Vindecare

Mă vindec singură de teamă
Şi urlă glasul tăcerilor...
Se prăbuşeşte în mine
Ca într-o văgăună de sticlă...
Pe pereţii transparenţi ai sufletului
Văd urmele zbaterii.
Un stigmat ce nu se va putea pierde...
Zăpada a înmugurit pe pământ,
Lumina a înmugurit în mine, apoi pe cer...
Sunt frântură de rezalit
Ce răsare din întunericul ce mi-a acoperit fiinţa.
Sunt rouă, cuvânt şi iubire,
Am renăscut din cenuşa
Ce mi-a ars conturul fiinţei...
Sunt fericire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente...

Papilele gustative ale creierului
Te-au savurat ca pe lumina sufletului.
S-au aliniat nopţile, dorindu-şi pedeapsa
Unui surâs.
Te-am transformat în lumină
Şi în iubire a înmugurit trandafirul sărutului...
Eşti paharul meu cu şampanie
Pe care l-am sorbit cu prima
Înghiţitură a fericirii.
Din degetele mele picură roua...
Când m-ai atins mi-au transpirat unghiile
De amploarea sentimentelor.
Talpa ta străluceşte de vraja atingerii.
Te hrăneşti cu mine
Şi prin noi respirăm fiecare cuvânt.
Când te dezbrac de cuvinte, iubeşte-mă!
Nu vreau să mă tem de iubire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a înmugurit un gând

Din împletite rugi înălţătoare
Şi din noianul viselor, plăpând,
În minte mi-a înmugurit un gând,
Ce-a tresărit în nuda lui splendoare.

Ca-n chinurile facerii-n sudoare,
A străbătut pieptiş un anotimp
Şi înfruntând urgia în răstimp,
Înmuguritul gând ajunse floare.

Tot asaltând a timpului coroană,
Spirala vieţii, atingând zenitul,
Cu-a ei cântare-nfrânse infinitul
Şi se-aruncă în braţe de nirvană.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagina de fericire

Primăvara aceasta
Ne luminează pagina de fericire
Înscrisă în calendarul uitării.
S-au deşteptat literele
Născându-se frunze
Şi florile au înmugurit
În irişi.
Genele de ramuri s-au unit
În pădurea de suflete.
Sângeri sunt de-acum clipele
Vânt dulce cu iubirea dator,
Trilul de pasăre şi susurul de izvor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi scutură secundele pe la uşa sufletului meu... Şi nu sunt singură... Sunt un punct mobil, licurind ca o stea, pe cerul lipsit de senin al vârstei a treia. Şi iată cum pereţii camerei mele îmi dau deodată strania senzaţie de sufocare, dar şi de siguranţă în acelaşi timp, de rece, dar şi de odihnă, de lumină, dar şi de tăcere... Mă plimb fără sens prin camera goală, vorbind cu mine însămi despre toţi, despre toate. Zâmbesc, îmi amintesc de bătrânii nevrotici şi îmi imaginez că nu sunt departe de povestea lor.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre mine

Mi-au înmugurit rănile de-atâta ninsoare,
Fug înspre mine şi cad în picioare,
Mi-a îngheţat lumina pe-o pleoapă,
Pe cealaltă, întunericul e apă.

De-atâta floare, frunzele mă dor,
Durerea se-adânceşte-n ochi de cal.
Sub clopote, copite, umbre mor,
Sfârşitul se apropie de mal.

A-nceput şi timpul să miroasă a gutui,
Rugina visului s-a-ngroşat,
Pământul e ca zmeul, ca zmeul nimănui,
Venit din apele ce-n tâmplă îmi bat.

Din lacrimile pietrei, nuferi cad
Şi-n ochiul verde-al iernii curge-o noapte,
În somnul ce îmi este rai şi iad
Aş vrea să mă zidesc în mii de şoapte.

poezie de Cătălina Creţu
Adăugat de Eduard Zalle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

Pescăruşul - zbor spre infinit,

Înfrăţit cu lumina,

Hrănindu-se din iubire cu o frimitură de viaţă,

Pasărea Pheonix te-a stropit cu sângele ei

Transformat în cenuşă.

Şi ai rămas pe pământ să te naşti veşnic

Pentru fiecare din noi.

Ţi-ai înmuiat aripile în mare

Şi ai dat sufletului culoare.

Pleoapa ochiului tău

A acoperit durerea celor e jos, suflet frumos!

Semn de dreptate,

Ai ales să mergi mai departe.

Dar vei rămâne în gânduri alături de mine

Mister, feerie, picătură de fericire.

Liber pe drumul luminii

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta-i mai frumoasă

Şi toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor şi cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aş fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca nişte braţe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit şi nu-i uşor
În "timpul-ieri", în vise, să recad.

Miroase-a nuci şi-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n ţestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometaţi, în serile târzii.

Şi parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina şi se ruga mereu
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu,
Albit la tâmple şi vorbind peltic...

Mi-a nins în gând şi ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viaţă... Şi sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n fiinţă şi cu toamna plâng.

Se scutură cenuşa peste cer...
Peste pământ, cenuşa creşte-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii şi noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald şi auster,
Copii trudind între pământ şi cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din perspectiva unui suflet mort

Mâinile imi sunt legate nu le pot mişca
Zăpada de pe mine este foarte grea,
Mai aveam de spus, mai mult de un cuvânt,
Dar fără rost că acum sunt sub pământ.

Cred că timpul meu soseşte
Pământul de pe mine ma orbeşte,
Buzele-mi sunt vinete, picioarele dezmembrate
Eu si tăcerea, eterna singurătate.

poezie de Ana (8 ianuarie 2020)
Adăugat de Ana Costache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din perspectiva unui suflet mort

Mâinile imi sunt legate nu le pot mişca
Zăpada de pe mine este foarte grea,
Mai aveam de spus, mai mult de un cuvânt,
Dar fără rost că acum sunt sub pământ.

Cred că timpul meu soseşte
Pământul de pe mine ma orbeşte,
Buzele-mi sunt vinete, picioarele dezmembrate
Eu si tăcerea, eterna singurătate.

poezie de Ana Costache (8 ianuarie 2020)
Adăugat de Ana Costache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă satului natal

E-un sat pe valea Jiului...
Oameni atât de minunaţi,
Purtând simbolul dorului –
Dor de pământ şi dor de fraţi.
În cântecele-i am sădit
Jale de clopot şi de vis.
În suflet ne-au înmugurit
Şi cu lumină-n cer am scris.

E-un sat pe valea Jiului
Şi casa-n care am crescut.
În labirintul timpului,
Lumina vieţii am văzut.
Icoana bunului Iisus,
Copilăria-mi apăra.
Măicuţă Sfântă, Tu, de sus,
Ştiai, plângeai de soarta mea.

Oameni atât de minunaţi,
Mi-au luminat cărările.
Mătuşi, părinţi şi cei doi fraţi
Îmi alinau durerile.
Eu am crescut, m-am înălţat...
Altar bisericii din sat,
Amnar, opaiţ, urmaş, bărbat
Acum cu toţi m-aţi renegat...

Purtând simbolul dorului,
M-aplec... Sprânceana gândului,
Purtând în ochi lacrimi de Jiu.
Înnourat sunt... şi-i târziu!
La Valea Stanciului în sat,
Tărâm atât de minunat,
Hore şi sârbe ne-au unit.
Copilărind, m-u primenit...

Dor de pământ şi dor de fraţi...
Âmi văd strămoşii îmbrăcaţi
În ii cum au purtat străbunii,
Privind la cumpăna fântînii.
Pe tata-l văd, pe mama mea.
Se zbate-n mine lacrima.
Se-nchide cerul ca o pleoapă
Ş dorul de trecut se-ngroapă.

În cântecele-i am sădit
Grâne şi maci când am venit.
Dar iată, azi, păduri şi ape,
Cu amintiri vor să mă-ngroape.
Se-aude-un corn sunând a jale,
E vremea de înormântare...
Furtuni în clopot... Trec feciori!
Plecăm, la tâmple cu ninsori.

Jale de cântec şi de vis...
În ceasul timpului nescris,
Prin cuvântări de lacrimi trec
Alte secunde... Am să plec.
Întunecarea-i tot mai grea,
Îngerii doar vor lumina
Al vieţii şi al morţii chin
În somnul meu de veci... Amin!

În suflet ne-au înmugurit
În candele, ramuri de mirt,
Părinţii – ramură de brad
Şi-n plete stelele le ard.
Pământ de vis, prin văi şi munţi
Ţi-au alergat copii desculţi.
Şi ţi-au înmugurit la geam
Strămoşii, prinşi pe-acelaşi ram.

Şi cu lumină-n cer am scris
Petec de jar. Am plâns în vis...
Apoi tăcerea s-a lăsat...
Cu amintirea am plecat.
Trecut e-n mine şi-n amurg...
Se lasă pleoapele de plumb.
Scârţâie cumpănă fântânii,
Căci m-au chemat la ei străbunii.

Şi cu lumină-n cer am scris...
În suflet ne-au înmugurit
Jale de clopot şi de vis.
În cântecele-i am sădit,
Dor de pământ şi dor de fraţi,
Oameni atât de minunaţi,
Purtând simbolul dorului...
E-un sat pe valea Jiului...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

din surâsul dragostei m-am născut şi eu
şi mângâierile mi-au fost hrană să cresc
în braţele mamei zâmbea Dumnezeu
alături de mine cu suportul ceresc.

de mică am crescut univers de iubire
pământul mi-a fost leagăn şi învăţător
lumini îngereşti mi-au pătruns în privire
în arborele vieţii sunt ramul uimitor.

rândunici îşi fac cuib între frunzele mele
nici o furtună nu mi-a stat în cale
am urcat Golgota şi am ajuns la stele
au nins peste mine visuri magistrale.

mă confesez la Lună vorbim amândouă
din poezia sufletului se prelinge rouă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Am intrebat ghioceii de ce sunt asa albi,
mi-a raspuns vantul pe dupa inima,
am intrebat vantul de ce suiera sperantele,
mi-a raspuns movul din stele cazut peste vise,
apoi nelinistit am intrebat stelele de ce lucesc
si mi-a raspuns o bufnita prividu-mi ochii mirati
ca-i lumina din dragoste pentru sufletele singure,
ca-i mangaiere de sus pentru oameni rataciti.
Am mai intrebat campurile de ce-s verzi
si mi-a raspuns sangele albastru de rac,
ca-s albe, nu verzi cum le crezi
si totu-i lucitor pe-al sufletului lin ogor
ca alb si mov sau rosu si galben, albastru si verde
in magicul taram al inimii se pierde
caci totu-i iubire sosita de sus sa aline...

poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintotdeauna mi-a fost teamă că-mi voi trăi tinereţea singură, şi că voi îmbătrâni tot de una singură, fără cineva drag lângă mine. Am fost mereu mai retrasă, e adevărat, mi-a plăcut solitudinea; dar era frumos şi mă simţeam puternică atâta vreme, cât eram sănătoasă şi în orice moment ştiam că pot să mă înconjor de oameni. De data aceasta, însă, e altfel. De data aceasta îmi e teamă că singurătatea nu mai este o opţiune, ci mai degrabă o sentinţă. Îmi era teamă că acum singurătatea va pune ea stăpânire pe mine, şi ca nu voi mai avea nicio putere asupra ei.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abatorul... de sine

Nu citiţi titlul! Dăunează grav sănătăţii...
Mai cu seamă unui suflet bolnav
De lacrimă şi singurătate...
Aici nu vorbim despre moarte.
Mi-am incinerat iluziile
În abatorul de sine
Şi fluturi şi-au luat zborul din inima mea.
Călătoresc spre necunoscut,
Dar aripile gândului meu
Au crescut.
Nu mai stau cu sufletul prins în lanţuri,
În închisoarea tristeţii,
Mi-a scimbat dintr-o dată cărarea,
Spre rădăcinile vieţii.
M-am născut dincolo de naştere,
Pe rugul luminii
Şi lumina a izvorât vulcanic din mine...
Sunt secunda de fericire
Ce aleargă printre clipe,
Împărţind existenţa în vechi şi nou.
Sunt ecou, caleidoscop de cuvinte,
Sunt roşul intens al iubirii...
Sunt eu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta toamnă!

Atâta toamnă se-ascunde în mine,
Că sufletul a devenit ca o cumpănă –
Prolog al lacrimii pe altarul de suflete.
Atâta vânt mi-a cutreierat în inimă,
Că roşul carmin al inimii
S-a risipit pe cerul
Cu miros de nucă şi scorţişoară.
Sunt o cumpănă de fântână, da,
Părăsită de ceasuri şi stele,
Singură, plângând, desenând
Imensitatea de smoală
Sub dunga gri a tăcerii,
La frontiera unde
Necunoscutul din mine
Evadează pentru a fi om.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

iubito, chipul tău
o adiere tainică pe ţărmul dorului
e clipa abia începută
sunt un cuvânt întins către tine
cărările unde odată umblam
acum sunt râuri de iubire
vom trece dintr-o mângâiere în simfonia trăirii
iubito, te-aş aduna în palme ca un boboc înmugurit
ai înflori în zori de zi
îţi simt paşii strânşi într-un cuvânt suav de iubire
ştii, fiecare petală de soare
se aşează duios pe umerii tăi, într-un surâs

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti arborele...

Eşti arbore...
Sunt frunza ta
Şi-mi contenesc chemarea...
Sunt frunza ta
Şi nu am curajul să definesc...
iubirea dintre mine
şi fiinţa mea..
Sunt o frunză ca oricare alta
dar nu asemeni
Pentru că taina mă face să-mi
trag seva din tine.
Priveste în jurul tău şi vei vedea
Sute de frunze.. dar nu ca mine...
Un glas trist şi singur
se-aude de pe-o culme:
"Sunt singură dar sunt cu tine arbore"...
Frunza suspină, amorţeşte
dar sufletul nu moare!
Din cenuşa amorţelii,
frunza se va naşte
în primăvara următoare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

Fericirea?! M-am prins în mătăsurile fericirii,
Alergând după lumină şi vise.
Efectul placebo,
Căci am vorbit atât de mult despre ea
Încât am impus minţii să o picteze
Pe pereţii mucegăiţi ai sufletului
Peste care vântul neliniştii şi-a aşezat haina.
Cu penelul am înţepat întunericul
Şi au sângerat tâmplele îngheţate
Secundele din paharul cu vin.
Lumânarea împarfumată
Mi-a şoptit cuvinte înmuiate în vise.
Nu am vrut să-mi împart fericirea la doi.
Acum este numai a mea
Şi priveşte prin fereastra deschisă
O primăvară ca un buchet de trandafiri.
Privirea de brebenei
A încolţit ca o câmpie de îngeri.
Te iubesc, fericire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!