Dimineața ești tristă
Îmi spun că încă nu te-ai trezit.
Cuvintele stau în ibricul albastru.
Îți pun două cești.
Ninge de câteva eternități.
Bach curge printre cărămizi.
Am dat zăpada de pe inima ta.
Atât cât am putut.
Sunt treaz iubito.
Prea treaz să nu îmi pese.
Fericirea ta nu-i la mine.
Am cautat-o în fiecare noapte.
După ce ai adormit.
Cu visurile pe pieptul meu.
Nu ți-am spus.
Nici nu o voi face.
Cafeaua are gust de mâine.
Și ieri a avut gust de azi.
Amară.
Ochii tăi au rămas atât de dulci.
Îi amestec în ceașca mea.
Tu nu zici nimic.
Eu nu mai am brațe.
Câteva secunde mucegăite cad.
Chiar pe moșul de mușama.
Ceasul nostru are o gaură.
La fel și inima mea.
Acolo încap o mulțime de oameni.
Când se va umple va exploda.
Ești și tu acolo.
Ai un apartament matrimonial.
Nu am reușit să îl mobilez complet.
Iartă-mă.
Am multe iertări pe care încă nu le cunosc.
Nu le voi lua cu mine atunci.
Niciodată.
Vor rămâne în punga de cafea.
Dimineața vor face parte din trezire.
Trezirea ta.
Uite.
Am încetat să ning.
Dacă aș putea să te sărut m-ai mai iubi?
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre cafea
- poezii despre zăpadă
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Draga mea Lola...
Dacă așa a fost dat să fie
Atunci așa să fie.
Draga mea Lola,
Nu am avut curajul niciodată să-ți spun cât te iubesc,
Și mai știu că niciodată nu te voi uita,
Chiar de vor trece ani, decenii, poate vieți,
Cu mare foc te voi păstra în suflet și în inima mea...
De-atâtea nopți la tine mă gândesc,
Și mă trezesc plângând de-atâtea dimineți,
Dar crește inima în mine și zâmbesc,
Că te iubesc pe tine și am uitat de ea,
Tu îmi ești inceputul, te rog sa fii a mea,
Vreau tu să mă iubești, nu vreau nimic în plus,
Păstrează pentru mine sărutul tau de rai,
Și -ți jur că te iubesc chiar dacă nu ți-am spus,
Căci tu când mă privești, si dulce îmi zâmbești
Rămân fără de grai...
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi poezii despre zâmbet, poezii despre viață, poezii despre suflet, poezii despre religie, poezii despre rai sau poezii despre promisiuni
Floarea mea de dor
dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după nașterea și plecarea ei dintre noi
Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbește
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieții
Probabil că nici anii nu pot acoperi
Tristețea din inima mea și a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ți-i i-am putut privi Nici brațele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deși ești printre îngeri și stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Frații tăi încă te mai caută, se joacă și te strigă...
Tu ești aici? Iartă-mă că nu ți-am pus flori la mormânt....
Iartă-mă că nu am timp să stau de vorba cu tine...
Iartă-mă ca nu poți simți dragostea de mamă,
Dragostea de tată și de frați. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-mă.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre flori, poezii despre îngeri sau poezii despre tată
Casa fără trepte
sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază
nu-i bai
privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot să le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...
azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...
despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre anotimpuri, poezii despre învățătură, poezii despre vorbire, poezii despre somn sau poezii despre păr
Casa fără trepte
Casa fără trepte
sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază
nu-i bai
privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot să le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...
azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...
despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne!
unii spun că nu exiști
nu nu exiști decât
în teorii
dar
ce contează dacă
trăiesc printre oameni
și simt la fel
poate o fi o regulă
sau un fel de indiferență
dar știu că atunci când
te apropii și-mi asculți inima
în interior se produce o mișcare
o diversitate de lucruri și
lumea mea e perfectă
din mine pleacă cuvinte știu
mâine va fi altfel
stau și privesc îndelung oamenii
care spun că nu exiști
las indiferența la o parte
și te strig
doamne!
poate că nu-i cea mai curată rugă
trimisă spre tine la ceasul din noapte
când toate cuvintele dorm
și doar câteva liniști fac impresie
o singură dată ascultă-mă
în singura zi în care vreau
să mă privesc prin
curbura liniei din palmă
e o zi importantă
în cazul în care nu ai fi
aș putea tot atât de bine să
înjur să slobod urletele din mine
printre lucruri
nu se va întâmpla nimic
doar o mică turbulență
ca o diversiune ar devia
umbrele din zi
mă privesc atent
nu nu par convingător
dar vrea să-ți mai spun
o singură dată sub această noapte
doamne!
o stare de neliniște mă sufocă
exiști sau...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre indiferență, poezii despre cuvinte, poezii despre superlative, poezii despre perfecțiune, poezii despre noapte sau poezii despre mișcare
Iubita mea
Luna-mi zâmbește din fereastră
Iar tu mă săruți pe obraji,
Pe ochii deschiși și plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu brațele și cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi și nu refuzi
Din contră zâmbești și spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeița mea frumoasă
Și dacă te naști a mia oară, doar a mea vei fi
Tu ești mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Și nu cred că altcineva ar putea să-ți ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ți-am sărutat obrajii și privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viață întreagă
Și numai ție m-am luptat să-ți cânt iubirea
Cărțile în care ți-am scris iubirea stau mărturie
Și încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toți, în nopțile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvășit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu dorește să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte și vei trăi un ultim țel
Să știi că te iubesc
Chiar dacă nu îți spun de câte ori ai vrea.
Ești soarele și luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu ești a mea și a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare șoaptă și te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Și apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări și voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe și vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin și visător
Copii tăi și ai mei sunt liniștea din cer și pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârșit
Iubita mea, tu ești un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârșit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Și mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere sau poezii despre frumusețe
Numărătoare
privindu-te pe furiș
culcușindu-te fetus în mine
aș putea crede
că ai ajuns în Nirvana
dar mereu te aud
mai ales în întuneric
numărându-mi respirațiile
încercând să mă ții viu
1296,1297...5000...
așa cum stai ghemuită
să nu-mi ocupi toată iubirea
nu-ți pot zări teama
ochii tăi sunt mereu plecați
după Dumnezeu
în încercarea ta sisifică
de a mă face etern
iubito iubito
îți strig în toate gândurile
ca nu cumva să mă aud
și să mă cred
toate sunt așa cum trebuie să fie
uite
pescărușii vor colinda marea
și mâine
furtunile vor veni și vor pleca
stelele tot ale cerului vor fi
până se vor face perseide
cocoșii toți vor cucurigi
așa cum au făcut-o
și în joia neagră
să nu mi te crezi cumva Iudă
căci orice ar fi
îmi rămâi Magdalenă...
chiar și atunci când numărătoarea ta
se va opri
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre stele, poezii despre ochi, poezii despre negru, poezii despre gânduri sau poezii despre frică
Ea
În urma unui rămas bun,
Acolo am prins rădăcină,
Stau și le judec de nebun,
Să înțeleg cine-i de vină...
Pe calea tristă ce-ai ales,
Eu n-am sa pot păși vreodată,
Sunt trist că nu te-am înțeles,
Poate voi ști cu altă fată.
Vei fi mereu o amintire,
Și sunt dator să-ți mulțumesc,
Din partea mea a fost iubire,
Tu m-ai făcut să o trăiesc.
A fost real sau ireal,
Eu am simțit, a fost divin,
În palma ta, purtat de val,
O întâmplare, un destin...
Pare c-am fost copii, o clipă,
Mi-a fost mai greu mie să cresc,
Dar simt că n-au fost o risipă,
Acei o mie "Te iubesc!".
Nu înțeleg a cui e vina,
O fi a mea, o fi a ta,
În rădăcini cuprind grădina,
Acolo-i ultima cafea.
Ne-am reproșat atât de multe,
Puteam s-o facem c-un sărut,
Când inimi nu vor să asculte,
Atunci chiar totul e pierdut.
Îmi beau cafeaua, sunt rănit,
Amară-i ea, amar sunt eu,
Să nu regreți tot ce-am trăit,
Ai fost cândva motivul meu.
În urma unui rămas bun,
Acolo am prins rădăcină,
Stau și le judec de nebun,
Să înțeleg cine-i de vină.
Știu, zace-n mine un regret,
Dar poate e mai bine-așa,
Am crescut greu, am mers încet,
De azi îți jur, mă voi schimba!
Voi fi matur,
Nu pentru tine,
Pentru ea.
Cine e ea?
Nu știu, dar voi afla! ❤️
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre creștere sau poezii despre schimbare
Cafea cu gust de tine
Se face-un an de când cafeaua are gust de tine,
Un gust când acru, când amar.
Si dulce uneori, dar foarte rar.
E oricum cea mai bună din câte am băut, mi-e bine.
Ghicesc în zațul ce-a rămas, din ceașcă ochii tăi privesc.
Sunt verzi ca iarba și văd bine,
Săgeți din ei trimiți spre mine.
Ești furios și mă alungi. E dreptul meu să te iubesc.
Nici tu, nici alții, nu mi-l pot lua. Doar Dumnezeu
Cănd o să vrea, va face-odată
Să simt din nou cafea curată.
El mi te-a dat, și-l rog să mi te lase. Mereu.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre furie, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre curățenie
Va fi... iubire
Atunci când inima ți-e cioburi,
Pentru că fost-ai mult respins...
O astenie printre droguri
Se-abate asupra ta, învins...
Și soarele n-are lumină,
Nici gustul nu mai are gust...
Privești hipnotic luna plină
Și îți simți trupul greu, robust...
Nimic nu mai are culoare!
Când ce-ai iubit, s-a depărtat...
Nici aerul n-are valoare,
Vrei doar să ai ce ți s-a luat...
Respinsă fost-am în iubire!
Când am iubit aprins, lumesc...
Încep să mă urăsc în fire,
Și-ncet să mă învinuiesc...
Totul e dat cu un scop mare...
Aș vrea și eu să îl cunosc!
Și în nimic nu simt savoare,
Motivul să îl recunosc!
Când nu mai ești tu lângă mine,
Nimic nu are sens de-a fi...
Prea te-am iubit intens străine,
Și dragostea-mi tu nu mi-o știi!
Și uite așa timpul se duce...
Mă ofilesc când nu-s iubită!
Petale moarte îmi aduce,
O amintire neîmplinită...
Ai aruncat dragostea mea!
L-a fel m-ai aruncat pe mine...
Ai renunțat... dar nu la ea!
Ai renunțat la noi... la tine!
Sper timpul să te lumineze...
Să te grăbești să vezi corect!...
Inima și trupul să-ți vibreze,
Puteai avea totul perfect!
Mă ai încă prin gând la mine...
Mă ai în inimă cu dor...!
Cărările nu ne sunt line,
Dar lângă tine vreau să mor...
Te-mpotrivești la o iubire,
Curată ca un diamant...
Te lupți cu tine... răzvrătire!
Și te-ai purtat ca un amant!
Inima mea, vorbește-n taină
Șoptindu-ți că noi suntem pentru fi...
Privește-mă că pe o doamnă...
Căci doamna ta pe veci voi fi...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre lumină, poezii despre inimă, poezii despre valoare sau poezii despre lună plină
Te voi iubi
Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n așternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.
Te voi iubi chiar și atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ți voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ți-e pasul,
Am să te-aștept și tot te voi iubi.
Voi săruta și clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.
Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ți umezească pleoapele și gura,
Când buzele-mi alături nu îți sunt.
Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare și prăpăd.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre gură, poezii despre culori sau poezii despre albastru
Neferis
Dacă-ți pui sabia sub nas
ai putea să mă simți,
gustul nisipului unde eu nu mai sunt
te-ar putea slăbi până la trezire.
Dacă lama se frânge
spărgând frontiera mea de bumbac, e păcat.
Eu sunt dorința pe care ai omis să o dorești
când carnea ta putea încă să se umple de dorințe.
Tu ești mult căutatul asediu fără cetate.
Mâine, dacă oasele care cresc în visul tău
vor ridica scoarța pământului, eu voi fi acolo,
mă vei vedea scurgându-mă în adăpostul din care am plecat
vasul destinului:
Voi învălui furia cu pânza inimii,
Voi scufunda această câmpie în amărăciunea ta,
și voi vindeca.
poezie de Norbert Bugeja (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre nisip, poezii despre graniță sau poezii despre bumbac
... Aș vrea, de s-ar putea....
Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai șoapte in noapte
Acum ești prea departe și nu ai parte de cele ce le sperai
Voi înțelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învățate
Din baza mea de date te voi șterge și nu aș vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorința ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate
Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în șoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viață
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viață, ne vom întâlni poate în piață
Să fac la toate față nu am cum, că nu sunt paiață
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheață
Fetiță minunată ce mi-ai dat cândva speranță
M-ai învățat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe față
A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ți-am interzis
Doresc să trăiesc și eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Și din tot ce făptuiesc
Nu voi să greșesc
Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăiește. la fiecare așa cum este
Și voi ca în viitorul ce mi se pregătește
Una că tine dacă mai este.
poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peste mine a venit toamna...
iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste și îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
și unde ești iubito? ești departe...
la fel ca pomii când își pierd verdeața
pe chipul meu sunt riduri dimineața,
mai trag de timp, întind la maxim ața,
deschid larg ochii să-mi gonească ceața
și deapăn printre gânduri toată viața
atât mai fac, iubito și mai scriu,
un rând aștern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbește, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te știu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu
și toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoșează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai ești? erai cea mai frumoasă
mai am o prietenă, o știi de-atâta vreme,
cafeaua dimineților eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
și-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...
și mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să știi, îți chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropește gândul
c-o întrebare ce nu-i știu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață sau poezii despre versuri
Mă adun
încă de dimineață pornesc truda
mă adun de pe jos
bucată cu bucată
așa risipită cum sunt
în o mie de mărgele, o mie de petice,
pietre îngrozitor de triste
câteva fete culegând smochine pe malul Dunării
frunze
și acest aer în ștreang
ah, zeilor, el e singurul bărbat pe care l-am iubit
aș întreba cât costă viața în care nu aș fi intrat niciodată
dacă îmi erai atât de puțin
dar nu mai am pe cine
e un octombrie surd,
zidul din care cad
are cărămizi foarte singure
eu nu știu să lipesc scrisori,
nu știu să lipesc prăpăstii,
în general nu știu mai nimic
nici taina acestui miracol nătâng
că îmi lipsești și tremur
cineva ar putea face din mine o cruce
cineva ar râde
e noapte
încă
de dimineață pornesc truda.
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre smochine, poezii despre scrisori, poezii despre prăpăstii, poezii despre frunze sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară
Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară, am
să cad în stropi mărunți pe acoperișul casei tale;
fiecare strop te va striga pe nume până când
îți vei aduce aminte cine sunt.
Stiu, vei rosti numele atâtor femei încât
privindu-mă mai apoi în ochi ți se va face rușine
dar dragostea este un lucru care ni se întâmplă
de mai multe ori fiecăruia.
Știu, știu, îmi vei spune că pe mine m-ai iubit
mai mult decît pe toate la un loc,
asa suntem noi oamenii avem întotdeauna
câte o minciună la îndemână pe care o rostim
de atâtea ori încât sfârșim prin a o crede.
Dar eu am să aleg să fiu ploaia ta doar
pentru o noapte, n-am să zabovesc mai mult,
vreau să trezesc în tine toate amintirile,
vreau doar ca rana de mine să îți rămână mereu deschisă,
eu vreau să fiu cutițul tu rana lui nevindecată;
n-am să mă sfiesc, va fi o noapte în catre va curge mult sânge.
Minte-mă, răscolește în tine adânc, sapă, zgârăie, scurmă, țipă!
Vreau ca durerea ta de mine să fie maximă.
Mă voi preface când îmi spui că mă iubești că te cred,
ți-am pregatit cea mai frumoasă noapte de dragoste,
am gandit totul din timp, va decurge totul perfect,
la fel ca și o crimă premeditată.
Cu fiecare sărut voi semăna în tine floarea tristeții,
nici nu ai să simți cum viata ta se va schimba în rău de azi pe mâine.
Iubirea, da iubirea este un joc plăcut,
de la tine am învățat asta,
câștigă întotdeauna jucătorul care știe să măsluiască zarurile,
am avut profesorul perfect,
exercițiul te învață să fii mereu cel mai bun.
Niciodată nu este prea târziu pentru a trăi
cea mai frumoasă poveste de dragoste
și nimic nu va întrece vreodată dulceața răzbunării
chiar dacă în urmă două inimi rănite vor blestema ceasul
în care s-au cunoscut.
Într-o zi am sa mă prefac în ploaie de vară chiar dacă știu că am putea împărți același nor.
poezie de Valeria Iacob Tamaș
Adăugat de Valeria Iacob Tamaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri
Cu ce să îmi amestec cafeaua
în diminețile post apocaliptice
când trezirile mi se sublimă
într-o tortură academică
de parcă dezlipirea zilnică de tine
cea din visele altor realități
pare ar fi un canon sisific
un fel de perpetuă rătăcire de sine?
tremurul minții mi se înghesuie
în degetele din ce în ce mai vinete
din ce în ce mai lungi
și brațele mi s-au lungit nefiresc
în căutarea ta
crengi au devenit târâte după cel
căruia arereori pot să-i mai spun "eu"
cu ce să-mi amestec singurătatea asta
vâscoasă ce-mi colorează sângele negru
cuburi de gheață mi-l face ori de câte ori
un gând rebel pleacă să te sărute
a bună dimineața?
uite
pe mine mă amestec
ca pe un pumn de cucută
și mă beau în lumina unei noi adormiri
am încurcat încă o dată
sensul nașterii mele
voi începe un somn mai lung
să-mi aflu menirea...
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre singurătate sau poezii despre realitate
Sunt bolnav
Azi nu mai fumez,
Nici nu mai visez
Și nici teatru nu mai pot juca.
Sunt golit de tine
Și scârbit de lume,
Ca un biet orfan,
Ca un biet golan.
Nu mai pot trăi,
Nu mă mai trezi.
Patul parcă-mi zboară,
Mă trezesc la gară
Și te-aștept deși nu vii nicicând.
Sunt bolnav,
Complet, complet, bolnav.
Când mamă m-ai pierdut în noaptea mare
Și m-ai uitat singur în disperare.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Nu știu unde sunt
Și nu plec niciund'
Viața asta o duc de vreo doi ani.
Ești un foc târziu,
Eu, un pește viu
Ce se zbate pe uscat
Sub jarul tău,
Mă simt istovit,
Sunt prea obosit,
Nimic nu mă mai face fericit.
Când "ei" sunt acasă
Cu moartea la masă
Beau tot whiskey-ul ce-a ramas în bar.
Vapoarele mele
Ce purtati drapele,
De ce nu mă puteți lua cu voi?
Sunt bolnav,
Incurabil, bolnav,
Versuri moi și line
Îmi cântă prin vine
Până cad ca o pasăre moartă-n drum.
Tu mă avizezi, de cânt mă privezi,
Îmi răpești talentul, fără remușcări.
Dragoste ce-ai fost,
Nu, nu mai ai rost,
Sunt mai singur astăzi ca oricând.
Ascult ca un prost,
Muzică pe post
Ascult din nou vocea mea, cântând.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Cum mi-ai putut fura cântecul?
Cum mi-ai putut rupe sufletul?
Versul, inima.
Da, sunt bolnav,
Dar stau pe baricade și aștept mereu
Ceva, chiar dacă sunt bolnav.
cântec interpretat de Serge Lama, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre prezent, poezii despre poezie, poezii despre zbor, poezii despre voce sau poezii despre uitare
Dansăm în ploaie
Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Și-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Știam că vii și-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee
Ai apărut și pe neașteptate
M-ai sărutat
N-am apucat să-ți spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun
Ce elegant ești azi, iubitul meu!
Și în priviri simt dulcea ta iubire
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire
Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic și nimeni azi nu ne desparte
Un pas
și încă unul
M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată
vie
În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare
Atât de-aproape ești acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi
Dansăm în ploaie și-i atât de bine
Să stiu că ai venit și nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dans, poezii despre vestimentație, poezii despre nebunie, poezii despre vals sau poezii despre rochii
Dansăm în ploaie...
Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Și-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Știam că vii și-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee.
Ai apărut și pe neașteptate
M-ai sărutat... N-am apucat să-ți spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun.
Ce elegant ești azi, iubitul meu!
Și în priviri simt dulcea ta iubire...
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire.
Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic și nimeni azi nu ne desparte.
Un pas... și încă unul... M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată... vie...
În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare.
Atât de-aproape ești acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi.
Dansăm în ploaie și-i atât de bine
Să stiu că ai venit și nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!