Pe panza vremii

Grabite amintirile se-nghesuie-n prezent,
Iar visurile stau pe loc in miez de noapte,
Chiar infinitul e cuprins parca-n acest moment,
Cand pendula bate in surdina, ultimile soapte.

Pe panza vremii, un tablou a fost pictat,
Atat de diferit e pentru fiecare,
Pentru unii e alb-negru, gri sau foarte colorat,
Cu ploi si ceata sau... plin de lumina, cu mult soare.

Un ghiocel zambind la Primavara,
Fluturi dansand de bucurie-n zbor...
Luna trista si tacuta seara dupa seara,
Sperantele ascunse-n lacrimi care dor.

O floare-a vietii cu petale ce se frang,
Sau muguri insoriti pocnind in armonie
La capatul de drum, langa o piatra, ochi ce plang
In alta parte-un inceput, un gangurit, si veselie!

Cum o sa fie oare, maine-al meu tablou?
Cate culori?... sau voi avea un alt tablou in dar?
Vor fi nori negri si furtuna sau mult soare-n Anul Nou?
Orice-ar veni e numai Dragoste si Har!

Eu sunt doar panza veche pe acelasi sevalet,
Si nu pricep adesea multe, si mi-e greu...
Dar stiu c-al meu tablou va fi frumos... complet,
Caci Pictorul e insusi Dumnezeu!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (28 decembrie 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou

Tablou cu nuri în acolade
Din care curg fulgere moi
Cu dinţii de ieduţi de lapte
Născuţi în ierburi şi-n noroi.

Tablou cu vise răstignite
În cuie de lumini adânci
Pătrunse pe neocolite
În coastele ce stau pe brânci.

Tablou cu ţara şi cu tine,
Şuvoi ce curge stând în loc
Pe-ntins de lacrimi şi suspine
În liniştea fără noroc.

Tablou cu inima în groapa
Celor cu aripi de nisip
Jucându-se vârtos cu sapa
În ochiul meu, sculptându-ţi chip!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou...

Tablou de gânduri şi de patimi,
Pictat în beznă cu savoare,
Prins pe perete uns de lacrimi
Ce doar tăcerea-i dă culoare...

Tablou pe pânza existenţei
Cu rama de pamânt sculptată,
Privit în ciuda competenţei
O frescă fără de stigmată...

Prin felurite sentimente
Legate strâns de un cavou,
Se trec atâtea-evenimente...
Şi peste-atâtea impendimente...
Noi, ne alegem cu-n tablou...

poezie de Vasile Zamolxeanu (5 martie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de roua

Nu stiu cand vantul
m-a atins cu mangaierea lui…
Nu stiu cand tu,
steaua mea cazatoare,
ti-ai lasat culoarea
in sufletul meu.
Nu stiu cand merele domnesti
si-au copt aroma pe buzele mele
iar tu ai cules-o
ca o himera ratacitoare.

Nu stiu de esti rasarit sau apus,
sarut sau durere,
necuvant sau iubire,
tacere au adevar.
…dar stiu
ca ma cauti
in fiecare dintre cerurile tale
atat de inalte
incat ceilalti nu pot intelege
ca DOAR NOI
putem visa acolo...
…dar stiu
ca soarele se aprinde
pentru ca intunericul din noi
sa devina mirarea primului sarut,
pentru ca verdele frunzelor
sa se raspfranga in apa ochilor tai,
pentru ca nespusele inca vorbe
sa atinga infinitul.

Nu stiu daca esti azi sau ieri…
Sau MAINE… care inseamna mereu
prezenta ta ce ma simte
ca pe o lacrima de roua
pe buzele
unui trandafir alb.

poezie de Lelia Mossora
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum

Pasesc grabita prin trecut,
Stiu cum e cand privesti in urma;
Trecutul poate sa te-ajunga
Si tu sa n-ai nimic de spus!

Pasesc cam trista prin prezent
Parca-i murdar de-atata gri
Parca incerc al lustrui
Dar nu am dragostea prezent

Abea pasesc spre viitor
Caci sarbatorile-or sa vina
Imi tin durerea in surdina
Sa nu deschid rani care dor

Si merg pe drumul meu frumos
E-asa frumosss.... ca n-are soare
Ca nu au sortii -asemanare
Dar merg cu rasul adapost

poezie de Violeta Butnariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de seara

era încântat să urmărească
din ochi
silueta ei sălbatică sfidând
înserarea

în urma ei persista
un tablou de lumină
împletit
cu liliac proaspăt

şi târziu, foarte târziu
în noapte,
se născu
în ecoul de carne, în şoapte...

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lacrimi reci şi trei mai calde

Trei lacrimi reci şi trei mai calde
Curgeau la fiecare pas
Şi zi de zi noapte de noapte
Eu tot acelasi am ramas

Acuma sufar in tacere
Ca-mi stiu povara ce o duc
Şi nu am leac de mangaiere
Nu stiu ce cale sa apuc

Si zi de zi ma lupt cu viata
Dar poate Bunul Dumnezeu
Sa-mi ia cu mana toata greata
Ce-o simt in piept acuma eu

Ma simt strain pe-aceasta lume
Ma simt de parca nu as fi
De parca sunt si fara vrere
Ma simt de parca n-as trai

Acuma scriu in suferinta
Si gandurile-ncet dispar
Caci nu mai am acea vointa
Sa fac din randuri un tipar

Acuma scriu cu-ngrijorare
Si-acuma spun tot ce gandesc
Ce am in sufletul meu mare
De care nu pot sa vorbesc

E-un mare dor ce ma apasa
Un dor pustiu si fara glas
Dar nimanui deloc nu-i pasa
Caci eu in urma am ramas

Parcurg si anii tineretii
E-un mare drum obositor
Acuma simt amploarea vietii
Si bucuria tuturor

E-o bucurie infinita
La care nu sunt invitat
Ca toata lumea e menita
Sa-mpartaseasca-acelasi sfat

Ma simt slabit fara putere
Ma simt de parca nu as fi
De parca sunt si fara vrere
Ma simt de parca n-as trai

Imi simt si corpul cum se zbate
Cum tremura la orice pas
Dar eu ma rog totusi in soapte
Sa nu pateasca alt urmas

Eu ma gandesc la lumea toate
La binele ce l-am facut
Chiar daca mai greseam vreodata
Am inchis ochii si-am tacut

Caci nu e om in lumea-ntreaga
Sa nu greseasca far'a sti
Si nu e dragoste curata
Sa nu te poti indragosti

Trei lacrimi reci si trei mai calde
Curgeau in fiecare zi
Soptind in somn cateva soapte
Ca mai e mult pan'voi muri

De e sa mor nici rau nu-mi pare
Ca am avut o viata grea
Si am familia mea care
Va plange in urma mea

Mi-e mila de ai mei de-acasa
Dar mai ales de mama mea
Caci numai ei ce mult ii pasa
De mine, de comoara sa

O vad plangand si totusi tace
C-ar vrea ca sa ma vada des
Dar roata greu se mai intoarce
Doar dac-o-ntorci in sens invers

Mi-e greu s-o vad in suferinta
Ca m-a crescut la sanul sau
Ma aparat de-orice fiinta
Ce ma vorbea numai de rau

As vrea acuma mama draga
Sa iti ofer inima mea
Dar din pacate nu e buna
Si tot mai mult te va durea

Si zi de zi pe timpul verii
Cand stelele vorbeau in soapte
Si-ti picurau din ochii serii
Trei lacrimi reci si trei mai calde

poezie de Georgian-Ionuţ Zamfira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor de iernile copilariei,
De puritatea sufletelor de copii,
De lacrima cea calda a bucuriei,
De neaua stralucind pe-ntinsele campii.

Mi-e dor de ingeri cu-aripile albe,
Sa ninga peste-a noastra lume plumburie,
Mi-e dor de leru-i ler, florile-s dalbe,
De a colindelor divina armonie.

Mi-e dor de chipul de cires in floare,
De ghioceii aducand o veste buna,
Mi-e dor de primele raze de soare,
Dupa o lunga zi de ploaie si furtuna.

Mi-e dor de blandul susur de izvoare,
De muguri de cais, de primavara,
De glasul de privighetoare,
Mi-e dor de viata de-altadata, mai usoara.

Mi-e dor de Mures, Cris, de-o zi de vara,
De soapta si parfumul florilor de pe alei,
Mi-e dor de luna ce-mi zambea seara de seara,
De glasul si mirosul florilor de tei.

Mi-e dor de toamne enigmatice, tarzii
De stelele de pe pasunile celeste,
De vantul sarutand frunzele galben-aurii,
S-ascult sub cerul liber o poveste.

Mi-e dor de iernile copilariei,
De puritatea sufletelor de copii,
Ma-ntorc in timp pe urmele calatoriei,
Si plang prin amintiri ce stiu ca n-or mai fi.

poezie de Marius Alexandru (7 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti doar al meu

eşti doar al meu.
când zbor spre stele
peste fuioarele de nori
ce lasa-n picaturi rebele
adesea adormite ploi!

eşti doar al meu...
in gand de seara
si-n diminetile cu foc
cand soare rosu vrea s-apara
timid pe cer in orizont!

eşti doar al meu...
cand marea-mi scalda
trupul fierbinte plin de dor
esti doar al meu cand departarea
ne prinde intr-un nou decor!

eşti doar al meu...
nimic si nimeni...
nu poate ca sa mi te ia...
nu esti palpabil... esti aievea
esti numai in privirea mea!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tasnesc din piepturi doruri sfinte

Culori si frunze stralucesc in soare
Si ploua, cu stropi calzi de fericire,
Cu inima-mbracata in cantare,
Ne pregatim de Marea Sarbatoare,
Tasnesc din piepturi doruri dupa Mire!

Covor de aur se asterne pe pamant
Si stelele in noapte ne zambesc de sus,
In jur e numai bucurie, cant
Iar Cerul e-n priviri si-n gand,
Tasnesc din piepturi doruri de Isus!

Toamna ruginie a sosit din nou,
Din an in an, tot mai frumoasa,
Un susur bland rasuna in ecou,
Impodobind acest unic tablou,
Tasnesc din piepturi doruri de Acasa!

Atata Har nemeritat aicea jos,
Iubirea-I fara margini e-un mister,
Atata dragoste ne da Hristos,
Preludiul e atat de glorios,
Tasnesc din piepturi doruri sfinte dupa Cer!

Marius Alexandru

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte-Poezii (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie că suntem artişti ai vieţii. Într-o zi ne dă o daltă pentru sculptură, în altă zi, pensule şi culori pentru un tablou sau hârtie şi stilou, ca să scriem. Dar niciodată nu voi reuşi să folosesc dălţile pentru pânză sau pensulele pentru sculptură. Cu toate acestea, oricât de greu ar fi, trebuie să accept micile daruri binecuvântate azi; deşi mi se par blestemate pentru că sufăr, ziua e frumoasă, soarele străluceşte şi copiii cântă pe stradă, şi totuşi numai aşa voi reuşi să ies din durerea mea şi să-mi reclădesc viaţa.

Paulo Coelho în Zahir
Adăugat de Iuliana I
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simple figurine de lut

Sunteti simple figurine de lut!
Pe o scena in care eu nu am vrut, nu am putut... nu m-am nascut
Eu m-am nascut... m-am nascut in foc!
Pentru ca am o scanteie ce in suflet imi tine loc
De pustiu, de etern, de umbra rece
Ce a cuprins lumina mea care am aruncat-o peste voi si a reusit sa o inece.
Acum stau si doar privesc indiferent
Cine o sa castige, care este mai bun, chiar daca toti aveti acelasi argument
Ce va face fericiti, impliniti, va face sa iubiti
Chiar daca in fiecare zi inlocuititi
Zeul ce il venerati cu o alta stea
Cerul vostru este plin de El... este plin de Ea.
Privesc in fiecare zi aceeasi piesa de teatru slaba
In care am primit si eu rolul meu ca pe-o silaba
Dintr-o carte care ma face tot mai resemnat... tot mai confuz.
De aceea am ales sa stau deoparte, iar invitatia la dans sa o refuz.
Sunt un regizor slab, iar voi nu ma auziti!
Dar totusi nu-mi vorbesc doar mie, caci stiu ca tu ma asculti
Suflet pierdut ce joci atat de bine al tau rol
De inger in acest iad, de speranta vie in acest gol
Caut in scenariu si nu te gasesc, te chem langa mine
Sa imi ucizi a mea singuratate, iar daca nu putem schimba a lor tulpine
Vom putea scrie un nou scenariu cu un alt continut
Doar pentru noi... departe de aceste simple figurine de lut.

poezie de Manuel Gabriel Danca (15 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mic tablou

O zi nouă. O plajă de oameni
se vede prin fereastra mea,
ca un tablou de puzzle-uri bine potrivite.
Stau rezemată de parapet la limita
zonei de confort propriu şi mă întreb
dacă trebuie să mă cufund în acest tablou.

Mă tem să nu rămân în el,
Chiar dacă, cine ştie.

poezie de Marzena Mackojc din Femeile şi ciocolata (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima Chemare

Pe cararea batatorita, praful tacerii se asterne-ncet, usor
Mai ieri era atata forfota si zgomot, zambete si veselie,
Azi, inghitit de-acest pustiu de lacrimi sunt cuprins de dor,
Si adapat de vise in nopti tarzii ma dezvelesc in poezie.

Oglizi crapate reflecta triste spuma din oceanul obosit,
Timpane sparte aud cum curge timpul in fiecare val ce moare,
Secunde ruginite, grabite alearga pe cadran spre infinit,
Culorile au adormit, pierdute parca-n fiecare floare.

S-a ofilit lumina. Razele noptii se topesc in intuneric,
Sperantele s-au deghizat in nuferi, pe lacurile-ndepartate,
Se risipeste ‘ncet acest taram ce nu de mult era feeric,
Din floarea vietii cad pe rand petalele de timp, uitate.

Mor putin cate putin, la orice pas, inaintand usor spre Viata,
Si dezbracat de umbra-mi, liber, in curand zbura-voi catre soare,
Spre rasarit, deschid ferestrele mai larg in fiecare dimineata,
Si plin de pace, fericit, ascult atent, Ultima Lui Chemare.

poezie de Marius Alexandru (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristete

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Oameni reci, inchisi in case,
Stau plangand acest greu an,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sub gigantii de otel,
Cate-un trecator stingher,
Insotit de-un biet catel,
Dardaie cuprins de ger,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Feţe-ntunecoase, oameni
parca scosi dintr-un roman,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sunt lipsiti de-mbratisari,
Si de-o strangere de mana,
Nu se mai aud cantari,
Iar tristetea e stapana,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Norii gri domnesc pe boltă,
Parca totul e in van,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Inimile-s inghetate,
Sufletele gem de dor,
Lacrimi mari cad cadentate,
Cand pe rand oamenii mor,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

poezie de Marius Alexandru (6 februarie 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua...trist...

A inceput sa ploua... trist
Iar gandurile imi aluneca
Pe pietrele ude
Ma impiedic de picaturi
Si uneori... cad zambind
Lacrimi sunt oare stropii?
Parca i-as plange
De prin adanci trecuturi
Sau... nu mai stiu
De cand noroiul
Nu mi-a mai cantat pe gene
Si de cand aripile tacute
Au inceput sa-mi curga
A maini
Ploua trist
Si eu nu mai stiu
Sa-mi ascund ochii, buzele
Nu mai stiu sa ma lupt cu stropii
Ce ma pipaie lacomi
Infiorandu_ma cu degetele lor reci
Sau poate... nu mai vreau

poezie de Cătălina Stănescu
Adăugat de Adnana Ilfoveanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun fără voi...

cum ar putea fi un Craciun
fara miros de brad... si cozonac
sau fara vinul dulce... bun...
si far' sa m-asteptati in prag?

Craciunul nu mai e la fel,
si nici nu va mai fi vreodat'
caci astazi casa e altfel,
si voi... amandoi ati plecat...

si era bine langa voi,
si eram fericiti cu toti,
iar astazi suntem numai noi,
si v-am rugat sa nu plecati.

dar Dumnezeu v-a luat la El
si inca nu ne vine-a crede
si stim ca stati acum cu El
dar nu degeaba, ci de veghe.

dar viata merge inainte,
asa cum voi mereu ne-ati spus,
mi-e dor de tine, drag parinte,
ce astazi ma veghezi de sus.

si imi lipsesti, iubita mama,
dar stiu ca de sus ma veghezi,
stiu... bine stiu... dar imi e teama
si ma-ngrozesc ca nu ma vezi.

azi am ramas doua surori
care isi plang parintii,
dar care stiu ca-n urma lor
vor veni oameni... altii...

poezie de Ana Maria Tifigiu (16 ianuarie 2009)
Adăugat de Ana Maria Tifigiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet gol

Nu stiu cum s-a intamplat
Timpul de ne-a furat
Tot ce aveam, nici macar n-a intrebat
Caci atunci cand m-atingi
Parca nu esti aici
Si mi-e greu
Prea usor te-ai schimbat
Poate te-am sufocat
Poate n-am spus ce voiai sa auzi
Dar nu pot sa-nteleg
Acum chiar nu mai stiu cine esti.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Nu vreau sa-ti mai explic
Nu vreau sa-mi spui nimic
N-am sa mai plang,
E deja mult prea mult
Visele am sa-mi strang
Si am sa mi le-arunc
Printre nori.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

cântec, versuri de Natalia Barbu (2009)
Adăugat de Margineanu Victoria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenta...

Cum sa privesc in ochii tai, pradati de un fior ce trece?
Si cum s-ascult tacerea lor cand ma privesc atat de rece...
Cat sa pasesc in urma ta, cand tu mereu te-ndepartezi?
Si oare cum sa cred in noi, cand tu nu crezi...

Dar cum sa plang la pieptul tau cand sunt doar singura si trista
Si tu ai vrea sa sper, mereu ce nu exista
Cum sa pastrez in sinea mea atatea rani ce urme lasa
Cand tu te-afunzi in viata grea si nici nu-ti pasa...

Cat sa astept sa ma iubesti si sa tot iert greseli ce vin
Cand tu mereu te ratacesti lasandu-mi dulce chin
Si cum sa-nvat sa mai zambesc cand au ramas la tine toate
Tu ai plecat pe drumul tau... si le-ai facut uitate

Dar astazi toate sunt trecute si focul meu domol s-a stins
Cum am putut cu-atatea lacrimi sa-l tin aprins?
Si tu oftezi in sinea ta caci nu mai sunt sa te ador
Decat sa ma-njosesc din nou... mai bine mor...
De ce ma lasi in visul greu? m-ai intrebat candva in soapte
Caci nu mai esti in drumul meu cand eu merg mai departe!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Seara varsa stropi de intuneric
Peste peste trupul meu resemnat, peste acest taram himeric
Unde privesc pentru ultima data apusul sangeros
Cum lasa cortina peste sufletul meu dureros.
Apusul de maine sper sa nu mai vina
Vreau sa ma trezesc intr-o bezna fara lumina
Intr-o lume cu nori intunecati dar pe un cer fara soare
Caci razele lui imi arde inima ce doare, si imi aduce aminte de a ta privire
Privire in care am vazut raze de speranta, sclipiri de foc
Raiul, desi am fost in viata, un suflet pur, toate in acelasi loc.
Paradisul iadului din sufletul oricui,
Era pictat doar in ai tai ochi caprui!
O ultima scrisoare iti las acum, un ultim trandafir, pentru ultima oara
Pentru ca de maine poetul ce plange in mine o sa moara
Sinucis in aceasta ultima acrisoare, in aceasta ultima seara
In care aripile ce l-au invatat sa zboare
Se vor ofili precum versurile ce l-au mintit sa nu creada in stele cazatoare.
Vor bate multe versuri la poarta mea incuiata
Dar voi lupta chiar si cu mine doar sa nu o mai deschid vreodata
Caci cu fiecare vers, cu fiecare rima otravita ce o voi lasa sa intre
Veninul din al tau parfum imi va reumple gaura din inima, acum acoperita cu pietre.
Iti mai scriu o ultima scrisoare, o ultima adiere de vant
Alintata spre tine de al meu avant, va mai muri odata pe pamantul sfant,
Va mai curce prin parul tau... de maine va mai curge doar spre neant
Odata cu poeziile smulse din suflet pentru tine
Ce le vei uita odata cu timpul ce te va face sa uiti de mine.
Vei uita privirea mea vei uita sunt sigur si de glasul meu
Dar sa nu uiti ca o data, pentru cineva, pentru un poet, ai fost un fel de Dumnezeu.

poezie de Manuel Gabriel Danca (3 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa în mai bine

La răscruce de vânturi fără nume,
Mergeam ca un străin spre capatul de lume
Şi-n sufletul meu se ascunde-o teamă,
Că infinitul e ca un tablou cu ramă.
Zăpezi din nou se-aştern pe înserat
Şi noi lumini albastre se retrag,
Speranţele noastre sunt troienite,
Iar noi suntem cu gândurile rătăcite.
Apoi caut flori nemuritoare,
Chiar şi din gheaţă de s-au format oare.
Aş vrea să fie o nouă revenire,
Să fie bine pentru omenire.

poezie de Eugenia Calancea (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!