* * *

M-ai înşelat de atâtea ori,
înfigând în mine câte un pumnal de fiecare dată,
că am ajuns să atârn, câte o ciozvârtă din mine,
pe câte un cui din oricare măcelărie din oraş.

Doar aşa am putut să-ţi invadez garsoniera ta de la mansardă,
unde veneau bărbaţii ca să se-arunce-n gol,
Lăsându-mă mestecat fără să ţip
de gura ta roşie precum ciulinii
călcaţi de tălpile fecioarelor secerătoare.

Bând coniac amestecat cu fum de ţigară
din sufletul tău, potir de cristal de stâncă,
m-am poziţionat în dreptul unui sân
de unde am început să-ţi spionez, prin vârful sfârcului,
micul tău univers poluat de păcat şi inconştiente cruzimi,
eu, bucăţică de carne din sfânt trupul tău.

poezie de Vasi Cojocaru-Vulcan
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gnoză

poate îmi scrii şi mie un poem, îţi zic
ceva ca o sămânţă
pe care să o sădeşti în mine pios
şi din care să răsare ziua de joi
altfel riscăm să rămână din noi
doar cenuşă cenuşă şi puroi

mai degrabă îţi cânt la pian
îmi zici şi tu să baţi toba
ca pe o tinichea
până când i se umflă
o gâlmă haioasă cu ţâfnă în gât
apoi îţi aprinzi o ţigară
şi tragi cu nesaţ fum după fum

sufletul tău este o casă fără ferestre
în care cineva mă sileşte
să dorm
şi unde nu vine nimeni
să-mi bată în perete
aşa că îl întorc cu grijă
ori de câte ori oftezi
din ochi îţi ţâşnesc vrăbii
sticloase şi verzi

sufletul meu un maidan bântuit
unde pasc două capre şi o gâscă
ştiu sigur chiar că are elice
şi că în fiecare dimineaţă
se învârte atât cât să nu se usuce
şi să pice trist pe asfalt

de atâta năucire îngerul meu
a început să ticăie tic tac
apoi din el s-a înălţat
cu zgomot şi lumină şi praf
o mare uluială în ritm de jazz

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Şi-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...

M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reuşite, nedescris
De câte ori, de câte ori...

M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la ţeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...

Mă simt rănitul d-exterminatori
Şi-mi vreau răscumpărări de libertăţi şi bunuri
Furate de la viaţa-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...

Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..

De câte ori mă ştiu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de la răsărit

am să-ţi dau din mine câte o zi
doar una
suficient cât
să-ţi clădeşti o casă
cu ferestrele înspre răsărit
de unde
seară de seară o
să mă vezi trecând

să nu mă strigi

lasă noaptea să respire din mine
ca-n tăcerea ei să-mi pot
înveli chipul
pentru o altă zi

schijele de lună îmi intră în ochi
şi frigul din oase
îmi subţiază tăcerea
mă retrag în deşertul din mine
şi aştept
primul său semn

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândeşte-te adesea în mintea şi în sufletul tău: Doamne, de câte ori am căzut, tu m-ai ridicat! Şi de câte ori după ce m-ai iertat, m-ai strâns lângă inima ta! Gândeşte-te adesea... şi nu te mai despărţi vreodată de El.

citat clasic din Sfântul Josemaria Escriva
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De câte ori nu ţi-am dat flori
şi versuri de iubire?
Tu trebuia să te-nfiori
cuprinsă de uimire!

De câte ori nu ţi-am cântat
cu vântu-n faptul serii?
Tu trebuia neapărat
ecou să fii plăcerii!

De câte ori am adormit
la plopul ce ne-aşteaptă?
Tu ai uitat şi n-ai venit
să mă mângâi c-o şoaptă!

De câte ori am ascultat
un tril de ciocârlie?
Cu grai uscat tu m-ai lăsat
şi inima pustie!

De câte ori m-a răcorit
izvorul din pădure?
Te-am aşteptat, dar n-ai venit
şi-ţi culesesem mure!

Dar pentru ce "de câte ori"
când ţie nici nu-ţi pasă?
Mă străduiesc să-ţi dau comori,
să-ntemeiem o casă!

Iar dacă Spiritul o vrea,
că taina o deţine,
să fiu al tău, să fii a mea,
noi doi ne-om aparţine!

O să trăim cât ne-o fi dat
sau scris în cartea vieţii,
tu ca femeie, eu bărbat
drept cuplul frumuseţii.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă tăcere

Când scriu poveste de iubire
Tu eşti în vârful de condei,
Prin trupul tău... firav, subţire,
Se curg miresmele de tei.

Şi dacă-n rândurile mele
De-atâtea ori te regăseşti,
Am adunat şi-am pus în ele
Doar sentimentele fireşti.

Nu mi-am dorit să fii un vis
Pe care,-n noapte, să-l visez,
Sau eu, vre-un colt de paradis
Pe care-n vise să te-aşez.

Nu vreau să fiu o adiere...
Să-ţi mângâi buzele c-un zbor,
Ci un sărut să pun pe ele
De câte ori îmi este dor.

Şi nici vre-o stea ce stă la geam
Să-ţi vadă tainele din nopţi,
Eu vreau în braţe să te am
Să sorb pe rând din nurii copţi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre-al tău contur...

Spre-al tău contur mi se întoarce trupul
Ca floarea după astrul de gălbează...
Ce straşnic gol te va găsi iar trează?
La câte luni va mai urla şi lupul

Din ochiul meu? În vast deşert o oază
Prin roş' asfalt se va deschide-n stupul
Cu-albine-n piept ce-mi înţepau calupul
De umbre moarte, stări şi metastază.

Din câte nopţi vei frământa aleanul
În cordul meu de tine-ncătuşat?
Când îţi alegi, misterioasă, planul

Să smulgi din zâmbet un fior curat,
Eu dau, atunci, îngândurat cu banul...
Sunt viu sau mort în suflet dezbrăcat?

sonet de Ionuţ Popa (20 martie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum scotoceai în noapte după mine

nu-i aşa că de fiecare dată când se face noapte
în camera ta
îţi vine să scotoceşti în tine
după vreo amintire cu noi
dezbrăcaţi de piele până la os
şi nu reuşeşti să-ţi licăre în suflet
nimic frumos nicio urmă de lumină
şi cum ţi se răzvrăteşte ochiul căprui a vină
sau cum mă năşteai din nou
de câte ori plecam hai-hui în lume?

se pare că am adunat
tot întunericul lumii în mine
şi acum îmi este teribil şi frig
tâmplele îmi explodează ca o grenadă
ca o sticlă de lampă atinsă de brumă
sau se sfărâmă ca lovite de tunet

mă scurg pe sub uşi până la tine
şi mă lăţesc şi mă fac preş
sub tălpile tale lascive

ca un făcut
dimineaţa respiraţia mi se odihneşte
pe pântecul tău şi de fiecare dată mă înalţ
strălucesc zi lumină
altădată mă pierd
şi mă subţiez între coapsele tale
ca într-o menghină divină
îmi cresc aripi pe la subsuori şi zbor
dincolo de lumesc dincolo de cer
de heruvimi de zâne
tu păşeşti sfioasă în mine, în sânge
ca în biserici
ca într-un sfârşit să alergi să te ruşinezi şi iar să alergi
apoi îţi reazemi uşurată tâmpla de umărul meu
îţi aprinzi o ţigară şi oftezi
gângureşti ca un copil
mie mi se umple sufletul cu fum de ţigară
nu zic nimic dimpotrivă
te strâng în braţe şi mai tare
şi-mi este nemaipomenit de bine

vecinii mă vedeau cum adunam cioburi toată ziua
de ciudă mă reclamau la Dumnezeu să-mi ia bucuria
de a respira aerul ce-ţi înconjoară privirea
şi privilegiul de a mă muta cu bagaje cu tot în trupul tău
să devenim amândoi unul singur
sau să ne ghicim unul altuia gândul

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramaturgul şi poeta

Un dramaturg cu pasul rar
Se-ntreabă: Câte piese am?
Din ele câte au succes
Şi câte fără înţeles...?

Oricum, rămân apreciat
Şi deseori aplaudat,
Infatuat nu pot a spune
Faţă de cei fără de nume

Privi spre mine la un vers
- Tu te cam plimbi prin univers.
- Adevărat, şi Terra-i stea
În univers pe undeva.

- Tu nu ai înţeles deloc...
Vrei să te laud chiar pe loc?
- Nu... nici gând, maestre,
Eu iau viaţa aşa cum este.

Şi dacă mă gândesc un pic,
Pot să mă supăr din nimic?
Apocalipsa de-o să fie,
Desigur nu e poezie....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp fertil

O, timp fertil al tuturor,
ai înflorit trecând în zbor,
din dorul meu de primăvară
de-a te simţi în tâmplă iară!
Ai înflorit aşa uşor,
fără să-ţi dau vreun ajutor,
cum am facut de-atâtea ori,
pictând pe trupul tău culori!

Cum de-ai ştiut să înfloreşti
ca o gradină din poveşti?
Cine ţi-a dat fior, putere,
ca să renaşti cu-o adiere?
Şi fără mintea-mi ascuţită,
de-atâtea ori nepotrivită,
cum de-ai plecat prin lumi străine,
încet, scurgându-te prin mine?

Dar eu, cum am putut trăi
fără puterea de a-ţi fi?
De-a-mi primeni picioarele
şi de a-ţi bea izvoarele?
De a gusta din fructe coapte,
lăsându-mă uşor pe spate,
pentru-a vedea un paradis
în dansul frunzelor promis?

Fără-a afla veştile bune
urcând pe creste din genune,
în care coboram ostil,
pentru-a mă ridica umil?
O, timp fertil al tuturor!
Cu-al meu cuvânt tremurător,
te rog să mă astepţi, mă cheamă,
să-ţi simt eternitatea-n palmă!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot să te respir prin mine

Dacă ţi-aş spune că te iubesc
şi aş ruga frunzele să mai aştepte
şi ţi-aş atinge părul cu mâinile disperate,
aşa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simţi întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziţi?
Dacă ţi-aş spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
şi încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
şi oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în dimineţile noastre
când ne îmbrăţişează lumina lumii
m-ai ocroti renunţând la părăsire?
Tu ştii ce tristă este singurătatea nopţilor
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărţile şi pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu eşti urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
şi nu aud, şi nu simt temperatura noastră.
Dacă ţi-aş spune că florile mele nu au vârstă,
că ele vor pleca odată cu noi,
că vocea ta tăcută se vede prin pupile,
că fiecare pas al tău este în mine
şi nu pot înţelege viaţa fără tine,
crede-mă, nu renunţa la mine!
Dacă ţi-aş spune, acum,
când frunzele ne mai aşteaptă
că sigur vom păşi în doi, în altă viaţă?

poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfidare sfioasă

Câte săruturi ale mele
Au loc pe trupul tău frumos?
Multe, iubito, câte stele
Pe cerul nopţii luminos.

Că trupul tău e cerul care
Mă strigă să-l sărut mereu,
Sfidând sfios o depărtare
Pe care-o ştim doar tu şi eu.

poezie de Marius Robu (19 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

priveşte câte culori s-au strâns
pe trupul meu lacrimile au săpat amintiri
roşii galbene verzi
numai tu ai rămas albă printre atâtea
întunecimi lumeşti zilele din ce se vor naşte
fără zâmbetul tău pierdut iubito în mijlocul vieţii
neînvârtită planeta şi ea a pierit odată cu tine
un cireş îti va creşte din piept crucea pe care
voi adormi ţinându-te de ultimul tău sărut

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte poeme?

Câte poeme ţi-oi fi scris?
Nici eu nu ştiu câte au fost
Şi poate nici nu are rost,
Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ţi scriu?
Nici asta nimeni nu va şti,
Tu, dragul meu din poezii,
Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti
Fără să fie în colecţii?
La începutul unor lecţii,
Fără sfârşit te voi iubi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştepţi să-ţi bată Dumnezeu la uşă

aştepţi tot mai des

în ultima vreme să-ţi bată

Dumnezeu la uşă

să nu te întrebe nimic

doar să-ţi bată

dar nu e nici măcar sectoristul

să te anunţe că ţi-au fost

furate ornamentele roţilor maşinii

ori că

că deh! locuieşti la etajul IV şi ai

vedere la stradă nu

în spatele blocului unde e

parcarea aceea nenorocită

nu e

nici vecinul vecin cu dormitorul

tău să te ameninţe furtunos

birjăreşte domnule dumneata

nu-ţi baţi niciodată nevasta nu

asculţi manele nu scuipi seminţe

nu mănânci mici nici nu bei

bere la iarbă verde duminica nu... nu...

? ce

dracu

mai cauţi la noi pe scară eu

te dau pe mâna poliţiei pentru

complicitate cu

liniştea la neliniştea noastră

a celor civilizaţi ce dracu

nici măcar nu-ţi scârţie patul

noaptea

ce vrei să fac îi spui sunt sărac

nimeni nu se uită la mine

ziua şi noaptea se consumă scurt şi abrupt

ca timpul unei respiraţii

rătăcită prin gânduri lumina pare

o amintire

port o cruce de paie ce oricând poate

să ardă la scânteia din cuvinte

şi-apoi

nimic nu-mi lipseşte

din tot ce am

nici măcar vulturii nu-mi mai aruncă aripi

nici braţele mele nu se mai lipesc

de pene

regret dar faptelor mele nici îngerii nu

le mai picură mir

tot ce mai vreau e

să înving frigul din mine încât

să nu mai pară ciudată căldura

pietrelor

descheiat la frustrări

înotând în confortul eşecului

fără a poseda proprietăţi

în Bel Air din L. A.

ori mine de diamante în South Africa

îţi vei încheia mărturisirea invadat

de sinceritate

regret dar nu mai fac nicio filosofie

de mult

nici măcar cea a vulgului

aştept să-mi bată Dumnezeu la uşă

aştepţi

aştepţi şi preferi să-

ţi (pe)treci ochi care se umflă

cresc

cresc

cresc/şi

ajung cât două baloane de heliu ce-

ţi poartă trupul ca pe o nacelă

sus sus mult deasupra

pământului unde întâlneşti sânii superbi

ai pământencei cu piciorele pierdute

în stele

aştepţi aştepţi şi te-ntrebi

:? poeţii Atlantidei unde sunt

! plutesc iată-i că plutesc

şi pe pielea ochilor lor stau

să pleznească

sunetele acestui poem

atâtea câte au încăput

atâtea câte au ajuns până la ei

atâtea câte au rămas

stau să plezneasă

aştepţi

poezie de Vlad Scutelnicu din Nord-Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog fără apusuri

dacă vrei am să-ţi culeg câte un răsărit
din fiecare apus...
şi din când în când
o să renunţăm la câte 3 minute din viaţă
pentru fiecare sărut

dar te rog ascunde Luna
pe care n-am de gând s-o fur
pentru tine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cât de mult...

Pe câte zile-am făcut gaj
Cu cunoscuţi că-ţi sunt o slujbă
Cum lanţ la lama de o drujbă
Şi elicea la vapor, siaj?

Pe câte săptămâni să jur
Să-ţi fac o Lună de argint
Şi de-i eclipsă nu te mint
Că pot s-o trag de-o vrei pe-un şnur?

Pe câte luni să-ţi dau bărbatul
Ce-l am în mine un gamet;
De nouă nu-ţi ajung şi-i drept
C-amor nu-i scurtul sărutatul?

Pe câţi ani să-ţi promit credinţă
S-ajungă pân' la reînviere
Şi zâmbetul să ţi-l fac miere...
De dulce nu îţi ai cu putinţă?

Pe câte zeci de ani să-ţi fiu
Alături, sprijin să mă ai;
Să îţi pui cap pe braţ, să stai
Cu mine pân' nu mă mai ştiu?

Pe câte secole s-alerg
Să îţi trec numele pe boltă;
Din sori să-i adun o revoltă
În ceruri... de-ar vrea să te şterg?

Pe câte mii de ani să zbor
Să mă fac trup din piramide
Până când palme-ţi vei deschide;
Să pot să stau s-adorm, să mor?

Pe câte clipe adunate
Să le trăiesc în nano timp
De molecule de-anotimp...
Să faci din mine eternitate?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârşit. De unde să încep să mă caut? Unde aş putea fi eu însumi? Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gîndurile se risipeau. Mă deşteptam cugetând la alta lucruri. Începeam din nou, încăpăţânat, închizând ochii, astupându-mi urechile, apăsând tâmplele. Acelaşi întuneric. Şi nu întâlneam nicăieri nici o lumină, nici un sprijin. Cum să ajung la mine însumi? Cum să-mi cunosc eu sufletul şi să vieţuiesc întocmai după nevoile lui?.... Am aflat un singur lucru pe care-l bănuiam însă de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e aemenea celui din ceasul trecut şi cu atât mai puţin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit...

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare

Sunt albul dintr-un puf de omăt
Transfigurat pic de cristal
- De-mi dai căldura să mă-mbăt -
Din inima-ţi ce-ai piedestal.

Dacă deschizi azi o ferestră
O să-ţi pătrund în casă fulg,
Un picur din planeta albastră...
Mă voi topi-n urări cu sârg.

Îţi voi da veşnic gust de viaţă
Din picătura-mi de cristal,
Topit de drag ţi-aş fi povaţă
S-ai trai etern, de festival.

M-aş face magul să-l urmezi
Spre poala albă a lui Christos
La ea să poţi să-ngenunchiezi
Să ceri să fii iubit, frumos.

În bulgăr de nămet să fiu
Să mă arunci în constelaţii
De horoscop. Să te-ntreţiu,
Să-ţi dau trăiri de generaţii.

Să mă aduni câte un pic
Pe zi ce trece, sa-ţi fiu scaldă,
Să creşti cum floarea din nimic,
S-ai calea vieţii veşnic dalbă.

Să-ţi faci din mine râu, cascadă
Să-ţi curgă-n albii fericire
Din nord de-ocean să-ţi fiu zăpadă
S-ai ciclul ei de nemurire.

De câte ori te-oi dezmierda
Pe gât, pe frunte sau pe buze
Să ştii că-s fulgul ce ţi-oi da
Sărut de drag, eterne muze...

În fond sunt picurul de viaţă
Al meu... cu crez profund în el,
De-un Univers inert de gheaţă...
Un prorocit de... Daniel...

* De la Montreal, este urarea mea pentru fiecare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!