Noapte de iarnă

mignonă, volubilă, albă şi caldă,
te-apleci, prea sexi, şi pui lemne pe foc.
ce noroc a dat peste mine,
îmi zic în gând şi tare:
ai grijă să nu sară-o scânteie pe tine
să iau foc.
hai, hai nu ţi-i bine...
ba da, dar sunt gelos pe scânteie.

te bagi lângă mine în pat,
ai picioarele reci, le cuibăreşti între-ale mele,
la rându-mi mă fac mititel
cuibărindu-mă, atât cât pot, între sâni.
un sărut.
cred că aşa se simţeau zeii bând din ambrozie,
îmi trece prin gând.
nu crezi că-i prea cald, eu mă dezbrac.
te laşi şi tu dezbrăcată...

afară e noapte, e frig, promoroacă.
pe dinăuntru, pe dinafară,
trupul tău e-o sahară,
eu gâfâi cu paşi de cămilă,
mă-nnăbuş de cald...

privim la televizor slujba ţinută de Daniel şi Bartolomeu.
mâine, îmi zici, se face sfinţirea catedralei neamului,
au dat-o la-ntors, îi zice acum a eroilor.
şi-i bine aşa, zic. o catedrală, două
e de gen feminin şi nu e femeia oare
o catedrală ce sfinţeşte mereu spre-nviere eroul căzut?
râzi. ia să văd, da bietul de el, e căzut...

un câine latră în noapte de frig sau la lună, nu ştiu,
mi-e milă de el, sigur este legat...
ce faci, sforăi ca un trabant...
mă iau pe braţe uşor şi mă pun pe salteaua de aer...
focul duduie-n sobă, e cald
şi pruncului din mine i se lipesc pleoapele şi adoarme...

mâine e încă o zi, vei face focul din nou
şi poate... ritornero, ritornero...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-ale insomniei

De vreo două săptămâni
Am uitat somnul de noapte.
Mintea-mi cugetări ascute
Când în pat, sub umbra nopţii
Mă foiesc cuprins de şoapte.

Îmi e foame, îmi e sete,
Mi-e prea cald sau mi-e prea frig,
Perna nu vrea să m-asculte,
Cearşaful se vălureşte, pătura îmi face cute
Şi din liniştea odăii pe moş Ene-n gând îl strig.

Iar îmi stric ziua de mâine,
Aveam treburi de făcut
Şi deja s-au strâns cam multe
De când fac ochi la amiază
Hâd, nervos şi abătut.

Mi-am şi pus ceasul să sune
La o oră mai normală
Să stau treaz vrute nevrute
Ca să adorm mai devreme
Să mă lecuiesc de boală.

Ceasul sună, îl aud,
Mă ridic în două coate
Dar somnul e mult prea dulce
Şi amân planul pe mâine
Că sunt liber şi se poate.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbim

Stăm pe verandă şi ne amuzăm.
Vorbim despre tine şi prietenii tăi.
Zâmbim, ne e bine, e cald, nu simţim.
Şi foame ne e, de ce să mâncăm?
Mai bine vorbim...

Ţi-s dragă, spui tu? Nu te cred.
Mai spune-mi odată, şi încă.
De ce nu m-atingi? De ce ai face-o?
Hai să dormim, că e noapte, sau nu,
Mai bine vorbim...

Zâmbeşti pentru mine şi mie îmi place.
Şi-ţi spun să mă laşi, lasă-mă.
Dar tu nu mă crezi şi faci bine.
Tăcem şi privim, prea-i tăcere,
Mai bine vorbim...

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne iubim

Hai să ne iubim ca la început
Vino mai aproape ca să te sărut
Să te iau în braţe, să stai lângă mine
Să simt focu-acela care arde în tine.
Trupul tău tresare blând sub mâna mea
A ta răsuflare este tot mai grea.
La ureche-ţi spun cuvinte duioase
Clipele acestea sunt foarte frumoase
Sudoarea iubirii curge pe divan
O ceaţă se-nalţă până în tavan.
Parfumul iubirii se împrăştie-n casă
Că ţipăm prea tare mie nici nu-mi pasă.
Suntem conectaţi, lumina păleşte
Trupul tău se-ncinge şi acum luceşte.
Ne mişcăm într-una, îmi place de mor
De-astfel de momente mereu îmi e dor.
Mă mângâi pe spate, mâinile-ţi sunt fine
Hai, nu te opri, că e tare bine.
Simt că te iubesc, te sărut pe pleoape
Trupurile-s vii, finalu-i aproape.
Inima-mi zvâcneşte, aud al ei ecou
Hai să terminăm, să-ncepem din nou.
Nu avem motive ca să ne grăbim
Vreau să te răsfăţ şi nu să vorbim.

poezie de Daniel Chapman, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alzheimer

E gheaţă, e frig, şi e seară,
sunt eu, şi eşti tu, şi e frig,
în braţe, un câine-covrig
se cere să mergem afară,

dar negru e-afară, polei,
iar poza din faţa-mi e-o brişcă,
- De ce chipul tău nu mai mişcă?
am ceai, turtă dulce... nu vrei?

Dar javra mă trage spre uşă,
o pup cu un şut, dar regret!
În pat, în pereţi e cenuşă,
şi simt că-mi ascund un secret.

Tu taci, şi eu tac, doar un câine
din coadă dă semne că-i viu,
că-i azi, că e ieri sau e mâine
sau poate e numai târziu.

Mă pupi, şi e roşu, şi cald,
şi suntem, din nou, la olaltă,
sunt suplu, umil şi înalt,
eşti caldă, eşti suplă şi-naltă,

iar mâna în mână îmi umblă,
sub uşă, lumina s-a supt,
pe umeri mă doare o umbră,
în deget, inelul s-a rupt,

şi-n palme îmi curge o boală
cu "poate", cu "da" sau cu "nu",
în dreapta e lesa - e goală,
şi-n stânga, sub inimă, tu.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine...

mâine poate-o fi mai bine,
mâine, mâine, unt pe pâine,
mâine cu un pic de soare,
mâine poate nu mai doare

mâine poate o speranţă,
mâine o zi şi-o nouă viaţă,
mine poate răul trece,
mâine văd ce se petrece

mâine mult mai bun ca azi,
mâine foşnetul din brazi
mă va ridica de aripi,
mult mai sus de joase valuri

mâine, mâine, până mâine,
e prea mult şi nu-mi e bine,
până mâine înc-o noapte,
o voi trece, n-am ce face

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se face frig, iubitul meu...

Se face frig, iubitul meu... îmi bate-n geam o iarnă,
Copacii goi sunt astă zi trişti... şi-ncepe-ncet să cearnă
Mi-e dor de braţul tău cel cald să-mi mai aline dorul
Culcându-mi capul pe-al tău piept să retrăim amorul

E mult de-atunci... eram copii şi am crezut în tine
Nici tu nu-nţelegeai ce spui... Era aşa de bine!
În două vise ce aveam se împletea iubirea
Dar peste ani s-a aşternut tăcută, amintirea.

Mi-e dor iubite de-un sărut!... Ce drept eu am a spune?
Doar o străină am rămas pierdută-n marea lume...
Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi spună dacă poate
Măcar dacă eşti fericit... şi-apoi merg mai departe...

Rămâi mereu al meu iubit şi voi păstra în minte
O dragoste fără păcat cu două jurăminte:
Tu ai promis c-ai să revii într-un târziu de iarnă,
Eu n-am promis, dar te-am iubit şi-ncepe-ncet să cearnă...
Se face frig, iubitul meu, adorm în gând cu tine,
Mai sper că-n sufletul tău bun, e loc şi pentru mine...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu sau Negru...

umbra se aşază peste mine
nu-i mică şi nici mare
mi se potriveşte ca o mănuşă

(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viaţă
fiecare creşte în jurul alteia)

şi pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aştept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii şi aştept
văd multe imagini şi pe Dumnezeu
păşind printre lucrurile mele

pare îngândurat

amorţeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine

nu doare deloc

tot ce vreau acum e
să ies din noapte şi să-mi
împreunez mâinile

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea din capitală

În februarie, cald şi bine
Soare peste Bucureşti
De zici că vara vine
Oriunde în jur priveşti.

Toamna nu mai este toamnă,
Deşi frunzele au căzut...
Primăvara e cam iarnă
În aprilie, ninsoare am văzut.

Vara a rămas vară,
Dar n-ar fi culmea oare
Când ieşim afară
Să vedem ninsoare?

Cu vremea din capitală
Nu prea ştii ce să faci
Ea te cam bagă în boală,
Aşadar, cum te îmbraci?

Acum e soare pe Cer
Mai târziu, vânt, ploaie.
Mâine frig şi ger
Poimâine, vreme de baie!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mi-e greu

nu am de zile negre nici un ban
iar de mi-e frig, îmi pun pe cap covorul
apoi mai pun pe umerii firavi, încă un an!
vai - nesperarea îşi ascute iar toporul
de mintea mea bolnavă de iluzii!

secunda scrijelind pe oase-mi pare-o altă,
nouă - şi de mi-e cald, îmi fac un evantai - din pene
din pasărea speranţei împăiată -
şi-mi vântur praful de pe vene
apoi, îmi fac cu el infuzii

iar de mi-e greu
las jos şi iau de două ori
îmi bucur ochii - azi, un heleşteu
de peşti ciudaţi şi răpitori
- cum nebunie-i pun perfuzii

nu am de zile negre niciun vis
nisipul din pleoape, cum freamătă-l ascult
entuziasmul mi-a ajuns de râs
şi-o fac pe clawn-ul să par cult
şi-mi face disperarea reci incizii

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de Ajun

Vino şi aşează-te o clipă-n braţele mele,
Hai s-ascultăm colindul acesta-mpreună,
Şi viscolul rebel ce suflă afară sub stele,
Trăgând după el nori de sidef pe sub lună.

Reazămă-ţi tâmpla de umărul meu,
Ghemuieşte-te lângă mine ca o pisică,
Hai să privim focul ce arde în şemineu,
La pieptul meu, fă-te cât poţi de mică.

Priveşte în sobă cum sar zeci de scântei,
Ca nişte artificii din lemn de stejar,
Hai, soarbe-ţi tihnită din ceaiul de tei,
Şi uită-te liniştită în vatra plină cu jar.

Hai să privim în tăcere prin ramul de pin,
Cum fulgii de afară în vânt se frământă,
Sau cum focul roşcat se răsuceşte-n cămin,
Şi s-ascultăm îngerii, colinde cum cântă.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad frunzele, a venit toamna

Cad frunzele plutind ca nişte pene
adiate uşor de pulsul aerului
mai rece de toamnă.
Şi noi cu ele vom cădea
dar, oare, cine ştie când?

Uitându-mă pe geamul aburit
de gândurile ce-mi rătăcesc aiurea,
văd alergând din calea ploilor
o doamnă.

Îmbrobodită pe cap cu o pungă,
să o ferească de stropii
ameninţători şi reci, hotărâţi să-i
strice coafura.

Nu i-am observat nici faţa,
nici gura.
Parcă-i cunoşteam
de undeva făptura.
Vroiam s-o dojenesc
că nu şi-a luat umbrela.
Dar cu ce drept?

Când s-a mai apropiat
am zâmbit, iertător, dar cu
un pic de umor.
Era soţia, udă,
ca o paparudă.
Când m-a văzut,
s-a răstit către mine
şi cu o mare ciudă
m-a dojenit:

- Stai acasă toată ziua
ca un trântor.

Priveşti pe geam cum cad frunzele.
Nu vezi că de frig
îmi tremură buzele?
Nu te mai saturi de
televizor.
Eu vin tocmai din obor!
Cu greutate, şi… Toate mă dor.

- Lasă nevastă că mâine,
îţi iau eu carne şi pâine.

Hai în braţe să te strâng,
că începe să-mi fie dor.
Să-ţi încălzesc buzele,
apoi…. tot ce ai în tine.
Vino dragă lângă mine,
că sunt cald şi ţi-o fi bine.

Te rog, nu mai ofta!
Vrei un ceai sau o cafea?

Frunze cad şi-au mai căzut
şi, cine ştie câte-or să mai cadă.
Un an clepsidra s-a mai scurs,
cu ea şi noi am mai trecut
ca niciodată.

Părul în cap a mai albit,
cu-n an a mai îmbătrânit,
iar faţa mea a mai zbârcit.

A Ta?
Nu prea se vede,
este prea mult fardată.

Aşa-i viaţa trecătoare,
uneori chiar plutitoare.
Precum frunzele ce cad,
aşa cădem şi noi.
Pe când?

Cad frunzele
cu freamătul lor de toamnă.
Şi frunza noastră
o să cadă, dar...
Aş vrea… Nu prea curând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povesti

Deschid pumnii şi poveştile o iau la goană, fericite şi libere.
Deschid ochii şi din mijlocul lor îmi zâmbeşti tu.
Parcă erai mai aproape, îmi zic.
Sunt prea obosită să-mi aduc acasă poveştile.
Nici până la tine nu pot ajunge şi-ţi fac semn,
un semn discret cu arătătorul de la mâna dreaptă.
Mi se pare că-l vezi, pentru o clipă am chiar certitudinea
că te-ai desprins de tine, că mă cauţi, mă urmăreşti.
Apoi aud ca prin vis cum îmi spui că poveştile mele sunt încă tinere,
nu le poţi lăsa singure,
altfel, ce fel de paznic ai fi?
Îţi dau dreptate. Uşa
se închide simplu în urma mea.
Sau poate ai suflat tu?
Poate mă aperi şi pe mine?
Nu înţeleg nimic. Nu înţeleg
Nici de unde a căzut peste lume atâta neînţelegere.

N-ar fi trebuit să deschid pumnul, îmi zic.

Undeva se aude un ceas.
Tac.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţeleg ce vrei

De te-aş vrea pe lângă mine
Pe ce cale să purced,
Pe ce drum şi pe ce culme
Să te caut apoi să cred
Că din toate, că din lume
Doar pe tine te-am ales
Să-mi fii vraja ce îmi pune,
Un amor neînţeles,
Că îmi torni otrava roză
În paharul ce îl sorb,
Îmi îmbeţi gândirea morvă
Devenind tăcut şi orb
Şi mă chemi mereu în noapte
Apoi iute mă alungi,
Otrăveşti clipe cu fapte,
Când eu fug tu mă ajungi.

Nu-nţeleg ce e cu mine,
Nu-nţeleg deloc ce vrei,
Gândul meu ce-i pentru tine
Poartă-n el parfum de tei
Şi te cheamă peste noapte,
Şi te caută peste zi,
Dorurile îmi sunt coapte,
Îmi plesnesc în poezii...
Văd prin cerul nopţii negrul
Din privirea ta şi-n somn,
Negrul este plin de gerul
Ce ne-ngheaţă de nu-s om
Şi îmi pune între buze
Vorbe care le regret,
Fug de mine cele muze
Ce le-am scris câte-un sonet.

Caut prin parc cu frunze dese
Verdele cel liniştit,
Îmi doresc lumini să-mi ţese
Gând de foc în gând tihnit,
Să te uit, să sting o vrajă,
Haina ei să o dezbrac,
Potolită îmi vreau şarja
Nebuniei de la cap,
Vreau să râd din nou în ploaie,
Vreau să zbor prin cerul nins,
Vreau să scriu slove pe foaie
Fără lacrimi care-au plâns
Şi mai vreau ca ochii-ţi focuri
Să nu-mi ardă inima,
Să păşesc din nou prin locuri
Unde nu e vraja ta.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre-o dimineaţă de toamnă

e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o uşă la un balcon se deschide, încetişor
un cearceaf alb iese şi se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezeşte aşezarea, de blocuri
o uşă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, aşteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colţ de uşă
îmi este frig în mine, mă înfăşor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ţine
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieţii şi dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se caţără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună şi simt o mână caldă
cuprind trupul în braţe şi mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineaţă de toamnă

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea grea pentru ego-ul tău este cum de ai o "familie a ta, sau un copil al tău" când absolut totul este al meu? Chiar şi bătăile inimii tale sunt ale mele? Ţi-am dat Eu o familie, sau un prostituat de preot a făcut-o în numele meu tocmai ca tu să mă uiţi pe Mine? Da, e adevărat, am vrut să îmi iau copilul Acasă datorită egoismului tău, şi într-o zi, fiule, aşa egotic cum eşti, te voi lua şi pe tine. Doar datorită acestui egoism ai lăsat diavolul de gând să te trimită la doctori şi la babe. Eu am vrut să îmi iau pruncul născut prin picioarele şi din burta fiicei Mele Acasă în speranţa că egoismul tău va fi secerat şi tu te vei reîntoarce la Mine! Dar când am văzut că insişti să îi laşi deşertăciunii lui "eu şi al meu" primul loc în viaţa ta, am ştiut că mie nu o să-mi oferi niciunul. Aşadar, când mintea te-a trimis la bietul cascador să cerşeşti ca un milog corpul copilului meu în această lume deşartă, am spus să treacă de la mine şi paharul acesta al amărăciunii! OARE LA CE BUN SĂ VĂ RUGAŢI CHIAR ŞI LA ÎNGERI CÂND EU ÎNSUMI MĂ DĂRUI FIECĂRUIA DINTRE VOI? Oare nu am spus Eu: "Căutaţi mai întâi împărăţia cerului şi apoi toate celelalte vi se vor adăuga?" Ai făcut, tu asta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare am fost viu?

Dacă privesc timpul în urmă
Nu ştiu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.

Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Şi-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.

E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
Să nu simt frigul ce mă trece
De la picioare spre mijloc.

Noaptea-i afară şi în rime,
Liniştea-i la ea acasă
Şi e tristeţea lângă mine,
Stă lungită şi nu-i pasă.

O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când şi când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.

Aud mereu note în valuri
De mă gândesc că sunt nebun
Şi-aud şi pomii şi-a lor ramuri
Şi frunzele murind pe drum.

Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roşite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viaţă viu un timp.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Nu port povara gândurilor mele.
Umblu pe poante moi, de balerine,
Până-mi zâmbesc frumoasele zorele.

Păşesc prin vise rătăcind agale.
Mă pierd în dorul tău şi cat spre stele,
Să îmi arate cea mai dreaptă cale,
Spre dimineţi cu ghiers de turturele.

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Cu şoapte dulci, auzul mi-l mângâie
Şi treaz fiind, să te sărut îmi vine,
Cu foc, din creştet până în călcâie.

Să-ţi spun iubite, bună dimineaţa,
Ca glas de-arcuş pe strune de vioară.
Atât de drag îmi eşti, cum mi-este viaţa;
Mai stau la tine-n gând, că-i primavară...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!