N de la S

Cu toţii avem o patrie
pe care o părăsim din cînd...
unii mergînd pînă la bazarul din colţ
alţii cînd merg la toaletă...

El nu a părăsit-o niciodată
nici măcar în gînd
şi cînd merele s-au copt
a invitat la cina cea de taină
inamicii glasului
şi şase trîmbiţi cîntau
pentru că prin venele lui
curgeau toate rîurile României
l-a pogorît pe Adam din Rai
fără să-l răstignească
apoi a mers prin deşert
cale de cinci zile
sub arşiţa dogorîtoare a soarelui
nisipul îi frigea fisurile din talpă
a dat pîinea săracilor
era singur şi obosit
şi a strigat
şi ecoul a zburdat

Eu sunt România!

poezie de Evra Gart ‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te depărtezi

Te depărtezi înotînd, te depărtezi,
în amurg ca altădată în amiezi,
şi sînt nepăsătoare cînd îţi mişti
braţul greoi sub norii trişti,

iar cînd te-nalţi pe mal, pierzînd,
din umeri, marea, ca pe o pelerină căzută –
nici o ispită nu-mi trece prin gînd,
nici o emoţi nu mă sărută.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia la sate

Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orişicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!

Cînd aş sta să scriu mai bine,
Şi am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-aşa:
"Domnişorule, pofteşte,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg şi cînd re-ntors, fireşte,
Nu mai ştiu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Cînd uşoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Şi eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un viţel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Şi mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Şi cînd iar mă pun la masă,
Şi a scrie începui:
Iată-o cloşcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Şi-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloşca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

poezie de Iosif Vulcan (13 mai 1864)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie intenţionată

Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca nişte pietre ude, ca nişte cartofi.

Ochii sînt ai morţilor foarte tineri
Şi circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Şi i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculiţa vîntului.

Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

Şi am strivit sub calcîi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit pînă la ultimul rînd.
S-a făcut ziuă... Pîn' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd?

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posterităţi

E-o prietenie caldă atunci cînd nu mai eşti,
Şi cînd te pierzi, începi pierind să creşti.
Fereşte-te la vreme,
Ţărîna ce-ţi rămîne să nu ţi se blesteme,
De te-a ales destinul cu literă sau piatră,
Să laşi din tine-n urmă măcar un jar de vatră.
M-ai duşmănit o viaţă, împrietenit cu mine,
Şi-ţi împlineşti chemarea precum ţi se cuvine.
Într-altfel îţi rămîne o inimă, şi-un nume
Trăind în fapte bune,
Să fie amintite în gînd şi-n rugăciune.
Fără o rîvnă sfîntă în milă şi iubire
Nu-ţi poţi lăsa, ca viermii, nimic în amintire.
Că timpul retrăieşte în fiecare ins
Cînd, amăgit să-ţi ardă, lumina ţi s-a stins.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare ţăran era dator, cînd i se trimitea vorbă că o vită a lui a murit, să vină, să o ardă. Altminteri, acele limpezi creste, muiate în azur, ar fi părut bîntuite de ciumă.
Pentru a feri munţii de o asemenea degradare, de îndată ce primeau veste, cei din sat se grăbeau să urce, şi, după ce-şi plîngeau animalele pierdute, clădeau peste ele, resemnaţi, rugurile necesare. Cînd erau gata, tăiau un brad tînăr, cu care le împodobeau. Aşa îşi luau rămas bun de la ceea ce fusese averea şi marea lor mîndrie. Apoi, dădeau foc, şi, pînă seara, nu mai rămînea decît un morman de cenuşă, pe care vîntul înălţimilor se grăbea să-l poarte, încă fierbinte, în abisuri.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tapetum lucidum

desfă-mă şi umblă
la fel cum ai face-o iarna
într-o zi cu soare
cu picioarele goale prin zăpadă
ştiind că numai aşa sîngele tău poate porni
avalanşa sub care
vom veni din cînd în cînd
să stăm la poveşti.

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tot aşa, cu popasuri dese, cu îndemnuri, ajung pe culme. De aici-i mai uşor. Ajunşi în sat, descarcă piatra astăzi la o gazdă, mîne la alta. La cîte unii duce şi săptămîni de-a rîndul.
Pe muiere-o cheamă Măria, dar oamenii, batjocoritori cum sînt, îi zic Fefeleaga. Tineretul mai mărunt din sat aşa a pomenit-o: cu Bator de căpăstru aducînd piatră la unii şi la alţii. Cît aur vor fi scos unii şi alţii din piatra adusă în spinare de Bator, Măria nu s-a gîndit niciodată să socotească, dar de multe ori, cînd Bator abia urca pe spinarea dealului, îşi zicea aşa în gîndul ei: "Din cîtă piatră a purtat săracul, mai că s-ar putea face un deal ca acesta". Îi plăteau de-o povară zece cruceri. Şi cînd era drumul bun, putea aduce cinci-şase poveri. Tot făcea pe săptămînă vreo trei zloţi. Şi-şi zicea în gînd: "Tot putem trăi".

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre apus, soarele incendiase cerul. Era, pentru Hăşmaşul Mare, ora cînd, cel mai mult, putea să-şi dezvăluie măreţia. Ora cînd, din cîmpie, se zăreşte ca o cetate cuprinsă de flăcări.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poţi să ştii cînd vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabloul cu scoici

Cînd pianul bătrîn îşi visează sonata
În tabloul cu scoici noi intrăm pe ascuns,
Un picior mai întîi, apoi celălat,... gata,
Poposind printre melci în nisp am pătruns.

Goi ne-ntindem în templul de ape al mării
Mirosind a pădure de alge şi iod
Cînd pe buze simţim gustul rece al sării
Şi al cărnii albastre de langustă şi cod.

Ne visăm ca doi regi ai oceanului verde
Alergînd printre lumi de coral marmoreu
În adîncul din care lumina se pierde
Ne-mbrăcăm cu abis ca-ntr-o piele de zeu.

Rătăcim ore-ntregi prin corăbii pierdute
Tulburînd somnul mut al atîtor corsari
Ruginite comori ne îmbie tăcute
Cu legende-ncrustate în şekeli şi dinari.

Iar cînd pleopele mării se deschid roşietic
Adormim pe nisipul risipit din tablou
Şi visăm un pian care cîntă sonate
Şi adoarme apoi rătăcit în ecou...

poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

ucată de piatră ce dă să cadă, şi cată înainte: Cît mai au pînă-n vîrful dealului?
Şi tot aşa, cu popasuri dese, cu îndemnuri, ajung pe culme. De aici-i mai uşor. Ajunşi în sat,
descarcă piatra astăzi la o gazdă, mîne la alta. La cîte unii duce şi săptămîni de-a rîndul.
Pe muiere-o cheamă Măria, dar oamenii, batjocoritori cum sînt, îi zic Fefeleaga. Tineretul mai
mărunt din sat aşa a pomenit-o: cu Bator de căpăstru aducînd piatră la unii şi la alţii. Cît aur vor fi
scos unii şi alţii din piatra adusă în spinare de Bator, Măria nu s-a gîndit niciodată să socotească, dar de multe ori, cînd Bator abia urca pe spinarea dealului, îşi zicea aşa în gîndul ei: "Din cîtă piatră a purtat săracul, mai că s-ar putea face un deal ca acesta". Îi plăteau de-o povară zece cruceri.
Şi cînd era drumul bun, putea aduce cinci-şase poveri. Tot făcea pe săptămînă vreo trei zloţi. Şi-şi zicea în gînd: "Tot putem trăi".

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul neîntors

Toate săruturile mării
Peste creştetul meu
Sunt de moarte -
Nu de viaţă, nu de-amor:
Sunt meschine şi cumplite
Căci nu mă poartă nicăieri
Cînd cad – nici măcar în deşertăciuni.
Dacă o chem, îşi îndreaptă trupul
Înspre-al meu, dar nu şi capul
Şi-l păstrează pentru sine,
Să nu-i văd chipul preţios
Care nu se poate-abţine
Să-mi sufoce buzele, plămînii
În clandestin
Cu mîngîierea unei zeiţe sublime de apă,
Din care pe veci voi recita
Singur, agonic în gînd
Oarecare origini fataliste
De individ tribal.

poezie de Ariana Zburlea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biruitor iubind

Isus ştia de mult ce soart-aşteaptă
Un miel... venit în lumea lupilor!
De n-ar fi fost iubirea înţeleaptă,
N-ar fi venit ca Miel-Mîntuitor!
De nu ne-ar fi iubit... atunci să spună
Acei ce vor să-L ştie în mormînt:
Ce L-a făcut să poarte în cunună
Atîţia spini şi sacrificiu sfînt?

Isus ştia că uşa I s-o-nchide
Şi-n miez de noapte alungat va fi,
Dar dragostea atunci cînd se va aprinde,
Sfărîmă stînci şi-nfruntă vijelii!

Căci n-a avut de-atuncea nici o parte,
La judecăţi a fost găsit mereu nedemn,
Pe drumul Lui a fost pînă la moarte
Mereu respins şi atîrnat pe lemn!

'Naintea Lui se îmbrăcă în zale
Atîta ură diavolească de-a-L răzbi!
Un simplu om s-ar fi întors din cale!
N-ar fi ştiut ce-nseamnă a iubi...

Smerirea Lui aduce pace-n lume
Şi-i semn al iubitoarei căutări...
Pentru creştini, o iesle va rămîne
Simbol al vinovatei lepădări...

(Căci astăzi tot închisă este uşa,
Iar El în ieslea rece alungat).
Cînd vîntu-i gata ca să ia cenuşa
A tot ce am iubit şi am sperat,

Cînd tot ce am crezut că-i apă vie
Se va descoperi că ne-a-nşelat,
Vom regreta atunci că din trufie
L-am izgonit în grajd... şi ne-am culcat!

Oricum va fi, va birui iubirea
Şi va domni în lume-n infinit!
Dar locul meu... va fi cu fericirea?
Sau voi primi ce singur mi-am urzit?...

poezie de Benoni Catană
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bator se zdrobeşte rău pe povîrniş, şi ciolanele aşa de tare-i împung în piele, cînd ici, cînd colo,
de parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn şi ostenit. Corfele, desăgite în spinare, bleoncăne în
toate părţile, dînd să se desprindă de pe şaua mică, de lemn, şi pleoapele se lasă şi se ridică mereu
de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca şi cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ceacopere luminile stinse de mult.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Si ce aşi putea eu să-ţi mai spun
Cînd totul este clar....
Mii sufletul scăldat în scrum
Dureri fără hotar...

Mă întreb daca mai are rost
Ce simnt acum să-ţi spun
Stiu! toate-n viaţă au un cost
Eu rasplatesc din plin...

Si tot ce viaţa -mi oferea
Nu am luat cu împrumut,
Am răsplătit asa mereu
De zece ori mai mult.

Şi n-am cerşit ce nu-i al meu,
Doar să iubesc am vrut...
Tu mi-ai trait în gînd mereu,
De cînd ne-am cunoscut!

Dar... pentru tine a fost un joc,
Ca un ping-pong.. asa!!!
Şi jocul cînd te-a plictisit
Tu ai oprit la Ea!

Mii tristă azi suflarea mea
Si doare că niciodată tăcerea
Mesaje încă mult voi astepta
Care mereu imi vindecau durerea!

Scrisnind din dinti azi voi pleca
Nu vreau să-ţi fiu povara,
Din Eu şi Tu... Tu ai ales pe Ea
Spunînd că mă iubeşti a cîtă oară?

Cedez... ear tu, nu vei uita....
Imi vei simti absenţa!
Din Eu şi Tu, tu ai ales pe Ea
Pastreaza diferenţa!!!!!

poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

Cînd erai în lumea ta
Nu ştiai ce e cuvîntul,
Ci o harfă doar cînta
Cînd intra prin coarde vîntul.
Un arhanghel potrivea
Glasul orelor, din cuie;
Fiecare cui o stea,
Coarda, foc de sori ce suie.
Psalm pornea prin ceruri plin,
Într-un vînt de aripi albe,
Şi pe urmă-i cristalin,
Şi voi, îngeri, salbe, salbe.

poezie de Emanoil Bucuţa
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima bucurie

Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!
Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!

Ultima dorinţă
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Şi cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...

Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!

Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!

Ultima dorinţă
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Şi cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnala

încep să cred în posteritatea mea poetică
acum, cînd toamna se furişează lîngă mine
ca hingherii lîngă un cîine vagabond,
leg viaţa mea de ea
cum leagă ţăranii mînzul de iapă la căruţă,
să-l înveţe cu trasul,
în pămînt nisipos creşte via
din care singur o să beau,
pe dealurile astea doar de mine petrecute
şi de vînt...
cîtă dezolare,
cîtă organizare impecabilă, pedantă a poeziei
în jurul tristeţii
nu vrei să mesteci cu mine foile volumului
pînă cînd se fac o pastă cenuşie de celuloză
lipită de dinţi
şi s-o scuipăm cum scuipă văcarii americani
tutunul prin filme
şi-apoi să vorbim despre gagici, petrol şi vite
nu merită, fată,
chestia cu posteritatea era o vrăjeală,
îmi pun tălpile peste ochi
şi mîinile peste urechi şi gură
şi mă prefac în trei maimuţe.

poezie de Liviu Clisu
Adăugat de Dorina B
Comentează! | Votează! | Copiază!