Acum, când va sfârşi scrisoarea, va şti că mâinile care au scris-o nu vor mai rupe-o şi nici ochii nu vor mai vedea-o, pentru că mâine, pe vremea aceasta, corpul lui va fi îngropat în pământ sau va atârna undeva, iar mintea lui, care îşi dă seamă de toate acestea, mâine nu va mai naşte nici un gând, ci va fi o grămăjoară de creieri morţi; năpădiţi de sânge închegat…

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Tudosa Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul se va sfârşi

Când marile puteri nu vor face faţă,
Când ura va domni peste Pamant
Nimeni nu va mai şti ce-i aia viaţă
Şi moartea va stăpâni orice gând.

Îşi vor aminti de vremurile bune
Vor regreta tot ce au făcut
Când totul se va sfârşi, vor spune,
Ca Dumnezeu a stat şi a tăcut.

Vor încerca să supravieţuiască
Peste tot va fi doar cimitir
Mania Lui n-o sa se oprească
Dar toţi continua sa se roage în delir.

Sunt oamenii aceia care
Îl ignorau pe Dumnezeu
Acum îi cer toti ajutoare
Când au ajuns la ce-i mai greu.

In ultimele zile la sfarsit,
Va fi o liniste eterna.
Soarele nu va mai aparea la rasarit
V-om arde toti ca-ntr-o gheena.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea pumnului şi a bodyguarzilor a trecut. O să călătoriţi, iar copiii francezi învaţă carte, englezii la fel. Vă confruntaţi cu o lume care acum e mai deschisă decât oricând. Hoţii de la putere nu sunt în stare să vă spună cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu vă pot spune care e influenţa lui Schopenhauer în Sărmanul Dionis şi nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte puţini o să vă spună cine a pictat Cina cea de taină şi de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film. Ei vor şti doar să vă înveţe să furaţi. Iar calea asta, mai devreme sau mai târziu, se va înfunda şi ne va asfixia copiii.

citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea să-i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Şi de unde să nu fie aşa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la păşune şi treaba ieşea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalţi argaţi. Nu ştiu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păştea el erau mai frumoase decât ale celorlalţi argaţi. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argaţi, fiindcă pe unde le ducea el păşunea era mai cu gust şi mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoştea, fiindcă şi ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun şi era ursit să ajungă ceva. Dară el nici habar n-avea de asta şi nici gând n-avea să se mândrească, fiindă nu ştia ce-i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, îşi vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alţii sau de al altora. Şi tocmai pentru aceasta flăcăii şi ceilalţi argaţi îl ponosluia.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine

Mâine este prima zi în care
Am să ştiu mai bine ce-a fost azi.
Mâine este ziua-n care brazii
Vor fi, dacă vor rămâne brazi.

Mâine este ziua fericită
Pentru toţi care de ieri încoace
Simt în cuibul leneş de-ndoială
Vulturul nădejdii cum se coace.

poezie de Teofil Bălaj
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor sosi curând ploi blânde

Vor sosi curând ploi blânde şi miasme de pământ ud,
Rândunele vor ciripi melodii pe care-mi place să le-aud;
Şi brotacii vor cânta pe lac întreaga noapte,
Iar vântul va spune florilor de prun poveşti nenumărate;

Prigoriile se vor îmbrăca-n pene roşii precum focul,
Fluierând pe garduri joase în tot locul;
Şi niciuna nu va şti că e război, niciuna, niciuna
Nu va-ntreba când se va sfârşi sau dacă va dura întotdeuna.

Nimănui nu-i va păsa, fie pasăre sau pom,
Dacă omenirea va pieri mâine, om cu om.
Chiar Primăvara însăşi când va deschide-n zori ochi mici
Nu-şi va da seama că noi nu mai suntem demult pe-aici.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Despre milostenie, rugăciune şi post. Să nu ne străduim numai după cele pământeşti. - 6:25-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prorocire amară

Noi nu ne-am cultivat imunitatea,
Stiinţific inventând dezechilibre,
Şi-am aruncat în derizoriu sănătatea,
Ţintind cu nuclearele calibre.

Mâine copiii noştri se vor bate,
Până la sânge sau până la moarte,
Deşertul neputinţei vor străbate,
Când dragostea de ură se desparte.

Se vor urî copiii noştri mâine,
Cruzimea va lua locul omeniei,
Când setea va muşca cu colţi de câine,
La ultimul izvor al agoniei.

Tot mai puţină apă pe planetă,
Cişmele ochii nu pot să zărească,
Răcoritoare nu sunt la tonetă,
Cine să moară, cine să trăiască?

Ultima luptă pentru omenire,
La şipotul ce-a devenit redută,
Mor visele cu stropi de izbăvire,
Când urma de răcoare o sărută.

Nici păsări nu vor fi ca să mai cânte,
La ultimul izvor vor pieri toţi,
În albele lumini de oase frânte,
Copiii de nepoţi şi strănepoţi.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reveni în sală şi porni spre locul ei. Îl privi fără să vrea; el se afla în primul rând, cu urmele acelea de ruj tot acolo, pe obraji... "Don Juan..." se gândi ea, dar nu-i mai făcu nici un fel de semne. Îşi retrăsese, în sfârşit, acuzaţiile la adresa lui, deci el putea fi liniştit – nu va fi sancţionat! Dar, în mod ciudat, după această acţiune, era şi ea mult mai liniştită... De ce nu procedase astfel de la început? Sau şi mai bine, de ce nu renunţase la acea reclamaţie?! Ah, de n-ar fi scris-o deloc; sau măcar de-ar fi rupt-o după ce-o scrisese, înainte de a o depune... Oricum, tot era bine şi mai târziu, decât deloc. Vor pleca deci în misiune, iar ei vor fi totuşi colegi. Cum se va înţelege oare cu el? Iar ceilalţi cum o vor mai privi, cu excepţia Mariei, care se arătase foarte amabilă, prietenoasă? O vor considera ei vreun soi de ciudăţenie?! Rămânea de văzut... Acum era foarte curioasă să afle totuşi care va fi decizia Comisiei, pentru că va exista o decizie...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de stea...

Dacă-n cer se va mai naşte un Iisus, oare l-am vrea,
Vom şti oare să-l iubim ca pe-o lacrimă de stea,
Şi vom înţelege oare că doar suntem pe pământ
Ale sale lacrimi tandre de pe cruce şi mormânt.

Vor mai fi în cartea vieţii prinse într-un legământ
Şi iubire şi tristeţe, lacrimi, zâmbete în gând,
Sau va trece ca o boare, peste zare duhul sfânt
Fără să îi lumineze felinare pe pământ.

Va mai trebui o moarte să îndure pentru toţi
Să-nţelegem că iubirea nu e tragere la sorti,
Vom mai şti să mai aprindem felinare pe la porţi
Să mai punem lumânări pentru vii şi pentru morţi.

Vom şti să avem iubire cât în viaţă va mai fi
Şi iubind a lui menire va fi noaptea numai zi
Sau îl vom lăsa pe cruce să plătească pentru noi
Să-i putem face lumina sclavă-a noastrelor nevoi.

Mi-aş dori să nu mai fie iar nevoie de un fiu
Ce în lacrimi să aline sufletul de dor pustiu,
Să mai ştim că din iubire ne-ambrăcat cu har divin
Ne-a dat suflet şi lumină să-nvăţăm să ne iubim.

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime unică şi dublă

Ochii mei sunt ochi de rob,
Nici nu-mi cer eliberarea
Şi nici eu nu le-o aprob;
Vor căra cerul şi marea
Până când se vor sfârşi:
Trei fiind, Una vor fi.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum treci de azi spre mâine

Să nu uiţi ceva de toţi ştiut:
Un sărut rămâne un sărut,
Un oftat e numai un oftat;
Ce-i important rămâne...
Cum treci de azi spre mâine.

Când iubiţii se privesc,
Ei, de fapt, îşi spun "eu de iubesc",
Pe asta poţi conta, asta rămâne,
Indiferent ce-ţi va aduce viitorul...
Cum treci de azi spre mâine.

Şoaptele de iubire şi lumina lunii
Nu se vor demoda-n vecie,
Inimi pline de tumult,
Ură, gelozie...
Femeii îi trebuie-un bărbat,
Iar bărbatului perechea lui nurlie;
Trăind, iubirea-ţi este pâine,
Întâmplarea-i veche, de bună seamă:
O luptă pentru dragoste şi faimă,
Accepţi asta sau pieri, vezi bine;
Lumea-i iubeşte pe cei care iubesc...
Cum treci de azi spre mâine.

cântec, versuri de Herman Hupfeld, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer - şi nu vor mai fi nici copii atunci...

citat celebru din Grigore Vieru
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie la masă

Hei, dragii mei, din vremea lui Covid,
Visam, în China, iar, să vă invit.
Să punem şobolanii la grătar,
Şerpi, lilieci şi poate şi-un motan.
Însă acum, că staţi în carantină,
Vă spun cinstit, eu nu am nici o vină.
Dar şi când veţi ieşi din izolare...
Vor sfârâi cărbunii la grătare.
Punem pe plită muşchi, ciuperci, ficaţi
(Nu şi plămâni, că ăia-s infectaţi).
Eu am opinii mult mai... educate -
La saramură le băgăm pe toate.
Pentru economie (-ncape vorbă?!)
Luăm morţii de Covid depuşi la morgă.
Până atunci staţi liniştiţi în casă,
Că treaba cu Covidu-i tare groasă.
La cimitir sunt porţile închise...
Să nu vă faceţi deci prea multe vise!
Ori daţi amendă, ori plătiţi la popă,
Altfel nici dracu nu vă mai invocă.
Şi totuşi când se va sfârşi Covidul,
Luaţi avionul (dacă vreţi, rapidul)
Şi hai În China! De grătar voi pune.
Am animale pentr-o-ntreagă lume -
Şerpi, lilieci, pisici, blană de câine...
Nu vă grăbiţi, vă mai aştept şi mâine...
Pentru copii am în laborator,
Experienţe pentru viitor.
Nu vă sfiiţi, v-aştept cu nerăbdare.
.....................................................................
Se-apropie o mare sărbotoare

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci nu vei mai fi,
Şi-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce visez eu este încreştinarea rasei mele. Nu este vorba, pentru mine, de a agăţa suflete mai slabe sau fără apărare... Este vorba de a pregăti o Indie creştină, de a o pregăti nu prin diferite mijloace, ci fiind eu însumi printre premise; de a deschide o cale. Nu pentru a o deschide, ci intrând pe ea fără gând ascuns, pur şi simplu pentru că mă simt profund creştin şi profund hindus în acelaşi timp. Visez la o Indie creştină pentru că eu cred că numai astfel îşi va găsi India plenitudinea spirituală, hinduismul va fuziona cu creştinismul fără a pierde nici cea mai mică dintre valorile lui, contradicţiile lui se vor rezolva acolo, simbolurile lui vor ajunge la adevăr, şi poate chiar vor rămâne cu un caracter mai aprofundat.

citat din Henri Le Saux
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o minte nu trebuie disciplinată dacă realizezi Sinele. Sinele străluceşte atunci când mentalul dispare. Indiferent dacă mintea unui realizat este activă sau nu, doar Sinele există (cu adevărat) pentru el, căci mintea, corpul şi lumea nu sunt despărţite de Sine. Ar putea oare toate acestea să fie altceva decât Sinele? Atunci când eşti conştient de aceasta, când ai înţeles acest adevăr, pentru ce ţi-ai mai face griji din pricina acestor umbre zadarnice? Cum ar mai putea ele să afecteze Sinele?

citat din Ramana Maharshi
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărnicie

Când zorii se vor risipi,
Când soarele va răsări,
Nimeni nu va mai dormi.
Toată lumea va munci.

La prânz se vor odihni
Şi iar la muncă vor porni.
Când ziua se va sfârşi,
Mai multe roadele vor fi.

Pentru efortul de-a trudi,
Câmpul îi va răsplăti.
O noapte se vor odihni,
În zori iarăşi vor porni.

Încă o zi vor trudi.
Bunăstarea vor spori.
Domnului vor mulţumi,
Că prin muncă pot trăi.

poezie de Dumitru Delcă (3 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea în vremea virusului

Chiar acum, dar
chiar acuma, mi-au luat călcâiele foc după tine!
Musai acuma, în învelişul din nu ştiu ce polimeri izolatori să ard eu cu flacăra genezei,
iar, tu, rece aidoma vremurilor de ciumă,
oh, când nici pur ca o piatră vulcanică,
nu m-ai atins!

Neapărat acum,
dar obligatoriu acum,
chiar eu să mă îndrăgostesc,
numai eu sa iubesc muntele de sare,
când pentru altul ai respirat virusul!

No, numai!
Nu eşti tu, cea plecată prin Gomorele
sodomiţilor!
Tu nici măcar ciumă nu mai eşti!
Eu sunt cu eterna Mea în vremea noastră!

Doamne,
Întrucât
Chiar acum sa mă îndrăgostesc eu,
musai acuma de cea care
poartă pe un blid de lemn
retezarea unui cap,
fără să ştie
că buzele lui nu vor amuţi niciodată,
în vremea dragostei
pe timp de virus!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!