Magii de la răsărit

M-am întors...
Zilele treceau greu departe de casă.
Mi-a fost dor de grădina cu meri,
De Ampoiul îngheţat
Şi chiar de trenul ce urca spre Zlatna.

Uliţa satului este pustie...
Ici colo o lumină licăreşte la geam
Calc pe amintiri,
Mă aplec, le iau in braţe
Şi-mi încălzesc cu ele inima.

Păpuşa doarme într-un colţ.
Săniuţa mă strigă din pod.
Zăpada albă încoronează munţii
Şi acoperă liniştea din vale
Timpul s-a oprit în loc întrebător.

- Te cunosc de undeva?
- Da, mă cunoşti, m-am schimbat, adevărat,
Dar tu eşti gravat pe retina ochilor mei
Cu zâmbet de copil, cu omul de zăpadă
Şi cu "Magii de la răsărit"

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Ampoiului

Cu solzii stralucind sub soare
Curge Ampoiul jos in vale
Respira lunca inverzita
Si ramurile de rachita

Bisericuţa-i sus în deal
Trenul opreşte la semnal
Şi trage greu două vagoane
Îşi face loc printre mioare

O casă-i părăsita-n drum
Cu ţiglă veche fără fum
Pe o potecă ce-i îngustă
Sare din iarbă o lăcustă

Arini bătrâni stau aplecaţi
Duc dorul celor ce-s plecaţi
Dar în ajun de sărbători
Se-ntorc copiii la Ampoi

De bucurie plânge mama
Îşi şterge lacrimi cu năframa
În Apuseni coboară-n vale
Ampoiul, apă curgătoare

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria

într-un sat micuţ de munte, înspre Zlatna la Ampoi,
mi-am lăsat copilăria şi n-o pot lua înapoi
ce frumos era odată în grădina cea cu meri
şi in lunca înverzită cu miros de sânzieni

sălciile aplecate umbreau apa de cristal
cor de greieri lângă casă cântau seara madrigal
şi in noaptea cea lăsată treceau moţii cu ciubere
cântând doina cea de jale prin păduri de conifere

mă întorc mereu în locul ce mi-a dat viaţă odată
mă aşteaptă-n prag Maria cu o poartă descuiată
un sat mic, o sută fumuri, azi mai sunt vreo douăzeci
în Poiana la Ampoi iarba creşte pe poteci....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor

Mi-e dor de casa cu balcon
Şi cu petunii în răzor....
Mi-e dor de banca de la poartă,
Mi-e dor de tot ce-a fost odată,
De curtea plină cu zăpezi,
De ciucuri roşii de la iezi!

Mi-e dor de zilele de vară,
Şi potecuţa de la moară,
De bolta toată înstelată
De greieri ce cântau în ceată
Mi-e dor de moţi şi de cimpoi
De apa rece din Ampoi...

Mi-e dor de uliţa din sat.
Mi-e dor de tabla mea de şah.
Şi de părinţi mi-e foarte dor
Şi pâinea caldă din cuptor
Mi-e dor de zilele senine...
De casă şi mult dor de tine!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un colţ de Rai

Cobor uşor din microbuz
Cu un rucsac şi-o pelerină
Zâmbeşte-un fir de cucuruz
Îmi face semn dintr-o grădină

- De ce-ai venit, nu vezi că plouă?
Mă-ntreabă-n grabă o răchită
Răsura cu rochiţă nouă
În părul meu vrea să se prindă

Mai mândru socul flori înalţă
Chiar lângă pod peste Ampoi
Se pierde Plesa-n nori şi ceaţă
Şi gândul meu merge-napoi

Se cerne ploaia peste sat
Un colţ de rai pierdut în lume
Dar paşii mei nu l-au uitat
Aici mă strigă toţi pe nume

Mă simt din nou copil desculţ
Cu tot pământul la picioare
Cu soare prăbuşit în munţi
Cu meri acoperiţi de floare

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

M-am risipit în versuri, m-am risipit în carte.
M-am risipit în vise şi în iubiri deşarte...
Deşertăciune-i tot... nu vreau să recunosc.
Viaţa-i un miracol şi toate au un rost.

Dar când apusul zilei se-apropie de mine,
Simt cum se frânge-o rază şi sus din înălţime,
Cu ochii ei cei roşii imi spune-n glas şoptit:
-Sä nu te-nfrângă noaptea, aşteaptă-n răsărit.

Voi fi din nou cu tine şi bucurie-n glas...
Te-ajut în zorii zilei să-ncerci încă un pas
Spre altă risipire de gânduri din fuior,
Şi te adun spre seară într-un poem de dor!

poezie de Doina Bonescu din Versuri risipite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor nemărginit

îmi este greu
să ajung la inima ta
încercări timide
eşuate...
dar mi-aş dori atât de mult
pe marea liniştită
a sufletului meu
nu este furtună
şi totuşi din valurile albastre
sclipind în soare
răzbate un zbucium...
dorinţa de a trăi
şi a iubi
întinde spre mine o mână
înotând spre răsărit
în ape limpezi
în unda sărată
vei găsi o lacrimă din ochii mei
şi atunci poate
vei privi spre zarea unde te aştept
cu dor nemărginit
în umbra înserării...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând celest dedicat iubirii

la gala de excelenţă într-un loc din calendar
pe marginea enigmei cu-n zâmbet
ceaşca de cafea nelăsată uitării
în decorul grizonat – parfum de femeie

doar tu eşti ziua mea
pe lista invitaţilor sigur eşti numai tu
acolo departe
aici aproape
oriunde
eşti tu

privesc spre ieri şi mă-ntreb ce sunt acum
mâine voi fi dorinţă din foc
simfonia culorilor aprinse de scânteia ochilor
o iubire renăscută-n taină
cu picuri din ploaia de vară şi acorduri albastre
cuvinte trăite spre seară

te aştept în clipe de linişte
m-am oprit la tine – trecere
nu bat mătănii
scriu
într-un iunie ceas dintre taine
cu trăiri astrale
sosesc.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dantelă de zăpadă

Iarăşi se întunecă, dar azi a nins
Prima ninsoare din iarna aceasta
Nu e departe ziua când voi urca
Pe săniuţele argintii ale iernii
Răscolind zăpada

Dar e decembrie şi ninge
Peste brazii de afară, parcă
Şi ciorile au obosit să se adune
Pe-nserat

Mă aşez la geam, spun o rugăciune
Pentru cei întârziaţi, pentru cei
Duşi departe unde zăpada nu le e
De tot albă

E decembrie şi ninge
Zăpada se aşterne ca o dantelă
Pe case şi morminte

poezie de Victor Ţarină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de moarte

Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunaţi în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat

Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopţile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puţin mai îmi e soare

Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni şi câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele şi-mi urlă

De când sunt pe-această lume, zi de zi şi ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu ştiu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine şi nu vreau s-o răvăşesc

M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viaţă, boala asta îmi e grea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc intens

E primăvara-n noi, e primăvara-n mine
Şi o păstrez demult... mi-e veşnic amintire,
Grădina cea cu meri şi caişi cu floarea albă,
În urmă de îngheţ, ieşiţi de sub zăpadă....
Nu am trăit degeaba, nu tristă mi-a fost seara,
Eu am ales in doi să urc în vreme scara.
Nu las să se strecoare nici urmă de-ndoială,
Şi joc mereu pe scenă in rol de primăvară!

Sclipire pun în valul luminii ce inundă,
Pe ram mugur de frunză si toporaşi în umbră.
E primăra-n noi, e primăvara-n mine,
Şi are loc de cinste aşa cum se cuvine.
Viaţa e un vector, trăiesc intens şi azi,
Aceeaşi primăvară ca verdele din brazl
Ce îşi păstrează haina curată ca şi nouă
Chiar de e frig afară, chiar dacă stă să plouă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de dor

intr-o noapte-ntunecată
visul l-am pierdut pe drum
insă Domnul imi arată
calea dreaptă, gândul bun!

si aşa.... păşind in noapte
dor de dor urma pierzând
m-am trezit in dimineaţă
la un geam uşor bătând

geamul insă nu tresare
urme in zăpadă nu-s
poarta este incuiată
dorul meu... departe-i dus!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Iubirea

Cândva, într-un demult al demultelor mele
când zorii-mi seduceau primăveri
Ursa Mare s-atingă,
aici, în milimetrul universului meu,
m-am temut...
m-am temut de luceferi... de nori...
sau poate de brumele toamnei...!
M-am temut şi vroisem să fug...
să ies din propriul meu vis...
şi apoi... să m-ascund...!
Ci Tu (?) m-ai oprit...
m-ai tras înapoi şi mi-ai spus:
"Nu! Aceea e uşa din dos...
departe de Astru...
de înalt... de adânc...
departe de Calea Lactee...
aceea-i o poartă-n abis...!"
Şi-atunci, am rămas...!
Am rămas dar apoi, ne-mpăcată de însămi,
de rostiri nechemate...
de chemări nerostite...
vinovată de dor inutil risipit,
din nou am pălit...
am pălit precum floarea ce tulpina i-o rupi...
şi, cu suflet înfrânt,
am vrut să cobor de pe propriu-mi altar...
să alerg în neant...
ci Tu (?) m-ai certat:
"te-aşteptă un semen -mi-ai spus-
nu vrei să-i alini un durut?"
şi-am rămas...
Am rămas dar, în urmă, din nou m-am oprit...
m-am întors în confuz...
am fugit spre-ntuneric...
m-am dus către Stix...!
Rânduism steluţe-n cununi pentru talerul toamnei,
dar, nimic n-am mai vrut!
Ardeam de dorinţă să-mi smulg din fiinţă averea-mi
şi apoi să mă-mprăştii pe lespezi îngropate-n prihană,
jertfă să m-aduc inerţiei...
dar Tu (?) mi-ai surâs: "nu, mai rămâi, am nevoie de tine!"
Iar eu, am rămas!
Am rămas şi acum sunt aici, din nou către nimb de lumină,
din nou în zenit, din nou ocrotită de vis!
Sunt aici! Sunt Prezent şi, în zâmbet şoptit, te întreb:
cine eşti? nu eşti înger? nu eşti propriul meu cuget?
atunci ştiu, eşti mai mult de atât:
Eşti Iubirea!

poezie de Iulia Mirancea (6 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fum de ţigară

într-o zi m-am întâlnit cu depărtarea
se depărtase de mine
în fugă, în grabă, grămadă
în palme adunasem gânduri măcinate
de ani trecuţi, petrecuţi
prin cârciumi famate, cu femei de o noapte şi fum de ţigară
timpul sorbea cu nesaţ amintiri
la o masă, undeva, printr-o casă
o coală arsă de timp
spunea o poveste uitată în sertare
despre o viaţă ascunsă sub pleoape
treceau în zbor nori călători, în zbor ireal, visători
uneori cădeau şi stele
tăcute, micuţe şi ele
pe ţărm curgeau vise
despre o mare rătăcită printre valuri
am trecut de mine de multe ori
printre scoici sfărâmate şi cochilii de gânduri
paşii se scurgeau leneşi pe nisip
nu mă recunoşteam
chipul se oglindea alegoric în ape
apoi mi-a fost frică
marea îmi ardea tălpile sfâşiate de întrebări
obosit, m-am aşezat între clipe, să dorm o veşnicie
când m-am trezit
marea plecase undeva, departe...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor...

E târziu şi peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma paşilor tăi se mai zăreşte încă
În zăpada aşternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Şi când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopţi perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Şi pe mine...
Încă te mai aud
Încă îţi simt prezenţa
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie şi rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Şi totuşi te aştept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu?

Mai plouă, demult n-a plouat
şi iar mi-e dor de casă şi de vii
cînd mă duceam cu tata la arat
mă înfrăţeam cu orele târzii.

Am avut un vis să plec departe,
să mă rup de oamenii din sat,
dar toate sunt atâta de deşarte,
că iar mi-e dor să merg la semănat

Mi-e dor să alerg desculţă prin câmpii
păsările –n codru să le ascult
să mă mai joc cu ai satului copii
aşa cum mă jucam demult, demult...

Întoarsă-n sat nu mai m-am regăsit,
tata plecase undeva tăcut,
foşnetul pădurii a amuţit,
mama tot mai mică s-a făcut.

M-am căutat copil printre copii
si în niciunul nu aveam să fiu,
toamna cernea galben peste vii,
întoarcerea venise prea târziu?

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar timpul

azi am pierdut
un prieten...
zbura cu aripi de vis
la înălţimi...
deasupra norilor!
- ce tânăr...
ce frumos esti..
ochii mei clipesc
spre soare...
eşti mai strălucitor
decât el...
nu pot să te ating...
chiar dacă
cuvintele tale
îmi încălzesc sufletul
şi atunci..
ca o pasăre
cu aripa frântă
cobor din văzduh
pe o salcie plângătoare
care-n surdină
îmi spune..
-doar timpul e de vină!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada albă

te-am aşteptat..
zăpadă albă
brăduţul
să-l împodobeşti!
ai apărut imaculată
ca si o zână
din poveşti!
când soarele
discret zâmbeşte
te zăpăceşti
şi te-ai pierdut...
topindu-te
după iubire
sub raza lui
într-un sărut!
-zăpadă albă...
dă-mi de ştire
să nu păţesc
ca tine azi
când soare cald
mă tot alintă
şi mă mângâie
pe obraz!!!!!

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Fântânile de-a casă au secat
Casele mâncate de timp şi cari cad
Pustiul strigă pe străzile din sat
Pentru că eu
Mi-am luat sacul în spate şi-am plecat!

Mi-e dor de tine, ţara mea
Mi-e dor de uliţa pe care mă jucam
Copii mei nu ştiu, unde m-am născut
Iar eu acum ca să mă întorc
sunt prea bătrân!

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albă ca Zăpada: Îmi pare rău, dar pentru mine asta nu funcţionează.
Frumoasa din Pădurea Adormită: Nici atitudinea ta nu e prea de folos, Zăpadă.
Albă ca Zăpada: Eşti doar invidioasă pentru că eu am fost votată cea mai frumoasă din ţinut.
Rapunzel: Te referi la alegerile alea "aranjate"?
Albă ca Zăpada: Tocmai tu vorbeşti. "Rapunzel, Rapunzel, despleteşte-ţi extensiile aurii."

replici din filmul artistic Shrek al Treilea
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb cu lumina

Cu faţa la răsărit şi spatele către apus
îmi vedeam memoriile în tragic învelite,
din coincidenţe puse pe un fulger am compus
iubirile cu semne de întrebare împletite.

Şi am ţinut în bancă anii mei de tinereţe,
în conturile legănate în eternitate,
ca să-i am dobândă la zilele de bătrâneţe
presărate peste trotuarele asfaltate.

Şi nu am înţeles cântecul ciocârliei triste,
deşi săruturile fredonau doar o romanţă.
Fereastră mi-a fost iubirea ce-o doream să existe
şi albit de gânduri n-am căutat nici o vacanţă.

Dar vine timpul gândului spre albul de mireasă,
chiar şi pentru strălucirea sclipirii de zăpadă.
Imaculatul alb de lună, a nopţii crăiasă,
îşi caută lumina pe a cerului estradă.

În viaţă emoţiile se scaldă-n amorţire,
spre lumină o albă rugăciune avem de spus
când am ajuns pe albele cărări de despărţire
cu spatele la răsărit şi faţa către apus.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!