Lumina
Cu toții știm că-n întuneric
Nu-ți poți vedea nici măcar chipul,
Ca într-un câmp ce-a fost feeric
Acum, tot ce-a rămas e zidul.
Un zid pe care-n aparență
Nu-l poți străpunge nici cu gândul.
Privit din astă existență
Nu poți, nu știi, nu-ți vine rândul...
Și te întrebi "Cum să-ndrept eu
Un rău, ceva greșit departe?"
Și-ncerci, gândești, aștepți mereu,
Dar tot ce vin sunt voci deșarte.
Ai vrea să pleci ca din coșmaruri,
Să te trezești și să-ți vezi drumul
Dar cele rele sunt ca valuri,
Tot ce fac ele: lovesc țărmul.
E întuneric înc-afară,
Tu stai și-asculți cum vine valul,
Aștepți să te înece, dară
Vine rapid, lovește malul
Și apoi pleacă iar tu rămâi
Cu fața iar la zidul rece,
Înțelegând că ziua întâi
A venit iar și nu mai trece.
"Oare pe când eram Adonis
M-am gândit eu măcar o clipă
Că o s-ajung în lumea Hades?"
În mine-acum tot parcă țipă...
"Când un Hyperion, departe
Eram umblând prin lumea vie,
Acum ca Sisif, o, deșarte
Munci lungi mi-au fost lăsate mie!"
Aceste gânduri ce deprimă
- și totuși cred că definesc
Starea în care se alină
Cei suferinzi care trăiesc -
Sunt gânduri de ființă vie
Din lumea nouă, dar apusă,
O lume care încă știe
Ce-i o lumină ștearsă, dusă.
Acesta e moment prielnic
Ce l-a găsit o rază scurtă ;
Lumina ei apare veșnic
Prin zidul plin de ură mută!
Cred că e Zeus ori Poseidon
Aruncă fulgeri ori tridenturi,
Ares ori Marte într-un ton
Îndreaptă lumea, strică ziduri!
Lumina ce tocmai răsare
O cunoșteam, în timp pierdută
Și-o văd din ce în ce mai tare
Se-apropie, dansează, cântă...!
Deodată mintea mi-am deschis.
E-adevărat, este-o Lumină
Ce o știam departe în vis,
Acum o văd, deloc străină.
Afrodita, Hera, Diana
Într-o sirenă toate-aduse
Cum Cătălin și Cătălina
Și-au marcat clipele alese.
Așa și Ea străbate-n noapte,
Dărâmă zidul ce oprește
Și gândul, viață, fericire
Redând dorita libertate!
Să mulțumesc mă-nchin puternic
S-ajung la glezne s-o învălui...
Plecat, rămân acolo veșnic,
Vreau doar să pot aici să stărui.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre viață
- poezii despre gânduri
- poezii despre întuneric
- poezii despre voce
- poezii despre viteză
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
Citate similare
Imunitate
Rămâi imun la tot ce se întâmplă,
În loc să-ți clădești lumea, ea mai mult te afundă.
Rămâi pe margine și privești,
Cum ai tot, dar nimic din ce-ți dorești.,
Ai învățat să rabzi și să aștepți,
Însă, oare cu ce te alegi?
Cu gânduri cum ar fi dacă,
Dar vezi preaplinul dintr-o barcă,
Cu ce ar fi zis lumea,
Dar ea nu spune nimic, privește cum se-neacă.
Sedat cu vaccinul indiferență,
Nu ne mai simțim lipsa unul altuia,
nici prin absență,
Schițăm gesturi ce ne fac umani,
doar din complezență.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre imunitate, poezii despre învățătură, poezii despre vaccin, poezii despre indiferență, poezii despre dorințe sau poezii despre bărci
Cândva lumea era perfectă
Cândva lumea era perfectă,
Iar noi convinși că așa va fi mereu.
Eram fericiți în acea lume,
Apoi ranchiuna a început să bombăne-n mintea pământească.
Apoi a apărut, grăbită, Îndoiala cu capul ei de spini.
Și-ndată ce Îndoiala a rupt plasa
Tot felul de gânduri drăcești
Au sărit dincoace prin ea
Am distrus lumea care ne-a fost dată
Pentru iluminarea noastră, pentru viață
Pietrele geloziei, pietrele
Fricii, ale lăcomiei, ale invidiei și-ale urii
Au stins lumina.
N-a fost nimeni fără o piatră-n mâna lui sau a ei.
Ne-ntorsesem acolo,
Exact în locul de unde-am plecat.
Ne izbeam unul de altul
În întuneric.
Și nu mai aveam un loc în care să trăim, de vreme ce n-am știut
Cum să trăim împreună unii cu ceilalți.
Apoi unuia dintre cei care se poticniseră i-a fost milă de cineva
Și-a împărțit cu el o pătură.
O scânteie de omenie a aprins o lumină.
Lumina a deschis o ferestruică-n întuneric.
Toți lucrau împreună pentru a construi o scară.
Un om din Clanul Vântului a urcat primul în lumea următoare...
Și-apoi celelalte clanuri, copiii acelor clanuri, copiii lor
Și copiii lor, pe tot parcursul timpului
Până acum, în lumina acestei dimineți, până la tine.
poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre început, poezii despre vânt, poezii despre perfecțiune, poezii despre mâini sau poezii despre invidie
Trezire
Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă și tristețe că astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,
În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece și-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă așa curat și drept
Și bun, cinstit și sincer, cu inima din piept
Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
Să spun cu strigăt mare, cu trâmbiță de foc,
Tot ce avem în viață nu ține de noroc,
Ci doar de tine totul, de mine și de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, mă îndoi,
Că este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar și-n gând doar am vrut ca să-l ridic
La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Așa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părți
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărți
Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeș, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus
Dar am greșit și știu că la mine m-am uitat
Așa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
Că m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toți prietenește dar, Doamne, ce tâmpit
Să mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morți aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus și până jos
Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert
Am crezut că o cultiv și că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur mă acresc
De parc-aș fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut
Gol și murdar și vânăt dar totuși fericit,
Așa eram și tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu mă apăsa
Dar nu vedeam c-orbește mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am prețuit
Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului să cadă treptat a mea viață
Și m-am trezit deodată ieșit la suprafață
Și n-am știut, chiar astăzi, să reacționez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur și unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument
Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Și lăsat din porunca Marelui Împărat
Să cadă ca în valuri, ca frunza de ușor
Poate să fiu legendă și pildă tuturor
Să știe să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viața pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină și Cerul luminos!
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre prezent, poezii despre creștere sau poezii despre viziune
Renaștere
Când te-am lăsat singur, plecând,
Mă așteptam la fericire...
Dar m-am trezit doar așteptând
La vis promis plin de iubire...
Și așteptat a fost ani mulți,
Cum și zăpada se așterne...
Fost-au anii mei pierduți,
Și ispășiți prin multe semne.
Și tot am așteptat visând,
La noi doi și-o împlinire...
Și doar iluzii tot flămând,
Am retrăit din amintire...
Vreau tot și nu mai vreau nimic!
Sunt incomplet când ești departe...
Iar cad și iarăși mă ridic,
Dorind să le întrec pe toate...
Și-atunci vorbesc cu Dumnezeu!...
Cum razele pomii alintă...
Caut în mine tot mereu,
Slujirea demnă și cea sfântă...
Și la final... lumina vine...
A fost așa predestinat!
Și în căderile-mi divine,
Am renăscut și m-am creat!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre vorbire, poezii despre sfârșit, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lumea ferestrelor
I
(Rătăcit)
M-am pierdut!
Hei... unde sunt?
Oare o-i fi murit,
Sau abia m-am nascut?
Ce ciudat mă simt,
E întuneric și totuși,
Nu văd stele....
E... probabil sunt ielele,
Acele ce,
Au întarziat cu surcelele.
Oare s-au terminat modelele
Și-au dispărut mărgelele?
Sau oare sunt primul ce,
S-a rătăcit în liniște?
Habar nu am,
Dar...
Nici nu mă grăbesc
Să revin pe lume,
Că...
Sunt sătul de necazuri,
De minciuni și de glume.
Sunt sătul să trăiesc
Fără tot ce-mi doresc,
Fără pace și calm,
Fără tot ce iubesc.
Aici cel puțin
Nu tre` să mă hrănesc,
Cu iubire, mâncare
Și tot ce-i firesc.
Aici...
E totul calm
Și în perfectă liniște.
Nu e cine știe ce,
Dar mă mulțumește!
II
(Nemărginit)
În timp ce mă plimbam
Prin negrul spațiu,
Vast și calm,
Văd ceva departe.
Ce-o fi aia frate?
Fără să mă agit,
Mă-ndrept spre-acel ceva
Oare n-o fi ea,
Sau mintea-mi joacă feste
Și-i doar imaginația?
Cu cât mă apropiam mai mult,
Pas cu pas și fără glas,
Cu-atât mai tare îmi batea
Inima ce-mi dispărea,
În zona cea de noapte.
Într-o secundă, două, trei,
Ajung destul de-aproape,
Încât să vad și cine-i, ce-i,
Ca o reflexie a apei.
Era un șir nemărginit
Și plin doar cu ferestre,
Ce luminau independent
Și-aveau câte-o poveste.
Aveau și dimensiuni enorme,
Cu multe-aspecte, multe forme,
Ba vechi, ba noi, ba incolore,
Ce doar vroiau să le adore,
Persoana din poveste.
Multe poteci și luminișuri
Aveau o parte dintre ele,
Încât credeam că-i paradisul
Cu mii de sori și mii de stele.
Dar multe mai erau
Și pline doar cu rele,
Cu amăgiri, minciuni și foc,
Ce provocau durere.
III
(Spre...?)
La un moment dat
Observ într-una din ferestre
Că mă aflam și eu.
Oare ce Dumnezeu
Mă regăsesc în ele?
Căci nu îmi amintesc
Nimic din toate cele,
Ce-mi arătau ferestrele.
Oare de ce sunt îmbrăcat în negru;
Și-acolo de ce-s vesel?
Ce-s cu femeile-alea toate,
De ce îmi sunt mirese?
Cred că ceva din spațiu,
O forță foarte mare,
Vrea să-mi arate tot
Ce pot găsi în cale
Și dac-o să mă-ntorc
Prin una din ferestrele,
Ce le privesc în zare.
Doamne, zi...
Ce aș putea să fac,
Să mă îndrept spre o fereastră
Unde e totul ciudat,
Sau spre una în care
Totu-i calm și curat.
IV
(Sihastră)
Cum stăteam eu pe gânduri
Ca ciobanii pe crânguri,
Am văzut o fereastră
Destul de sihastră.
Și mi-am zis:
I-a să vad ce poa` să-mi arate,
Ce persoane ciudate,
Cu imense palate,
Cu comori și de toate,
Pot să văd eu prin geam?
Însă cum mă apropiam,
Tot mai mult o pierdeam
Din rază...
Cu calm.
Ca printr-o minune,
M-am revăzut în spate.
Eram o fereastră,
Eram tot și toate.
poezie de Dan Dumitrașc (14 ianuarie 2011)
Adăugat de Dan Dumitrașc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre iubire, poezii despre umor, poezii despre stele sau poezii despre spațiu și timp
Acum
Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum
Nici mie nu-mi place să fiu propria piedică
Deși nu am încotro din mine se nasc zi de zi
Tot felul de hățuri, frânghii care mă țin pe loc
Caut metode, trucuri, manuale, fotografii prin sertare
Cum se scapă de starea asta a îndobitocirii supreme
Cum se linge mierea de-afară, cum se cumpără pâine
Cum se dă mâna, cum se rupe o floare
Parcă sunt un rotocol de scaieți pe care vântul îl poartă
Din cameră în cameră, în placenta asta dau din mâini
Din picioare prinsă-n tobogane viu colorate ale minții
Care pe măsură ce e închisă mai mult e tot mai vie
E foarte plăcut aici, e ca petrecere-n doi!
Caut filme, cărți, melodii, prietenii din copilărie
Pentru că și ei acum sunt tot un fel de obiecte-n vitrină
Pe care-i scot de sărbători sau în situații ca asta
Când tot ce fac e să pun dorințe în sticle de vin
Care mi se arată de câte ori deschid ecranul laptopului
Aud aud țipete și văd numai mâini deasupra mării care cer ajutor
Ce bine, îmi spun, chiar nu sunt singură!
Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum
Toată lumea vrea să fie întrebată, logată, prezentă
Vrea ca acest mers în van să fie întrerupt, blocat, cineva să
Rupă gratiile, să zică, vin și eu pe la tine, și să nu ai ce face
Neavând ușă, el intră prin cuvinte, prin felul tău de a fi, de-a valma
Își face loc ca un pui de pisică ud leoarcă
Timpul desigur se măsoară altfel, în bucăți de beton
Care cad direct la masa de scris în coconul acesta de unde
Nimeni nu știe cum vom ieși, dar de câte ori ating
Zidul el devine negreșit starea mea de spirit
Fac curat după încă o zi murdară, până la naștere mai e
Între timp vomit, citesc o legendă japoneză despre un fiu
Care-și cară mama pe vârful unui munte, și-mi e tot mai clar
Că și eu am început să mă duc în spate într-un loc asemănător
Printr-o crăpătură, aproape pe mutește, aproape ilegal
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre vin, poezii despre sărbători, poezii despre pâine sau poezii despre prietenie
Și... (despre noi)
Motto:
Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Și dintre toate iubirile-ți străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...
Și nu ți-a dispărut nici dorul... deși, ești mândru să mă suni...
Și ceas de ceas gândești amorul... ce doar cu mine știi s-aduni.
Și te gândești clipă de clipă... ce mai fac eu și cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... și inima-ți întreabă: "ce?"
Și mă dorești să-ți fi aproape... deși te-ngreunezi greșind...
Că poate, poate, totuși poate... eu am să vin, gonind, venind...
Și te întrebi de simt ca tine... oare și eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să știi de mine... deși la fel mă perpelesc!
Și totul are timpul său... când sita cerne și s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-oprește, sau mai merge...
Când tu îți simți inima plină... de-nțepături și apăsare,
Să știi că nu sunt în lumină... și te visez cu o chemare.
Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc așa cum sunt...
Dorințele îmi sunt divine... și te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simți inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... să simți ce dragoste-ți nutresc!
Și vine totuși și finalul... îl tot aștept să vină acum!
Vreau să înving și s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Și te iubesc fără să vreau... așa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre victorie, poezii despre trenuri sau poezii despre trecut
Lumina din viața mea
Întâlnirea noastră a fost doar într-o simplă zi,
Mi-ai apărut în drum ca raza de lumină,
Mi-ai apărut când uitasem ce-nseamnă a iubi
Și cu toată lume eram doar o străină.
Eu mergeam încet pe drumul cel greșit,
Cu ochii împăienjeniți și plini de lacrimi grele...
Pe tine-n cale-atunci te-am întâlnit
Și m-ai îndreptat cu chipul înspre stele.
În viața mea acum nu-i nici o amintire,
Nici un pic de lacrimi în inimă n-am străns,
Căci am greșit, și-am suferit odată din iubire
Și pentru aceea rău am rămas și-am plâns.
Nu eram mai mult decât un om pierdut,
Eram prea disperată, chiar simțiam că mor,
Dar prezența ta arzândă m-a făcut
Să revin privind din nou în viitor.
Și uite azi pășesc cu biruință
Și mă îndrept în viață mai departe,
Dar ție-ți spun că poți avea credință
Sunt gata să te-ajut în orice greutate.
În tine am găsit încrederea deplină
Și orice aș simți îți mărturisesc
Ai apărut în viața mea ca raza de lumină
Pe care am îndrăgit-o și astăzi o iubesc!
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre viitor, poezii despre plâns sau poezii despre ochi
De poți fi!
Poți fi cerul plin de stele și n-ar fi o minune!
Poți fi lacul veșnic dulce, plin de pasiune!
Și minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au șters a tale urme, adânci din viața mea!
Poți fi marea toată, plină, plină de comori!
Poți fi înger alb sau negru și să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruiește-ți viața toată, când mie nimic nu-mi dai!
Poți fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poți fi orice ființă vie, care încearcă și o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-și revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat și au rămas doar goale maluri!
Poți fi ochiul ce privește și privește neîncetat!
Poți fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să știi că orice ai fi, nu mai ești cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, și deloc nu te-ai întors!
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre superlative, poezii despre suflet, poezii despre nori sau poezii despre laudă
Dor de tine
Pe mormântul tău cel rece
Nicio floare nu mai crește,
Doar soarele te-ncălzește.
Și tu stai acum acolo,
Departe de lumea cea nouă,
În locul cel blestemat
Pe care spiritele-l străbat.
Ai lumină acum la cruce,
Ți-o fi dor de ai tăi fii,
Ți-o fi oare somnul dulce?
Dar nu te mai poți întoare!
Aș vrea să te iau în brațe,
Să te țin o clipă iar,
Să îți dau o floare-n dar.
Lumina ce-ți strălucește
Este ca dintr-o poveste;
Este pură, vie toată,
Luminându-ți moartea-ntreagă..
Mâinile ce m-au cuprins,
Astăzi, eu nu le mai simt.
Simt doar dor, nu voie buna.
Ah, de-am fi iar împreună!
Ochii tăi, cei calzi și blânzi
De mine astăzi îi ascunzi.
Toți am vrea, dar nu se poate,
Să vezi ale tale nepoate,
Pe ai tăi fii și stranepoți,
Haide, vino!
Chiar nu poți?
poezie de Maria Neski (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre flori, poezii despre dor sau poezii despre cruce
Te pețesc femeie
Să nu pleci așa departe,
Nu știu cum să fac, să-ți spun?
Îți pot dărui o carte,
Dar nu pot același drum.
Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puține,
Dar, te rog, tu, ține minte
E cam tot ce am la mine.
Nu pot ca să îți promit,
Luna, stele de pe cer,
Aș minți, nu vreau să mint
Și apoi iertări să-mi cer.
Aș putea să spun nevrute
Și apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Și tu știi c-așa-i mai bine.
Pot să îți dau mii de flori
Să-ți pun lumea la picioare
Și să te ridic la nori,
Dar să nu-ți iau ce te doare.
Nici măcar o veșnicie
N-am să pot să îți ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ți dau, dar să îți cer.
Îți pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Și să te dezmierd în șoapte.
Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.
Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aș fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite așa, o să vrei oare?
Vreau să te pețesc femeie
Cu ce am și ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.
Astăzi încă sunt hoinar,
Și mă simt așa de bine,
Port o zi în buzunar,
Și-o petrec în ochi la tine.
Mă inundă a ta privire,
Nu știu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de știre,
Dacă ai liber un pat.
Nu cred c-ai inima rece,
Să mă lași să dorm afară,
Nu știi cine poate trece,
Și mă fura, a câta oară?
Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ți dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!
poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri, poezii despre minciună, poezii despre știri, poezii despre sâni sau poezii despre promisiuni
Dor de tine
Pe mormântul tău cel rece
Nicio floare nu mai crește,
Doar soarele te-ncălzește.
Și tu stai acum acolo,
Departe de lumea cea nouă,
În locul cel blestemat
Pe care spiritele-l străbat.
Ai lumină acum la cruce?
Ți-o fi dor de ai tăi fii?
Ți-o fi oare somnul dulce?
Dar nu te mai poți întoarce!
Aș vrea să te iau în brațe,
Să te țin o clipă iar,
Să îți dau un crin în dar.
Lumina ce-ți strălucește
Este ca dintr-o poveste;
Este pură, vie toată,
Luminându-ți moartea-ntreagă.
Mâinile ce m-au cuprins,
Astăzi, eu nu le mai simt.
Simt doar dor, nu voie bună.
Ah, de-am fi iar împreună!
Ochii tăi, cei calzi și blânzi
De mine astăzi îi ascunzi.
Toți am vrea, dar nu se poate
Să vezi ale tale nepoate,
Pe-ai tăi fii și strănepoți,
Haide, vino!
Chiar nu poți?
poezie de Maria Doltu (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Doltu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crini
O pleoapă peste lumea mea
Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea,
nu vreau nicicum s-o văd cum moare,
aș vrea pe toate, eu, să ți le pot ierta,
chiar dacă știu, că sufletul, mă doare!
Închide ușa-ncet, s-acopere cărările spre tine,
n-aș vrea acum, în pribegie să pornesc,
nu vreau să văd cum înserearea vine,
ori cum lumina zilei, stelele-mi strivesc!
Din ploaie, picuri grei au început să cearnă
și-n ochi-mi triști, s-au strecurat ușor,
în timp ce genele timide, de dor se înfioară,
privesc visele mele și văd, cum ele mor!
Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea
și poate, doar așa vor înflori iar nuferi
și-n albul pur, eu, să-mi sădesc o stea,
să nu mă văd, să nu te văd, cum suferi!
poezie de Rodica Cernea (30 august 2011)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre ploaie sau poezii despre nuferi
Strunele iubirii
Îmi ridicasem zidul meu de gheață
în jurul unui suflet prea rănit
de tot ce-a fost frumos și s-a sfârșit,
lăsând în urmă numai nori și ceață.
Tăcerea mea era și ea închisă
în zidul gros și rece dinprejur,
căci mă feream de gândul cel impur
ce-ar fi călcat prin liniștea promisă.
Așa eram, dar tu, venind spre mine,
în lumea-n care merg atât de des,
mi-ai fost aproape și ai înțeles
că poți să mă aduni de prin ruine,
Să mă-nsoțești, să îmi sculptezi în gheață
o melodie nouă, sau un vis,
un gând frumos, un viitor promis,
și chiar un început de nouă viață.
În zidul meu, cu degete firave,
ai decupat cu grijă un intrând,
prin care-n suflet mi-ai intrat cântând
pe strunele iubirilor suave.
Și cânți, iubita mea, atât de bine,
cu-atâta dragoste și-atât de cald,
încât de gheață am scăpat. Mă scald
în raze din privirile-ți blajine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică sau poezii despre tăcere
Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Știu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuși suntem. Domnule Frodo, e ca în marile povești. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înțesate de pericole și de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ți doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa inițială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până și întunericul trebuie să ia sfârșit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveștile de care îți aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înțelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înțeleg. Acum chiar știu. Oamenii din acele povești aveau multe șanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranță.
Frodo: Ce le dădea speranțe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... și că merită să lupte pentru asta.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre sfârșit, citate despre pericole, citate despre gânduri, citate despre fericire, citate despre dorințe sau citate despre Soare
Cântecul lebedei
M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristețea
Și toți salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ți-e tinerețea?
Am pierdut-o le-am spus am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o și noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o orașul plin de tumult
Și cântecele toate rostite în șoapte.
Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauți aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.
Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ți cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.
Am să cad într-un somn adânc,
Cu nimic n-o să te mai supăr,
O să mă schimb într-o trestie
Ori poate într-o floare de nufăr.
O să mă urc pe-o creastă de nor,
Cu norul să mă duc pân' la soare.
Să suflu printre buze în el
Să ardă mai repede și mai tare.
Am să călătoresc cu norul apoi,
Mult mai sus și mult mai departe,
Poate că voi ajunge într-o zi la o stea
Pe care să fie și viață, și moarte.
Miezul Universului o să-l caut,
Va fi de aur? Va fi de rubin?
Când eram tânăr, aveam ochii
Albaștri ca lanul de in.
Acum, ochii mei sunt tulburi de tot,
Prea mult i-am ținut scăldați în lumină.
Văd cu ei lumea prin care-am trecut
Și lumea care e pe drum și-o să vină.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre supărare, poezii despre struguri sau poezii despre sperieturi
Lacrimi de ceară
Curg lacrimi calde dintr-o lumânare,
Îi pâlpâie lumina printre umbre,
Iar tu îmi stai ascunsă într-o stare,
În care nepăsarea te pătrunde.
Îți joacă forme negre pe pereți,
Le urmărești însă n-ai vrea să fie
Și te întrebi de oare nu repeți,
Greșeli precum acela ce nu știe.
Mai e puțin, lumina ei se stinge,
Iar altă lumânare nu mai ai,
Te uiți la ea cum ceara se prelinge,
La fel cum curge-o lacrimă din rai.
Te tot gândești, îți va fi întuneric,
Nu știi de vrei să dormi, de vrei să nu,
Privești spre cer, sunt stele, e feeric
Și una-i vrea să fii, de poți, chiar tu.
Îți plâng din lumânări lacrimi de ceară,
Adememenite parcă de firesc,
Căderea lor nu pare să te doară,
Dacă nu-ți curg din trupul omenesc.
poezie de Adi Conțu (13 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări sau poezii despre rai
Mihai: Luci, stai puțin!
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Spune-mi, sincer, acum, că Ly nu mai e aici, doar pentru asta m-ai chemat?! Din cauza mamei tale? S-o vezi în imagini, pe supercomputer, de ziua dânsei?
Lucian: Da, desigur...
Mihai: Nu te cred! O fi și asta, dar mai e și altceva. Nu-i așa?! Ce te frământă, Luci?! În toți ceilalți ani, de ziua mamei tale, probabil că ai fost trist, fără să observăm noi, dar nu erai chiar așa, ca acum; tocmai de asta nici n-am observat, nici unul. Deci, ce altceva te supără?!
Lucian: Ah, nu mă-ntreba...
Mihai: Păi, cred că nici nu e nevoie să-mi răspunzi; îmi dau și singur seama... E vorba de Lia, desigur. Ea și Sid, presupun...
Lucian: Mihai, te rog, vreau să mă liniștesc, nu să... De ce încerci să mă agiți mai rău?!
Mihai: Păi, da, e clar acum. Dar, Luci, de ce complici totul? Dacă i-ai spune, sunt sigur că lucrurile ar lua brusc o altă întorsătură, evident, favorabilă ție. Cum altfel?! De ce tot taci? Te încăpățânezi și nu știu de ce! În plus, parcă spuneai că nu-ți faci tu griji din cauza lui Sid Kelso. Ce s-a schimbat între timp?!
Lucian: Ce s-a schimbat?! Multe... În ultimul timp, ori de câte ori am căutat-o prin oraș, am găsit-o în compania lui... La ea în cameră, învățându-l să danseze, la el acasă, când am fost s-o caut pe Sonya, prin oraș... Nu știu de ce tot dau de ei, mereu, ca un făcut! N-aș putea să mă întâlnesc cu altcineva, cu oricine altcineva?! Nu, normal, decât cu ei doi, mereu împreună! De parcă ar ști că asta mă deranjează!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre încăpățânare
- citate despre tăcere
- citate despre tristețe
- citate despre supărare
- citate despre sinceritate
- citate despre schimbare
- citate despre oraș
- citate despre mamă
De ziua îndrăgostiților 2012
Știam, știam cândva să zbor
Și numai știu.
Știam, cândva să mor
De ce sunt încă viu?
Visez, visez că zbor
Și mă trezesc.
De tine... mi-este dor
Și te doresc.
Văd, sau poate că visez
Văd o luminiță.
Doresc, să mă distrez
Doresc a ta guriță.
Te văd, îți văd gurița
Ești tu, ești minunată.
Te chiamă... Luminița
Departe-ai fost plecată.
Spune-mi, de ce-ai venit
De ce mă vizitezi?
Cumva, ți-ai amintit
Și vrei să te distrezi?
Spune-mi, șoptind ușor
Spune-mi, dacă mă placi.
Și dacă, ți-a fost dor
O vizită să-mi faci?
Spune-mi, cum o mai duci
Cu sănătatea, banii.
Spune-mi, că te usuci
Mi te usucă anii?
Spune-mi, tu, ce mai faci
De mult, n-ai mai vorbit.
Și spune-mi, de ce taci
De ce m-ai părăsit?
Știam, că nu-mi vorbești
Știam, știam.
Știam, că-ți amintești
Și nu greșeam.
Și eu, mi-am amintit
Mi-am amintit de tine.
Și eu, m-am tot gândit
Că Luminița-mi vine.
Ia loc te rog, și stai
Statul, e gratuit.
Poate îți vine grai
Și poftă de iubit.
Nu vrei, stai în picioare
Și cred că obosești.
Îți crește... aripioare
Și sper să te trezești.
Acum, te-ai răzgândit
Te-ai așezat pe pat.
Citesc al tău privit
Privești îngândurat.
Acum, tu, ai clipit
Și-o lacrimă îți vine.
M-atingi, ți-ai amintit
Ți-ai amintit de mine.
Acum, și eu te simt
Ești sinceră și rece.
N-aș vrea să mi te mint
Și un fior îmi trece.
Acum, te-ai răzgândit
Și vrei să te ridici
Îmi dai, ultim, privit
Și-ai vrea, ceva, să-mi zici.
Să-mi zici... că ai venit
De mine ți-a fost dor.
Ai lăcrimat, privit
Și n-ai făcut amor.
Și te-nțeg... prea bine
Ai fost a mea soție.
Porți, amintirea-n tine
O amintire vie.
Și te-nțeleg... cum ești
Cum ești, și cum vei fi.
Cu timpu... 'mbătrânești
Și vom îmbătrâni.
Și te-nțeleg... acum
Acum sau niciodată.
O vizită, un drum
O zi, îngândurată.
O zi, care o știți
O zi... deosebită.
O zi, de-ndrăgostiți
O zi, sărbătorită.
poezie de Paul Preda Păvălache (14 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre gură sau poezii despre sănătate
Te vreau acum
Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greșite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.
Secătuit de-arșiță pân' la scrum,
Într-un deșert din mine, caut tau de munte
Și nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.
Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.
Când și-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-oprește când te văd,
Mi-ești lațul retezat scăpat de eșafod...
Te vreau acum, acum, acum.
Și-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ți fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.
Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aș fi cum trenul într-o gară fără șine;
Prelung și gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oaze, poezii despre munți, poezii despre gări, poezii despre greșeli, poezii despre fosfor, poezii despre deșert sau poezii despre cuvinte