9-11 & the escape room

în sarcofagul meu cât o
cameră de cămin printre
soţii imaginare sacrifi
cii ritualice şi vise
poleite cu aur deschid
cartea morţilor cu ges
turile febrile cu care
un student deschide pa
chetul trimis de părinţi
sufletul începe numără
toarea inversă a desprin
derii de trup stai stai
strigă cineva nu uita să
iei lapte şi pamperşi în
fine mă trezesc în cealal
tă viaţă a mea zeul cu cap
de câine mă întâmpină şi
mă conduce pe cărarea tra
la la transparentă aici zi
ce el poţi avea tot ce nu
poţi atinge şi parcă ghicin
du-mi gândurile îmi deschi
se uşa unui restaurant 2
stele michelin unde înconju
rată de dansatori chippen
dales era ea femeia pe care
o visează toţi poeţii în
spatele ochilor mei orbiţi
de lumină păşea desculţă şi
toată aleea din complexul
studenţesc se lua după ea
cu tot cu privirile colegi
lor ieşiţi la ferestre să-
i admire zâmbetul ce parcă
amintea de seninătatea cu
care van dame face şpagatul
între un avion şi un satelit
rusesc cu gura căscată privesc
cum vine spre masa mea se aaa
şază pe locul lăsat gol de
speranţă şi cu vocea incon
fundabilă a babei vanga îmi
spune frumosule chiparosule
adevărata fericire nu este
aici hai apasă butonul eject
şi întoarce-te în braţele
poeziei biata fată căreia
i-ai spus numai dulcegării
postmoderne de a ajuns să-
şi taie venele de trei ori
pe zi grăbeşte-te grăbeşte
-te în irealitatea asta es
te 9 septembrie în fiecare
dimineaţă

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu mi-a spus niciodată

intră
dragostea mea
am lăsat uşa deschisă
acum te poţi plimba în voie prin casă
poţi să ştergi praful
să uzi florile
să-mi arunci amintirile pe fereastră
el nu mi-a spus niciodată
hai
intră
dragostea mea
plimbă-te în voie printre umbrele vechi
fii cea care ai fost mereu
îmbracă-mă în iluzii
să îmi pot duce
mai departe viaţa asta
nu
el nu mi-a spus niciodată
intră
intră dragostea mea
am lăsat uşa deschisă
de acum poţi să îţi prinzi umbra subţire
pe oricare zid
hai
intră
intră dragostea mea
fii tu femeia fără de care sângele meu
nu mai poate să tacă
el nu mi-a spus niciodată nimic
şi eu l-am iubit
da
l-am iubit
chiar şi aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă azi

Îmbrăţişează-mă azi,
Câtă vreme eu mai sunt eu
Şi mai poţi frământa între degete o bucată de carne.

Mâine prin venele mele va curge fumul ţigărilor.
Mâine nu voi mai scrie poezii
Şi tu vei uita –
Vei trece nepăsător pe lângă mumia de cofeină
Şi vei încerca poate să-ţi aminteşti,
Să scapi de sentimentul acela enervant de deja-vu,
De gândul că parcă... da, parcă ai mai vazut-o undeva,
Parcă mirosul acesta de iasomie nu-ţi este străin,
După cum nici vocea nu-ţi este străină.

Îmbrăţişează-mă azi,
Câtă vreme îţi tulbură nopţile
Un trup şi o inimă.

Mâine vei înţelege şi tu
Miracolul primăverii –
Vântul alungă nebunia albă din bolta copacilor,
Vântul răsfiră ştrengar cosiţele înflorite şi râde,
Cum şi tu râdeai uneori,
Răscolind printre pagini şi vise.

Mâine vei înţelege că nu se poate
Să mă ascund aici pentru totdeauna.

Iubeşte-mă cât sunt încă aici,
Cât sunt încă aproape,
Ia-mi gustul de fugă de pe sâni, de pe buze,
Închide-mi pantofii cu lacătul, numai de dragul de a mă vedea fugind
În picioarele goale,
Sărută copilul, femeia...
Sărută ce vrei, dar repede... foarte repede...
Înainte ca timpul să spulbere şi puţina fericire ce ne e dată,
Înainte să mă trezesc şi să văd
Că şi prin venele tale
Curge
Fumul ţigărilor,
Tu însuţi străin, tu însuţi murind din nevoia de linişte...

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectură

sunt atât de singur când suntem amândoi
eu privesc în direcţia ochilor
tu parcă priveşti spre toată lumea
spune-mi
cum de încap toţi locuitorii pământului în camera noastră
şi cum de te uiţi la fiecare ca şi cum l-ai cunoaşte
suntem doar noi
îţi jur
şi privirea ta inventează oameni în jurul nostru
în fiecare dulap
pe laptop
chiar şi în ochii mei distingi fiinţe cu mâini şi picioare şi cu papuci de casă
care privesc în direcţia ochilor
şi tu parcă priveşti spre toată lumea
sunt atât de singur
iar tu atât de puternică
femeie de perete ce eşti m-aş da cu capul de tine
bang
o dată
de două ori
cât să-mi turtesc suficient capul să-i poţi privi şi pe cei din spatele meu
dar nu
nu mă mişc
stau aidoma ţie ca un perete
şi aştept cutremurul să ne surpe
poate aşa
o să moară toţi oamenii ăştia ai tăi imaginari
sau cel puţin
o să ni se amestece cărămizile

poezie de Rareş-Andrei Adam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

viaţa parcă ar fi o parcare cu plată
ce-i pasă ei că uneori nu am bani să plătesc
deşi pentru fiecare greşeală scot din buzunar un bănuţ

atunci când te-am cunoscut era soare şi bine
şi ce prost eram, dar un prost fericit
cardul era pe zero
dar eu continuam să înot, să alerg în picioarele goale pe nisipul ăla fierbinte

evident aici nu-i vorba de tine
privită printr-un obiectiv imaginea este cât se poate de clară
viaţa în esenţa ei pare un colac de salvare. eu unul
asta ştiu cel mai bine.
am învăţat de mic cum stă treaba încât
orice ar fi nu mi-e frică
de ce să vrei să ieşi din mulţime dacă nu te priveşti în oglindă

şi încă ceva, aici e vorba de mine
despre nopţile care curg
despre zilele fără de număr care se tot pierd fără niciun răspuns
dar ce răspuns să aştepţi atunci când frunzele copacilor se topesc pe asfalt

hai, spune
cât ai vrea să ţină ecoul într-un deşert? tu ştii până unde poate să te ducă un vis?
mă trezesc dimineaţa şi îmi vine să îmi bag
picioarele în tot şi în toate
de ce?
uite, de asta

da, prietene! aici e vorba de mine
despre ratările mele
despre femeile pe care le-am avut
şi care după un timp mi-au întors spatele
ce contează că am trecut printr-o o vară fierbinte
după o noapte de pomină petrecută cu prietenii într-un club, vine greaţa

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu iarăşi mă ridic

De mine poţi să scrii-n cronologii
Minciuni ce dor; nu zic nimic,
Şi-n tină poţi să calci pe trupul meu,
Dar eu ca praful mă ridic.

Te deranjează îndrăzneala mea?
De ce îţi simţi sufletul gol?
Eu, iată, merg de parcă-n casă am
Sonde şi pompe de petrol.

Ca soarele şi luna de pe cer,
Cum fluxul creşte câte-un pic,
Ca o speranţă care pleacă-n zbor,
Eu iarăşi mă ridic.

Ai vrut să vezi c-am sufletul zdrobit?
Capul plecat şi ochiul plâns?
Că umerii mi s-au lăsat în jos
Şi că tristeţea m-a ajuns?

Te ofensează îngâmfarea mea?
Hai nu lua totul în serios,
Eu râd de parcă aur am găsit
Săpând în curtea mea din dos.

Poţi să mă-mpuşti de vrei cu vorba ta,
Poţi să mă tai cu ochiu-ţi clar,
Dar chiar de mă ucizi scârbit, să ştii,
Ca aerul urc iar.

Te tulbură lascivitatea mea?
Şi crezi cumva că-i nefiresc
Să dănţuiesc de parcă la şold am
Mici diamante ce lucesc?

Din al istoriei bordei
Eu mă ridic
Dintr-un trecut cu ani cam grei
Eu mă ridic
Sunt un ocean întunecat şi larg,
Cobor, mă-nalţ, am valuri ce se sparg.

Lăsând în urmă nopţi de frici şi chin
Eu mă ridic
În zori, când de minuni văzduhu-i plin,
Eu mă ridic
Strămoşii mei mi-au dat un dar grozav,
Sunt visul şi nădejdea unui sclav.
Eu mă ridic
Eu mă ridic
Eu mă ridic.

poezie de Maya Angelou, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă te cunosc de undeva

Te privesc dintr-o fotografie
cum risipeşti azur prin toamna mea,
cu ochii strâlucind de poezie,
şi parcă te cunosc de undeva!

Erai odată templu pân* la cer,
pe coloane pure de vise ivorii,
şi despletită de ruguri şi zăpezi,
păşeai desculţă pe raze aurii.

Erai aşa frumoasă la balul primăverii,
atât de înger dalb înmugurit,
când aripi îţi creşteau pe locul
în care -o simpă frunză te-a rănit.

Erai un cântec toată, abia la început,
pe o eşarfă verde, verde de speranţă,
la gâtul de topaz al unui anotimp
ce nu avea apus ci numai dimineaţă.

Şi totuşi, ai trecut spre vestul de eter,
căci tinereţea nu ţi-a fost eternă,
îţi ud fotografia cu timpul efemer
şi te privesc cum te destrami în beznă...

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţul de uşi

1985
În jurul Cinematografului sute de case evreieşti
sunt puse la pământ de un buldozer.
Nu se grăbeşte
Azi face treabă
O săptămână e plecat la tovarăşul
să lucreze la partid
E frig!
Parcă sunt albine care te înţeapă
cu ger.
Am pus filmul în aparat
Lumea în sală mănâncă seminţe
Lampa îmi arată că o oră pot chiuli
În ziarul "Scânteia" mai am doi usturoi
cu slănină!
E decembrie!
Nu mai am lemne pentru sobă
O fi dărâmat ceva la evreu?
Ies afară printre casele lor
Sunt părăsite
Văd o uşă numai bună de pus pe foc!
O deschid
O scot din balamale
şi aud
Heeei!
Uşa mea!
Uşa mea!
Eu fug cu ea în spate
Hoţule!
Uşa mea!
Am fugit prin spatele Cinematografului
am ascuns uşa după alte uşi
şi am urcat pe scara de urgenţă în cabina
de proiecţie
Am coborât
cu mâinile în buzunar în faţa Cinematografului
O femeie în vârstă mă întreba de un hoţ de uşi.
Am ridicat din umeri
I-am zis că fugea spre spitalul 4
A doua zi uşa ardea!
Femeia aia mă invita la o cafea!
Avea o pătură în uşă!
Mirosea a mult lemn!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici nu ne va iubi nimeni

aici în oraşul nostru ipotetic
unde cuvintele fac din oameni minuni
rolul tău este să-mi creezi panica
pentru că tu poţi
poţi fi reglatorul meu de sânge
de circumvoluţiuni

ţine bine minte
spaţiul acesta hectic de febră
şi multă speranţă în care numai de asta
pentru că poţi
ţi-am cedat oseminte
culori
pentru că tu poţi
poţi muri fără să mori
de asta
în modul cel mai frenetic
te voi împinge în gol cu toată puterea
şapte sute de kilometri
în care mierea
va curge-napoi de la tine la mine
ca nişte cuţite
urmate de roţi şi un mare număr
cu soţi

căci numai de asta
ţi-am dat un sens
deşi
ţine minte ce-ţi spun
eşti cel ce va purta
pijamalele închisorii
şi capul meu pe
platou

numai de asta
îţi dau titlul ăsta scurt
de erou

numai de asta se joacă muritorii
cu stelele
de asta e vânt
o furtună de îţi cad dinţii
de asta sunt eu o femeie electrică
care tunde iarba
într-o masă
netă
şi strigă după tine
hai
ia şi bagă aer în pompa aia până ne faci
de un dor absolut
şi nebun

de-o planetă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisip peste tot

când mă trezesc în fiecare
dimineaţă o iau de la început
scot capul din nisipul
care este în patul meu
în fiecare zi tot mai mult
tot mai sufocant
o aştept să vină în cameră
şi să mă salveze
l-am tras pe nas cu o foiţă
făcută sul cum am văzut
în filmele de duzină
apoi merg alături de ea
îmi spune că a vrut să fie
cântăreaţă şi să cânte pentru noi
stăm la malul apei
sau în jurul unui foc
ne sărutăm în paturi diferite
la baie-mi trag palme
să mă trezesc şi să scap
de nisipul din pat
i-am spus să vină în fiecare dimineaţă
să-mi scoată capul din nisip
să mă salveze şi să mă iubească
cum mă iubeşte în fiecare zi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie extremă

Într-o vreme pe când
îmi controlam cu pixul
poziţia şi fizionomia, adică scriam,
convins că
doar scrierea mea continuă
este virgula credibilă
între mine şi lucrurile neînsufleţite,
credeam că muza mea îmi face feste,
auzindu-l prin ea
chiar pe Dumnezeu spunându-mi:
"Stai o clipă în locul meu!"
- Eu? am răspuns uluit în surdină Domnului.
Nu sunt vrednic de aşa ceva Doamne!
"Ba da, a spus Tatăl Ceresc,
Eu am multe locuri:
La munte,
la mare,
în câmpie,
la hotare,
locuri în care trebuie să fac ceva...
În locul pe care te-am pus,
îmi găsesc arareori clipele de răgaz,
Deci, oricine ba chiar şi tu
Poţi sta sta în locul meu
atâta timp cât nu ţi se cere să faci nimic..."

poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi sunteţi?

În fiecare dimineaţă vorbesc cu floarea mea divină
Mă risipesc în mii de locuri de lumină
Descriu poemul vieţii şi adorm în fiecare seară cu vocea blândă în urechea internă
Sunt tot mai detaşată de mine, de toţi din jurul meu
Floarea mea doarme profund
Cum eu dorm în fiecare dimineaţă pe răcoare
Soarele ma trezeşte cu fiecare răsărit al lui
Îmi bate-n geam şi mă atinge pe păr
Nu pot fi singură
Sunt iubită...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu?! Ce cauţi aici? Nu trebuia să fii aici...
Lucian: Am venit să te trezesc. Se pare că eşti cam puturoasă. Toţi sunt deja afară şi te aşteaptă de mult timp.
Lia: Serios? De ce ai venit tocmai tu?
Lucian: Nu ţi-e clar? Pentru că aşa am vrut. Hai, acum, trezeşte-te odată! Doar nu-ţi închipui că aş fi venit degeaba până aici!
Lia: Nu te-am invitat eu, nici nu te-am obligat să vii. Pe unde ai intrat?
Lucian: Pe uşă, pe unde altundeva? N-ar trebui s-o laşi deschisă, dacă nu doreşti să intre cineva nepoftit în timp ce dormi.
Lia: Păi, n-am lăsat-o eu. Ia stai puţin...
Lucian: Puţin doar?! Am de gând să stau chiar ceva mai mult.
Lia: Nu la asta mă refeream. Unde-i Ly?
Lucian: Afară, cu ceilalţi, ne aşteaptă. Domnişoara Kuny a fost mai vrednică decât tine, s-a trezit de dimineaţă.
Lia: Înseamnă că ea a lăsat uşa deschisă când a plecat de aici. Altfel nu avea cine.
Lucian: Poate. Asta presupune că trebuie să-i fiu recunoscător, să-i mulţumesc, altfel aş fi stat mult şi bine să aştept la uşă, până binevoiai tu să te trezeşti, să-mi deschizi.
Lia: De cât timp te afli aici, în camera mea?
Lucian: De... Vreo câteva ore?!
Lia: Luci, nu glumi!
Lucian: Nu-ţi face griji, nu de foarte multă vreme, doar câteva minute.
Lia: Ce anume ai făcut între timp?
Lucian: Nimic deosebit. Ce-aş fi putut face? Te-am admirat numai... Crede-mă, te-am privit doar, atâta tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici îmi este Ţara

Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeşi,
Oameni harnici şi viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este ţara mea
Cântată în doine şi balade,
Unde sunt bătrâni cu feţele brăzdate
De atâta muncă şi singurătate,
Lucrându-şi ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată şi o mamă,
Aici pomii şi iarba mă ştiu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este ţara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Nici mie nu-mi place să fiu propria piedică
Deşi nu am încotro din mine se nasc zi de zi
Tot felul de hăţuri, frânghii care mă ţin pe loc

Caut metode, trucuri, manuale, fotografii prin sertare
Cum se scapă de starea asta a îndobitocirii supreme
Cum se linge mierea de-afară, cum se cumpără pâine
Cum se dă mâna, cum se rupe o floare

Parcă sunt un rotocol de scaieţi pe care vântul îl poartă
Din cameră în cameră, în placenta asta dau din mâini
Din picioare prinsă-n tobogane viu colorate ale minţii
Care pe măsură ce e închisă mai mult e tot mai vie

E foarte plăcut aici, e ca petrecere-n doi!

Caut filme, cărţi, melodii, prietenii din copilărie
Pentru că şi ei acum sunt tot un fel de obiecte-n vitrină
Pe care-i scot de sărbători sau în situaţii ca asta
Când tot ce fac e să pun dorinţe în sticle de vin
Care mi se arată de câte ori deschid ecranul laptopului
Aud aud ţipete şi văd numai mâini deasupra mării care cer ajutor
Ce bine, îmi spun, chiar nu sunt singură!

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Toată lumea vrea să fie întrebată, logată, prezentă
Vrea ca acest mers în van să fie întrerupt, blocat, cineva să
Rupă gratiile, să zică, vin şi eu pe la tine, şi să nu ai ce face
Neavând uşă, el intră prin cuvinte, prin felul tău de a fi, de-a valma
Îşi face loc ca un pui de pisică ud leoarcă

Timpul desigur se măsoară altfel, în bucăţi de beton
Care cad direct la masa de scris în coconul acesta de unde
Nimeni nu ştie cum vom ieşi, dar de câte ori ating
Zidul el devine negreşit starea mea de spirit

Fac curat după încă o zi murdară, până la naştere mai e
Între timp vomit, citesc o legendă japoneză despre un fiu
Care-şi cară mama pe vârful unui munte, şi-mi e tot mai clar
Că şi eu am început să mă duc în spate într-un loc asemănător
Printr-o crăpătură, aproape pe muteşte, aproape ilegal

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul şi tot locul

Locul meu e locul în care mă rog,
Locul meu e locul în care iubesc,
Timpul meu e timpul când am dialog
Tainic cu iubirea, timpul cât trăiesc.

Locul tău şi timpul sunt unde şi când,
Scumpa mea, tot timpul, stai: la mine-n gând!

04.01.2022

poezie de Marius Robu (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul VII

Aplecându-mă în după-amieze,
îmi arunc capcanele triste înspre ochii tăi marini.

Acolo, în cea mai înaltă explozie, singurătatea mea
se întinde şi arde, braţele ei arată ca braţele unui om
aproape de înec.

Am trimis semnale roşii dincolo de ochii tăi absenţi,
care se unduiesc ca marea în apropierea unui far.

Reţii numai întunericul, femeia mea distantă,
şi din privirea ta, uneori, ţărmul temerii iese la lumină.

Aplecându-mă în după-amieze, îmi arunc capcanele triste
în valurile care se agită în ochii tăi marini.

Păsările ciugulesc primele stele
care luminează ca sufletul meu când te iubesc.

Noaptea galopează pe iapa sa întunecată,
aruncând o coamă albastră peste ţărm.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice pas până la Adevăr este minciuna. Căci Adevărul este tărâmul fără paşi şi fără căi. Când păşim către el, plecăm din casa Adevărului, spre Devenire. "Stai aici" spunea cineva", unde tot pleci?". Stai aici ca Adevăr. Adevărul este A-Fi-ul pe care toţi îl suntem. De aceea orice încercare de a-l căpăta este sortită pierii. Cum să capeţi ceva, să ajungi la acel ceva, când deja îl suntem? Mai bine să observăm de unde Gândul/Credinţa ca noi şi Adevărul nu suntem acelaşi lucru? Cine crede asta? De ce? Înainte de a pleca spre Adevăr, cine ne îndeamnă? Care e natura lui? După ce descoperim toate acestea, a dispărut şi "dorul de ducă" după un aşa închipuit Adevăr, ce este de fapt o imagine despre Adevăr.

citat din Laura Averchi
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!