Inimă de părinte
Precum este mama, nime-n lume nu e!
Sau precum e tata! Doamne, dă-le lor
O cărare lină, nu poteci să suie
Iar in ochi, lumină, nu lacrimi de dor!
Își ascund povara așteptării terne
De-i întrebi ce-i doare, spun că n-au nimic;
N-or să-ți pomenească bolile eterne
Sau de ce-a zis vraciul:... că mai au un pic.
Uneori se ceartă, dar cu gingășie,
Că s-a-nchis portița prea de timpuriu.
Ochii li-s în lacrimi! Ora-i prea târzie
Să le vină fata, să le-apar-un fiu.
Des mai lăcrimează! Sufletul lor știe
Că de-acum sunt singuri! C-or muri de dor!
Casa, plin-odată, azi, este pustie.
Le-au plecat copiii; au căsuța lor!
Iar când așteptarea pare să-i doboare,
Pregătesc bagaje pentru-a doua zi...
Dar spre dimineață, plumb au în picioare,
Și dureri... și junghiuri. Nu au cum porni!
Apoi, la culcare, în genunchi se roagă
Să-i mai lase-o vreme Domnul pe Pământ
Măcar până-n clipa-n care-o să-și revadă
Ce-au mai scump pe lume, ce-au mai drag, mai sfânt!
O ultimă-ntâlnire! Stând cu toți la masă!
Ea s-aducă tortul, el să toarne vin,
Râsete, cântare, voie bună-n casă!
Apoi... de-o vrea Domnul: jale și suspin!
Și mai au o rugă fiecare-n parte!
Să nu plece primul de lângă celălalt!
Împreună-n viață, împreună-n moarte;
Căci singurătatea greu e de-ndurat!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre tată
- poezii despre suflet
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre râs
Citate similare
Un câine
Părinții mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă și acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut și eu
A mai rămas, de câțiva ani, un câine.
Eu nu știu cum percepe-un câine timpul,
Dar știu că-i dintr-o specie deșteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo și așteaptă.
Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi și-a dus privirea spre fereastră.
De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Și-n mâna cealaltă cu mâncare.
El stă și azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai așteaptă semne că e bine
Și, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoși de mine!
Căci ne mai ducem, eu și frații mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar și eu și ei,
O fi de vină firea omenească...
El sare când mă vede și, vă jur,
Mă ia în brațe cu iubire mută
Și latră-apoi rotindu-se-mprejur
Și vine iar și iarăși mă sărută.
El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar și știe ce e dorul
Și recunoaște sunetul mașinii
Și dă a înțelege cu căpșorul
Că vrea să stau acolo, să rămân
Și vrea să vină tata înapoi,
Să aibă și el iarăși un stăpân,
Cât va mai fi-n putere și apoi,
Când va muri, c-așa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Și-un semn de prețuire a iubirii
Ce dăinuie și dincolo de moarte!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre religie, poezii despre iubire, poezii despre vecini, poezii despre sărut, poezii despre sunet sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Au rămas singuri pe lume
Într-o casă din pădure,
acolo între castani,
Doi bătrâni, singuri pe lume,
trăiesc gârboviți de ani.
Singurătatea-i apasă,
viața lor e mai amară.
Nu mai pot ieși din casă,
nu mai știu ce e pe-afară.
Viața lor spre moarte suie.
Nu mai pot să vadă largul.
Copii n-au ca să-i mângâie,
Nimeni nu le trece pragul.
Când glasul lor se stinge,
cine îi va îngropa?
Cine oare îi va plânge?
Sau... fiarele-i vor devora.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2007)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre păduri, poezii despre plâns sau poezii despre bătrânețe
Un copil așteaptă-n poartă
În ograda părăsită, cu iarbă acoperită,
casa stă gata să cadă, gardu-i dărâmat în stradă.
Așteptând să vină tata, un copil sprijină poarta.
De mmama lui îi este dor, că a plecat din casa lor.
În zadar privește-n zare, tatăl dus, nu mai apare.
Nici mama nu-i pe cărare. Deznădejdea lui e mare.
Lacrimi îi curg pe obraz, el tot singur a rămas.
Însă lui gândul îi spune, că nu e singur pe lume.
În singurătatea lui, mereu, îi stă alături Dumnezeu.
Cu speranță, încă așteaptă și nu pleacă de la poartă.
Poate cândva, mama, tata vor sprijini din nou poarta
și-împreună iar vor fi, nimic nu-i va mai despărți.
poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre gânduri, poezii despre dor, poezii despre copilărie sau poezii despre Dumnezeu
Fiului meu drag...
Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
Că știu că e acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Și uneori nopțile nu dorm
Că mă gândesc cum aș putea să fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
Aș vrea să fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai ușor,
Să-l strâng în brațe, să-l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă mă doare,
Că nu mai este lângă mine
Nu știu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie să uităm,
Dragostea noastră să le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.
Chiar dacă acum și-au găsit locul,
Vrem pentru ei tot norocul,
Iar de greșeșc, sau de fac bine,
Tu-i porți în suflet mereu la tine.
poezie de Eugenia Calancea (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre visare, poezii despre somn sau poezii despre realitate
Imigrant
E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viață "trasă".
Visează sigur motivat,
Câștigu-i doar mulțumitor.
Își face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!
Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunță fără să clipească
La neam, la țara strămoșească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.
Își vinde tot și pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunați, nu-i nume.
Ajuns "aiurea" nu-i ușor,
Muncește mult, de se spetește.
Adună un pic, dar reușește...
Nu-i fericit, dar are spor.
Îi e dor de țară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăiește sobru, ascet,
Ban se câștigă greu, cu trudă.
Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au și uitat,
E ruda, ce aduce dar.
Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă și mașină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoți, știu doar poruncă.
De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Și n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rude, poezii despre muncă, poezii despre viitor, poezii despre prietenie sau poezii despre noroc
* * *
Chiar azi e ziua mea și mă mândresc
Pe lume am de ce să mai trăiesc
Căci Dumnezeu mi-a dat un țel,
Am lângă mine un lăstarel.
La Dumnezeu chiar nu mai cer nimic
Doar pe pământ să mă mai lase un pic,
Să-mi cresc cu drag al meu pitic.
Să-i fiu acea călăuză în viață
Să-i dau aripi și speranță
In viață vreau să îi fie bine...
E sufletul și chipul meu,
Mulțumirea ce mi-a dat-o Dumnezeu.
Pe-al nostru trup doare orice rană,
Dar nu-i nimic ca sufletul de mamă.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ziua de naștere, poezii despre trup și suflet, poezii despre prezent, poezii despre mândrie sau poezii despre mulțumire
Să nu faci niciodată o femeie să plângă...
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuți să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ți mai zâmbească;
Își va pune pecete gurii și nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranță.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei și pentru tine.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Și-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi pașii venind către tine.
Iți va fi dor de zâmbetul ei și de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...
poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre cuvinte
De ce?!
De ce să-i lăsăm pe părinți să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simți pașii lor ca pe-o dulce povară -
Pași pierduți în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieți răvășite, pașii singuri și grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii și ei.
Cu ce drept să lăsăm noi părinții să plângă?!
Ei au plâns viața toată și-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greșit un părinte?
Ce-a greșit mama, tata? Vă aduceți aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să lași
Și să pleci la cafea și țigări în oraș?!
Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la tristețe?
Au făcut sacrificii și de ei au uitat...
Cu ce drept le semnați condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt triști sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieții-nainte
Și durere și plâns, dar și griji de părinte.
Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu știu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneți copii,
Cât aveți un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer și în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi și vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că așa le e dat.
Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Și-au vegheat zi și noapte printre sute de ploi.
Cu speranțe și rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinți nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinți și copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...
P. S.
Deci cu ce drept vă condamnați părinții,
Când chiar și ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugați mai bine îngerii și sfinții
Să le lumine drumul întinat!
Întindeți-le mâna cu iubire
Și dați putere! Pașii obosiți,
Să își găsească forță-n pașii voștri.
Doar asta îi va face fericiți.
Părinții-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veșnic pronie cerească...
Și dincolo de moarte vă iubesc.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre îngeri sau poezii despre vânt
Gnomi
Regatul gnomilor din era-n care
luptau cu spiriduși sau vrăjitoare,
se întindea pe sub pământ departe,
în locuri neumblate și deșarte.
Trăia, pe-atunci, Dasufis, un goblin
c-un spirit liber, vesel și blajin
îndrăgostit de gnoma Anakis,
cu care să se-nsoare a decis.
Iar Anakis, frumoasă ca o zână,
a hotărât să-i fie lui stăpână,
căci lumea lor era matriarhat
în care n-avea funcții vreun bărbat.
Și, uite-așa, au pus de pirostrii,
cu invitații sub pământ, solii,
cu pregătirea vechilor costume,
și daruri adunate de prin hume.
A fost o nuntă mare, dar surpriza
ce i-a uimit pe toți, a fost franciza
cu care i-a blagoslovit regina
când le-a-nmânat papirusul cu mina.
De-acum, cei doi puteau să scoată aur
și să-și creeze singuri un tezaur,
căci gnomii și goblinii își adună,
din focuri ce se văd sub clar de lună,
Și numai cerului ridică rugă
ei, ce-au jurat nicicând să fie slugă,
încrezători în forța lor divină
și-n suflete cruțate de vreo vină.
Ei sunt mărunți, dar spiritul puternic,
deschis, frumos și nicidecum cucernic,
le dă o forță ce-i temută-n lume,
iar bogăția lor e de renume.
Cei doi și-au construit, curând o casă
la rădăcina rece-ntunecoasă
a unui arbore din vechea eră,
nici prea bogată, nici prea austeră,
Dar cu fereastră mare spre lumină
ascunsă de a mușchilor patină,
în care numai noaptea își fac vatră,
căci ziua dacă ies, devin de piatră.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre frumusețe, poezii despre forță, poezii despre bogăție, poezii despre încredere, poezii despre tezaur sau poezii despre surprize
La binecuvântare...
Doamne, azi în casa Ta
Este mare sărbătoare...
Acești tineri vin să-Ți ceară
Ție, binecuvântare!
Noi ne-alăturăm în rugă
Și în Numele Tău Sfânt
Te rugăm să-i însoțești
În umblarea pe pământ!
Mână-n mână ei pornesc
Pe un drum necunoscut...
Te rugăm să fii cu ei,
Să le fii un Veșnic Scut!
Să-i unești Slăvit Părinte
Prin iubire și credință
Și în orice încercare
Dă-le, Doamne, biruință!
Iar când s-or stârni furtuni
Și vor fi loviți de val
Să le fii Cârmaci destoinic
Să-i aduci din nou la mal!
Binecuvântează-i Tată...
Dă-le har și-nțelepciune
Să-Ți slujească-n orice vreme,
Să fie lumini în lume!
Iar când vor striga spre Tine
Din necaz și strâmtorări
Să-i asculți... să lași din ceruri
Multe binecuvântări!
Azi, în casa Ta, Isuse
Este mare sărbătoare...
Trimite prin Duhul Sfânt
Har și binecuvântare!
poezie de Maria Luca (14 septembrie 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre sărbători, poezii despre lumină sau poezii despre Sfântul Duh
Crăciunul la români
Doamne, câtă fercire simt în suflet de Crăciun
Când, în jurul mesei mele, pe toți cei dragi îi adun
Când, cu toții împreună copii, părinți și bunici,
Cu ai noștri dragi prieteni, cu vecini și cu amici
Colindăm și pân-la ceruri se-aude al nostru cânt
Și parcă simt cum coboară Raiul pe acest pământ.
Bradul, cu a lui mireasmă, ne îmbată și ne-ncântă.
Este seara de Ajun seară magică si sfântă
Masa e îmbelșugată, sufletul ne e curat,
Parcă tot răul din lume, astăzi, l-am înlăturat.
Să uităm de supărări și griji, să ne bucurăm
Și pe cei în suferintă, cu drag, să îi ajutăm
Din puținul ce-l avem și lor să le dăruim
Și, uniți în fapte bune, acum, de Crăciun, să fim!
Magică e sărbătoarea sfântă a Crăciunului
Și, Doamne, cum răscolește sufletul românului
Ne e dor de cei plecați peste mări și peste țări
Și-am vrea să-i avem alături, acasă, de sărbători.
Ne e dor și de cei dragi ce-au plecat din astă lume
Și i-am vrea din nou aici și glasul lor să răsune
Alături de glasul nostru, în seara Crăciunului
Când Domnul cel Sfânt coboară și-n casa românului.
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Crăciun, poezii despre seară, poezii despre România sau poezii despre țări
O lacrimă fierbinte
Trezindu-mă cu chipul nins, în zori,
Încununată-n suflet de fiori,
Plecai pe drumul greu, stropit de ploaie,
S-ajung la mama care-și plânge pruncul în odaie.
Era bolnavă și slăbită de puteri,
C-o inimă zdrobită de dureri,
La Domnul se ruga-n lacrimi amare.
Cu ce-a greșit, blânda măicuță, oare?!
Atunci, în starea ei de neputință,
Văzu salvarea-n pace și credință.
Plângea măicuța lacrimă și jale,
Strigând la sfinți, la Domnul, la icoane.
Cu ochii goi și ațintiți spre cer,
Cerea un strop de pace din eter.
Pe lume, Doamne, am avut fecior,
Cu chipul sfânt, cu voce de izvor,
Suflet curat... cu dragoste de mamă.
L-ai luat, lăsându-mi lacrimă amară.
Oh, Doamne Sfinte, ce greșeală, da.
mi-ai luat lumina, pacea, dragostea...
Privesc în ochii mamei și îi citesc durerea.
Doamne, i-ai luat iubirea și puterea.
Și-ar da tot ce a strâns pe-acest pământ,
Să-i mai ajungă-odată la mormânt.
Dar n-are cum, puterea n-o mai lasă,
Stă țintuită într-un pat, acasă.
Văzând din ușa casei ei, durerea,
Parcă și mie mi s-a luat puterea.
Cu ochii-n lacrimi, parte-i sunt la dramă,
Că și eu, Doamne, pe pământ sunt mamă.
De suferință nu mai am cuvinte...
Asta înseamnă să rămâi părinte.
Lacrimi fierbinți la cimitir se varsă...
Mama, în gânduri, îl întoarce-acasă.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre greșeli, poezii despre durere sau poezii despre voce
Mama
Cu cât are mai mulțI copii, cu-atât o mamă-i mai frumoasă,
Pe toți îi strânge-n jurul ei, pe toți i-adună la o masă,
Veghează asupra lor mereu, pe toți întotdeauna îi iubește,
Iubirea sufletului ei cu fiecare prunc sporește.
Le-așterne patul în odaie, le-aprinde focul în cămin,
Și cu mânuța ei cea sfântă va lecui orice suspin,
Îi apără cu semnul crucii, îi spală și îi primenește,
Iar înainte de culcare pe fiecare-l învelește.
Cât încă sunt puiuții mici, nevoile mai înconjoară,
Iar din puținul care este, măicuța face mult să pară,
Le va-mpărți un colț de pâine, lăsându-se pe ea flămândă
Și va zâmbi-mpăciuitoare, un neajuns să mai ascundă.
Când puii cresc și aripa îi va-ndemna din cuib să zboare,
Sufletul mamei ars de griji îl va-nsoți pe fiecare,
Oriunde îl va duce rostul, precum e scris al său destin,
Pe-o cale netedă, ferice sau pe-o cărare prin suspin.
În crucea nopții, la icoană, se roagă maica-nlăcrimată,
Ca traiul puilor să fie frumos ca noaptea înstelată
Și orice rău sau greutate va fi menit să îi lovească,
Prin mila Domnului preasfântă, să fie ea să o primească.
Rămasă singură, bătrână, mereu la poartă-i e cărarea,
Lumina ochilor, scăzută, sub mână iscodește zarea,
Căci dorul o macină în zile și-n nopțile fără hodină
Și-ar vrea pe toți să-i vadă-n prag, până să plece spre lumină.
O mamă, pentru ai ei copii e pururi sfântă și frumoasă,
Cum sfânt e visul ce în nopți le poartă sufletul acasă,
La candela de la icoană, la mămăliga aburindă,
La chipul mamei din fereastră, la ușa care dă în tindă.
poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre cruce sau poezii despre zile
Salvează-mă!
Salvează-mă să pot ca mai apoi să-ți cânt
Și scapă-mă de focul greu!...
Cum strigătul lui David, parcă ar fi fost al meu,
Rugându-Te cu lacrimi să-i dai ce este sfânt.
Salvează-mă să pot să-ți spun cuvinte alese într-o rimă
Să-ți scriu sonete și scenarii cu tot ce am, ce am primit
Cu tot ce sunt... și sunt sortit
Să te iubesc pătrunzător cu dragoste sublimă.
Salvează-mă să te slăvesc prin rugi fierbinți și fapte bune,
Din întuneric strigă Leul, voiește să robească...
Însă cu Tine e învins, credința-i dată să rodească
Când lângă tine ai pe Fiu și-ncredințări srăbune.
Salvează-mă să-ncep să-i caut pe rătăciții ce-i iubești
Și dăruiește-mi liniștire în inimă, la trup și cuget...
Numai să pot, și cu mult suflet
Aduc pe ei să se adune și Tu să-i curățești.
Salvează-mă Doamne că doare și alții nu pot să cuprindă,
Cu a lor minte pământească tortura necuvântătoare;
Tu mi-ai rămas să îmi asculți lacrima grea dintr-o scrisoare
Și o trimit Ție acum prin vântul care mă colindă.
Salvează-mă că știi cum simt, cum mă opresc și cad plângând
Cred că nu-mi este dat și-atât, să am o viață pe pământ...
Și mă cufund în agonii, menite a zidi spre sfânt...
Și știu, dar nu pot să opresc când vipera mușcă râzând.
Salvează Doamne, căci Tu dai pacea din misticele chinuri,
Chiar și pe-aceia ce-au uitat că Tu exiști și-ai existat...
Totul a fost aievea! Tu milă ești și minunat
Și din spurcat Tu faci curat și din goluri, plinuri.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre existență, poezii despre întuneric, poezii despre șerpi, poezii despre uitare sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Pribegie ,,săracă copilărie"
Și-au plecat români de-ai noștri
De voie și de nevoie,
Prin străini în lumea mare,
Pentru un bani, mai de valoare,
Pentru ce-au uitat legiștii.
Zările îndepărtate crunt onoarea le-a lovit,
Căci român ești doar în țară,
La străini, slugă vândut.
Plâng copiii, plânge neamul,
Când familii se dezbină,
Dorurile îi sugrumă
Și în lacrimi le înghit,
Numai banii îi mai alină,
Prețul lor e scump plătit.
Haideți fraților acasă!
Că și aici este de lucru,
Fața țării să înflorim,
Drept că bani sunt mai puțini,
Dar sunteți lângă copii,
Ocrotiți de-al vostru spirit
Și de bunul Dumnezeu.
De puneți umăr la umăr
Avântul în voi să crească,
Ca și pâinea cea domnească,
Traiul vostru își schimbă fața,
În familia românească,
Libertatea ei cea sfântă,
Nimeni să n-o umilească!
Greu vin banii, ușor pleacă,
Voi pribegi din poartă în poartă,
Munca greatrupul vă-apleacă,
Iar timpul nimic nu iartă.
Când vă deșteptați mai bine,
Aveți doar pe Dumnezeu
Și-o fărâmă de lumină
În înțelepciune voastră,
Înțeleasă prea târziu.
Niciunde nu-i ca acasă,
Adunați cu toți la masă.
poezie de Valeria Mahok (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre familie, poezii despre bani, poezii despre înțelepciune sau poezii despre valoare
Trâmbița se v-auzi
Puțin mai e și Mirele apare
Sus pe norul de lumină
Și cea mai scumpă sărbătoare
Va-ncepe cu o slavă mare
Isus Hristos când o să vină
Mai e puțin și trâmbița va răsuna
Să iasă morții din mormânt
Acei ce-au împlinit voința Sa
Și l-au slujit pe Mesia
Al Celui Prea Înalt Cuvânt
Mai e puțin și Mirele revine
Dar sus pe nori El va sosi
Să-și ia mireasa atunci la Sine
S-o-brace-n hainele Divine
Căci pentru ea Isus muri
Și trâmbița se v-auzi
Atunci de cei neprihăniți
Ce-au vrut ființa a-și sfinți
În dragoste pentru-a trăi
Să fie niște terebinți
E gata îngerul să sune
Să iasă morții din mormânt
Pe norii cerului să îi adune
Căci sunt lipsiți de astă lume
Doar au iubit al Vieții Sfânt Cuvânt
Suna-va trâmbița atunci
Mormintele să se deschidă
Și din tenebrele adânci
Să iasă toți acei ce-s sfinți
În brațe Miurele să-i prindă
Vui-va trâmbița cu greu
Pe tot pământul va suna
Toți fii de Dumnezeu
Ce au trăit prin Duhul său
Din morți atunci se vor scula
Iar noi cei vii care vom fi
În viață pe acest pământ
O altă viață vom primi
Mireasă sfântă pentru a fi
Mireasa Mirelui Cel Sfânt
Și-atunci cu toții vom fi duși
În Fața Mirelui pe nor
În haine albe vom fi puși
Cu Mirele să fim acuși
Cu-al nostru Viu Mântuitor
Căci Duhul Sfânt ne va răpi
Atunci pe norul de lumină
Și Mirele îl vom privi
Iar El pe toți ne va primi
La Sine El ca să ne țină
Și Mirele ne va conduce
În zbor spre Cerul Lui cel sfânt
Într-o lumină ce străluce
Cum nu e om ca s-o apuce
Căci ea nu e de pe pământ
Vui-va ceru-n sărbătoare
Mireasa când își va cânta
Înmiresmata ei cântare
Ce aduce Mirelui onoare
Cum n-a fost și nu e alta
Mărire Mirelui Hristos
Și Lui Isus în veci onoare
Căci El din lumea rea ne-a scos
Când viața noastră doar pe dos
Era trăită spre pierzare
O Doamne Tată-ți mulțumim
De Mirele ce ni l-ai dat
Noi Numele ți-l proslăvim
Căci vrem ai Tăi pe veci să fim
O Tată Scump și Minunat
20 august 2019 Laura
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre vestimentație, poezii despre nori, poezii despre creștinism sau poezii despre Iisus Hristos
Știi?
Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!
Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiți,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!
Stii....?
Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopțile și visele, diminețile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele și lacrimile!
Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar și binele!
Și... și nu știu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!
Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viață,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!
Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Și totuși mă bântuie un gând!
Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viață?
Dintr-o altă lume?
Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Și sună a gol dintr-un....
Prea plin!
Și totuși nu-i un vis,
Și totuși suntem Noi!
Și totuși mă doare vina...!
Vina de a te iubi!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre trecut sau poezii despre sânge
Ce greu îmi e fără voi...
Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata și mama...
E greu fără ei, pe pământ.
Când a murit, n-a știut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Și am rămas numai cu mama.
De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniștea.
Era-ntr-o vineri, dimineața,
Când soțul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranța,
Iar el va fi de neuitat!
Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le șoptesc numele-n gând...
Mi-e dor de cei răpiți de moarte,
Și-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deși știu că-s plecați departe,
Oricând eu am să-i port în gând.
Aș vrea să știu de le e bine...
Ce n-aș da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!
Spun rugăciuni la întâmplare,
Și-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"
Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aș dori să-și vadă fata,
Că-n viață, ea s-a descurcat,
Să știe că nu l-a uitat!
Vă plâng de când m-ați părăsit,
Și v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Și nicicând nu am să vă uit!
Știu că ne-om întâlni o dată
Și-atuncea fericiți vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire sau poezii despre soț
Cântec de lacrimi
Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.
poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre muzică
Dor
Undeva, cândva, într-o lume mai bună
Trăiam fericit și pluteam în Lumină
Nu simțeam că în jur norii negri se-adună
Și voi fi aruncat într-o lume străină.
Dar soarta e crudă, nu te-ntreabă ce-ți place
Dacă vrei să trăiești în văzduh sau mizerie
Căci ea toate le face și apoi le desface
Și te-mpinge din cer înapoi în materie.
Că așa-i de când lumea, noi suntem văpăi
Fără milă alungate din tărâmul cel sfânt
Ne închidem în trupuri, devenim buni sau răi
Și-amintirea ne-o pierdem când venim pe Pământ.
Însă-n mine, ascuns, mai există un dor
Ce mă-mpinge să merg înainte mereu
Și îl simt neîncetat, de mi-e greu sau ușor
Este dorul de casă și de Dumnezeu.
Iar o voce în suflet îmi șoptește plăcut
Că deși pe Pământ nimeni nu-i fără vină
Dacă pot să iubesc, să fiu bun, să ajut,
Voi ajunge într-o zi să mă-ntorc în Lumină.
poezie de Octavian Cocoș (31 iulie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!