Ochiul vede doar ce-i la suprafaţă

Ochiul vede doar ce-i la suprafaţă.
Inima vede dincolo de adâncimile
lacului cel solemn.
De aceea, binecuvântaţi sunt cei ale căror inimi
nu-s oarbe,
inimi care, asemeni soarelui, văd calea
prin cele mai întunecate nebuloase.

Ele înţeleg urmele Domnului – un extaz.

poezie de LeRoy Clarke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine eşti şi orice îţi doreşti, poţi obţine. Secretul este să poţi să îţi foloseşti toate abilităţile pentru a vedea dincolo de ce se vede cu ochiul liber, pentru că ochiul liber este foarte, foarte superficial. Ochiul liber vede doar aparenţele. Dincolo de ce se vede, este adevărata realitate şi una din legile acestei realităţi spune că înainte să ai ceva, trebuie să devii ceva.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mare [Beyond the sea]

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea pleacă colo-n depărtare;
Şi pe-aceeaşi cale vor fugi în zare
Gânduri şi dorinţe, dincolo de mare.

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Trece rândunica veşnic călătoare;
Pasăre frumoasă ce te plimbi sub soare
Aş zbura ca tine dincolo de mare!

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt doar inimi bune, feţe zâmbitoare;
Dar pe-aici prin preajmă totul trist îmi pare;
Inima mea-i dusă dincolo de mare.

poezie de Thomas Peacock, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin credinţă, inima vede prezenţa lui Dumnezeu în cele mai întunecate vremuri, precum şi în cele mai strălucitoare zile.

Marius Alexandru (2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mare

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea-i dusă, s-a pierdut în zare;
O singura cale urmăresc sub soare
Gândurile mele, dincolo de mare.

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Rândunica-n volte ca un nor dispare;
O, pasăre ferice,-n albastra depărtare,
Ca şi tine, vreau să zbor dincolo de mare!

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt inimi calde şi-oraşe pline de splendoare;
Eu nu-s acasă-aici, aici nu am stare;
Inima-mi plecată-i dincolo de mare.

poezie celebră de Thomas Love Peacock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Eu sunt calea, adevărul şi viaţa"

dincolo de mine nu e decât uitare, în mine doar visare,
iar ce-i în spate chiar nu contează, sau cel puţin aşa cred acum
şi atunci I-am atins poalele hainei şi L-am întrebat
încotro Doamne? încotro?

fiecare cu drumul său, dar nu căuta jar în cenuşa stinsă

îmi frângeam cuvintele în mâini căutând să înţeleg
de ce urmele mele dispar sub privirile mele
(în fiecare clipă se întâmplă ceva memorabil)
şi rătăcindu-mi urmele, cine mai poate să-mi urmeze

mi-am cercetat cugetul să prind măcar o fărâmă
dar adevărul se rostogolea acoperit de avalanşe de minciuni
(minte-mă, dar minte-mă frumos te rog)
şi minciuna îşi spulbera seminţele în toate colţurile lumii

inimă pustie, cui mă laşi? întreb fără şanse de răspuns...
dar inima îşi vede de ale ei, bătându-se pentru fiecare strop de viaţă
(viaţă, viaţă, un crâmpei legat cu aţă)
şi zilele trec prin scoc, învârtind clipele altor trăiri

dar dacă totul e deşertăciune şi vânare de vânt... de ce mai albesc uitarea?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictorul vede acel loc în care lumea nu ştie cum să ajungă! Pictorul vede dincolo de banalitate! Pictorul vede pauza din zborul aripii fluturelui. El vede cum un colţ de buză imperceptibil se lasă a plâns. El vede cerul cand iubeşte şi pâmântul cum primeşte lumina lui!

Viorel Muha (martie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 114

Sau poate minţii ce-ai încununat
Îi place-a bea regeasca măgulire?
Ori ochiul vede clar şi-adevărat,
Dar schimbă totul din a ta iubire,
Făcând din pocitanii de coşmar
Blânzi heruvimi ce seamănă cu tine,
Creând minuni din tot ce e vulgar
Prin alchimia ce îi aparţine?
O! Cred că ochiul e linguşitor,
Iar mintea bea regal tot ce primeşte;
El ştie ce ea vede încântător
Şi-i toarnă-n cupă numai ce-i prieşte.

Otravă dac-ar fi, păcatu-i mic,
Căci prima dată ochiul bea un pic.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia - poezie

Eu văd poezia ca pe o femeie;
zămislită din dorinţa
şi dragostea
celui ce o compune.
Îi transmite trăiri,
sentimente
înveşmântând-o în metaforele
sufletului.
Uneori este ca o adolescentă rebelă.
ce dansează desculţ în miez de noapte
prin iarba cu rouă;
nu se supune canoanelor,
face să vibreaze inimi
în versu-i alb
şi respiră tinereţe.
Alteori ca o doamnă
frumoasă,
misterioasă,
admirată de critici ce îi aşează
cunună de lauri
punând-o să defileze.
Dar poate fi - o oarecare
ce trece prin inimi şi lasă
linişti sau nelinişti
durere sau bucurie
şi
mult dor.
Bărbatul - cititorul
ce o descoperă
o vede,
o simte...
Şi fiecare o vede în felul său
chiar dacă e aceeaşi femeie
sau poezie!

poezie de Angelina Nădejde (10 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea principelui Ştirbey

Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin:

Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ...

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât curse-acelui astru ce se sparge p-un mormânt

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!...

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleiadă

Cat în sus, în noapte sus,
stelele-n pleiadă număr.
Sunt o clipă, alta nu-s -
- semne cerului pe-un umăr.
Vânt le iscă, vânt le duce,
cineva le pune-n cruce.
Vânt le-aprinde, vânt le stânge,
mi le-aruncă-n gând şi-n sânge.

Joc de focuri, joc de inimi -
Ostenescu-mă să număr
înc-o dată aştri minimi.
Focuri mari şi focuri line-
- Câte văd, atâtea inimi
bat în spaţii pentru mine.
Ard în văi şi pe coline
inimi mari şi inimi line.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lider (vezi şi conducător)

Un lider este persoana care vede mai mult decât ceilalţi, care vede mai departe decât ceilalţi şi înaintea lor.

definiţie de Leroy Eimes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 113

De când m-am dus, ochiul în minte crede
Şi el, ce mă-ndruma pe calea mea,
În parte-i orb şi doar în parte vede,
Dar, practic, să perceapă n-ar putea.
Că nicio formă-n inimă nu duce
De pasăre sau floare sau model;
Nimic nu poate mintea să apuce,
Iar ce-a privit nu zăboveşte-n el.
Căci tot ce vede, lucruri dulci, amare,
Făpturi plăcute sau hidoase rău,
Noapte şi zi şi munte, dar şi mare,
Corb, porumbel, le schimbă-n chipul tău.

Şi neputând mai mult, plină de tine,
Mintea îmi face ochiul de ruşine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu e oarbă, cum zic unii

Iubirea nu e oarbă, cum zic unii,
Cum poate eşti tentat să îţi imagini,
Ea vede peste marginile lumii
Şi dincolo de ale vremii margini.

Ea vede tot ce e şi tot ce nu e,
Te vede-n toate şi pe toate-n tine,
Şi doar icoana ta în ochi mi-o suie
Ca numai ei privirea-mi să se-nchine.

Ea vede roz când negru e în preajmă
Şi negru vede când înjuri, când minţi,
Imaginile lumii reci le sfarmă
Dând strălucire unei lumi fierbinţi.

Iubirea nu e oarbă, dar să ştii:
Sunt orbi doar cei ce nu mai pot iubi.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (noiembrie 2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elemente reaşezate

Scară din inimi de lemn
spre stele din inimi de piatră
Fierul! Fierul zboară
în inimi de păsări
izbind
în piepturi de ostaşi
cu inima la gură
la o gură de aer
ce întreţine arderea
lemnului
şi pietrei
şi sărutului.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă pentru toţi

La cumpăna cerului
plânge ochiul Domnului,
umple fântâna cu lacrimi,
cin' le bea scapă de patimi.

Multe inimi seci, uscate,
vin acolo pe-nserate.
Beau, dar, rătăcind cărarea,
le cade în suflet sarea
şi-apoi sunt mai însetate,
suduie şi-şi fac păcate,
ridicând spre Dumnezeu
aprigul pumn de ateu.

Inimi seci, nemângâiate,
fără soră, fără frate,
pribegesc în lung şi-n lat,
făcând cu Diavolul pact.

Ochiul lor e plin de ură,
vlaga din alţii o fură,
vocea li se mieroşeşte
în minciuna ce sporeşte.
Mierea e de mătrăgună,
vor s-o-arunce în fântână,
patimile să-nmulţească,
lumea să o prăpădească.

Dar nu mai găsesc cărarea,
că mierea le-a dat uitarea.
Diavolul îi locuieşte
şi cu sete-i osândeşte.

La cumpăna cerului
plânge Maica Domnului
şi Domnul, de dragul ei,
i-adapă şi pe mişei.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce vede Nevăzutul, atunci când priveşte văzutul, se vede pe Sine. Căci privitorul este Una cu ceea ce priveşte, iar ceea ce vede atunci când priveşte, îi arată privitorului locul din care priveşte. Privirea din spatele privirii devine activă odată cu Întoarcerea la Linişte, pentru că Liniştea trezeşte cele mai profunde taine ale fiinţei. Locurile interioare, care n-au fost vizitate niciodată, ies la suprafaţă prin intermediul Liniştii, deoarece, în Linişte, tot sunetul se aude mai clar. Şi, la nivelul său de bază, întreaga creaţie este sunet. De aceea, cel ce se scufundă conştient în Oceanul de Linişte, va cunoaşte cu adevărat aspectele cele mai fine ale sunetelor întâlnite. Liniştea nu e o stare, o emoţie, sau un sentiment. Liniştea este dincolo de orice simţ, în spatele oricărei creaţii. Liniştea nu e o vibraţie sau o energie, ci este sursa vibraţiei - sursa undei - sursa sunetului. Iar când te întorci la sursa realităţii tale, conţinutul realităţii tale va îmbrăca straiele Liniştii din care provine, deoarece, înainte de sunet, a fost Linişte. Şi este în continuare, căci Liniştea nu dispare atunci când e acoperită de sunet, iar sunetul care devine conştient de Liniştea din care a răsărit, devine conştient de Sine - de faptul că este Una cu Liniştea.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi nesătule

Sunt inimi care nu mai pot să zboare
De-atâta vreme rea şi gust amar...
Îşi pun naiv peste durere sare,
În loc să-nveţe să plutească iar.

Rămân acolo, îngheţate-n timpul
Care le-a stors de râvnă şi culoare.
Doar în iubire-i veşnic anotimpul —
Cu flori în suflet, zâmbete şi soare.

Aceste inimi nu ştiu, diferenţa
Să facă, dintre ce-i real sau fals
Şi, din păcate, nu au rezistenţa
De-a-i ţine piept trădării într-un vals.

Sunt inimile-acelea imature,
De dragoste nebună nesătule.
Nu se mai satură să nu îndure
Aceeaşi poftă ce le fac credule.

Aceeaşi poftă care le distruge
Trăirea de a mai avea curaj,
De-a alerga frumosul, care fuge,
Prin tot ce e uman, ca un miraj.

Şi, ce păcat, că îşi vor pierde rostul,
Lăsându-se vrăjite de-aparenţe...
Când nu-i şi chibzuinţă-acesta-i costul:
Ceea ce arde,-ncepe să îngheţe.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa: Se aude despre ea, se vorbeşte despre ea, se vede efectul şi fapta ei, se vede cu ajutorul ei, se vede prin ea, se trăieşte prin ea, prin ea se ajunge departe, prin ea se trece de moarte, prin credinţă, de Ceruri ai parte!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, îşi împărţeau bătăile.
Una se satură şi decide să urce sus, în cap.
Îşi construieşte un întreg oraş, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să îşi dea întâlnire cu prieteni invizibili; să îşi aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a şi-o aminti.
În fiecare dimineaţă, de cum se deschid pleoapele, îşi repetă că "ştie ce face", minţindu-se fără să vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe acelaşi cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârşit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu ştie limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaşte liniştea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se opreşte-n loc.
Şi pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Şi adevărul e, că nimeni nu ştie să descrie exact ce s-a întâmplat, deşi mulţi au încercat.

Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Şi aşa de la înălţime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... şi din doua inimi, Una s-a făcut.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţele cele mai apropiate nouă sunt cele care ne cunosc mai puţin calităţile şi mai bine defectele; pentru că primele se simt şi celelalte se descoperă, căci ochiul simte ceea ce îl mişcă, dar nu-l vede cu adevărat.

citat celebru din Henri-Frederic Amiel
Adăugat de carmen istrate
Comentează! | Votează! | Copiază!