti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!