Winter 2
aici sunt mașini uitate pe câmp care au înghețat.
peste ele încet se așterne toată zăpada
ca o emisie puternică de particule albe
din corpul meu radioactiv.
altfel aș putea spune că seara este frumoasă,
de o frumusețe atât de stranie
încât vezi mamă, sentimentul crește și se desfașoară
până la marginile orașului unde tu mă aștepți de o
bună bucată de vreme.
***
altfel aș putea spune am atât de multă încredere
că mă vei aduna de pe toate străzile lăturalnice
pe care umblu.
în timp tu taci,
tata își fumează țigările la nesfârșit.
bunicii dorm.
copilul crește.
iar dinăuntru suflările noastre calde
desenează pe geamuri
flori de gheață.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gheață
- poezii despre fumat
- poezii despre frumusețe
- poezii despre încredere
- poezii despre zăpadă
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre tată
Citate similare
Hiroshima night
moment de eroziune:
nașterea zilei în care liniștea cuprinde
spațiul & aerul se dilată încet ca o sticlă de gheață.
în plămânii tăi ninge,
ca după o explozie nucleară.
momentul în care nu mai contează nimic:
urmează o iarnă lungă,
uitată pe ulițele unui sat bătrân.
în corpul tău,
lupii adulmecănd mirosul sângelui.
mergi pe străzi lungi unde deoparte și de alta
sunt aceste indicatoare cu semnele șterse.
pe străzile lungi unde înoți în uraniu.
încet,
descompunerea are loc / particule
de iubire & tristețe desăvârșesc ziua.
soarele are miros de var.
soarele a nins cenușa
peste orașul decadent / fețele noastre s-au lipit de ziduri
țesăturile ne-au intrat în piele: dragostea, nu.
un fetus neexpulzat rămânând în camera lui
caldă și întunecoasă.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ninsoare
- poezii despre iubire
- poezii despre întuneric
- poezii despre înot
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre sat
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Aruncă o privire către lume și vezi nefericirea din jurul tău și din tine. Știi care e cauza acestei nefericiri? Probabil vei spune că e singurătatea, asuprirea, războiul, ura sau ateismul. Și vei greși.
Există o singură cauză a nefericirii. Credințele false pe care le ai în minte, credințe atât de răspândite, unanim acceptate, încât nu-ți trece niciodată prin minte să te îndoiești de ele. Din cauza acestor credințe false vezi lumea și pe tine într-un mod distorsionat. Programarea e atât de puternică, iar presiunea societății atât de intensă, încât ești într-adevăr captiv în percepția distorsionată asupra acestei lumi. Ce e și mai rău e faptul că majoritatea oamenilor sunt atât de spălați pe creier încât nu-și dau seama cât de nefericiți sunt, asemenea omului în vis, care nu are nici o idee că visează.
citat din Anthony de Mello
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre nefericire, citate despre visare, citate despre singurătate, citate despre război, citate despre greșeli, citate despre existență, citate despre creier sau citate despre ateism
Ropes
&
zăpada ca o frânghie care își continuă
drumul până în momentul în care
întâlnește frica noastră la fel de albă.
purtăm în noi elicoptere care survolează orașul și câmpurile.
desenăm copii morți pe pereți/ pe drumurile orașului
ca și cum noi am fost niște copii morți cândva
și acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neștiinței
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină și întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
și atât rămâne
imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
așa am fost tot timpul - copii morți - noi și frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre oraș, poezii despre moarte, poezii despre alb, poezii despre negru, poezii despre medicină sau poezii despre lumină
Vei fi omul înțelept
Nu lăsa timpul să treacă
Fără să înveți ceva!
Având minte înțeleaptă,
Mai mult te vei înălța.
Altfel, vei avea o viață
Care duce în amurg.
Nu vei putea face față
Greutăților ce curg.
Cu multă învățătură,
În viață vei prospera.
Vei păși în lumea bună,
Mult timp te vei bucura.
Vei putea intra în lume
Fără să ai remușcări.
Din nume îți faci renume,
Vei deschide multe zări.
Vei avea viață frumoasă,
Vei primi mai mult respect,
Gândul îți va sta acasă,
Vei fi omul înțelept.
poezie de Dumitru Delcă (4 mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre învățătură, poezii despre viață, poezii despre respect, poezii despre gânduri, poezii despre celebritate sau poezii despre bucurie
Winter
iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.
*
morfină transformată în liniște
când orașul doarme.
*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.
*
suntem îmbrăcați în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.
*
suntem coșurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.
*
ne ascundem în mașini și străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârșitul drumului și al visului.
*
crezi că dumnezeu te iubește până la capăt,
dar nu.
*
noi, oamenii de fum nu avem niciodată liniște
nici măcar iarna
când totul se destramă și totul îngheață
la loc.
*
niște stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăți.
*
niște fulgi
care
cad
și cad
atingând pământul moale și cald.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre sfârșit, poezii despre iarnă, poezii despre stele, poezii despre somn, poezii despre religie sau poezii despre realitate
Spune
Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ți vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simți din nou
Chiar și atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre voce, poezii despre singurătate, poezii despre gură, poezii despre cuvinte sau poezii despre aer
Everest
mă mișc ca într-un vacuum în care particule suspendate
plutesc / nu am acea inimă pe care să o
împart cu tine/ ceva mă forțează în trecerea aceasta
de la sălbăticie la a tăcea încontinuu
// mii de cartoane lipite de pereți ca benzile desenate îți arată sensul//
mereu ocolești străzile întunecate de frica unui monstru ascuns în întuneric
dar nu astăzi
când direcțiile se schimbă/ decupezi din cartoane
orașul și străzile lui
mergi încet și cerul pare un bibelou care se sparge deasupra ta
// ce să faci cu toate aceste cioburi //
ai o gură pe care vrei s-o lipești de tine mai mult
ai o gură pe care vrei să o coși
ai un piept ca de păpușă rusească
ai o inimă plină de nicotină și apă
nu mi-a zis nimeni că dacă ar fi ceva pentru care să lupt/ aș lupta
când picioarele sângerează mă simt ca pe everest / privind cadavrele înghețate ale celor
care nu au reușit să supraviețuiască
și eu trec printre ei / am o boală
nu te întoarce înapoi să privești / nu vei vedea piscul
la ce bun să îl cucerești
două trei secunde de respirație profundă și puterea de a te întoarce
scade
așa că rămâi aici / în liniștea camerei tale / e mai multă dragoste
decât ai putea să crezi.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre schimbare, poezii despre păpuși, poezii despre prezent, poezii despre picioare sau poezii despre particule
Prieten drag
Când gândurile noastre nu sunt suficiente, recurgem la cuvinte.
Când cuvintele noastre nu sunt suficiente, recurgem la atingere.
Când atingerea noastră își întâlnește limitele, descoperim o nouă dimensiune.
Un spațiu atât de adânc încât mințile noastre nu-l pot percepe,
O dragoste atât de rafinată încât este imposibil să vorbești despre ea.
În acest spațiu sălășluiește adevărul ultim al ființei noastre cele mai intime,
Unde pacea domnește peste înțelegere, auz și văz.
S-ar putea să te consideri pregătit pentru această întâlnire transformatoare,
Sau ai putea crede că un astfel de lucru nici măcar nu este posibil.
Indiferent de caz, timpul potrivit este întotdeauna acum.
Deschide larg ferestrele inimii tale,
Și vei primi cu siguranță binecuvântările sale.
Sincronizează-ți auzul cu melodia sa,
Și nu vei putea abține de la a cânta odată cu ea.
Fără alte amânări, fără alte scuze, o întâlnire dincolo de bine și rău.
Te voi întâlni acolo.
Cu iubire și respect, Alex.
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre vorbire, poezii despre superlative, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre siguranță
Întâmplări dinăuntru
Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înșine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineața până seara și habar nu avem ce sunt și ce pierdem
Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime și care nu se resimte la suprafață
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, își ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe și totuși atât de aproape încât îți pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia ființă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranță tăcerea și mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Și peștii îți sar până aproape de tavan, liberi de țărm, cumva fericirea izbucnește
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăște prin praf, e o nebunie de nedescris
Și tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ți țină simțurile ascuțite
Niciodată nu ești singur șoptește semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgețile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de țărm
Adorm și eu în peștera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre speologie sau poezii despre simțuri
E o iluzie să crezi că vei ieși din toamnă așa cum ai intrat. Dacă primăvara ne crește aripi care ne înalță până la cer, făcând totul mai ușor de trecut, dacă explozia verii așterne peste arsuri lumină și culoare, toamna cu fiecare frunză dusă de vânt rupe și câte o bucată din palisada sufletului și toate câte se petrec se trăiesc mai greu, iar durerile netrăite până la capăt se întorc și te usucă.
Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre toamnă, citate despre vânt, citate despre viață, citate despre vară, citate despre trecut, citate despre suflet, citate despre primăvară, citate despre lumină sau citate despre frunze
Zeița nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipește ceața. La asta și slujește, de altfel, ceața: fără ea, Zeița n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi și altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e și bine să suferi, căci altminteri Zeița n-ar putea arăta că există o limită a suferinței. De aceea, se pare, și Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferința și multe alte lucruri de care Zeița are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeița ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăși, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceață și adiere sunt numai niște metafore.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suferință, citate despre bine și rău, citate despre sânge, citate despre realitate, citate despre metafore sau citate despre limite
Odată recunoscută această Conștiință în mod complet - și ea este o secundă, nu mai mult - vezi că Tu dintotdeauna Ești Aici. Indiferent de ce ar spune mintea, vine mintea și spune: "Uite, vezi, l-ai pierdut pe "Eu-Sunt"! Dar tu nu ești când îți spune mintea asta? Nu ce spune mintea aștepți tu! Nu confirmarea de la minte - că o să aștepți până la Sfântu' Așteaptă - ci ca ce anume exiști Acum, în această secundă? Știți când, în special, apare această senzație că l-ai pierdut pe "Eu-Sunt"? Când apare o emoție puternică și pleci cu emoția aceea și începi să faci un construct. Dacă toate constructele pe care mintea le face despre Prezență sunt văzute ca nefiind Prezența, atunci ceea ce rămâne, este însăși Prezența. Lui "Eu-Sunt" i se întâmplă vorbirea, trăirea, experiențele și așa mai departe. Iar Acela în care inclusiv "Eu-Sunt" se întâmplă să apară este Supremul, este Transcendentul, Dumnezeu Tatăl Nemanifestat, pe care noi o să-L fim, după ce acest simț de A-Fi se va reîntoarce Acasă.
Atmaji Maharaj în "Eu-Sunt" poate fi pierdut?, Partea 3
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre timp, citate despre secunde, citate despre religie, citate despre conștiință, citate despre acasă sau citate despre Dumnezeu
20 mg/ml
te trezești.
dimineața
ți se pare
frumoasă.
atât ne-au injectat,
20 mg / ml
să uităm laturile întunecate
ale orașului pe
care l-am visat toate nopțile
să refacem structurile în somn
să uităm
balastul
când
transcend din paturile albe
mirosurile de amoniac,
distileriile de feromoni
ale pământului, aburii,
urcă la suprafață.
&
să uităm că
orașul e brăzdat de tranșee
iar bucăți de carne
strălucesc la soare,
că deasupra lui podurile
coboară / urcă
se învârt în gol, iar
roboții ne alimentează
fabricile.
20 mg / ml,
dar noi tot
suntem păpuși cu rezervoare,
cu furtunuri reci,
picioarele ne sunt prinse de mâini,
mâinile ne sunt prinse de pământ,
iar
pământul are bare lungi
câmpii electrice
legate între ele
prin
curele de transmisie. torc ca pisicile.
și direct din subteran
mărfurile curg pe benzile noastre rulante.
20 mg / ml,
pentru ca disperarea să se termine
odată cu întunericul
să rămână doar
podurile cu funii care se topesc în ceață.
funiile lor vii,
funiile lor care
continuă să
strângă,
să strângă.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre roboți, poezii despre poduri sau poezii despre pisici
Dragostea este aici
n-a umblat nimeni la ea
cum?! nici frigul de aseară?
nici indiferența de azi-dimineață?!
amnezia aruncată fără de scrupule
de miile de voci venite dintr-un afară
de pardesiele largi ale trecătorilor
nonșalant trăind / exultând / separând
fără nicio vină/ fără minima incriminare
[un ceas care ticăie spectator discret al neînțelegerilor tale
o lună rece adusă din urletul lupilor rătăciți de ei înșiși... ieșiți din istorie
tu martor neputincios al conștiinciozității de mecanism neprevăzut cu anima...]
fereastra asta oarbă se naște întruna din mâinile noastre retezate
împrumutând filosofia satârului una pe alta amputându-se
eu... bunăoară tu... în miez de iarnă desăvârșită
și ne-am spune pe nume...
în ceață
pasăre-înjumătățită crește
din mimicile invadate de molime
din zăpada ce nu contenește să cadă
peste datele noastre identitare
peste destine
dragostea este aici
noi
unde?!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre perfecțiune, poezii despre naștere sau poezii despre lupi
Aer cu diamante
Ea era atât de frumoasă
încât vechiul pensionar
se porni să roadă tapițeria
scaunului pe care ea a stat.
În iarna curată, fără zăpadă
mașina uscată încercă s-o ardă.
Dar ea de mult coborâse când s-a auzit
înghițitura.
Șoferii mestecați
au plâns pe volanul păpat
căci ea nu putea fi ajunsă.
În schimb era atât de frumoasă
încât și câinii haleau
asfaltul de sub tălpile ei.
Atunci portarul își înghiți decorațiile
când ea intră în casa fără nume
iar mecanicul sparse în dinți
cheia franceză și cablul
ascensorului ce-o purtă
la ultimul etaj.
Paraliticul cu bene-merenti
începu să clefăie clanța inutilă
și broasca goală
prin care nu putea curge
un cărucior de lux.
Ei cu toții mâncară
piciorul mansardei
ei cu toții mâncară țiglă
când ea urcă fâlfâind pe acoperiș
când ea nu putea fi ajunsă.
Meteorologul de pe muntele Golgota
roase timpul probabil
iar ultimul Om în Cosmos
își devoră capsula
când ea depăși sistemul terestru
Ce-ai să faci de-acuma în cer?
au întrebat-o
cu gurile șiroind de regrete.
Dar ea era atât de frumoasă
încât a fost la fel de frumoasă
și-n continuare.
Iar ei nu găsiră în toată
lumea largă
destule măsele
destule gâtlejuri
în care să spargă
să macine să îndese
distanța care creștea mereu
și restul cuvintelor până la moarte.
poezie de Florin Iaru din Aer cu diamante (2010)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dinți, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre plâns, poezii despre pensie sau poezii despre munți
Florile de primăvară
am nevoie de masă trombocitară / corpul meu văzut
de deasupra norilor pare că se subțiază încet
în poveștile lui andersen a încetat să ningă semn că ceva e greșit pe lumea asta
//sunt singură în această primăvară cu picioarele amputate//
am nevoile de flori de primăvară care să iasă de sub pământul gras
să mă învelească într-o plapumă în care nimic nu e ce pare a fi
dependențele noastre s-au accentuat
ne apar elementele rare în vise/ visul ia foc
visele noastre de argon, xenon, neon și mai ales heliu
am nevoie de sânge curat pur / ca să privesc din nou florile de primăvară
cum își lasă capetele în jos/ în bătaia vântului solar
las cutterul din mână sa cadă pe parchet
// sunt singură în această primăvară cu mâinile amputate//
dar mă mișc liber
când deodată în poveștile lui andersen începe să ningă din nou/ mă cheamă jojo și am nevoie de florile de primăvară pe care să mi le prind în păr / când mă vor duce în racla de cleștar / înspre o pădure frumoasă / să mă conserv
mă numesc jojo si privesc seara cum oamenii ies din azile și unii din morminte/ de aici de la fereastra mea /cu toate florile de primăvară ce le poartă oamenii bolnavi în mâini / încă nu a venit primăvara.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre flori, poezii despre vânt, poezii despre seară, poezii despre păr sau poezii despre păduri
Flori de păducel
Era o zi de primăvară
Mi-a-ntins o mână înghețată
Un zâmbet trist
Acoperea tăcerea.
Doar ochii vorbeau
-Ce știi tu despre mine?
-Nimic...
Dar lasă-mă să-ți încălzesc
Sufletul.
Zgomotul orașului
Se auzea undeva departe
Lânga noi
Flori albe de păducel
Adunau în petale primăvara
Un câmp nesfârșit
Încearcă să ne adopte.
Apusul își trimitea razele roșii
Miros de iarbă
Și adiere de vânt.
Se lasă seara,
Cuprinzând în îmbrățișarea ei
Gândurile noastre nerostite
Și florile albe de păducel.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet sau poezii despre roșu
Atâția ani
atâția ani făcuți din dorințe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie
dorindu-ți să fii acolo
atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poți respira
liniștea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghițind pământul
ca un monstru din basme
dar toate astea sunt un balast pentru a spune că
tu și sângele și respirația ta
sunt absolut întâmplătoare
acum o țigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky
ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eșarfă să te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu
acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ
rămân acolo imaginându-mi cum ar fi
un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad
atâția ani în care roboții au biruit și ne-am trezit cu inimile pline de silicon
sau orice alt material care rezistă la rupere.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre whisky, poezii despre toamnă sau poezii despre păsări
Acestei femei despre care ea ...
... dacă o întrebi a cui e
va spune că-i a mea,
îi crește părul mai degrabă
gros și negru purtat în coadă
peste umărul stâng,
din timp în timp
preotul plătește părul ei
și fabrică funie din el
pentru clopotul cel mare.
pielea ei argintie de pe pulpe
din timp în timp se decojește
și se pierde și alta nouă crește
iar pescarii din oraș o adună
și din toată fac năluci
să prindă peștele spadă.
tot ea are ochii negri pierduți,
și din timp în timp din neguri
creste pentru mine dragoste,
ea, mereu nouă, mirositoare, răcoroasă.
poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată, poezii despre pești, poezii despre pescuit sau poezii despre ochi negri
Culori
setăm cadrul. scena. 1984.
la fel ca în romanul lui george orwell
suntem
mici
și mari. îmbracă-te, spune mama.
un rucsac alb ca spuma pe masă.
mama l-a cusut. cu litere inscripționate.
ață roșie ca sângele.
e toamnă, mamă? o întreb
e la fel ca părul ei alb pe care îl desenez, îl colorez,
îl fac roșu ca frunzele.
se aprind stelele noaptea pentru noi, spune mama
mâine nu e o zi / e o călătorie spre mai departe.
rucascul încet se umple de sânge.
printre caiete și cărți de colorat.
nimeni nu doarme în casa asta. casa are ornamente de beton
profile albe, curate.
setez aparatul de fotografiat.
în lentila lui toate par mai mici. si toamna și mama și eu.
doar orașul pare imens. școala pare uriașă. drumul
pare nesfârșit.
mai este puțin și copiii vor pleca la școală.
fiecare cu rucsacele lor. albe, albastre, roșii.
iar rucsacul nostru devine din ce în ce mai greu.
îl fotografiez. în el nu văd nimic.
o văd pe mama pregătind sandwichurile,
umplând sticla cu apă, ștergându-și broboanele de sudoare de pe frunte.
e o zi frumoasă, mamă! îi spun.
mama zâmbește. mă ia de mână și împreună ieșim din casă.
casa are profile negre acum/ varul a devenit negru.
rucasul s-a umplut până la refuz de sânge.
al cui e sângele ăsta, mamă? o întreb
roți mici și dințate ale mașinii străpung drumul. asfalt curat peste tot.
geamul puțin aburit. răsuflarile noastre calde.
e sângele nostru, al amândorura. nu ne lasă să ne despărțim chiar când
suntem departe una de alta.
dar mama minte. e doar sângele ei.
picurând,
picurând.
ultimul cadru în fața școlii. mașina se oprește.
îi spun la revedere și-mi dau seama că am uitat
cum o cheamă pe mama.
e prima mea zi de școală
si am uitat cum o cheamă. tot ce-mi vine în cap
e cuvântul copilărie.
copilărie.
cu ursuleți de pluș, cu trenulețe alunecând pe șine ondulate
cu saniuțe alunecând pe zăpadă, cu copii care se bat cu bulgărași de zăpadă
cu pisici care care mă așteaptă acasă pe calorifer
și torc.
ai să înveți o mulțime de lucruri la școală, mai spune mama.
da, am să învăț, îmi spun.
în timp ce mașina se îndepărtează și eu rămân repetând în fața
școlii, printre frunzele roșii și aurii: copilărie.
copilărie.
cu rucasul meu alb pe spate
apropiindu-mă de ușile școlii
fericită,
cu rucsacul meu roșu
picurând,
picurând.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre culori, poezii despre mamă sau poezii despre fotografie