Eu mă topesc ca timpul

Eu mă topesc ca timpul, ce nu-şi cunoaşte locul
Şi nici nu se opreşte în pragul vreunui cer;
Deşi mă doare clipa, eu am intrat în jocul
Tăcutelor secunde, ce-n găuri negre pier.

Mai pierd ceva din mine, un vers mai curge-agale,
Rămân poeme-n urmă, cu un picior beteag,
În versuri albe, rime fac striptis şi-aşa goale
Se scurg pe pleoapa nopţii şi-n noapte mă retrag.

De îmi auzi chemearea, când trec prin vama sorţii
Bucăţi din partitura ce curge din viori,
Opreşte, doar balada enesciană-a porţii
Prin care doar tăcerea ne mai găseşte-n zori.

Şi, poate cu răbdare, vei aştepta căderea
Nisipului ce-n sare s-a preschimbat în timp;
Gestantă e clepsidra ce-şi drămuie durerea
Când naşte câte-o moarte în orice anotimp.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

o lacrimă

Din lacrimă de dor se naşte primăvara,
din vise verzi mai înfloreşte încă floarea,
din albe fire-adânc ţi se arată
că-n viaţă doar vei trece
şi meriţi înc-o soartă.

De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-şi ştie sorţii.

Tristeţea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
şi visul e dorinţă.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduinţă.
Veni-va iar o vreme
când vei simţi căinţa...

Ȋn palme-ţi va rămâne
o urmă..
e dorinţa...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e dor...

Când mi-e dor te scriu în versuri, le găsesc în jurul meu, coborând din universuri, unde am acces doar eu...
Când mi-e dor, privesc departe într-un cer pe care calc, chiar dacă din legi nescrise, legea zero o încalc...
Când mi-e dor adulmec marea, ce adună-un gând pribeag, dintr-o altă depărtare de pe cel mai drag meleag,
Unde rătăceşti prin ceaţă, în decorul unei ierni, unde dorul ne îngheaţă, când ninsoare îmi aşterni...
Când mi-e dor, ascult nocturna, pe Chopin îl chem din neant, să ne fie, doar o clipă, depărtărilor liant...
Când mi-e dor, mai ies din mine şi-n fantoma unui tren, ne-ntâlnim morgane-n gara unde-ţi cânt doar un refren
Dintr-o simfonie-albastră ce-au compus-o ochii mei, pentru ne-ntâlnirea noastră pe nostalgice alei...
Când mi-e dor, mai mor o dată-n partitura unui lied, ca o notă-abandonată-n care dorul îmi închid...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să m-aşez în palma ta

Îmi fac veacul în genunchi, fruntea mi-o aplec sub cnut-
Cnutul vieţii blestemat, ce pe frunte l-am avut,
De când alergam prin timp, ca un fluture pribeag,
Între lacrimi şi cuvânt, cu un vis născut beteag.

Sângeram în nopţi pustii, ca un mac strivit de ploi
Şi cerşeam, nici nu ştiu cui, să-mi dea visle-napoi.
Le păstrez de-atunci, dar nu-s decât gânduri de-aruncat,
Peste care numai ierni au tot nins şi au călcat.

Sunt orfană de orice, de iubire mai ales,
Am dat tot ce-aveam de dat şi din mine au cules
Toţi flămânzii ce-au dorit, băgând mâna pân' la cot
Şi-am rămas fără poveşti, şi-am cântat şi nu mai pot.

Drumurile s-au închis, bariere-s peste tot,
Ca să trec prin vama lor, ce, de unde să mai scot?
Doar poemul să mi-l vând, pe doi bani, sau ce mi-or da,
Să trec dincolo de ploi, să m-aşez în palma ta.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scurg prin propria-mi clepsidră...

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi sunt total neputincios,
E clar că soarta este-o hidră,
Iar timpul prea alunecos.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi nu ştiu când va fi întoarsă,
Un gând adesea mă frământă,
Că nu primim a doua şansă.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Crezând că nu-i decât un vis,
Dar e realitate pură,
Pământul nefiind paradis.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Particulă, iubire, vers,
Doar gândul pur o să-mi rămână,
Pe undeva, prin Univers.

E legea scrisă în celulă,
Manualul vieţii pe Pământ,
Deasupra noastră-i o pendulă,
Ce se opreşte când şi când...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

RESPIR PRIN VERS

mi-alunecă creionul pe hârtie
ca florile de tei in poezie
e poleit tot ceru-n răsărit
cu raze aurii şi albe de argint

mi se opreşte pasul uneori
sub ploaia de lumină şi culori
la margine de sat în câmp deschis
in galbenul de grâu ce s-a aprins

mă dor şi ochii. inima mă doare
încerc în timp să caut alinare
şi să zâmbesc în ziua care vine
mi-e dor de noi şi mult prea dor de tine.

respir prin vers când cerul e senin
şi tot prin vers când noaptea cade lin
mi-e timpul martor, n-am uitat o clipă
nici florile de tei, nici lunca înverzită

din depărtare glasul tău mă cheamă
cu lacrima din ploi şi clopot de aramă
dar intre ieri şi azi un zid s-a ridicat
la margine de lume, la margine de sat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte depresia asta galactică

nu mai lăsa poeţii prin stele
nu vezi că e plin de găuri negre
pasul şi dezastrul
ceasul şi apocalipsa
miliarde de vreascuri
din vise care au uitat primăvara
nici măcar un amnar
cât să mai speri că se vor întoarce
nu vezi că au rătăcit şi ultima luminiţă
călăresc orbecăind prin întunericul din ei
se cred muritori
caută fericirea prin oase
ca şi cum nu le-ar mai ajunge durerea
să-şi boteze visele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul ca o lacrimă de sânge...

Stau răstignite visele-n ruine,
Mai ninge câte-un fulg nevinovat,
În colţul meu în doliu scufundat
Aştept să cadă alte vini pe mine.

Îmi număr anii pe abacul sorţii-
Doar bile negre au rămas pe lemn.
Aş asculta din gura-ţi un îndemn,
Ca să rămân în partea albă-a porţii.

Dar au murit cuvintele în tine,
În mine doar silabe mai găsesc
Şi să învăţ din nou să mai vorbesc,
Ar trebui să dărâmăm destine.

Aş rupe-n două inima-mi flămânda
De o bătaie într-un ritm de vals,
Dar, n-am de unde să plătesc dobânda
Nici pentru jumătate dintr-un pas.

La masa de Crăciun, pe piatra seacă
Din care altădat' scoteam orice,
Doar un apatic şi banal ''de ce'
Aşteaptă sărbătorile să treacă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi iau primăvara-n spate şi alerg spre primul tren...

Mă gândesc că-s prinsă-n plasa unui vis diavolesc şi n-am arme potrivite, unde-l doare să-l lovesc...
Poezia nu mai are nici putere, nici avânt, când o scriu doar cu durere şi-s consoane în cuvânt...
Vânt şi ploi au prins vocale şi le-au răstignit pe cruci, poezia mea de vineri a rămas în cuib de cuci...
Inventez o nouă cale înspre suflet printre ploi, unde să-mi conduc toţi paşii singură şi fără noi...
Să iau primăvara-n spate şi să plec înspre păduri, unde verdele se zbate, să exulte-n muguri puri...
Şi să-mi regăsesc culoarea şi dorinţa de-a zbura, doar sorbind din seve-albastre dintr-o lacrimă de stea...
Este timpul învierii şi-al renaşterii din neant, ştiu că-n primăvara asta am şi eu un loc vacant...
Dar, îmi trebuie un zâmbet şi un cântec violet, să le-arăt când trec hotarul, plata pentru un bilet...
Scormonesc prin acareturi şi găsesc într-un jurnal, zâmbetul de altădată şi refrenul muzical,
Ce îl fredonam prin viaţă, ca imbold pentru izbânzi, când în orice dimineaţă plăteam lacrimii dobânzi...
Şi alerg spre trenul vieţii, să mă urc din mers spre-amurg, şi s-apuc să prind secunde ce-n clepsidre încă curg...
Am să gust din fiecare, doar puţin să am mai mult, să-mi rămână o secundă-ntr-un poem ce-l vreau indult...
Să rămână peste veacuri ca dovada unui vis, pe care l-am scris în versuri ce adastă-n paraclis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa dintre mine şi Dumnezeu

poate mai am nevoie de puţin crez
aşa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul şi
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
îşi va aduce aminte de mine

şi-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gândul mai poate s-atingă o stea...

Mai aproape de cer de-aş putea să mă-nalţ,
la condurii de îngeri să ajung să-i încalţ,
poate-aş trece-ntr-o lume în care visez,
într-o stea fără nume, să mă aşez...

Nu ajung nici la stele, nici la cer nu ajung...
când aproape le-ating, drumul e şi mai lung...
timpul curge la fel pân' la primul popas,
ani-lumină se-aşază pe cadrane de ceas...

Şi aripi de-aş avea, n-aş ajunge la cer...
e azurul morgană dintr-un zbor efemer...
o iluzie-albastră expansivă-n genuni,
care trece prin timp şi nu poţi s-o aduni...

Înc-o treaptă mai urc, deşi ştiu că mă mint,
când himere ating şi cu ele m-alint...
şi când cred c-am atins astrul ce l-am visat,
mă trezesc că, de fapt, nicăieri n-am plecat...

Doar cu gândul putem să atingem o stea...
şi nici gândul nu ştie care e steaua mea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra – poem diamant

Măsoară
mereu timpul
prin curgerea nisipului
ieri, azi şi mâine,
zilele trec prin orificiul îngust
totul repetându-se în rutină
doar până când
clepsidra se
sparge...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu mireasmă de femeie

M-am rugat şi a plouat, peste noaptea mea nebună,
Până când am adunat toate visele din lună,
Să le-aşez într-un poem cu mireasmă de femeie,
Să-l citeşti când ceruri gem îmbrăcate-n curcubeie.

Ia-mă pe bucăţi, cum ştii, să nu uiţi vreun vers albastru,
Din icoane argintii, într-o rugă de sihastru!
Să nu uiţi, pe buze-am pus doar sărutul tău de taină!
A plouat şi nu ţi-am spus, că mi-a fost sărutul haină.

Aripi nu mai am şi-n vers, zbor nu vei găsi în rime,
Doar un gând, prin univers, zboară, animat de tine.
Nu te ştiu pe unde eşti, nici cui îi închini sonete,
Ochii mei când îi citeşti, marea lor să te îmbete!

Un refren scânceşte-n piept, pe un sân mai mor lăstunii,
Pe-o chitară mai aştept, să-mi cânte, de alb, nebunii.
Mai îngân şi-acum timid, fredonând pe glezna rece
Note ce se sinucid, în amurgul care trece...

Poate le-ai uitat, eu, nu!... sunt ca rănile de flintă-
Rana mea, unde eşti tu, cel care-a ştiut să mintă.
Mi-a plăcut, că minţi frumos, acompaniat de iele,
Dar minciuna pân' la os mi-a pătruns adânc sub piele.

Şi de ce te mai aştept? Ploaia m-a spălat de tine-
Doar pe umărul meu drept, mai sunt urme clandestine.
Un potop va şterge-n zori orice gând de crist păgân
Şi nu vreau să mă mai dori, nu mai pot să mai amân..

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mai calci pe versuri!

Te răsuceşti prin mine, insomniac notoriu-
Ţi-am pus hamac de versuri să-ţi fie somnul dulce,
Dar tu te-mbeţi cu sânge, sugând aleatoriu
Din orice poezie ce-n lacrimă se frânge.

Puteai să-ţi laşi la uşă, bocancii plini de ţinte-
Mărşăluieşti prin mine, soldat la datorie.
Eu îţi deschid fereastra spre inimă, cuminte,
Dar, nu călca pe suflet, că nu-i butaforie!

Ţinteşti de după atrii, şuvoaiele de viaţă-
Călău ce ţine moartea în braţe ca pe-o divă.
În straie de-ntuneric, tic-tac-urile-ngheaţă,
Când îţi reverşi în mine, pornirea primitivă.

Opreşte-te din fugă, mă doare-un vers de vară!
Dar, cum să vezi tu vara, în echipaj de luptă?
Te-aştept la o ţigare, pe prispa dinspre seară,
Când, un amurg de tine, din mine se înfruptă.

Am să-ţi arăt o hartă a drumurilor toate,
Să nu mai calci pe versuri, (eu sunt o poezie).
Şi unde-aşteaptă muza, să te târăşti pe coate,
Căci de striveşti o muză,-mi striveşti sufletul, mie.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece, clipa se opreşte

Timpul porneşte
Şi tot el se opreşte,
Noi trecem prin viaţă
Iubind orbeşte.

Soarta stă la pândă,
Pe-ascuns ne ocheşte,
Timpul trece-n şoapte,
Clipa se opreşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce s-a întâmplat şi acum o vecie;
Arar, ţine vara şi-o toamna în ea,
Muşcându-i din frunze şi melancolie.

Şi ne mai minţim, deşi frunzele cad,
(Foşneşte tăcerea prin sevele-albastre).
Că nopţile-s scurte şi zile nu scad
Şi că-i încă vară-n poemele noastre.

Şi totuşi mi-e frig şi să tremur îmi vine,
Când, plânge-un amurg peste visele mele
Şi, poate, doar faptul că nu eşti cu mine,
Îmi biciuie vara şi-o ţine-n atele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu se poate să nu mă doară viaţa,!
Doare că exist, doare şi în vis,
Şi când sunt fericit, să nu pierd...
Fericirea şi focul din inima mea!
Doare chiar mângâierea gândului tău,
Trecutul ce mă însoţeşte şi... viitorul,
Pământul şi tot cerul şi... Noi!

Dor cuvintele, mai ales cele nespuse,
Tăcerea, timpul ce nu mai e timp
Doare unde-am ajuns, dor ochii de plâns
Şi obrajii, râul de lacrimi, marea plină de sare!

Doare sărutul pierdut, dorinţa prezentă,
Clipa absentă, TU şi mai... absentă,
Viaţa înainte de... viaţă şi dimineaţa!
Doare că nu există uitare, doare....!

Doare, durerea-i chemare de viaţă
E lupta cu mine, e ziua de mâine,
E visul din noaptea târzie e....
Sărutul pe tâmpla timpului meu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!