Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cum vrei să ne luptăm?

Ne-am cunoscut în vremuri de război, luptam
în aceleași tranșee, ne pălmuiau timpanele aceleași gloanțe
dar când treceam unul pe lângă altul nu se mai auzeau armele
intram într-o gaură de vierme spre câmpii de vibrații înalte unde
se auzeau bătăile aripilor unor păsări măiestre
pentru câteva clipe ne purtau spre țări calde și când reveneam
un timp baionetele păreau viori electrice dezacordate
iar când era furtună și ne ascundeam pe lângă șobolani în mocirlă
când ne priveam, ploua cu stropi aurii ce desenau mâini împreunate
pe când baricadele găurite deveneau livezi de cireși magici.
Când într-un târziu a venit pacea, nu mai știam ce să facem cu ea
nu mai credeam în livezi magice, au început coșmarurile, sângele
se scurgea din cireși, iar păsările măiestre erau pisici de mare zburătoare
se aruncau să ne străpungă cu țepoasele lor cozi
am rămas în gardă, pregătiți de atac în fața unui inamic invizibil
căci sufletele noastre s-au născut ca niște hiene
cu ochii deschiși și cu instinct canibal
nu ne mai unește nici un dușman, nici un front comun, ne adulmecăm
precum doi lei în cușcă înainte de a se năpusti unul asupra celuilalt.
Două spade ce se întâlnesc tăiș pe tăiș, privirile noastre
tot mai ascuțite, iar lamele lor ne taie respirația
prin plămâni de inconștient respiră balauri
cu solzii topiți de căldura propriilor flăcări.
Cum vrei să ne luptăm? În buzdugane de sarcasm să ne lovim
în săbii de acuze să ne tăiem, ori în luptă dreaptă să ne batem?
Hajime!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Inteligențe multiple

dacă scrii un poem
și aripi fermecate fâlfâie în piept
bătăile lor sunt la fel de suave, precum
sunetele pianului, când se-mpletesc
într-un cântec de leagăn
și atât de dulci, înțelegi de ce
acordurile lirei
au o dulceață
poetică


dacă rezolvi o ecuație
și rotițe fără de cusur ți se-nvârt în creier
se rotesc la fel de repede, precum
piciorul balerinei, când se-mpletește
într-o piruetă
și atât de exact, înțelegi de ce
mișcările unui boxer
au o precizie
matematică


dacă pictezi o pânză
și culori magice se zbat în sânge
țâșnesc la fel de puternic, precum
emoțiile ce ne străpung, când ne-mpletim
într-o privire
și atât de familiar, înțelegi de ce
sufletele noastre
au aceeași expresie
estetică

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Michelangelo

* * *

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
și-n două inimi caste stă o vrere,

și când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

și când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârșit comun și, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

și când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea -i dezbine?

sonet de din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba italiană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la It.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Nu ești mai valoros cu nimic față de cel de lângă tine. Până când nu vei învăța te regăsești în fiecare ființă umană din lumea asta, nu vei înțelege ce cauți aici. Dacă ai fi mai bun decât oamenii din jur nu te-ai fi născut la fel ca ei, nu ai fi pe aceeași planetă cu ei, luptând cu aceleași probleme, trăind la fel și murind la fel. Nu în diferențele noastre vom găsi răspunsurile ce le căutăm, ci în asemănările dintre noi. Când oamenii se adună la un loc și lucrează și luptă împreună pentru același scop comun, având aceleași valori, atunci se întâmplă cele mai mari minuni și realizări ale ființei umane. Așa că data viitoare, înainte să judeci pe cineva, umblă un pic în papucii lor și trăiește experiențele lor.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ca un fir albastru fumul de țigară

în timp ce făceai dragoste cu mine
îți împleteam din părul tău blond
aripi de înger

amândoi ne doream să ne smulgem din noi
din lutul trupurilor noastre bătrâne
deși de multe ori zborul ne era scurt
din când în când reușeam să ne înălțăm
și acolo sus ne dezbrăcam de carne și sânge
ne desprindeam de grija zilei de mâine
de boli de nevoi
nici nu mai respiram
pășeam cumva în moarte ținându-ne de mână
două năluci străvezii abia pâlpâind
și totul ținea mai mult de o veșnicie
până când ne aprindeam țigările
iar fumul de țigară ca un fir albastru năuc
se furișa pe lângă noi
și se ridica tot mai înalt tot mai subțire
iar din noi în timp rămâneau
doar două mucuri de țigară

de multe ori mă visez că sunt
un mărfar uitat pierdut într-o gară pustie
unde nici măcar vântul nu vrea să mai adie
și unde timpul nu mai curge
e prins strivit de acele macazului
de pe calea ferată ce duce spre Calea Lactee

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Și simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoția vinovată,
Iar palma mea și palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot te privesc mai mult de-atât
Și nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu ești precum sunt eu,
Tu ești căldura, ești sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu ești Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de
Adăugat de Carmen ComloșanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Și simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoția vinovată,
Iar palma mea și palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot te privesc mai mult de-atât
Și nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu ești precum sunt eu,
Tu ești căldura, ești sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu ești Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de din Viața printre moarte (16 aprilie 2000)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Simion Cozmescu

Vântul din neguri

e o vreme opacă
un bandaj zgrunțuros peste iadurile și cerurile deschise între noi
nu
de mult nu ne-am mai auzit inimile vorbind
măcar cu acea ultimă îndârjire diluată în disprețul de rămas bun
vântul din neguri ne ocrotește pierzându-ne unul de altul
amintiri mă privesc în batjocură
din vremea când ne iubeam de sângeram
prin ochii și urechile celuilalt
prin buze și piele mușcându-ne amețitor viețile încolăcitoare
formam lanțurile polinucleotidice ale unei iubiri înspăimântătoare
părul ne gemea în încleștările furibunde de la marginea nebuniei lucide
îmi era teamă c-ai te volatilizezi într-o ultimă îmbrățișare
și am să câștig acest război dintre sufletele noastre înrudite ridicând mai apoi...
se pedepsește oare incestul sufletelor?
... o troiță în locul în care ai pierit din viața mea
unde voi trece arar și voi răsuci câte o țigară
fumând-o până la încheietura eternității pentru a-i atrage atenția de la tine
nu voiam te pierd dar mi-era teamă că tu ai mă îndepărtezi
neregretând o secundă minutul când se va întâmpla aceasta
că voi dispărea ca un card expirat într-un bancomat nici măcar o ultimă
chitanță nu îți voi putea oferi
doar câteva rânduri anoste pe un ecran albit de soare

dar am secătuit amândoi sincronizați doi delfini
în orgasmul perfect
al unei despărțiri neanunțate de nimic
umplându-ne instantaneu cu un dispreț și acea aproape ură de celălalt
insuficientă pentru a ne păstra totuși unul lângă altul

cred că se pedepsește...

rătăcesc pe muchiile zilelor care îmi taie tălpile
picioarele mi se despică până spre genunchi
nu știu cât vor mai rezista bieții mei mândri genunchi
inflexibili în fața ta

caut imaginile din promo-ul ce anunța cândva
îmbătrânirea ta alături de îmbătrânirea mea

doar un flash cu plopi nătângi crescuți din ochii noștri
ce se țin de frunze lungi
și ne mai iubesc
de amândoi
de unul de altul
atât mă mai cutremură

poezie de din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cesare Pavese

Doi

Bărbat și femeie,-n pat, trăgând cu ochiul unul la altul:
trupurile lor relaxate, întinse și obosite.
Bărbatul nemișcat, femeia respiră adânc,
coastele ei urcând și coborând. Picioarele bărbatului,
desfăcute, sunt osoase și noduroase. Șoaptele
de pe strada însorită se-nfășoară-n jurul lor.

Aerul atârnă impalpabil în umbra grea
și se strânge-n stropi de transpirație vie
pe buze. Privirile celor două capete alăturate
sunt identice, dar nu mai văd trupul celuilalt
ca atunci când s-au îmbrățișat.
Abia se mai ating.

Buzele femeii se mișcă un pic, dar nu se-aude niciun sunet.
Respirația care saltă coastele se oprește
la o a privire mai lungă a bărbatului. Femeia
își apropie fața de cea a partenerului, buze lângă buze.
Dar privirea bărbatului rămâne-n penumbră, neschimbată.

Grei și cercetători, ochii lor se cântăresc
în suflul respirației care reînvie stropii de transpirație,
dezolanți. Femeia nu-și mișcă trupul,
suplu și viu. Buzele bărbatului se apropie,
dar privirea rămâne aceeași, în penumbră.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Meseria de a trai" de Cesare Pavese este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.90- 35.99 lei.
James Clavell

Unii dintre samurai aveau pieptare de oțel, dar cei mai mulți purtau chimonouri simple, cum se chemau halatele lor, și cele două săbii. Toți aveau părul pieptănat la fel: creștetul capului ras, iar părul de la spate și din părți strâns într-o coadă dată cu ulei, adusă spre creștet și legată cu grijă. Numai samurailor le era îngăduit să se pieptene așa, și pentru ei era obligatoriu. Doar samuraii puteau poarte cele două săbii – sabia cea lungă, de două mâini, pentru luptă, și cea scurtă, ca un pumnal – și pentru ei săbiile erau obligatorii.

în Shogun
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Shogun: A Novel of Japan Paperback" de James Clavell este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -62.99- 52.49 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Nu mai știu

Nici nu mai știu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n brațele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig și nici pustiu.

Erau atâtea stele peste noi
Și peste cortul nostru din zăvoi,
Atâția greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.

Mă-ntreb și-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai știu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, și nici cum am dormit.

Ce știu cu siguranță, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Și îți aștept sosirea cu nesaț
În nopțile când îmi adormi pe braț.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atunci când trăiau cocostârci pe casele noastre, erau și ei suflet din sufletul nostru, și când venea toamna, îi petreceam, ne duceam și noi cu sufletul până hăt departe, prin țările calde. Iarna tânjeam fără dânșii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, și când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânșii se întorceau și sufletele noastre zbuciumate.

în Păsările tinereții noastre (1971)
Adăugat de IllySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balada celor cinci motanasi" de Ion Druță este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.

Cântec

Copilă fiind, alergam spre incendiul soarelui
Cu tine, de același foc să ne simțim cuprinși
În pacea serii câmpurile toate păreau
Carbonizate de flăcările soarelui hain,
Pădurea era un sanctuar cu mii de cuiburi
Unde îngerii sub formă de lumânări
Urzeau lumini lăuntrice și adevărate
Și strigau păsări pe nume-alintate.
De-atunci, înnebunisem de frumusețe, poate,
Când pe cărare-l zărisem pe Dumnezeu,
Atunci eram transparențe, visam fără agonii
Amestecând în zboruri potop de armonii,
În spatele casei cu zarzării aurii,
Scăpând în lumea copilăriei fără hotare.
Ne așezam în genunchii zglobii
Lângă apele cu unde-argintii
Respirând cer și calici de lotus și soare.
Înnebuniți de tremurul a toate câte sunt,
Buzele erau neîndemânatice în sărut,
Vorbeam cu sfieli și cu ochii-n pământ.
Firele de iarbă o luaseră razna
Iar nouă ne crescuseră aripile până la gât,
Îngânam păsările de pe brațe
Gustând murii cuvintelor
Ce plonjeau pe pământ.
De-acum, gândurile noastre toate
Erau culoarea din zarea de lumini
În miezul cuvintelor erau picurate,
Îmbrățișând o tijă lungă de trandafir.
Trecând pe negândite și în tihnă
De-atâtea cercuri diafane de lumini,
De-atâția nori ce stau cadă,
Am înțeles ce lesne poți iubi
Când îngeri cântă la viori viorii,
Când pielea lui catifelată dansează
Ținând în brațe lira coapselor ei,
Când ea amețește de mirosuri vii
Merii și piersicii din grădini,
Când el e cufundat în văzul ei zburător
Și se răsfață ca un fluture sonor.
Amândoi căzuseră într-o zare cu sunete
Iar pe limbi aveau mieji de vocale
El era tot numai brațe spiralate,
Ea era toată numai aripi diafane
Pregâtindu-se de îmbrățișare
Își respirau dragostea prin priviri,
Peste tot îi invadau note muzicale,
Îngerii îi logodeau iar ei plângeau
După puritatea de la-nceput.
Strigătul lor a tulburat planetele,
Trupul ei deschidea ușa unui alt trup
El și ea căzuseră într-un poem.
Deșertându-și gândurile toate
Trăiau dintr-o fericire într-alta.
Lăsară și urmași și vorbele lor
Când se îmbolnăviră de atâtea viziuni.
Într-o zi, îmbătrâniră,
Și, de-atunci, nu li se mai întâmplară iubiri,
Erau bolnavi și făceau rugăciuni,
Clopotele bisericii îi găseau
La slujba de purificare.
Deodată, plecă el și nu se mai întoarse,
Altă dată, nu mai respiră ea.
Și toată grădina și-a revărsat miresmele
Pesemne pentru ei.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandra Negru

Te-am visat

Te-am visat mai demult,

când încă ne căutam,

și fiecare iubea pe altcineva,

și între noi era o graniță pe care am învins-o într-un final.

Corpul tău nu era al tău,

era al altuia, și nici chipul,

dar te-am recunoscut în vis,

știam că ești tu,

cel pentru totdeauna,

trecut prin multi-galaxii și civilizații,

una mai teribila ca cealaltă,

cu lideri nebuni și zei pentru tot ce nu înțelegeau,

aveai aceeași tăcere și în mijlocul ei,

o inimă la fel de firavă,

un cub rubik ale cărui culori abia le potriveam.

Te-am visat mai demult și am plâns,

nu știam cum am să mă descurc

cu toată iubirea asta,

cum am să plătesc,

când te voi găsi,
dacă va fi prea târziu

sau mult prea devreme

și vom trece unul pe lângă celălalt

ca doi străini într-o galerie de artă.

Și frica mea a fost mare,
o grenadă ascunsă într-o altă grenadă,
o grenadă ca o matrioska care a explodat
și explozia ei nu a distrus nimic.

Explozia ei te-a adus pe tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Deviant" de Alexandra Negru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.
Cornelia Georgescu

Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi și Adelei câteva cubulețe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puțin, ținându-se de mână, zâmbindu-și din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar și Adela pe el. Îl găsea drăguț, atrăgător. Și de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puțin înălțimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său șaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ștrengărească, nu erau nici verzi, nici albaștri, ci o stranie combinație dintre acestea două, deși nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînțeles, Adelei nu-i era rușine meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Ce vremuri...

Pe vremea când bărbații încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai grațioase,
Când legea era lege, nu glumă, ca acum
Și exista respect și maniere frumoase!

Pe-atunci și primăvara, cu râsete duium,
Venea umplând de flori poiene mătăsoase,
Pe vremea când bărbații încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai grațioase!

Uitați-vă și voi în jurul vostru-acum:
Nimic nu mai e sigur, prietenii-s parșivi,
Tânjim după-acea vreme, când îți vedeai de drum,
Eram mai fericiți, chiar dacă mai naivi,

Pe vremea când bărbații încă purtau costum!

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce spunem povești ( pentru Linda Foster)

1
Pentru că suntem obișnuiți trăim sub frunze
și în zilele ploioase
mușchii noștri simt un tremur,
de-acum dureros, din vremea când rădăcinile
ne trăgeau în pământ

și pentru că avem copii care cred că
pot zbura, un instinct rămas
de când oasele brațelor noastre
aveau formă de țitere și se îndoiau
cu eleganță sub penele aripilor

pentruînainte de a avea plămâni
știam cât de departe este fundul mării
în vreme ce pluteam cu ochii deschiși
ca niște eșarfe pictate într-un scenariu
de vise, și pentrum că noi ne-am trezit

și-am învățat vorbim

2
Am stat lângă foc în peșterile noastre –
și pentru că eram săraci am făcut o poveste
despre un munte al comorilor
care se va deschide pentru noi

și pentru că eram întotdeauna învinși
am născocit ghicitori imposibile
pe care numai noi le puteam rezolva
monștri pe care numai noi îi puteam ucide
femei care nu puteau iubi pe alții
și pentruam supraviețuit
surori și frați, fiice și fii,
am descoperit oase care se ridicau
din pământul negru și cântau –
păsări albe în copaci

3
Pentru că povestea vieții noastre
devine viața noastră

Pentru că fiecare dintre noi spune
aceeași poveste
dar o spune diferit

și nimeni dintre noi nu o spune
de două ori la fel

Pentru că bunicuțe arătând ca niște păianjeni
vor să-și farmece nepoții
și bunicii au nevoie să ne convingă
ce s-a întâmplat s-a întâmplat datorită lor

și deși noi ascultăm doar
întâmplător, numai cu o ureche,
vom începe povestea noastră
cu cuvântul și

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E mai bine fie doi decât unul singur, căci pentru osteneala lor au plată mai bună; și dacă unul cade, fârtatele său îl ridică; dar vai celui ce este singur când cade, că el nu are pe un altul care -l ridice. Și dacă vor dormi doi, le va fi și cald; dar unul, el singur, cum se va încălzi? Iar de se va ridica unul împotriva lui, cei doi îi vor ține piept; că funia întreită nu se rupe curând.

în Ecclesiastul, 4:9-12, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianDSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așteaptă-mă că sunt bătrân

așteaptă-mă că sunt bătrân
când doi copaci ne mai rămân
și păsările s-au ascuns
le-mpărțim într-un apus
sau doar în gând

s-aștepți când toamna e în toi
când plouă-n lumea de apoi
iar eu te chem în visul meu
dar nu știu cum, te pierd mereu
prin norii goi

așteaptă-mă într-un pustiu
mereu ajung, dar prea târziu
când nimeni nu mai e în prag
și pleci cu tot ce mi-e mai drag
și nu mai vii

așteaptă-mă că plec curând
trec inorogii pe pământ
mă poartă spre un alt tărâm
așteaptă-mă că sunt bătrân
sunt prea bătrân

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fiecare își imaginează că problemele LUI sunt cele mai mari, că viața LUI e cea mai grea și că experiențele SALE de viață sunt cele mai pline de sens și lecții de viață. E doar o iluzie. Nu ești mai valoros cu nimic față de cel de lângă tine. Până când nu vei învăța te regăsești în fiecare ființă umană din lumea asta, nu vei înțelege ce cauți aici. Dacă ai fi mai bun decât oamenii din jur nu te-ai fi născut la fel ca ei, nu ai fi pe aceeași planetă cu ei, luptând cu aceleași probleme, trăind la fel și murind la fel. Nu în diferențele noastre vom găsi răspunsurile ce le căutăm, ci în asemănările dintre noi. Când oamenii se adună la un loc și lucrează și luptă împreună pentru același scop comun, având aceleași valori, atunci se întâmplă cele mai mari minuni și realizări ale ființei umane. Așa că data viitoare, înainte să judeci pe cineva, umblă un pic în papucii lor și trăiește experiențele lor.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Cântecul ploii spre asfințit

fantomele de zi la braț
cu arătările nopții
s-au așezat lângă mine tiptil
și patul scârțâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfințit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropați copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca niște stele căzătoare
și se tot prăbușeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia crește adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
și care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, știu o ușă cu vedere la soare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook