Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

O geografie a dragostei de țară

Un joc cu munți-am inventat,
O geografie a dragostei de țară,
Cu dor pe-un cal înaripat
Zburând peste-o vatră milenară.
De sus pamântul țării-i o poveste
În strai de aur înnoit mereu,
Carpații au cununi de vânt pe creste,
Câmpia e scăldată-n curcubeu.
Orașele sunt argintii, semețe,
Făcute din sclipiri de rouă,
Din piscuri urcă vise îndrăznețe
Și peste sate cu arome plouă.
Urcăm mereu mai sus.
Și flori de colț
Ne strigă din înalt ca dintr-o școală,
Suntem o cavalcadă triumfală,
Un sat în zbor cu ciocârlii la porți.
Un joc cu munți am inventat,
O geografie a dragostei de țară,
Cu dorul pe un cal înaripat
Zburând peste-o vatră milenară.

poezie de
Adăugat de MG (Ματθαιο`Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Învăț să zbor

Cand ne-am întâlnit s-a declanșat jocul seducției
Amândoi fulgeram priviri fugare,
Roteam oglinzi caleidoscopice,
Ipostaze noi ale dragostei
Salturi cu boltă și arc în spirală
Animale sensibile la amirosit
Și zei în căutare de iubire.
Tu mă porți în sus apoi mă lași să cad
Ah, ce frumusete
Ah, ce durere
Așa cântă viața, așa se joacă cu noi iubirea
Aripi de zbor ne cresc din coapse
Ganduri, spaime
Cuvinte, sinapse
Aripi de azur și violacee zbateri
E mereu imprevizibil drumul dragostei
Și eu cad, oh, cad
Tu mă porți în sus apoi mă lași să cad
Ah, ce frumusete
Ah, ce durere
Așa cântă viața, așa se joacă cu noi iubirea
Tu mă porți în sus apoi mă lași să cad
Tu mă porți în sus apoi mă lași să cad
Învăț să zbor
Învăț să zbor
Tu mă porți în sus
Învăț să zbor
zbor
zbor

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicu Gavrilovici

Joc trist

-,, Țară, țară, vrem ostași!"
Nu inculți, corupți și hoți...
Vrem în frunte patrioți
Nu conducători borfași.

-,, Țară, țară!.." triumfali
Defilăm, mereu mai jos...
Viitorul "luminos"
Pregătit ni-e de penali.

-,, Țară, țară...!" vrem, nu vrem,
Am ajuns din nou vasali...
În străine curți hamali
Moși și babe să ștergem...

-,, Țară, țară!..." suntem lași,
De aceea vrem ostași...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ninge iar a dor de Țară

Ninge iarăși peste Țară,
Cu fulgi dalbi, căzând ușor,
Și-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.

Ninge cu-amintiri de șoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viața curge în aval.

Ninge iarăși peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam și-acum un an.

Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Țară,
Dar eu, mamă, sunt departe...

Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topește
Pe-al tău chip, iubită mamă.

Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge – totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Poveste – poem diamant

Peste
tărâmurile fermecate
ale basmelor copilăriei
zboară un cal înaripat
deasupra tuturor castelelor din împărăție
unde balaurii și dragonii
nu au reușit
să ajungă
niciodată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Răduț

Focul dragostei

Ai așteptat să-ți spun în scris
cuvintele ce le-am rostit,
îmi amintesc, a fost un vis,
iar dimineața ne-a trezit.

Pe boltă îți trimit gânduri pure,
în urma lor un curcubeu,
ca focul dragostei să aline
căldura lui, s-o simt mereu.

Polen de vise risipite
eu le unesc într-un cuvânt.
și vreau ca dorul să-ți aline
o pală a dragostei de vânt.

poezie de din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe munți de cuvinte

aleea construită cu aurite dale
împrejmuită cu miresme de tei
deschide drumuri noi spre catedrale
unde se convertesc păgâni și atei.

lângă altar pe albastre spirale
urcă spre cupolă lumina Precistei
este protectoare în școli și spitale
veghetoarea lumii cu harul dragostei.

din tălpi până-n creștet alinturi celeste
sorb cu nesaț rouă din crin și din dor
călătoare prin vremi voi ajunge pe creste
pe munți de cuvinte în văratic decor.

ca un condor voi veghea paradisul din munți
și voi sta la povești cu molizii cărunți.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de unire

Sculați voi gospodari,
Sculați compatrioți
Sub flamura lui Ștefan
De-i mai sunteți nepoți

De mai aveți copii
De mai aveți trecut
Treziți-vă la viață
Nu-i vreme de pierdut

Măcar pentru cântec
Haideți să ne strângem
Să ne amintim
Cine am fost și suntem

De-am fost oricând aici
Ori ne-am mutat din tundră
E timpul să ne scoatem
Istoria din umbră

Suntem un pumn de oameni
Pe un picior de țară
Dar mai avem o limbă
Și-o vatră milenară

Măcar pentru cântec
Haideți să ne strângem
Să ne amintim
Cine am fost și suntem.

poezie de din Apropo (27 august 1991)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doruri mistuitoare

mi-e dor de satul cu casa bunicii
de jocul cu cocoșul cu caprele cu câinii
de hora veseliei cu bătuta opincii
de cireșul din poartă și din fundul grădinii.

mi-e dor mereu de liniștea din sat
de rochia frumoasă din dantelată pânză
când la biserică mergeam la confesat
de Duminici răsfățate cu plăcintă cu brânză.

mi-e dor mereu de casa părintească
de părinții mei cu suflet de aur
sunt doruri care mă mistuie mă seacă
sunt amintiri de viață strânse în tezaur.

sunt gânduri care vin și apoi pleacă
mereu împodobite cu cununi de laur.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suită de haiku-uri pe motiv popular românesc

Unsă cu suflet
Pe vecie cunună
Vatră străbună.

Croncănit de corbi
Pe umeri dalbi de țară
Cruntă povară.

Ie cusută
La chindie purtată
În iureș roată.

Dungă pe hartă
Graniță pe râu la frați
Martiri blestemați.

Rapsodie-n cer
Schimnic în rugă de post
Mătănii cu rost.

Șiroi de cleștar
Dor de țară necurmat
Plâns neîncetat.

Din nou împletit
Brâu tricolor destrămat
De străbuni lăsat.

Sub floare de colț
Bătrână doină pe plai
Tânguit de nai.

Din scripcă vrajă
Cântec de ciocârlie
Tril pe moșie.

Grei nori de cocori
În toamnă prelung oftat
Dangăt peste sat.

Pusă-n icoană
Străveche nestemată
De vrăjmaș spartă.

În adânc de Prut
Perlă lung pescuită
Rază dorită.

În vârtej prinsă
De tei gingașă floare
Ruptă din soare.

Pe cui în șură
Roată cândva păstrată
De furi luată.

De strămoși sădit
Fir cu miros de smirnă
Sus pe colină.

Înfiptă-n prispă
Iarbă-n lacrimi scăldata
De hoți fărmată.

La Paști și Blajini
Pască de mama coaptă
Mult așteptată.

Piatră de hotar
Mărgioară cercată
Prea des călcată.

Mereu râvnită
Grădină verde pe plai
Haină de alai.

De vremuri roasă
Mantie peste țară
Pavăză rară.

Falnic tricolor
Sfinte trei culori de steag
Păstrate din veac.

poezie de (24 aprilie 2016)
Adăugat de Vlad ChirinciucSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 12 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Silvana Andrada Tcacenco

Undeva, cândva

Știu că ți-am rămas datoare
Cu o noapte de splendoare,
Cu o clipă de iubire,
Cu un vis și-o fericire,
Cu o faptă, cu o treaptă,
Ca o victimă ce iartă,
Cu poveștile o mie,
Cu un colț de veșnicie,
Certitudinea din pi
Și puterea de-a iubi.

Mi-ai rămas dator cu șoapte
Și cu liniștea din noapte,
Cu un cal înaripat,
Cu tandrețea de bărbat,
Zece porți și doar o cheie,
Eu desăvârșit femeie,
Ferm rebelă, vag supusă
Voluntar, deplin răpusă,
Mi-ai rămas dator cu mine
Existentă într-un sine.

Ochii tăi, două păreri
Din albastrul cer de ieri,
Brațul tău, o albă punte,
Dinspre nicăieri spre unde,
Logica rațiunii pure,
Șapte genii imature,
Tu, definitiv și viu,
După marele pustiu
Dintr-o căutare-n spații,
Încurcată-n ecuații.

Din acest motiv, odat'
Am tânjit și inventat,
Timpul, spre a încerca
Undeva, cândva, cumva,
În viteza ca o soartă,
Să-mi deschid în spații poartă,
Înflorată-mpodobită,
Dăltuită, logodită
Cu un răsărit de stea,
Cu un vis, iubirea mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dulce Românie

Munți, câmpii și mare, țară ai de toate,
Binecuvântată de divinitate.
Țară milenară, dulce Românie,
Fără tine lumea mi-ar părea pustie!

poezie de din România și Românii (23 august 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vivian Ryan Danielescu

Funia din vis

Cu funie din vise
esti legat
Ai coborât esti
pe pământ
Un inger bun si
blând in vânt
Un val de mare
te-a purtat
Prin valuri mari
ai galopat
Si tot pământul
in copite
Tu l-ai adunat si
frământat
Esti îngerul meu
cel preferat
Un negru pur lucios
adevarat
Prin apă mării timp
ai inotat
O funie din vise eu
am crosetat
La gâtul tău frumos
am agățat
Si toate vise ce mi
s-au arătat
Să le păstrezi in
coamă ti le-am dat
Te-am asteptat
înger înaripat
In calul marii tu te-ai
transformat
Îngerul care mereu
m a vegheat
Tu esti aici te-am
asteptat
In spuma marii
te-ai spălat
Ai sufletul curat
esti îngerul bărbat
In cal esti transformat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Un colț de Rai

Cobor ușor din microbuz
Cu un rucsac și-o pelerină
Zâmbește-un fir de cucuruz
Îmi face semn dintr-o grădină

- De ce-ai venit, nu vezi că plouă?
Mă-ntreabă-n grabă o răchită
Răsura cu rochiță nouă
În părul meu vrea să se prindă

Mai mândru socul flori înalță
Chiar lângă pod peste Ampoi
Se pierde Plesa-n nori și ceață
Și gândul meu merge-napoi

Se cerne ploaia peste sat
Un colț de rai pierdut în lume
Dar pașii mei nu l-au uitat
Aici mă strigă toți pe nume

Mă simt din nou copil desculț
Cu tot pământul la picioare
Cu soare prăbușit în munți
Cu meri acoperiți de floare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Performanță

Cu toții sar și peste cal,
Cât mai în glumă... la mânie...
Tu bați recordul mondial,
Sărind și peste-o herghelie!

epigramă de din Antologia epigramiștilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Pleiadă

Cat în sus, în noapte sus,
stelele-n pleiadă număr.
Sunt o clipă, alta nu-s -
- semne cerului pe-un umăr.
Vânt le iscă, vânt le duce,
cineva le pune-n cruce.
Vânt le-aprinde, vânt le stânge,
mi le-aruncă-n gând și-n sânge.

Joc de focuri, joc de inimi -
Ostenescu-mă să număr
înc-o dată aștri minimi.
Focuri mari și focuri line-
- Câte văd, atâtea inimi
bat în spații pentru mine.
Ard în văi și pe coline
inimi mari și inimi line.

poezie celebră de din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Neodihna olarului

Modelează cu sufletul, zbor aprins
e un fel de a spune.
Păsările înnoptează sub burțile
pântecoase ale ulcioarelor portocalii.
Doar amprentele și le lasă
lângă buza de lut, închipuind
bucuria însetatului.

Joc înlănțuind seninul,
nălucirile și neodihna olarului
Mereu tânăr în țară de sus.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Rondel sărac

Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă,
Ce-mi crește în odaie,
De rouă și de ploaie.
Cu mâinile-amândouă,

Vă dau din rouă vouă;
O stea din două-n două
Se-aprinde în văpaie
Și plouă, plouă, plouă,

Pentru câmpia nouă.
Cu mâinile-amândouă,
Aprind stele-n odaie,

Pe ceasul meu de paie,
Ce-arată ora nouă;
Și plouă, plouă, plouă...

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu mă joc... Tu! Ce faci?

Peste câmpuri pustii,
Cu un grup de copii,
Uneori printre vii,
Sau păduri argintii,
Eu mă joc....

Încălțat sau desculț,
Mai jegos, ca cei mulți,
Chiuind sau cântând,
Uneori chiar... plângând,
Dar mă joc....

Pe la vaci, pe la oi,
De e praf, de-i noroi,
Prin mocirle, puhoi,
Ce apar după ploi,
Eu mă joc....

Mă lovesc și fiori
Mă cuprind uneori.
Nu mă las și din zori,
Iar alerg printre flori,
Șijoc...

Tu ce faci?

Da! Și eu joc....

Un barbut de noroc
Pe la colțuri de bloc.
Pe un pot din țigări,
Ce conțin și.... "Plăceri"
Și eu joc.

Uneori și pe bani!
Când nu am gologani
Mai cerșesc la babaci,
Dacă au? Că-s săraci.
Dar.... mai joc.

Mai trag fum dintr-un muc
De țigară, trabuc.
Eu cu ea mai plutesc
Printre nori, să cerșesc...
Dar mă joc...

La subsol sau pe hol,
Tot mai des, când e gol.
Arunc mingea, un lob,
Sparg un geam și un glob,
Dar mă joc.

Ce să fac? Nu am loc.
Printre blocuri să joc?
Peste tot sunt mașini,
Cu șoferi mai cretini,
Ce mă-njură cu, foc.

Unde? Și... cum să mai joc?

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Pegas...

Spune-o legendă veche, de-un cal înaripat;
Spre ceruri se înalță, de muze-ncălecat.
El este calul Pegas, ce zboară spre Olimp,
Cu blândele lui muze, călătorind în timp.
Pe aripi de legendă, te duce în Parnas,
În al muzelor munte, te poartă-n zbor Pegas.
Lovește cu copita la Helikon, în munți,
Unde dintr-o fântână se-adapă-avide frunți.
Fântâna Hippocrene de unde beau poeți,
Rimând catrene sute cu mult mai înțelepți.
Dacă bei din fântână, lacom și-ndestulat,
Rime îți dăruiește Pegas, pe săturat.
Deci beți poeți ai lumii, din apă, cu temei
Și mintea adăpată va scapăra scântei!

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Transfigurare

Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici ușor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simți dor.

Arunci privirea-ncet în jos
Și vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-așterne acum un strat de brumă.

În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceață,
Iar amintirile îți pier
Lăsându-ți trupul fără viață.

Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?

E mult prea greu să rămâi sus,
Când viața-ntreagă ți-e departe
Te afli între poli opuși
Pășești spre viață sau spre moarte?

poezie de (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora TodeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook