Versuri pe omătul Fraţilor Grimm. Cenuşăreasa

Viaţa mă trece
prin altă vamă,
slugă ajung
la vitrega-mi mamă.

Pulberi de codru
din vatră cărând,
pădurea-adormită
îmi zise, tăcând:

"Presară cenuşă
pe-ogorul din vis,
curând vei ajunge l
la balul promis!"...

Oracol cu har,
palat de cleştar,
tristeţe veche,

la marele bal,
fecior de-mpărat
îşi cată pereche.

Dănţui cu prinţul,
din cer un clavir
picură rouă,
picură mir.

Luna e nimb,
Luna e scut,
apără pasul
prin inimi trecut.

Danţ şi iar danţ,
noi gesturi tandre,
irişi rotesc
în jar policandre.

Ornicu-mi face
semn de plecare...
acasă aflu
că-s "vrăjitoare".

Muma cea rea
pare nebună,
lemne de rug,
grăbită adună.

Ochii-mi şoptesc:
"Stăpână încearcă,
poate ajungi
pe-a lacrimii arcă!"...

Lupt şi mă rog,
mă rog şi lupt,

o stea norocoasă
apune tăcut,

o alta răsare-n
condurul pierdut.

poezie de N. Petrescu-Redi din Convorbiri literare (iulie 2018)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi zarea

Ţi-e dor de a ta mamă,
dar "zâna" e plecată -
la margine de
lume,
norocul ea îşi cată.

Încerci s-ajungi din nou
la vremea din poveste,

o aripă e frântă,
iar cerul nu mai este.

Privirea-ţi încordată
ajunge până-n
zare,

ce jilav toarce ochiul
când mama nu apare!

Cu amintiri trezeşti
viori împărăteşti –

grăbitul cânt apune
pe răvăşite strune.

Trec zilele, trec anii,
în "Casa de copii",
păşeşti cu-amar
şi teamă,

norocul e plecat,
bunicii sunt în cer,
iar cerul nu-i în mamă...

Ca jarul arde clipa,
dar candela
e rece.

Prin inimă, cea mamă
acuma nu-ţi mai trece.

poezie de N. Petrescu-Redi (februarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de cenuşă

Tone de cenuşă pe gânduri mi se lasă
depărtarea-i goală drum ca de cleştar
cad în vise ce mă cos de noaptea
ce umblă stăpână prin casă

Deşi vreau să vin spre tine
tone de cenuşă rece ochii îmi tresaltă-n
paşii grei de toamnă (oare a câta oară?)
buze arse-n doruri cu disperare strigă
nu vor uitate în noi să moară

Soarele-i plecat cine ştie unde
Luna parcă-i slută singură rămâne
ploaia neagră cade, copacii adună
ropote nebune - zgomot de fanfară

Îngrozită iarba firul şi-l ascunde
rece-i totul, ziua parcă fuge
noaptea mă zideşte pe un rug de ceară
tone de cenuşă cad şi ne separă

Depărtarea-i rece drumul pare închis
lumea-i zgribulită şi în gânduri grele
tone de cenuşă arsă îmi strivesc un vis
le leg cu frânghie de o Lună pală
le-arunc în abis
..............................................
Greierii-mi cântă la geam cu glas răguşit şi trist
mă trezesc cu zorii îmbrăţişaţi pe mine
din nebunul vis...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balul vieţii s-a stins, Cenuşăreasă, prin colb caut condurul.

N. Petrescu-Redi în Nopţi albe în Laconia
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin nopţi tăcute

Prin nopţi tăcute,
Prin lunce mute,
Prin vântul iute,
Aud un glass
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Văd un obraz.

Lumea senină,
Luna cea plină
Şi marea lină
Icoană-i sânt;
Ochiu-mi o cată
In lumea lată,
Cu mintea beată
Eu plâng şi cânt.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muribundul

Soarele nu mai e sus,
Luna şi ea s-a ascuns.
Din cer cade câte-o stea,
Semn că moare cineva.

Dansul celorlalte stele,
Încheind un ritual
Se aduna-ntr-un altar
Ca să apară mâine iar.

Am o vedere de smoală
Totu-i negru... peste tot
E şi o linişte nebună
Dar şi o negură păgână.

Adio şi m-am dus,
Mă aşteaptă cel de sus.
Am de dat o socoteală,
De jos, din viaţa reală.

Şi să spun sub jurământ
Tot ce am făcut pe pământ.
Se lasă negura pe sat,
Îmi pare rău că am plecat.

Soarele nu mai e sus,
Chiar şi luna s-a ascuns,
Din cer cade câte-o stea,
Cred că s-a dus cineva.

epitaf de Cimpeanu Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

a tăcea tăcând tăcere
picură pe buze miere
se topeşte ochiul piere
pierde gândul din putere

a tăcea tăcând tăcere
picură pe buze fiere
nu ştii dacă e durere
poate-i vis poate-i plăcere.

poezie de Alexandra Theodora Oprea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

„închide uşa te rog” sau inchide usa te rog ! 2

Picură acum apă pe bani
Iar gerul trozneşte prin oase
Capacul din pod de canal
Dispărut...
Se spală pe mâini în ligheane rugina,
De ani.

Mătreaţa din nori nespălaţi
Crapă gheaţa pe fulgi
Pocnirea din canalul drogat
E’ncordare de aer în pungi.

Coboară tiptil pe scara-negrită
Cu tristeţe albeaţa roşeşte-n obraji
În urma ei apa cu capete sparte
Rămâne mirată, ţepoasă
Sub nări iese abur şi gânduri spre vară
Ce-anină speranţe deşarte...

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

La balul alb al nopţii,
un greier focos,
ca o sămânţă de
nimb,
îmi jăruie talpa,
şoptindu-mi:

- Nu fi îngrijorat,
dansatorule,
că pot sfârşi
strivit
sub pasul tău apăsat.

poezie de N. Petrescu-Redi din Nopţi albe în Laconia
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picură lumina...

Rănile mele
sunt ca nişte cărări pustii
au învăţat să zâmbească
la fel ca un răsărit
pe turnul unei biserici
în zi de duminică

genele însîngerate
au devenit curcubeie
după ce toate ploile au trecut prin mine
ca o coasă prin iarba crudă
pentru a face drum unei mirese

în fiecare clipă rup cu dinţii din viaţă
şi-atunci inima îşi mai pune un petec
din care picură lumina...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-mi razele şi luna, dragostea, apoi şi tihna...

Doamne, nu ştiu cum se face de ai pus atâtea ace
pe-a mea inimă ce bate, numai supărări în noapte,
numai gânduri nourate, învechite, neuitate,
Doamne, nu ştiu cum se face de n-am linişte şi pace.

Doamne, când păşesc spăşit plin de gânduri aiurit,
nu îţi cer să mă iubeşti, nu îţi cer clipe cereşti,
nu-ţi cer razele Domneşti, să mă ierţi, să mă-nsoţeşti,
nu-ţi cer timpul aurit, tinereţea ce-a fugit...

Doamne, locul meu de tihnă îl doresc, îl vreau să vină,
să-mi găsească liniştea furişată într-o stea,
îmi doresc pe calea mea dor puţin şi dragostea
s-o mai simt cum mă alină cu lumina ei divină.

Doamne, când aprind lumina într-o candelă prea plină
mă gândesc atât de mult doar la timpul din trecut,
stau, mă rog, te tot ascult să îmi spui ce m-a durut,
Doamne, mă tot rog într-una să-mi laşi razele şi luna.

Doamne, razele şi luna, dragostea, apoi şi tihna,
te rog Doamne, să le-aduci, să nu uiţi, să te încurci,
să scap Doamne, de năluci, să se piardă printre nuci.
Doamne, lasă şi lumina, să le văd de-acum într-una!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de galben

E miere-n grâul copt în lan,
E-n pâinea vieţii aurie,
E miere-n suflet, an de an,
E pacea-n marea Românie.
E soarele pe cer lucind
Şi luna fremătând pe cer,
Clopot cu glasul de argint,
Speranţă, vise şi mister.

E miere-n grâul copt în lan
Curgând în râuri de lumini,
Covor de frunze-autumnal
Şi lacrimă de pelerini.
Mulţi şi-au ales ca etalon –
Un semn tacit de gelozie,
Gutuia coaptă, care-n somn
Se-aprinde iar ca o făclie.

E-n pâine vieţii aurie,
Bobul de strugure-n cercei,
Puful suav de păpădie,
Speranţele din anii grei.
E-n galben miere şi iubire,
Zbor lin de păsări de cristal,
Este lumina din psaltire,
Căldură, pace şi amnar.

E miere-n suflet, an de an
Şi-n vene miere curge, parcă,
E seva vieţii doar un val.
Iar noi, aceeaşi veche arcă.
Din fagure, stropiţi cu miere!
Să curgă-n voi ca un balsam,
Silabic, litere şi semne
Şi strângeţi mierea gram cu gram!

E pace-n marea Românie.
Miere din floare de salcâm
Se strânge-n stup – lumină vie –
Mândria de a fi român.
Portal deschis spre alte lumi
La care cerşsetori aşteaptă
La tâmple ninse, sub cununi,
O altă lege, mult mai dreaptă.

E soarele pe cer lucind,
Palat din alte veşnicii.
În umbra lui văd şiroind
Pârâu de pietre aurii.
Sunt sus, pe cer, înspre înalt,
Ascunşi, peştii de aur azi
Şi ninge aur pe-nserat
În munţi încununaţi cu brazi.

Şi luna fremătând pe cer
În gândul meu s-a prăbuşit.
Poate că-i ultimul însemn
Ce în tăceri s-a irosit.
Mă dor la tâmplele de nea
Nămeţii galben-aurii,
Tu vei rămâne-n viaţa mea
Precum o mamă pentru fii.

Clopot cu glasul de argint
Adormi pe portativ – un vis –
O clipă te-ai împotmolit
În firmituri de ametist.
Opal în piept de chihlimbar,
Iubirea azi s-a împărţit
Şi plânge inima de jar
Dorul de clopot tânguit.

Speranţă, vise şi mister
În miere-ascunse astăzi sunt,
Trecând prin foc, trecând prin ger,
Trecând pe cer şi pe pământ.
Mi-e trupul iarăşi cânt de spic
Şi vocea clopot de aramă,
Dar poate că n-aş fi nimic
De n-ai fi tu, iubită doamnă.

Speranţă, vise şi mister,
Clopot cu glasul aurit
Şi luna fremătând pe cer...
E soarele pe cer lucind,
E pace-n marea Românie,
E miere-n suflet an de an
E-n pâinea vieţii aurie,
E miere-n grâul copt în lan.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţii exotice

multiplic iubirea cu asupra de măsură
amplific lumina până se face nimb
prin codrul speranţei pe-a plaiului gură
eliberată de tristeţe şi durere mă plimb

vreau să hoinăresc liberă ca vântul
să zbor ca şi cocorii către polul sud
pe buze însorite să surâdă cuvântul
sub soarele exotic să iubesc să asud

prin sufletul meu aleargă un cal
dezlegat de zidul ce nu-l lăsa să zburde
îmi imaginez zborul pe un Pegas real
peste întunericul din lumile kurde

lupt cu disperarea cu-n întreg arsenal
turma mea de vise să pască leurde

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de basm

Clinchete, molcom,
bat la fereşti,
zâna învârte
ciucuri cereşti,
tu nu îi vezi, mamă!

Păru-ţi trădează
iarna din gând,
ochiu-ţi asudă,
tristeţi cărând,
ninge!...

Cad îngeri, măicuţă,
ieşi din tăceri,
desculţi să păşim
prin omătul de ieri,
desculţi...

Amar şi dulce
peste abis
ningă trecutul
cu ce ţi-a promis,

ningă!...

poezie de N. Petrescu-Redi din Maxime şi poeme (2006)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gorunul

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?

O, cine ştie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata între rânduri

Dactilografă, danţ silnic al mînilor
pe flori albe de metal -
oraşul huruie din o mie de străzi
o - fără sfîrşit.
Casele stau oarbe cu o mie de ochi.
Danţ fără de cîntec, mîna ta scrie
cifre din împărăţia maşinilor,
în sînge purtai odată grădini -
o - cum le-ai uitat.

Cînd te ridici, priveliştea
nu răspunde nădejdii,
cînd pleci - te scuturi
ca de-o cenuşă -
peste oraş
paserea Phoenix nu mai zboară.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţie de Florii

aştept luna Mai luna fără pereche
să-mi fac din cireşe cercei la ureche
să umblu desculţă prin grădina de flori
să descarc în natură roiuri de fiori.

luna florilor dorită de îndrăgostiţi
invadată de fluturi din candori răsăriţi
cu parcuri pline de frumoşi visători
cu râuri de speranţe printre trecători.

iarba verde de Acasă ca mătasea de fină
păscută de mioare din turma divină
scăldată de rouă şi dulce mireasmă
îmbracă pământul- vie catapeteasmă.

castanii înfloriţi să zâmbească în soare
un soi de fericire din zi de sărbătoare

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara de polen

Pe freamătul cântecului de păsărele,
Pe câmpul cu ape şi umezeală de vânt,
Vorbeşte luna prin crudele rămurele
De un suflet gingaş, neînţeles cuvânt;
Se clatină, părând că, nu mai încape
Un gând ce geme, atins de-albastru cer,
Îşi pierde pasul în dulcea insomnie
Ce-aprinde farul dragostei-mister;
Inimi valsând gustă din fluviul din Eden,
Trupuri înmiresmate de flori de iasomie
Se contopesc în primăvara de polen,
Adună din floarea vieţii, fascinanta magie.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, te rog...

vino, te rog, haide, dă-mi mâna,
ţi-aş ţine-o o clipă ca totdeauna
şi-aş pune pe-o rază o floare culeasă,
cu ea răsăritul să-ţi intre în casă

vino, te rog, haide, dă-mi mâna
şi ochii mai dă-mi, eu să-ţi dau luna
şi zâmbetul tău acela, şăgalnic,
dă-mi-l te rog, să-mi zboare amarnic

vino, te rog, vino, n-ai teamă,
întinde o mână să-mi mângâi o rană,
să mângâi un vis care nu-mi doarme,
mă ţine în noapte şi spune,, of... Doamne"

vino, te rog, încearcă, fă pasul,
mie mi-e teamă şi-mi tremură glasul,
mi-e teamă să spui iar vorba ciută,
,, nu te iubesc, eşti o nălucă"

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou trecut

Esti mai departe ca oricând
Si drumu-mi pare anevoios
Doar cu privirea te pătrund
Ecou al glasului melodios

Doru-mi este mai profund
Când noaptea gri se lasă
Luna scaldă cerul rotund
Anii trec nimănui nu-i pasă

Cregi ce zgârâie prin nori
Chemând un nor de ploaie
Un soare ce apune în zori
Murind de dor si atâta jale

Am să te-nchid ecou trecut
În aerul cel mat din sticlă
Purtat vei fi pe lac necunoscut
Prin valuri negre ca de smoală

Sufletul meu la tine merge
Să ajungi la mal doar soaptă
Si dorul meu la tine ajunge
Când dragostea e coaptă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec orele

Trec orele grăbite prin acele de ceas,
minutele agile prind orele din urmă,
secunda între ace, rămasă fără glas,
adună speriată o clipă ce se curmă.

Se simte neuitarea, ajunsă din trecut
cu vântul care-aduce, pe aripa sa rece,
înfiorarea toamnei şi dorul renăscut
cu ultima bătaie, a clipei care trece.

Cad frunzele uscate în parcul adormit,
iar vântul le adună sub băncile uitate
pe-aleile brodate cu dale-n keramit,
de-o parte şi de alta urcând înspre cetate.

De sus, de pe terasă, un tril de saxofon
îşi urcă iar bemolii în sferele astrale
călare pe octava scăpată din trombon
cu notele furate din partituri banale.

Reascultând fanfara, mă macină un gând,
sub care, resemată, ajunge o-ntrebare –
pe calea cunoscută vei reveni curând
sau toamna-ntârziată va fi doar aşteptare?

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!