O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul final

pe drumul final lumina ne scurtează distanţa
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.

oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simţurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenuşă.
luna devine joasă şi foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.

studiez pe sărite ploaia descompusă
şi şuieratul de frunze rămâne
ca o sete şi o foame de scris despre tine.

fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
şi când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră şi frunze,
un spaţiu de visare
unde piatra se evaporă
şi-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.

sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naştere şi de agonie.
cuvintele mă opresc şi-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.

sunt tot mai departe de emoţia aerului
trezit dintre două vocale
şi tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai fug

nicăieri nu mai fug
îmi tocesc visul pe temelia lui fixă
până se şterge din real

îngerii mei sunt plecaţi
ziua alcătuită din bucăţi e azvârlită în mine
în culori cenuşii şi reci

oglinda-mi face un semn scurt în zigzag
lungindu-mi imaginea fugitiv
vremea vine cu adaos de frig
ştergându-mi de tot cerul acum întors pe spate

o înfăţişare înşelătoare există la foarte mare distanţă
într-o deplină amestecare de frunze şi aripi
sângerând pe cuvintele căzute în gol

neputinţa cuvintelor de a lumina întunericul
sfârşeşte într-un ecou ascuţit amorţind locul neocupat
ce m-aşteaptă
mâna mea scriitoare devine abur
şi mersul meu împietrit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tropot

un tropot de cal ritmic şi asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina ameţită unei candele aprinse.

durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotştiutor.
e un sus şi un jos pe aceeaşi linie
cu o privire ţintă spre albul coborât din tavan.

în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
şi tu mă dori cu săgeţi ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe nişte petale însângerate,
fără goluri pentru respiraţie,
cale poticnită în patima albastră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri

ieri a dispărut, rănit,
într-o bolboroseală de cuvinte neauzite,
soarta a rămas ieşind din eclipsă,
în orizontul oval tăiat în două,
cu galbenul toamnei în lobul urechii,
în nevindecatul dor de zbor albastru.

pe sub salcâm doar cioturi arse din planuri urzite,
cu forme ciudate închise ermetic.
neopritul timp taie dezordinea din gând
până la tricoul viscolit de alb
şi rochia împăcată cu sine.

într-o atingere deşartă mâinile se umplu
din noaptea albă cu miros de stea căzută.
biserici de frunze se-ntorc în ruine
şi ruga rămâne plutind din adânc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut din cer

Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.

Ochii adorm obosiţi
şi mâinile
caută (cu disperare) întregul.

Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputinţă să înţeleg ce vor...,
şi fug.

N-am nici sânge atât de albastru,
să-şi aducă aminte că sunt
viţa unui neam
căzut din cer cu îngeri.

Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea

depărtarea coboară pe cuvinte
geamurile risipesc tăcerea
împrumutând zgomotul zilei de Crăciun

oferta de azi e un amestec al realului cu lumea virtuală
prezentă în secunde neîntrerupte

decupez inspiraţia din tolba ui Moş Crăciun
descifrând ecuaţia unui sărut prin selfie
sfidând absenţa desenată pe frunze

scriu rescriu şi şterg sărutul tău
de pe traseul neauzului volatilizat în abis.

pe orbită Moşul imaginar împarte emoţii
în bucăţele de fericire sub formă de fluturi de zăpadă
curgând într-o lumină verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriind poemul

pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspiraţia coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieşind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.

pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniştea ţiuie-n urechi
tu eşti distant, teleportat pe venus.

culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o linişte colorată cu frunze nemişcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spaţiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorţită în interior
neuitarea zăvoreşte cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
şi nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerefuzat

din preistoria paşilor
obsedaţi de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenţei din secundele verzi,
şiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.

închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăţi de iubiri dezintegrate,
din distanţe înjunghiate de lumina
ce-şi sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungeşte un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
aşezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu suntem

În cercul meu strâmt din albastru
se varsă o imensitate
ce nu poate fi oprită să te aducă
din toate depărtările de vamă.

Alchimia ţiuie-n aer,
sfărâmă nisipuri,
curge-n braţe într-o oază de lumină,
drege inima humei culcată pe oase.

Totul devine o scriere aşezată
pe orice piatră întâlnită,
în alfabetul cunoscut al inimii
cu litere ce ies la iveală
desluşind straniu alfabet.

Noi nici nu suntem aici,
dar înverzim aerul,
împărţim fluturi în jur,
dezbrăcăm întunericul de haine,
mersul nostru e siamez
prin nori,
prin alt timp nefărâmiţat de nelinişti,
murind îndelung şi profund
într-o alegere a sorţii,
umplând respirarea cu fluturi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia e pe marginea patului

Inima mi s-a făcut praf
tot zbătându-se în clepsidra nopţii
visând că o altă femeie
mi-a îmbrăcat rochia,
iar tu îi căutai formele prin ea
fără să simţi că acel trup era străin
şi mâinile ei te prindeau ca într-o capcană
din care nu te zbăteai să scapi,
ci dimpotrivă sperai să te afunzi
ca într-un somn de iarnă lungă.

Numai dorinţa din mine
a deschis o uşă
prin care m-am strecurat,
agăţându-te cu unghiile de coapse,
mi-ai zis, iubito, nici moartea nu poate
să îmi ia mirosul tău inconfundabil
forma sânilor tăi, ca nişte aripi de înger,
îmi pare una dintre cărări ce duc spre rai,
iar rochia ta, la marginea patului,
îmi face cu ochiul...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

o nouă zi fugărită de întuneric,
secundele însemnate cu tine muşcă din mâini.
toamna trece pragul de hotar rămas neînchiriat.
neidentificări rătăcite continuă trecerea paralelă
alături de copacii pregătiţi de zbor în albastru.

din cuvinte curg dangăte de condamnat
amontele eului, pe lângă altarul ce doarme
şi îngerii absenţi, fără chip.
dialogul cu lumina se opreşte
într-un cimitir viu de frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La popota cu frunze

Împart frunze...
Frunze de copaci uscate şi verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alţii...
Nu mă consider un bun
împărţitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
şi ameţesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
şi apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi şi uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt nefăcută

sunt nefăcută azi pentru culori,
m-a flancat griul asemenea unui fum de ţigară,
în geam îmi bate dimineaţa cenuşie.

din inspiraţia mea lipseşti tu
reîncarnat în altă parte.
te-am pierdut la o răscruce
unde m-aştepta umbra mea răvăşită de furtună şi fluturi.

întârzii la descâlcirea unei fraze înghesuite
în ceaşca de cafea
şi caut inocenţa pantofilor cu toc cui de sub cuier.
iubirea purificată o găsesc captivă
într-o cămaşă albă atârnată de un astru cast.

vorbirea creşte şi mă mută într-un spaţiu rece
unde nu există deasupra şi nici dedesubt,
lumina e frântă pe colţul mesei,
secundele toate vâslesc spre apus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!