Tai cărări prin locuri neumblate de zei

adâncit în toiagul vieţii
dar aplecat uşor spre veşnicie
precum un melc care are de urcat un munte
apoi respir adânc
ca pentru eliberatul sufletului
culeg înţepenite flori pentru fluturii de zăpadă
din fereastra care încă mai dă spre lună
de nebun tai autostrăzi de omăt
pentru ultima mea dâră
precum o apăsare de om de nea fericit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschid ochii şi privesc în oglindă o umbră

care încă se încăpăţânează să creadă în veşnicie
în spatele umbrei un licăr de întrebare
care se ascunde de teama răspunsului
în mijlocul camerei o poartă spre niciunde
prin care nimeni nu mai trece nicăieri
o mare inutilă de speranţe se leagănă anemic
iar visele au amorţit agăţate într-o pânză de paianjen

respir adânc cât să nu-mi pierd autocontrolul
dar gândurile negre se întorc precum ecoul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii

eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă

poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea
precum învaţă munţii să se ploconească
la întâlnirea cu cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii
.................................................
eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă
..................................................
poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea
precum învaţă munţii să se ploconească
la întâlnirea cu cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dorul nu loveşte precum un buldozer uriaş
asta pentru că nu s-a construit încă un utilaj
pe măsură

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu e un clasor

deşi aşez zilnic câte ceva
parcă la presat
cu o speranţa albă
precum într-un ierbar
sau ca într-un album
pentru cine ar mai vrea să privească
ca într-un ciudat glob de cristal
istorii de o clipă

îmi cântă flori prin suflet
ca într-o retrospectivă
a niciodată mai frumos
culeg apoi petalele căzute
le adun ca pe visele uitate
într-o singură inimă
şi le dau altă viaţă
ca atunci când
dintr-un bob de strugure strivit
rămâne un strop de vin
pentru o ultimă
împărtăşanie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un crăciun cu ghiocei şi lună plină

un mugur de liliac zâmbeşte
în timp ce doi pisoiaşi se joacă cu stelele
ca şi cum lumea nu e mai mare
decât un fotoliu într-o bucătărie

îmi las mâna să judece un moţ de căciulă roşie
ca pe o nadă pentru lăbuţe iscusite de motănel
şi mă simt numai copt pentru funcţia de bunic
exersez într-un colţ de bucurie
precum un moş crăciun începător
amestecul de primăvară şi sărbători de iarnă
ca pe un viitor patent de amintire
ca pe un acord între fulgi şi flori de zarzăr

iar dincolo de cerul acesta frumos şi înflorit
o crăiasă suferă de gaură în inimă
suspină după un pic de nea
cât a aduce înapoi omul de zăpadă
cu tot cu nasul lui roşu
ca de moş crăciun

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglindă văd un nebun liniştit

abia îmbrăcat în cămaşa de forţă
între pereţii capitonaţi şi mobilierul fără colţuri
nicio fereastră spre iad
pedeapsă pentru toate visele un coşmar oficial
de fiecare dată acelaşi
până la acceptarea ca ideal
demersul acesta insipid cu false aripi de înger
capele sixtine şi papi franciscani
mii de biserici cu mii de dumnezei
printre toate alegerile nici un liber arbitru de spânzurat
nici de limbă nici de gând
doar posibilitatea de a mă retrage în pământ rădăcină
să caut lumina ca o frunză nesupusă
sihastru în propia mea carcasă
clădesc cu avânt revoluţionar
paradis după paradis
cu inima deschisă fiecărei prăbuşiri din înalt
sunt alienatul care dansează cu stelele vals
sau mortul de peste zi care răsuflă uşurat
între două respiraţii de lună
atunci când se-ntoarce fericit din groapa comună
pentru încă un vis

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între atâtea variante de neant

şi o cale subţire spre lumină
cât să mai şi mor pentru a înţelege viaţa
ca pe o rană cerşind vindecarea
mă întreb şi râd
ca atunci când alergam să prind luna
ca pe un licurici
apoi mă las păgubaş
precum cei care au fost nevoiţi
să oprească piramidele
mult prea departe
de visul lor

să nu vă lăsaţi lacrimile libere niciodată
altfel cine ştie câte alte nesfârşiri
ar mai învăţa vârful
ca pe o condamnare
la doar atât

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vis precum o spirală

cad dintr-un înalt turn din sticlă şi oţel
mă privesc ca într-o oglindă cinescopică
deşi strâng ochii pentru a atenua impactul
apoi mă înalţ pur şi simplu ca o pasăre măiastră
fără aripi fără zbateri doar cu un fel de linişte
precum căderea unei frunze răpusă de toamnă

mă trezesc într-o baie de sudoare
ca şi cum m-aş fi născut iar
ca şi cum m-aş fi întors la un job necesar
încerc să uit starea de plutire
şi să mă reobişnuiesc cu gravitaţia
apoi păşesc ca şi cum aş escalada infinitul
ca pe un vârf bănuit dincolo de stele
respir din ce în ce mai rapid
ca într-o alergare concentrică prin mine

răstorn aşa de des universurile
ca într-un joc de bacara complex
poate un pic cam prea sobru pentru sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ultima destinaţie

cu drag pentru Zarra

izvorăsc din mine gânduri precum apele de munte
sparg stâncile mari în şapte în nouă
în fluxul creativ arzător curg broboane pe frunte
sunt doar zvâcnirile minţii scăldate în rouă.

mă asemăn cu izvorul ce se grăbeşte spre mare
mă îndrept şi eu spre cerul cu magia de lumină
clipe de eternitate râvnesc pentru afirmare
căci sunt carte de poeme structurate-n albumină.

mă simt precum izvorul pe culmi de extaz
nu tulbur muntele cu regrete cu păcatele mele
atunci când trec prin neguri fac haz de necaz
ştiind că-n viaţa asta n-am să sfârşesc în ele.

lumini îngereşti azi îmi stau pe obraz
ultima destinaţie va fi printre stele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog fără apusuri

dacă vrei am să-ţi culeg câte un răsărit
din fiecare apus...
şi din când în când
o să renunţăm la câte 3 minute din viaţă
pentru fiecare sărut

dar te rog ascunde Luna
pe care n-am de gând s-o fur
pentru tine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înghesuim vieţiile oamenilor într-o ştire

ca şi cum am îngrămădi universul
într-un ochi de balenă
apoi lipim afişe cu galaxii în formare pe autobuze
ca să poată circula regulat
haosul

doar din când în când murim idiot
lăsând o dâră de lacrimi în urmă
parcă mult prea vizibile
precum fumul scos de motorul unui trabant
la care s-a greşit doza de ulei din amestec

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Eşti picătura
Pentru care ploaia
Nu s-ar opri
Precum timpul,
Precum un fulger
Care luminează
Marea,
Precum luna,
Precum stelele
Care privesc adânc
Aceeaşi mare
Plină de dragoste - ieri
Plină de dor - azi.

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletele uscate de senzaţional

tinerii mor de bătrâneţe
aproape nicio floare nu mai cheamă fluturii
din banalitate nici soarele nu mai face umbre
iar zilele nu mai alternează cu nopţile
doar din când în când
în deşertul dintre două oaze
cresc cu încăpăţânare caravanele nimicului
precum feţii frumoşi din lacrimile afroditei
ŞOC! SENZAŢIONAL!
lupul încă nu a fost halit de oaie
dar punem de încă o ediţie specială
cum altfel să mai ascultăm banalul
decât la superlativul exagerării absolute
iar când din greşeală
se mai întâmplă şi ceva extraordinar
aproape că nimeni nu mai observă
că pinguinii vrăjitori sunt insomniaci

e o lună mult prea plină
albastră imensă numai bună de prime-times
la pol se îmbată pinguinii
în plin deşert de gheaţă abdicată
pescuiesc de nebun pe un iceberg putred

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

veşnicie

Veşniciile?!... Cele mai scurte căi spre nimic!

definiţie aforistică de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai semnalizat stânga într-un fel definitiv

e atât asfalt negru şi umed între noi
încât un guvern priceput
ar găsi resurse pentru o autostradă
mult mai departe de cea a soarelui
nici spre munte nici spre cer
oricum inima mea a rămas undeva în iarbă
aşteptând ninsorile aşteptând viscolul
într-o atitudine resemnată
ca atunci când am înţeles că moartea este democrată

mă aşez turceşte şi-mi îngân lacrima
na să-ţi fie de dochi afurisit-o
apoi privesc ploaia ca pe o izbăvire
ca pe un înec atlantidic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia unui fulg de nea

Flori de nea pe un spaţiu prea strâmt
Ca sa mai intelegi ceva...

Flori de gheaţă acolo unde pulsează sângele
Mai tare - semn că nu-ţi mai pasă
Ori că nu te mai doare.

Flori de rouă
Ca să te bucuri, eventual,
Când plouă,
Chiar dacă n-ai timp să observi,
Iar asta e ceva ce demult de tot...

Nu te mai apasă.

O fi un semn,
Un semn că şi gheaţa
A strâns, conştiincioasă, totul într-o plasă
De ochiuri autosuficiente...

Care nu-ţi mai lasă, reci fiind,
Loc ori timp pentru mai nimic,
Dar mai ales pentru regrete...
Ori pentru iniţiative... desuete.

Flori de omăt pe un spaţiu prea anost
Ca să mai simţi ceva
Sau să mai aibă vreun rost...

Semănând a pervaz de fereastră ciobit,
Scrijelit şi ros de vreme,
Ce odată... bun a fost,
Dar acum se teme...

De capricii, toane şi troiene.

Flori de gheaţă
Şi mai târziu de rouă
Se preling pe fereastra
Dincolo de care, totuşi, se oftează...

poezie de Petruta Ionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ratat de puţin titlul de revoluţionar

pentru că nu l-am revendicat niciodată
oricum nu sunt genul
care se aruncă cu pieptul înainte
pentru păpuşarii cu pretenţii de regizor
în schimb vecinul meu securistul
a fost primul om pe care l-am văzut
cu braţul înfăşurat în tricolor
în mod cert nu am stofă de martir
nu sunt bun nici războinic nici mercenar
de erou nici atâta
am totuşi aşa multe cicatrici pe suflet
dar nu de atunci
atunci încă visam
construiam de nebun viitorul
în paşi mareţi
în ritm de tot înainte
fară regrete iubeam să fiu
să am de unde
să n-am de ce
dar port cu durere şi o parte din cicatricea eroilor
căzuţi pentru un colţ de libertate
şi un codru de fericire
o port adânc
atât de adânc
încât pare o tranşee

într-un fel aş fi vrut să fi murit atunci
cu visul întreg

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc pământul chiar din centrul său

în acelaşi timp îi dau târcolae
precum un satelit
şi din centru şi din lună
mă privesc cu nedumerire
parcă aş fi un atom dintr-un alt atom
într-un fel întors pe dos sau viceversa
totuşi fac parte din structura acestei lumi
intru în reacţii şi creez legături
în funcţie de instabilitatea mea
de valenţele câstigate ori pierdute
în căutarea echilibrului
nucleul meu are protonii ataşaţi
şi uneori complici
cu neutronii
în schimb cedez uşor electroni
pentru că le respect independenţa

sunt cumva victima propriului meu microscop
care se vrea şi telescop şi periscop
aleluia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!