Nu sunt Dumnezeul furnicilor

dar mă dor toate muşuroaiele
desfăcute de curiozitatea mea
fiecare lume în care mi-am băgat nasul
fără să înţeleg dezastrul produs
doamne câte bariere puneam în calea lor
ca să-mi verific teoriile copilăreşti
doar aşa
ca să văd până unde vor răzbi

interveneam despotic
într-o lume pe care nu o înţelegeam
din joacă
un uriaş fără minte

şi nu pot să nu mă gândesc
că un copil din stele flămând de cunoaştere
se joacă din când în când
cu lumea noastră
doar aşa
ca să vadă până unde putem răzbi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din pat pot vedea până şi Big Bangul

de altfel am un întreg univers pe tavan
mai ales atunci când răvăşesc oile albastre
ca pe un caier de galaxii
apoi mă tot întreb cum doamne-iartă-mă să le botez
că nu-mi ajung numerele
iar cu ridicatul la puterea zece la a zecea
mă cam doare spatele
aşa e când îmbătrânesc
uit cum s-ar rezolva în stilul smuls
toate aceste ridicări
doar prin scrierea de mii şi mii de nimicuri ovale
fără să-mi mai rup gândurile
iar prăpădidele acestea de lacrimi
mai că se cred stele
pe tavanul meu încăpător
de unde îmi tot cad meteoric
pe obraji

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din punctul de vedere al zeilor, această lume este mai puţin decât o joacă de copil, este o sămânţă în pământ, pură potenţialitate. Întreaga noastră lume a conştiinţei este doar o sămânţă pentru viitor. Dar atunci când reuşiţi trezirea lui Kundalini, astfel încât ea începe să iasă din pura ei potenţialitate, în mod necesar voi puneţi bazele unei lumi care este o lume a eternităţii, total diferită de lumea noastră.

Carl Gustav Jung în Psihologia Kundalini Yoga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog fără apusuri

dacă vrei am să-ţi culeg câte un răsărit
din fiecare apus...
şi din când în când
o să renunţăm la câte 3 minute din viaţă
pentru fiecare sărut

dar te rog ascunde Luna
pe care n-am de gând s-o fur
pentru tine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aşez în mijlocul furtunilor şi închid ochii

la urma urmei aşa pot să răsucesc şi galaxiile
ce nu face un poet în delirul său
doar tu ştii cât de tare mă dor oasele
de câtă veşnicie se înşurubează într-o scoică
absurdă socoteală de cuvinte făcătoare
minunile tot nu se acceptă în calculul bugetelor
dar poate un pic de hazard nu ar strica
m-am săturat de regula de trei simplă
(fie vorba între noi ăştia care numărăm până la zero
aşa de-a doua de-a treia sau de-a infinita)
tu oricum dansezi doar noaptea
când cu un bec când cu luna când cu steaua polară
iar dimineţile te găsesc cu aripile arse sau îngheţate
îţi suflu din adâncul acesta necuprins
apoi te dăruiesc florilor de cireş
să te îmbeţi şi tu măcar o dată
aşa cum umblu eu bezmetic prin lumea ta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te răstignesc decât din iubire

pe un pat încă alb
ca o prapastie
ca un hău
numai bun de o prăbuşire în doi
ca o împerechere de libelule
în căutarea momentului acela
unde să nu mai ştim nimic
care ne apropie cumva de rai
ori doar de iadul acela
unde vom putea să scriem poezii
ca şi când ne-am împărtăşi orgasme
apoi obosiţi de respirat cuvinte
ne vom culca îmbrăţişaţi
unul în altul în aşa fel încât
inimile vor bate pe aceeaşi parte
iar visele se vor împleti
precum o coadă de cosânzeană

vezi iubito
cum putem sa ne iubim în sine
ca şi când
lumea nici măcar nu a început

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem cel mai fain popor din lume! Doar potopul şi din când în când câte o apocalipsă fâsâită ne mai opreşte din râs!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înec pişcoturi şi vă împărtăşesc aureole

dintr-o cupă de şampanie se priveşte mai bine viaţa
cu tot amarul cu tot amnarul cu pânza penelopei
din vârful domului de la hiroshima la ceas de moarte
vă împart viaţa ca pe o bomboană cu lichior de roze
din când în când câte un veac de risipit pe iubire
cât să-mi crească îngeri din ram în ram primăvara
parcă în ciuda celor care cheltuie miliarde pe arme
eu cuceresc universul cu ceva mai mult de o lacrimă
şi supun geometriei fiecare gâză zăpăcită de floare
doar aşa să-mi râdă inima când îmi este aşa soare
..............................
numai cine nu bate cuie în geam dimineaţa
nu înţelege de ce trebuie căutat buricul universului
acolo unde doi oameni îşi dăruiesc iubirea
..............................
nu despart apele
nu vă aduc minuni
doar vă ofer oglinda

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume modernă lichidă, nu există legături permanente, ci din acelea care pot fi desfăcute cu rapiditate şi cu uşurinţă atunci când circumstanţele se schimbă – în lumea noastră modernă lichidă se întâmplă aşa iar şi iar.

citat clasic din Zygmunt Bauman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se joacă teatru la Palat

Se joacă teatru la Palat
În lungul scenei şi în lat,
Aşa cum se joacă în ţară
Când totu-i gata ca să moară.

Actorii sunt aşa ca noi
Pătrunşi de răni şi de nevoi,
Doar tehnocraţii bat din palme
Când cei ce joacă mor de foame.

În ţară se-ntâmplă la fel,
Marionetă-i cea şi cel
Suferă cu răni în trup
Din care hulpavi carnea rup.

Cad lacrimi, în final, de foc –
Un murmur fără de noroc
Prin care strada-n lung şi-n lat
A vrut schimbare la Palat.

Teatrul continuă, se ştie,
Un singur om face regie,
Alţii din palme bat frenetic
Şi tehnocratic, şi anemic!

Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi...

Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf şi fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor şi foc pământul?

Spune-mi, de lupt sau sper,
la un alt cer
fără nori, fără furtuni,
fără zilele de luni,
vei mai opri din stropi de ploaie
să-mi stingă ultima bătaie?

poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt închis într-o ou de beton armat

lovesc cu disperare pereţii precum un pui anemic
care nu şi-a înghiţit încă gălbenuşul
e ca şi cum m-aş grăbi să ies în viaţă
să rup iarba să-mi mişc aripile
să casc ciocul după un strop de apă
ori doar să caut căldura universală
dar de atâta freamăt oul s-a rostogolit în el
fără a mai căuta temei în lumea de dincolo de lume
ca un meteorit incapabil să ardă până la capăt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glissando

când îmbobocisem credeam
că-mi vor creşte aripi
dar mi-au crescut doar frunze
apoi am prins rădăcini
care culmea
au nevoie de mângâieri

când am înfrunzit
eram gata să cred
că sunt floare
şi mai adânc mi-am înfipt
rădăcinile
în speranţa că voi rodi
ca un pom
dar sunt doar un copac

vă pot dărui doar umbra
vara
şi poate ceva căldură
iarna
vânturându-mă cenuşă
din sobele de teracotă fierbinţi
de flacăra ce-mi arde seva

îmi veţi aruncaţi apoi
sufletul
în dosul grădinii
de unde voi tot îmboboci
iar şi iar
cu speranţa că într-o zi
îmi vor creşte aripile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii
.................................................
eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă
..................................................
poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea
precum învaţă munţii să se ploconească
la întâlnirea cu cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii

eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă

poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea
precum învaţă munţii să se ploconească
la întâlnirea cu cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!