Vremuri

Râsul plânge, plânsul râde!
S-a întors lumea pe dos!
Nici urâtu nu-urâţeşte!
Nici frumosul nu-i frumos!
Răul se transformă-n bine!
Binele e plin de rău!
Cum de lasă toate-acestea să se-ntâmple, Dumnezeu?

Ridicat în văzul lumii
Este cel ce n-are minte!
Cel ce nu-şi înşiră vorba!
Ori se pierde în cuvinte!
Cei cu mintea luminată-n
Întuneric îşi plâng starea;
Clar e că-n aceste vremuri
Promovată-i non-valoarea!

Se transformă totu-n lume
Părinţi albi! Copiii negri??????
Doamne nu -ş prin ce minune
Mai rabzi mâna de integri!
Pe-animale şi pe păsări
Cresc şi haine... şi pompoane...
Toată frumuseţea lumii
Se măsoară-n silicoane!

Babele se operează
Devenind din nou fecioare!
Iar bărbaţii ce-au neveste
Se trezesc că le cresc coarne!
Cic-a abolit sclavia!
Nu suntem un fel de sclavi?
Mă mai mir încă o dată:
Părinţi negri! Copii albi???????

Soarele n-aruncă raze cum făceau pe vremuri sorii,
Ci azvârle-n noi cu unde! Iar Pământu-şi schimbă polii!

Nici măcar înmormântarea
Nu mai e un lucru sfânt!
Nu ai bani... aştepţi în soare!
Nu te bagă în mormânt!
Iar,, petrecerea" de după...
Se măsoară-n decibel!
Ar participa şi mortul
De n-ar fi pământ pe el!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul se transformă în bine

Omul, fără pauză
îşi schimbă viaţa mereu.
Nu ştiu din ce cauză,
din miel blând, devine leu.

În tinereţe iubeşte
şi la rândui, e iubit.
Târziu, când îmbătrâneşte,
nu iubeşte, nu-i iubit.

Când ajung la bătrâneţe
uită că mult s-au iubit.
Iubirea din tinereţe
i-a-înrăit, nu i-a unit.

Nici averea şi nici casa,
nici măcar cei trei copii
Ce strălucesc ca mătasea,
nu le-au adus bucurii.

Se cunosc şi după umblet
că nu mai pot fi iubiţi.
Au răutate în suflet,
nu mai pot fi fericiţi.

Fiecare se gândeşte
la o altă fericire.
Nu ştie de-o mai găseşte
şi intră în rătăcire.

Când rătăcirea e lungă
binele în rău sfârşeşte.
Nu mai au nici bani în pungă,
nu mai trăiesc omeneşte.

Dacă rătăcirea-i scurtă
şi mintea în cap revine,
Este bucurie multă,
răul se transformă-n bine.

Există un nou început,
se reaprinde iubirea.
Poţi reface ce-ai pierdut.
îţi reclădeşti fericirea.

poezie de Dumitru Delcă (11 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi binele ţi se întoarce pe lumea asta şi răul: când nu te aştepţi şi de la cine nu te aştepţi. Şi vorba din gură să n-o slobozi uşor că nu ştii unde loveşti cu ea. Şi nici gânduri rele să n-aveţi că vă otrăviţi sufletul. Şi nici pizmă pe ăl de e mai frumos, mai deştept sau mai avut decât noi. Că nu ştim nici unul de ce be aflăm acilea, pe pământ.

Ileana Vulpescu în Arta compromisului
Adăugat de Roxanel
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ai fi Tu, Doamne!

De n-ai fi Tu, n-ar fi nici zi,
Izvorul n-ar mai şopoti,
Iar muntele s-o risipi,
Va fi pe lume numai dorul.

N-ar mai zbura-n văzduh cocorul,
Nici stropi de ploaie n-ar da norul,
Va îngheţa şi viitorul,
Vor fi doar pulberi şi noroi.

Cine-o mai şti atunci de noi,
Când toţi copacii fi-vor goi,
N-o creşte iarbă în zăvoi
Şi-o fi ce-i azi, doar, amintire?

Iar de speranţă şi iubire,
Nici vorbă, doar dezamăgire,
A fost o dulce amăgire
Întreaga viaţă pe pământ?

Tu, Doamne, ultimul cuvânt
Îl va avea din Locul Sfânt,
Vei strânge răul în mormânt
Şi-o apărea o altă lume!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul românilor

Să fim copii? Am fost copii!
Şi vom mai fi pe-acest pământ
Cât unul din părinţi trăieşte
Purtând spre cer sufletul sfânt.

Cum tata a plecat demult
Spre-adâncul liniştii divine,
Pun pâine pe mormânt şi flori,
Cu lacrimi ud ziua de mâine.

Să fim copii? Suntem copii
În faţa crucilor ce cresc
Sub iadeşul de porumbei,
Pe-aripi cu steagul românesc.

Că, Doamne, ţara ni-i tot mamă,
Pământul ei ni-i trup domnesc,
Suntem copii dintotdeauna
Şi pentru asta o iubesc!

E sfântă dragostea-ntre noi:
Copii, părinţi, apoi bunici,
Că de la mare până-n munţi
Raiul românilor e-aici!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aroganţi

Suntem răi şi aroganţi,
I-ncurcăm pe guvernanţi,
Vrem mâncare şi copii
Şi ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!

Degeaba vă miraţi mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.

Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogaţi
Şi miliarde de săraci!?

Măcar pentru aceşti copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin şcoli cu preţ redus.

Bătrânii noştri mor uitaţi,
Pe-acelaşi tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.

Şi, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili şi când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiţi din Est,
Mai devenim o dată sclavi.

Şi după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.

De libertate amăgiţi,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru paşaport.

Iar, dacă nemţii s-au unit,
Sfidându-şi ultimul infarct,
De ce aceiaşi păpuşari
Pe noi, românii, ne despart?

Deocamdată n-am aflat
Un singur şef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.

E totul numai interes
Şi tot aşa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiri şi nefericiri sunt cai albi şi cai negri ce aleargă în aceeaşi direcţie, aproape şi paralel, aşa că o iau înainte când albii lângă cei negri, când negrii lângă cei albi. Aşa merge toată viaţa, alcătuită în întregime din astfel de întreceri între cai albi şi cai negri. De aceea omul, în acelaşi timp, îşi trece viaţa în fericire şi nefericire, chiar şi atunci când nu-şi dă seama de asta. Nu există nicio nefericire absolută, precum nici fericirea absolută, şi de aceea le trăim pe amândouă în acelaşi timp.

Iovan Ducici în Fericire, iubire, femeie (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de 1 Iunie

Dragi copii din lumea-ntreagă,
Astăzi noi ne bucurăm,
Că e ziua noastră dragă
Şi cu toţii o serbăm.
De sunt albi sau de sunt negri,
Toţi copiii sunt egali,
Îi dorim pe toţi integri,
Oameni harnici ideali.
Pe planeta asta mare,
Mereu să sărbătorim,
1Iunie sub soare
Şi prieteni buni să fim.
Să ne dăm mână cu mână
Într-o mare horă apoi,
Bucuria voia bună
Să domnească între noi.
Dragi copii din lumea-ntreagă,
Albi sau negri ori pestriţi,
Viaţa să ne fie dragă
Şi să trăim fericiţi.

poezie de Sabina Drulă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte sfere

De ce sunt eu pe lume, când toţi suntem la fel?
Aceleaşi fapte bune, acelaşi caracter
Aceleaşi fapte rele, ce nu se mai opresc
De fiecare dată, mă ierţi şi iar greşesc!

Eu sunt la fel ca tine, căci suntem fiinţe vii!
Dar ce se ascunde în mine, tu nu ai cum să ştii!
De mult ne-am îmbrăcat, cu griji şi cu probleme
Cu aceste haine, ce nu ţin cont de vreme.

Vom fi la fel cu toţi, chiar şi după moarte!
Măcar acolo grija, nimeni n-are s-o poarte!
Şi în alte sfere şi într-o lume nouă!
Unde nici nu ninge, unde nici nu plouă!

De găseşti ca mine, îngheţaţi de ger!
Spune-le, te rog! Căci nu suntem de fier!
Şi dacă vor măcar puţin să înţeleagă!
Căci misterul vieţi, nimeni nu-l dezleagă!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosesc

Sosesc cocoarele, sosesc,
De după deal de ţintirim,
Iar anii trec, copiii cresc,
Se schimbă tot ce-i omenesc,
Şi noi îmbătrânim.

Mi-aduc aminte ca acum
Când alergam cu capul gol
Prin prăfăria de pe drum
Şi când ardeam cărţile scrum,
Şi şcoalei dam ocol.

Şi mai târziu, când am plecat,
Ce veselie în trăsură!...
Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat
Pe când plângea un biet argat,
Cu-n deget dus la gură.

Şi vreme lungă mai târziu,
Când m-am întors cu dor de bine,
Nehotărât, fără să ştiu
Ce pot să fac şi ce-am să fiu
În lupta mea cu mine.

Şi-n fine, astăzi, când gândesc
La ce ne este dat să fim,
Cum anii trec, copiii cresc,
Bătrânii cum se odihnesc
În deal la ţintirim.

Mă simt nepriceput şi mic
În gloata de zădărnicii,
Şi nu mai pot zice nimic,
Ci numai ochii îi ridic
Şi caut spre copii.

poezie celebră de Duiliu Zamfirescu din Spre mare (Poezii nouă, 1889) (1961)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul trecerii prin lume

Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim,
Dar nu putem ca să pricepem
Al veţii sens ce ni-l urzim...

Ce e lumea nu-nţelegem,
Nici pe Pământ cum răsărim,
Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim.

Noi suntem tentaţi să credem
Că-n acest loc doar poposim,
Apoi spre viitor să trecem
Luaţi în zbor... de Heruvim.

Cine suntem şi unde mergem?

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fructe se cunoaşte pomul (Iisus): fiecare specie face fructe şi seminţe după felul ei

În stejari nu cresc măsline,
Nici în roşcovi mandarine;
Nu fac brazii portocale
Şi nici carpenii curmale.

În salcâmi nu cresc cireşe,
Nici în plopi nu cresc măceşe;
Nu fac paltinii banane,
Nici mestecenii castane.

Nu fac gârniţele prune,
Iar din tei n-aduni alune;
În goruni nu cresc căpşuni
Şi nici piersici în aluni.

Nu fac viţele smochine
Şi nici duzii clementine;
Nu cresc rodii în anini,
Nici lămâile-n măslini.

Nu fac vişine scoruşii
Şi nici mure corcoduşii;
Nu cresc nucile-n platani,
Nici caisele-n castani.

Nu fac zmeură mălinii,
Nici fistic nu fac smochinii;
Nu cresc áfine-n cătínă,
Nici migdale în glicină.

Nu fac struguri porumbarii,
Iar gutui nu fac arţarii;
Nu cresc în magnolii pere,
Nici în sălcii nu cresc mere.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Doar nouri albi pe cerul
Senin întotdeauna,
Şi răsuflarea ierbii,
Şi-n orice noapte, luna.
Şi stelele mai limpezi,
Şi apele mai calme,
Şi Creatorul lumii
Ţinând pământu-n palme.

Chiar polii cei de ghiaţă
Erau fierbinţi şi verzi,
Cu ierburi tropicale
În care să te pierzi.

Oceanele ascunse
Sub fragedul pământ,
Suflau din adâncime
Un abur cald pe vânt.

În dimineţi cristale,
Spre crângul plin de flori,
Se desfăcea lumina
În arcuri de culori.

Sclipeau bogat în munte
Şi-aproape-n orice loc,
Metale preţioase
Şi pietrele de foc.

Şi n-avea răni pământul,
Nici dune călătoare,
Şi nu era, ca astăzi
Nici ploaie nici ninsoare.

Creşteau cât chiparoşii
Ferigile şi jepii,
Coloşii dinozauri
Scoteau din valuri ţepii.

Bizonii, rinocerii
Şi marele mamut,
Sub cerul plin de păsări
Din vremuri ce-au trecut,

Se întâlneau acolo
Pe câmp şi lângâ ape,
Să pască iarbă vie
Şi-apoi să se adape.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda greierilor

Dumnezeu, cu gândurile sale,
coborî pe Pământ
şi mergând, şi mergând,
nu observă că-n cale
toţi şi toate i se închinau
şi-L preamăreau.
Obosit cum era
şi cum noaptea cobora,
îşi întinse mantia de lână
şi se lungi, cu capul pe o mână,
sub un copac. Dar liniştea prea mare,
deşi nu era zi de sărbătoare,
era întreruptă de zgomotele mii
din jur, de prin câmpii.
Şi-atunci, luă o mână de întuneric
din spectacolul nopţii, feeric,
El, Dumnezeu cel Sfânt,
fărâmiţând-o spre Pământ.
Şi unde fărâmele cădeau,
cânturi izbucneau,
cânt de greieraşi,
negri îngeraşi.
Şi în ţârâit şoptit
toată lumea-a adormit,
chiar şi Dumnezeu cel Sfânt
ce venise pe Pământ.

poezie de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţi sunt copiii ai căror părinţi cercetează adesea Biserica lui Dumnezeu şi propria lor locuinţă o fac casă de rugăciune, dându-le în felul acesta un exemplu de evlavie! Dar cine poate să plângă îndestul nenorocirea acelor copii ai căror părinţi îi cresc după duhul lumii nelegiuite şi prin aceasta parcă îi aduc jertfă lui Moloh cel însetat de sânge neprihănit?

citat din Preot I. Tolmacev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi merg iar la femei

Nu mai caut, nimicuri,
Nici intrări fără chei,
N-am frisoane sau ticuri
Cînd mă duc la femei.

Nu mai caut, oferte,
Nici cai verzi pe pereţi
Şi îi rog... să mă ierte!
Pe distinşii asceţi.

Nu mai caut, cuvinte,
Doar metafore noi,
Ştiu exact cine minte
Când e vorba de ploi.

Nu mai caut, norocul,
Nici virtuţi... fără rost,
Însă pot s- aprind focul,
La ieşirea din post.

Nu mai caut frumosul,
Nici genunchiul smerit,
Fiindcă... el... păcătosul,
Fluturi albi a stârnit.

Nu mai caut, nimicuri,
Doar intrări fără chei,
Pun monezi în fişicuri
Şi merg iar... la femei.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cine are părinţi" (Poetului Adrian in memoriam)

"Cine are părinţi pe pământ, nu în gând,
Mai aude" cum neantul ne cheamă flămând.
Că au fost şi ei tineri, sărmani ori bogaţi,
Vor ajunge în cârje, cu un Alzy sub braţ.
Cel mai mult i-a durut râsul junelui scrib,
Are-n piept doar un boţ? Pălărie de hrib?
E uşor, dai cu barda în stânci, ca-n vechimi,
Iar din stâncă zbucneşte o lacrimă, ştim,
E doar vocea durerii, a sângelui, fiţi
Şi copiii de azi, şi bolnavii părinţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de mamă

Blând surâs cu plete albe,
Cu riduri nenumărate,
Tu mi-ai dăruit viaţă,
Mi-ai pus inima în carte.

Stâlpii casei mă aşteaptă
Să revin mereu la tine,
Ca să văd la bătrâneţe
Cum o duci, de-ţi este bine.

Te aud oftând din poartă,
Dorurile te apasă,
Singură eşti în ogradă,
Singură te-aşezi la masă.

Zarea, cerul te-nconjoară,
Soarele îţi bate-n geam
Şi te bucuri când la uşă
Mai apare câte-un neam.

Însă-n lacrimi, sub năframă
Pe noi mamă ne aştepţi,
Sufletu-ţi este în noi,
Fraţii buni, ai tăi băieţi.

Facem şi noi ce se poate,
Ne rânduim omeneşte
Să aducem zâmbete
Mamei care ne iubeşte.

Cât suntem încă în lume
Şi acasă cât te ştim
Mai venim la o poveste,
Dorul să ni-l ostoim.

Rămânem pe mai departe
Tot copiii tăi iubiţi,
Nu uităm că noi suntem
Şi la rându-ne părinţi.

Mama scumpă, stâlp la casă,
Ţine-o, Doamne, cât de mult,
Locul ei fie sub soare,
Nu sub iarba de mormânt.

Vrut-am s-o luăm la noi,
S-o ştim bine şi aproape,
Dar cum nu era acasă
Se simţea în val de ape.

Readusă-n bătătura
Unde, Doamne, ne-a crescut,
Se simţi iar fericită;
Oare bine am făcut?

Mamă, sufletul meu sfânt,
Vis frumos precum o floare,
Mi-ai dat viaţă, eu îţi dau
Dorul meu din depărtare.

Am să vin pe prispa casei
Ca să depănăm poveşti,
Să te ştiu fără de cazne
Cât pe lume mai trăieşti.

Sărut mâna şi obrazul,
Iartă depărtările,
În viaţă pentru noi
Rămâi tu şi dorurile!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii consideră de obicei că mersul pe apă sau în aer este un miracol. Cred însă că adevărata minune nu este să umbli nici pe apă, nici în aer, ci să păşeşti pe pământ. Suntem angajaţi în fiecare zi în miracole pe care nici măcar nu le recunoaştem: cerul albastru, norii albi, frunzele verzi, ochii negri, curioşi ai unui copil, proprii noştri ochi. Totul este un miracol.

citat din Tchich Nhat Hanh
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul Luminii

A revenit din nou Lumina,
Poate acum, poate demult,
Ne luminează iarăşi vina,
O ia cu ea... o simt, ascult

Pe chip de oameni iese soare,
Cresc zâmbetele înapoi,
Este mai pace, nu mai doare,
Simţim ceva mai cald în noi

Vorbeşte sufletul în şoaptă,
Să ne oprim, să ascultăm,
De sus din cer ceva ne poartă
Spre infinit, unde visăm

Întinde mâna şi atinge,
Îl simţi? Chiar dacă nu Îl vezi...
Curg lacrimi iar, pentru noi plânge,
Plânge albastrul, sunt dovezi

Eu ştiu că foarte mulţi nu credem,
La fel nu am crezut nici eu,
Dar e aici, noi nu Îl pierdem,
El ne aşteaptă, e mereu

Ca un părinte, cu răbdare,
Zâmbeşte chiar dacă greşim,
Este acolo sus, în zare,
Şi ne aşteaptă să-L găsim

Suntem copii, poate obraznici,
Dar cum altfel copil să fii?
În jurul nostru, îngeri paşnici,
Ne tot veghează zi de zi

Ai revenit din nou Lumină,
Bine-ai venit, te aşteptam!
Simt inima în piept, cum plină,
Îmi aminteşte... cum eram

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng la fel ca voi...

mă împrăştii în cuvinte
şi m-adun şi iar m-adun,
multe nu le ţin nici minte,
se ard seci şi fără scrum,
dar m-apucă câte-o dată,
să le chem să-mi fac*- un vers
şi atunci aşa pe-o pată
câte-o poezie ţes...
nu-i minunea de pe lume,
e cum e, e nu ştiu cum,
e ceva ce n-are nume,
e din mine, e de-acum

mă împrăştii câte-o dată
şi chem luna şi-i şoptesc,
ea mă ştie ca o roată,
când cuvinte învârtesc
şi mă ştie singuratic,
doar cu ea eu mai vorbesc,
câte-o dată sunt apatic,
ea zâmbeşte, eu mocnesc
şi mă ştie din iubire
şi mă ştie din nevoi,
cu ea cad în amintire
şi-atunci plâng la fel ca voi..

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!