Echilibristică pe sfoara vremii

- De prea mult timp întoarcerile-acasă
Îmi par mai lungi şi-atât îmi e de dor
Să stăm pierduţi sub cetina rămasă
Pe neaua neatinsă... Să-ţi strecor

Prin genele închise visul iernii
Ce ne-a unit odată, când pe zări
Călătoreau luceferii, eternii
Îndrăgostiţi de alte depărtări.

Mă mint meschin că nu contează anii,
Aliniez secunde ce se duc
Către apus... Nocturne spovedanii
Se-aud în cer şi ele mă seduc.

- M-aş îmbrăca în straie de-altădată,
La sanie aş înhăma doi murgi
Să spargă sub copite gheaţa mată
Şi timpul să-l disece... Doi chirurgi

Ar fi suficienţi ca să găsească
Un leac pentru secunda care-a fost
Plină de noi, era aşa firească,
Şi ne ştiau povestea pe de rost

Chiar îngerii cu-aripa-nfăşurată
Pe fusul vieţii, atingeam din zbor
O sfoar-a vremii, 'ncet ca pe-o erată,
Şi-o corectam cu inima uşor.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magie la cabană

Focul arde liniştit în sobă
În cabană suntem doar noi doi
Inima îmi bate ca o tobă
Stăm întinşi pe paturile moi.

Noaptea parcă vine prea grăbită,
Iar ninsoarea tocmai s-a oprit
Văd pe cer o stea, nedesluşită,
Prin fereastra ce s-a aburit.

Camera e plină de magie
Nu vorbim, dar te ating pe mână
Te sărut apoi cu duioşie,
Eşti frumoasă ca o zână bună.

Tu te ghemuieşti la pieptul meu
Ne iubim ca doi îndrăgostiţi
Nu ne vede decât Dumnezeu,
Şi-adormim aşa, înlănţuiţi.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în aprilie

Ce împlinire! - simt, tăcut, cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniştit,
ca şoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am rostit

Ce bucurie! - simt cum se-nfiripă
un dor în care ard nemărginit,
şi-n urma mea îmi pare doar o clipă
atâta viaţă câtă m-a trăit

Ce dragoste! Ce dragoste e-n toate!
Ce cântec urcă-n fiecare zi!
Când inima, în piept, năvalnic, bate,
simt timpul că pe loc îl pot opri

Ce linişte! Pe cerul meu, târziu,
nemaivăzute stele strălucesc...
Cum aş putea să tac, să nu vă scriu,
prieteni, că mi-e dor şi că iubesc?

Iubesc această zi, şi-această seară,
acest aprilie, nepământesc
de dulce, de frumos, ce iar şi iară
mă-nvaţă să renasc şi să iubesc

Şi-atât de mult iubesc să văd cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniştit,
ca şoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am zidit.

poezie de Emil Almăşan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

am fost odată cer în universul tău
mă străduiam să fiu senin
să îţi zâmbesc
să îmi zâmbeşti
să ne zâmbim

am fost odată nor şi m-am certat cu ploaia
ea a murit s-a spulberat
în dans
catrene
cântec
zbor
ea a murit dar eu eram nemuritor
n-a fost uşor să duc în spate
şi tunete
şi fulgere
şi dor

am fost odată lacrimă pe-obraz de blândă mamă
plângea săracul suflet plângea
pentru băiat
pentru fetiţă
pentru soare
lună
stea
plângea săraca mamă dar niciodată pentru ea
o implora o lume
un cer
un univers
pământul
să plângă peste mare
să nu ude nisipul

am fost odată om
mai bine nu eram
eram poet
eram
scriam
plângeam
mi-am întâlnit iubirea
mai bine n-o făceam
şi trăiam doar o secundă
trăiam prima secundă
apoi
secunda doi
muream

poezie de Rebeca Cefalan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul iernii

Mai tremură-n simţiri miros de brad
Şi lângă sobă se-mpletesc poveşti,
Mai trece un an în zări căzute-n vad,
Te strig din amintiri dacă mai eşti.

Nici albul din ninsori nu s-a ivit
Să-mi spulbere tristeţea de pe chip
Şi-n sufletu-mi toţi fulgii s-au topit
Minunile din iarna vremii par un mit.

Mai sună-n depărtări o notă de colindă
Şi îmi roiesc în minte zâmbete zglobii
Amintirile mi se arată ca-n oglindă
Şi văd cum de minuni se-ncântă doi copii.

Nici globuleţele nu-mi par la fel de mari
Şi tot ce-a fost cândva de-acum s-a şters,
Dar mai rămâne vie o trecere prin ani
Şi-o nostalgie pusă la un colţ de vers.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi, pisici!

Voi, pisici, cu fusul plin,
Din caiere nevăzute
Toarceţi lâna cu fir fin
Să-mi faceţi din el... căpute!

Când va fi gerul în toi,
Pe podele reci ca gheaţa
În căpute păşi-voi,
Încalte-n zori, dimineaţa!

Cât timp stau în cuhnie
Şi îmi pregătesc cafeaua
Sau pe câmp în sanie,
Admirând cum cade neaua...

Voi, pisici, cu botic ud,
Ce pe piept îmi staţi culcate,
Al vostru tors de-l aud
Simt... mai multă sănătate!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu se spargă gheaţa

Să nu se spargă gheaţa înnegrindu-se
lasă-i unii pe alţii, alţii pe alţii
adormindu-se.
Leneşi, somnoroşi, înalţii,
Mai bine dă ninsoare mărită.
Geometrie, noi suntem elevi.
Să cadă memoria noastră chincită
prin evuri, prin evi.
Coboară-n jos Luceafăr blând
dincolo de materie
unde dorm aiurând
şi nu se mai sperie
strămoşii strămoşilor noştri muriţi,
rămaşi în urmă, în urnă
îngeri iubiţi
fâlfâiţi deasupra în turmă.

Cine moare în zbor, să cadă deasupra-mi,
în spinarea mea îi dau voie...
Valuri putrede şi cascadă
cu spume vertebre ale lui Noe

Ale lui A.
Aleluia.

Aleluia zic şi-atât.
Să nu se spargă gheaţa;
de cald îmi ţine
şi de urât.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu regăsesc odihna-n lipsa ei

Nu regăsesc odihna-n lipsa ei,
şi toate-mi par ca spinii de sub floare;
pe-oriunde-mi las mişcarea următoare,
îmi intră-n suflet ţepii cei mai grei.

Minutele se-arată-obositoare,
şi orele – şerpi lungi cu clopoţei –
prin patul meu, veninul celui ce-i
mai amărât, îl scot la-naintare.

Şi somnu-acela-n mine simt cum scade,
descoperind ce-i rău şi ce-i caduc,
şi-atinge depărtarea ce mă roade

din depărtări ce vin şi ce se duc,
când zorile se-ntind să mă înnoade
în visul ei pe care îl seduc.

sonet de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noapte şi zi

Pe un colţ de noapte-albastră,
Ferecată-n lumea-i lină,
Şade-n cer, deasupra noastră,
Nemişcată, Luna plină.

Poartă straie de lumină
Iar privirea ei măiastră,
Strălucind diamantină,
Îmi pătrunde prin fereastră.

Din felia mea de lume,
Înspre alte zări celeste,
Printre stropi de-argint şi brume,
Mă strecor ca-ntr-o poveste.

Un ecou prelung aleargă...
Glas de corn în miezul nopţii,
Colindând pădurea largă,
Ca un cerb în voia sorţii.

Printre nori, c-o tremurare,
Suie-n taină visu-mi dulce...
Sub a zorilor răcoare,
Pe când Luna-ncet dispare,
Bolta-şi poartă-n Carul Mare,
Blând, Luceferii să-i culce.

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (septembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul frumos din noapte

În visul frumos din noapte, până ziua se deschide,
Ca o lebădă pe ape, Angelina eşti cu mine.
O veşnicie vreau să ţină, visul care ne-a unit.
Lângă tine Angelina, timpul nu are sfârşit.
Dar,
Când soare se oglindeşte, în apa mării albastră,
Buimăcit din vis năvalnic, iute alerg la fereastră.
În zadar rotesc privirea către bolta cea senină,
Nu te văd, nu te aud. Rămân cu visul Angelină.
Amăgire a fost visul, credinţa îmi e deşartă.
Ai fost în vis şi-ţi mulţumesc, dacă vii încă odată.

poezie de Dumitru Delcă (25 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea gânduri, mamă...

Mai este-n noi o urmă de copil
De câte ori rostim cuvântul mamă,
Demultul vine-n astăzi şi ne cheamă
Să mai întoarcem timpul din exil.

Mai este-n noi fărâm-aceea mică,
Când teama de-ntunerec şi tăcere
Ne tresărea la orice adiere
Iar inima ni se făcea... furnică.

Ma este-n noi dorinţa de poveste
Aşa cum numai mama ştie-a spune,
Cu Prâslea cel Voinic şi mere bune
Şi zâne, colindând, pe la ferestre.

Mai este-n noi un dor de mângâiere
Şi de răsfăţ... de zâmbetul tăcut,
De palma care-a dat... şi n-a durut,
De lacrima-ţi căzută în tăcere.

Atâtea gânduri, mamă, vin la tine,
Bătătorind cărări fără de rost,
Nu poţi întoarce timpul care-a fost
Şi nici schimba înscrisul din destine.

Azi rătăcesc prin umbra unui gând
Şi mai întorc, pe-o parte, câte-un dor.
Doar fluturii mai au acolo, zbor,
Şi glasul tău... dojenitor... şi blând.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde cad anii când se duc?

Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început să–mi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi şifonate.
Poate vor ieşi din chenar, dar cu siguranţă îmi vor umple gândurile.
Mari şi năstruşnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu ştiu unde se duc când toate rămân departe, aşa cum sunt, până ziua întâlneşte moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care s–au contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Şi totuşi, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru ziua mea

De mine câteodată-mi este dor,
o, Doamne, ce bărbat eram odată!
Treceam şi gardurile ei în zbor
de poarta rămânea nedescuiată.

Poate şi azi aş face tot la fel,
dar am găsit acolo altă poartă,
nu din uluci, ci ţepe din oţel,
cu vârfurile lor să ne despartă.

Nimic n-a mai rămas ca în trecut,
chiar gardurile toate-s mai înalte,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
atâtea mi se par acum deşarte!...

Iar de mai trec pe-acolo uneori,
pe lângă poarta ce îmi stă în cale,
m-aş înălţa chiar dincolo de nori,
din cornul lunii să-i aduc pocale.

Din ele să îmi toarne elixir,
să mă îmbăt, cum o făceam odată,
când ajungeam în stare de delir,
trecând de poarta ei nedescuiată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (20 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efect placebo

- Şi dacă n-ar fi între noi această graniţă, ce oare
Ne-ar despărţi într-adevăr sau ce fereastră către soare,

Oricât de mată, ar putea să-i pună piedică luminii
Când tu prin mine înc-alergi? Ce diferenţă de opinii

Ne-ar face să ne-ndepărtăm, când unul altuia pereche
Ne suntem fără să fi fost, din epoca aceea veche

Ce tâmplele ni le-a albit de dor şi câte-or să mai treacă...
Dar graniţa aceasta, vezi, stă între noi, şi totuşi, dacă

Ea n-ar fi fost decât un zid pe care gândurile mele
Ca iedera s-ar fi ‘nălţat să te găsească printre stele...

- Şi dacă totul între noi nu-i un portal spre-o altă lume
De ce am împărţi la doi şi am semna cu-acelaşi nume

O poezie şi-un destin? De ce-am aşterne cu răbdare
Poveşti ce nu ne aparţin, sau uneori, din întâmplare,

Pe unde tu, pe unde eu, am rătăci? Ce paşi nesiguri
Ar face drum peste abis şi-n calea nemuririi diguri?

Noi suntem fără-a ne fi fost întreg şi niciodată parte
În vieţile care-au trecut... Ce-o să urmeze după moarte

Nu mă-nspăimântă. Între noi stau pasiuni nebănuite
Şi doi arhangheli ce păzesc atâtea vise netrăite...

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând către tine

Te aştept de mult pe aici,
Chiar frunza umbrei tale pică,
La cotituri de clipe reci,
Mănunchi de gânduri se despică.

Nu mai am timp pentru poveşti
Şi bruma dintre noi m-apasă,
Printre cărări aşa lumeşti,
Uitarea şi-a brodat cămaşă.

Trec păsări spre un alt ţinut
Şi-n armonia nopţii caste,
Îmi joc destinul ce-am avut
A-l scrie spre a-l recunoaşte.

Nu mai sunt eu, deşi aş vrea
Să-ţi vântur iar lumini de stele,
Sunt umbra care te iubea,
Atunci când toate ţi-erau grele.

Nu are rost să te opreşti
În pragul care-a plâns de doruri,
Eşti fraged şi tăcut te-ndrepţi,
Să-ţi joci sarcastic alte roluri.

Adio, deşi vreau să vii
Şi atât de mult mă doare,
Din visul nostru de copii
S-a scuturat ultima floare.

E toamnă şi-i pustiul mat
Prin cărăruile de humă,
Din gândul sorţii alambicat
Un dor cu tine se cunună.

Rămâi acolo, sol celest,
E alb târziul pentru mine,
Trecutul e-un prezent funest,
Căci nu sunt eu fără de tine.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

Amour de terre lointaine,
Par vous j'ai le coeur dolent...
(Jofroi Rudel)

Mă duc, plec, îmi iau zborul,
Sufletul meu nu ştie ce e valea, ce e priporul.
Pe şine de drumuri-de-fier, lungi şi grele,
Mă duc cu flacăra inimei mele,
Să luminez, ca faruri de automobil, cărările...
Aş vrea să străbat parcă văzduhurile, mările,
Să-mi regăsesc avântul şi speranţa...
În depărtări îmi surâde Franţa, Franţa...
Spre ea îmi îndrept braţele larg deschise,
Trecutul îmi zâmbeşte trist, ca nişte vise...
Îl voi uita? Nu vreau să ştiu. Azi îmi împlânt
Toată fiinţa rănită, în luminoase zări:
Nu voi mai vedea, un timp, popuşoiul legănându-se-n vânt,
Şi nici soldaţi murdari bând prin gări.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Renunţările luminoase (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este timp si pentru noi

Zbor file îngălbenite din calendar
A mai trecut grăbit încă un an
Soarele străbate traseul lui solidar
Toate au un început si frumos final

Ziua începe cu un răsărit de soare
Vântul cu fosnet in frunză de cais
Ziua sfîrseste cu un apus in zare
Vântul se potoleşte oare a fost vis

Inima ruptă in două fericire si iubire
Inceput de prunc apusule eu mă duc
Între cele două stă timpul toarce zile
Rest din file zboară repede într un nuc

Păsări ciripesc cântă ore bune un cuc
Strigă pe al meu iubit el n a mai venit
Gânduri vise iubiri scrise cu mine le duc
Anii au trecut părul mi a incaruntit

Te astept la apus soarele acum e sus
Este timp si pentru noi sa fim iară doi
Nu astept repede de la tine un răspuns
Sufletul meu este mereu primitor si vioi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

,, A fost odată ca niciodată...,,
aşa începe orice basm
cu feţi-frumoşi şi fete de-mpărat.
A fost odată ca niciodată
la un capăt de anotimp fermecat,
pe când nu se despărţeau încă apele de uscat,
au fost doar ei doi:
fiul si fata de împărat.
Şi se iubeau,
se iubeau infinit neapărat.
Cât se iubeau?
Un infinit, doi infiniţi, trei....
Opriţi! Ce faceţi? Socotiţi?
Aţi apucat iubirea lor de un capăt
şi-o faceţi ghem fără să ştiţi?
Am oprit numărătoarea la doi,
doi infiniţi amândoi.
Ea +(plus) infinit la un capăt de lume,
el -(minus) infinit la celălalt.
Pentru ei doi un anotimp se naşte rar
nici odată pe an măcar...
dar..
povestea lor nu are sfârşit.
Pentru că durează,
cât credeţi?
un infinit!

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune de grădină

Decît orişice lumină
mult mai rodnică e taina.
Dacă vrei, visul să-ţi vină,
peste nud întinde haina.

Chiar trecutul să ţi-l pui
sub pecete. Te fereşte
să-l descoperi, să-l descui,
dacă vrei ca să-ţi rodească.
E aceasta o firească
' nţelepciune de grădină.

Ce ne-nvaţă pomul sfînt?
Cine are în adînc
pe la morţi vreo rădăcină,
să şi-o ţină sub pămînt,
neatinsă de lumină.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vreau...

Să vreau să-ţi fiu ce nu ţi-am fost
Din prea puţinul vieţii rost,
Să-ţi dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.

Să vreau să-ţi fiu un tainic dor
Atât cât sunt şi-atât cât mor,
Să vreau să-ţi dau crezare iar
Din ce mai sunt şi ce nu par.

Să vreau să-ţi spun ce nu ţi-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ţi dau din ce nu am
Măcar puţin din ce puteam.

Să vreau să-ţi cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit şi n-am trăit,
Să vreau să-ţi fiu şi nu aş vrea
Din tot ce-a fost şi ar părea.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!