Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Amintiri

pe lângă amintiri
de la ultimul porc mi-a rămas
o bucată de carne

stă în congelator
e piciorul drept din spate

la explozia solară de vara trecută
a avut loc o pană de curent
două zile a ținut

rând pe rând
găinile rațele și prunele s-au dezmorțit
și le-am aruncat
însă piciorul porcului
fiind mai mare
a rămas înghețat

când se anunță vreo explozie solară
îl pun în geanta frigorifică
și îl iau cu mine în delegație

cel mai greu este când îl aduc acasă
nu știu de ce
de la un drum la altul
abia mai încape în sertar

atunci mai tai câte-o felie
nu mult
doar cât să nu uit
cum îl strigam pe nume
și el alerga pe deal înspre mine
grohăind fericit

cum a fugărit-o pe mama prin curte
când m-a bătut
iar eu drept răsplată
i-am dăruit merele cele mai bune
pe-acelea pentru plăcinte

dar mai ales
cum l-am ținut de piciorul din spate
când l-au tăiat
iar el nu s-a zbătut nicio clipă
până ce nu i-am dat drumul
văzându-ne unul pe altul
plângând

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Șerpii

Copil fiind, de șerpi eu m-am temut
Și de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creștet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toți i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut și m-am jucat
La sân i-am pus și i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândețe și prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciți pe mine i-am ținut
I-am respectat și sângele le-am dat
Și haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în așternut!

Și-a venit vremea îmi fie de-ajutor,
Atunci și-au arătat limbile-n furcă
Și colții cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Și n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Și-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar și asta a avut un rost...

Să crezi în om... în șarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Florin Găman

Dacă...

Dacă cineva poate facă o lume mai bună???
Da, cățelul vrea să-mi spună!!
Da, că țelul nostru este
Da, cățelul mă iubește

La suflețel mi-a intrat
Acest cățel minunat
În brațe la mine a stat
Și mi-a arătat

Cum să nu avem în lume păcat
A lătrat pe un grai fermecat
Apoi a scâncit liniștit
Când i-am spus că și eu l-am iubit

M-a pupat cu al lui botic moale
Eu l-am mângâiat pe spate
Și am atins un ținut dincolo de orice eu am știut
Când în brațe l-am ținut... Universul m-a pătruns

Era ceva ascuns.
Un drum, un zbor, ce nu pot a explica
Nu există nici o replică
Iubirea este UNICĂ....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cupa de bun rămas

Toți banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Și tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.

Din tot ce-am întreprins fiu mai înțelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Așa că umpleți-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună și veselia v-alinte.

Oh, toți camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Și toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,

Dar cum zarurile sorții au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună și multă veselie
Din drumul meu spre înălțimi albastre.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cupa de bun rămas

Toți banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Și tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.

Din tot ce-am întreprins fiu mai înțelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Așa că umpleți-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună și veselia v-alinte.

Oh, toți camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Și toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,

Dar cum zarurile sorții au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună și multă veselie
Din drumul meu spre înălțimi albastre.

poezie de din Cântec tradițional irlandezo-scoțian, atribuit lui Alexander Boswell, 1706-1782
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Fotbalist singur și trist

Piciorul meu e vinovat,
Iubirea când m-a căutat,
Ce vă gândiți că am făcut
S-o-ndepărtez? I-am tras un șut!

Piciorul meu e vinovat,
Din primul șut a și marcat;
Sufletul meu, țipând că-i gol,
Două iubiri i-au dat ocol...

Și când la două porți a tras
Piciorul, singur am rămas;
Nici urmă nu-i de marcator
Și nici de dragoste picior.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Și câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Și câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Și îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Și cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Și parcă degeaba mai vine vara
Și vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă și-au pierdut parfumul sfânt
Și mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Horă în duminică

Ca și cum nu ți-aș mai spune nimic iau în schimb în mână
cana de apă și o scufund adânc adânc acolo unde începe apa șovăitoare să se limpezească
din ce în ce mai tare
s-ar deschide peste ea baba nopții ar curăți-o cu o rază de lună care alunecă peste;
Îți par pesemne mai frumoasă așa... cu amândoi umerii dezgoliți
cu o cămașă
care mă acopere trăiesc în cămașa aceea care îmi cântă pe spate
nu îmi trebuiește nimic peste umeri
îmi aduc aminte de tata cum îmi trimitea de ziua mea floarea cea mai roșie
apoi se gândea dacă picioarele mele ar încăpea deja în conduri
cum și mama purta.
Îmi port mersul meu cum și mama purta.

Mergeam deunăzi la biserică clopotarul lipsea pesemne și clopotarii își țin femeile
în brațe și în tot felul de cămeși. Pesemne clopotarii
care iubesc nu mor niciodată.
L-am văzut venind înspre mine ca un chip drept și bălai de pe peretele cu sfinți
cu un strop de apă sfințită pe pleoapă, părul lui galben și prelins la ureche lucea în soarele de duminică
treisprezece ani o singură bătaie de palme îmi părea ca un sfânt căprior cu ochii din cei mai neprihăniți
mi-a părut că doar pentru mine a bătut băiatul din palme
pentru mine au sunat clopoțeii de la gleznele lui
i-am spus
tu ești moartea el mi-a spus da eu sunt moartea sunt
însă cea mai frumoasă din toate
am glas de copil
probabil tu ai avut odată o fiică dar nu ți s-a născut nu ți s-a născut nu ți s-a născut
glumești nu glumesc
femeia are copii cât pântecul ei cât femeia e para are copii cât pântecul ei
și i-am zis atunci sună din clopote și el a bătut din nou din palme și din picioarele lungi
auzeam clopoțeii de la picioarele lui dar mai voiam trăiesc
nu pot muri la treizeci de ani
mai voiam trăiesc
mi-a zis nu ai fost niciodată căsătorită ești femeie pentru tine sunt clopoțeii aceștia
iar eu doar două glezne să am
în cer femeile tinere sunt mirese cu moartea
eu doar două glezne să am
și a bătut din nou din picioare
mi-am adus aminte de Munch de strigătul acela și mi s-a făcut frică.
Am auzit din nou clopotul în duminica aceasta
dar nu l-am ascultat
cling cling
sună o stea prea frumos
pesemne Iisus în cer este prunc pentru El plâng eu dacă nu o să Îl găsesc cuminte în iesle.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țăranul și copilul la târg

O familie săracă
Vrut-a ca cumpere-o vacă.
Au bătut în lung și-n lat,
Târgul tot l-au colindat.
Iaca au găsit o vacă,
Prețul bun, dar ce să facă?
Tata pe gânduri a stat,
Prețul l-a analizat:
Prețu-i bun și nu se poate
Mai mic altul-n altă parte.
Dând din cap, privind în jos,
Toți acasă s-au întors.
Nu trecură multe zile
Și la târg din nou el vine.
Peste tot a căutat.
Prețul mult s-a majorat.

S-a uitat și-analizat
Și spre casă au plecat.
După iar câteva zile
Familia la târg vine.
Peste tot a căutat,
Prețul însă s-a dublat.
Nu mai stă, nu mai gândește,
Scoate banii și plătește.
Ia vaca de curmei
Și la drum porni toți trei:
Tata bucuros pasul grăbea,
Vaca pe el îl urma,
Iar copilul o mâna.
- Tată, nu-nțeleg ceva:
Cum ai procedat mata?

Când a fost prețul mic
Te-ai codit și n-ai plătit.
Iar când prețul s-a dublat
Banul iute tu l-ai dat.
- Să-nțelegi și tu, copile,
Nu mă acuza pe mine.
N-am luat, că nu am vrut.
Acum, banii i-am avut!

poezie satirică de din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian TimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nebunia omului de rând

arunc tot ce-mi vine în mână,
fac totul una cu pereții,
stau calm și să aștept treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulți bărbați dependenți de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se lovește de pereți.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii și era în plin divorț.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curățat și i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care comunic
până într-o zi când s-a pișat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simțit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colțul lui liniștit
cu bucata aia de carne în gură,
și-a învățat lecția.

soldații mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
și nevestele lor fac sex cu alți bărbați
care nu sunt chiar atât de proști, încât să-și riște viața pentru idealuri care nu-și au rostul.

e o nebunie,
e trist te gândești la asta,
e trist scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ți-ai petrecut toată viața printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ți se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din fața casei lângă fântână
câinele a început urle
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut dorm
i-am privit somnul
cum zgâlțâia patul și casa
și întunericul nopții
mă înfricoșa
când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână și m-a dus
înapoi acasă la părinții mei
era liniște și fain
ca și cum aș fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
mi-a fost dat străinul
și că rostul lui a fost
scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris și Nichita

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
cu o mare durere de cap

toată noaptea am visat
le recitam poezii serafimilor
și trebuia utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se mai stingea câte-un poet

și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele

am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină
cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate

cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul
pe care nu-l știam
la fel făceam

cum vedeam un termen de care nu mai auzisem de mult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea

și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mainu-mi venea cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată

văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire

mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul
și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor

dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus

e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă

am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune

unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre
a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete
și tocmai ce-l dureau foarte tare

după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine
zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam

era de ajuns dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură
fiindcă un altul le-a șters pe următoarele

iar într-un târziu am văzut cu uimire
cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină

iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă
te iubim

atunci
s-a ridicat timid în genunchi
apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat

ne făcea semne să-l urmăm

și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai

pe urmă am rămas fără încălțăminte
fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi
doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
obosit cu o mare durere de cap
toată noaptea am visat că le recitam poezii serafimilor
și trebuia utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se stingea câte-un poet
și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele
am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate
cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul pe care nu-l știam
la fel făceam
cum vedeam un termen de care nu mai auzisem demult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea
și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mainu-mi venea cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată
văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire
mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor
dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus
e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă
am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune
unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete și tocmai ce-l dureau foarte tare
după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam
era de ajuns dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură fiindcă un altul le-a șters cu gândul pe următoarele
iar într-un târziu am văzut cu uimire cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină
iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă te iubim
atunci s-a ridicat timid în genunchi apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat
ne făcea semne să-l urmăm
și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai
pe urmă am rămas fără încălțăminte fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte

poezie de din Orașul văzut prin oglindă
Adăugat de Valentin BusuiocSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile și nopți,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii bețele de chibrit.

Apoi a venit altul și a dat cu piciorul
(vrând poate ți se vâre în suflet întâi cu picioarele)
și microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă și o stângă a sa)
și a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârșit, se puteau legăna elefanții.

Apoi altul și altul și tot așa...
până când sufletul a căpătat mușchi tari ca piatra.
Au venit inginerii și au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
și așa s-au născut ai noștri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos și un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca învăț te ating
fără te întrerup
când îți privești fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ți-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
și amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Uratii" de Dorin Cozan este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.90- 8.99 lei.

N-am ieșit din rând

nu ies din rând,
să nu merg în față,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu așa mă-învață.
Cât am fost în viață, n-am ieșit din rând.
Nici n-am mers în față, am ținut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viață, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povață, El m-a luminat.
Cât am fost în viață, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt ață, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credință-n suflet, am ieșit din rând,
stau și să cuget, cine-am fost și cine sunt.

poezie de (mai 2021)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Și-n loc de om... devin tot mai copil.

Și azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum crește firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau și astăzi nu mai sunt?

De ce ți-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfințit?
De ce furnica și-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai șade peștele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-și iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-așa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roșu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Logigan

Amalgam

vin de la spital
mama a fost operată dimineață
îmi tremură picioarele
îmi vine vărs

în fața ochilor
doar tărgi și seringi
aparate complicate și oameni incompleți

mama e mai ușoară cu câteva pietre

când m-a văzut în ușă
mi s-a părut
că mă năștea din nou

pe chipul ei
durerea și toată lumina vieții

se chinuia râdă
un domn – și el incomplet – i-a spus că e frumoasă

cum să nu fie frumoasă mama mea?

înainte plec
am strâns-o de-un deget
vei fi bine, căprioaro, i-am zis, ai vezi!

Zâna a râs puțin

pe coridor
mi se părea că plutesc
și-mi spuneam în gând
Doamne, cât îți mulțumesc pentru zâmbetul ei!

în fața următorului salon de reanimare
am dat cu ochii de tanti Todosica
vindea demult cele mai bune prăjituri
la cofetăria din colț
plângea și-și zgâria obrazul drept
soțul ei nu rezistase

un preot se bâlbâia
rudele scrâșneau din dinți
de ce nu l-ai împărtășit?
cum e sufletul, părinte?
sufletul lui? dar al tău?

restul cuvintelor nu le-am mai auzit

nu mai pluteam
se lipise parcă tot plumbul pământului de picioarele mele
m-am chinuit urc de la 3 la 8

la pediatrie mă aștepta o tânără
n-o cunosc
știu doarse numește Claudia
șie prietena din facultate a prietenei surorii mele
fetița ei de abia o lună e bolnavă
nu are cine veni la ele

a ieșit pe hol
i-am dat sacoșa cu mâncare și fructe
printre uși, peste mâna asistentei,
Claudia mi-a dat o iconiță cu Maica Domnului de la Mănăstirea Cămârzani

mi-au dat lacrimile
sufletul omului este atât de imprevizibil
o străină m-a făcut plutesc din nou
nici nu știu când am ajuns în fața spitalului

știu doar
m-a sunat fiica mă întrebe când ajung acasă
șiam ridicat ochii spre cer
vorbind cu Dumnezeu
nu-i așa că mama vine acasă?...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Logigan

Amalgam

vin de la spital
mama a fost operată dimineață
îmi tremură picioarele
îmi vine vărs

în fața ochilor
doar tărgi și seringi
aparate complicate și oameni incompleți

mama e mai ușoară cu câteva pietre

când m-a văzut în ușă
mi s-a părut
că mă năștea din nou

pe chipul ei
durerea și toată lumina vieții

se chinuia râdă
un domn – și el incomplet – i-a spus că e frumoasă

cum să nu fie frumoasă mama mea?

înainte plec
am strâns-o de-un deget
vei fi bine, căprioaro, i-am zis, ai vezi!

Zâna a râs puțin

pe coridor
mi se părea că plutesc
și-mi spuneam în gând
Doamne, cât îți mulțumesc pentru zâmbetul ei!

în fața următorului salon de reanimare
am dat cu ochii de tanti Todosica
vindea demult cele mai bune prăjituri
la cofetăria din colț
plângea și-și zgâria obrazul drept
soțul ei nu rezistase


un preot se bâlbâia
rudele scrâșneau din dinți
de ce nu l-ai împărtășit?
cum e sufletul, părinte?
sufletul lui? dar al tău?

restul cuvintelor nu le-am mai auzit

nu mai pluteam
se lipise parcă tot plumbul pământului de picioarele mele
m-am chinuit urc de la 3 la 8

la pediatrie mă aștepta o tânără
n-o cunosc
știu doarse numește Claudia
șie prietena din facultate a prietenei surorii mele
fetița ei de abia o lună e bolnavă
nu are cine veni la ele

a ieșit pe hol
i-am dat sacoșa cu mâncare și fructe
printre uși, peste mâna asistentei,
Claudia mi-a dat o iconiță cu Maica Domnului de la Mănăstirea Cămârzani

mi-au dat lacrimile
sufletul omului este atât de imprevizibil
o străină m-a făcut plutesc din nou
nici nu știu când am ajuns în fața spitalului

știu doar
m-a sunat fiica mă întrebe când ajung acasă
șiam ridicat ochii spre cer
vorbind cu Dumnezeu
nu-i așa că mama vine acasă?...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Întâlnirea cu iubirea

M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceață,
Și-am vrut să-l iau de mână și să-l conduc în viață.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există așa ceva în realitate
Și dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea ființă, i-am răspuns, există și are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertății sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei pași țin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu știu de unde vin, unde mă duc...
Am destul timp la ea te conduc!
În drum spre ea, ceața s-a risipit,
Îngerul însoțit s-a oprit,
M-a privit,
Mi-a șoptit:
Te-am găsit!
Nu l-am recunoscut
Și-a dispărut...

poezie de din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am nevoie doar de tine

Și nu am nevoie de somnifere, tu ești cel mai bun medicament,
Iar vocea ta pentru inima mea a fost mereu un pansament
Te-am iubit din prima clipă deși te-am alungat de atâtea ori
Singurul care ani întregi m-a ținut cu capul în nori.
Și nu am nevoie de cineva, eu am nevoie de tine,
Doar buzele tale, brațele tale știu cum să mă aline
Și ochii tăi căprui. Iar sărutul mi-a lipsit luni la rând
În fiecare seară mă trezeam cu dor și plângând.
Mi-am dat seama în anii ce peste noi grăbiți au trecut
Că ai fost motivația mea, tot ce mai drag pe lume am avut.

poezie de (18 decembrie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Cântecul ploii spre asfințit

fantomele de zi la braț
cu arătările nopții
s-au așezat lângă mine tiptil
și patul scârțâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfințit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropați copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca niște stele căzătoare
și se tot prăbușeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia crește adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
și care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, știu o ușă cu vedere la soare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook