Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Teamă de grabă

M-aș grăbi către moarte,
Dar mi-e teamă de noapte,
De cimitire, de morminte și cruci,
Căci mă apasă pe umeri
Ca o pelerină de singurătate...
Aminte-ți aduci?!
Mi-e teamă de rece, de ierni și de pași
Scârțîind pe trotoar,
Mă tem de-ntuneric!
O lumină lăsați-mi măcar!
Apoi am restanțe aici, pe pământ,
Facturi neplătite,
Ori mi-am dat vreun cuvânt.
V-aduceți aminte?!
Nu am timp de plecări,
Sunt străin pe cărări,
Nu am bani, nu am chef!
Alte planuri mă prind
În al timpului cerc.
Știu, mă cheamă străbunii,
Sunt un biet trubadur,
Nu am timp de concesii,
Nici de moarte acum...
Voi pleca – fulger straniu,
Dar n-am timp a pleca!
Multe planuri țâșnesc
Din inima mea...

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Teamă

Mă tem de uitarea dureros de amară
Ce-și înfige în mine dinții de fiară.
Mă tem de tăcere,
De-ntuneric mă tem,
De noapte și tunet,
De furtuni și blestem...
Mă tem de tiranii cu sânge de șarpe,
Mă tem de armele ce seamănă moarte.
mai tem... și mă-nchin Dumnezeului meu,
Că-mi cunoate tristețe
Și m-ajută la greu...

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Telefon peste moarte

În lumea numelor străine,
simt, și eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Și n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranță, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata și de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
și în necunoscut zbat,
îi sun pe mama și pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
Și aparatul n-are ton,
Deodată aflu și tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, părinți din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Și uit că ați plecat departe
Și n-aveți roaming, sub pământ.

Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar știu că mort e cel ce moare
și nu mai vine înapoi.

Și, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem și-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desființat demult.

Și, dacă o să ținem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

poezie celebră de din Rugă pentru părinți (10 iulie 2007)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Amputarea timpului

Mi-e timpul amputat într-o oglindă
Și-n alta sângerează și oftează...
mi-am așezat suspunele-n firidă
și gândul cu tăceri se camuflează.

Alerg – un vis, cu tălpi însângerate,
strâng în răni, puțin să mai am,
Am presărat pe drumul înspre moarte,
Petale dintr-un ram ce-mi bate-n geam.

Mi-am amputat trecutul de istorii
Și doare dorul de uitate cruci,
În lume toate-s vise iluzorii
Și de nimic aminte nu-ți aduci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Destinul

Destinul mi-en-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
să vă vedeți pe voi, privind prin mine.
nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
nu exist - și-aceasta-i cel mai greu;
și ce e mai ușor - să n-am un nume.
Familia o am și nu o am.
Grădina verii în zadar -mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ți-i poate anotimp.
Eu totu-i dau și nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Și fi vrut, atâta fi vrut
într-un urmaș să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naște de-obicei sfârșitul.
Și nu pot încă soartei să -nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-en-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.

poezie clasică de
Adăugat de Alexandra MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 13 august 2017.
Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mă sperie...

sperie iubirea! De ea mă tem! Mă tem!
Să fie sentimentul un nerostit blestem?!
Cearșaful vârstei mele, cu sângeri de sărut,
Veghează fericirea... Eu unde să m-ascund?!

Mi-e teamă de cuvinte!-s rostite în zadar!
Mustește neiertarea... Am inima de piatră
Și sfărâmat mi-e gândul de-o inimă de jar...
În vămi sunt spulberată cu stelele deodată.

Furtuna-i nefirescul și-n plan trancendental
Alerg spre nemurirea eternului din mine...
N-am dreptul să mai sufăr în viață iar și iar!
-ndrept cu pași de umbre, -ndrept spre fericire!

Furtună-i nefirescul firescului din noi...
Harta iubirii noastre îmi e necunoscută!
De ce-am alege drumul, același, amândoi?!
De ce-am purta pe umeri, mereu, aceeași cruce?!

Răscumpărat de mare mi-e trupul stins în zori...
Transfigurate țărmuri, speranțele se pierd...
Și cine-s eu?! Te-ntreabă! Un înger uneori,
Ce-n negurile vieții, timid, te mai aștept.

Nu sunt poem, nici muză, nici clar de lună plină!
sperie iubirea! Făcută-i "a muri"...
E nu sunt nici mireasă, nici stea diamantină,
Nu-s nici sfârșit de clipă, nici început de zi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mă sperie...

sperie iubirea! De ea mă tem! Mă tem!
Să fie sentimentul un nerostit blestem?!
Cearșaful vârstei mele, cu sângeri de sărut,
Veghează fericirea... Eu unde să m-ascund?!

Mi-e teamă de cuvinte!-s rostite în zadar!
Mustește neiertarea... Am inima de piatră
Și sfărâmat mi-e gândul de-o inimă de jar...
În vămi sunt spulberată cu stelele deodată.

Furtuna-i nefirescul și-n plan transcendental
Alerg spre nemurirea eternului din mine...
N-am dreptul să mai sufăr în viață iar și iar!
-ndrept cu pași de umbre, -ndrept spre fericire!

Furtună-i nefirescul firescului din noi...
Harta iubirii noastre îmi e necunoscută!
De ce-am alege drumul, același, amândoi?!
De ce-am purta pe umeri, mereu, aceeași cruce?!

Răscumpărat de mare mi-e trupul stins în zori...
Transfigurate țărmuri, speranțele se pierd...
Și cine-s eu?! Te-ntreabă! Un înger uneori,
Ce-n negurile vieții, timid, te mai aștept.

Nu sunt poem, nici muză, nici clar de lună plină!
sperie iubirea! Făcută-i "a muri"...
E nu sunt nici mireasă, nici stea diamantină,
Nu-s nici sfârșit de clipă, nici început de zi...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Rugă

risipesc pe lespezi de altar
Și dor tăcut, precum un duh în moarte,
Căci ghimpi de foc în inimă-mi răsar...
Deșertăciuni în lumea asta-s toate...

Pe ceruite aripi scriu cu jind
Chemarea către Tatăl Dumnezeu...
Fiorii morții parcă cuprind
Și-n trup, îmi pare cum că nu sunt eu.

De mir, mi-e gândul flacără și vis
Și iată!-s crucea jertfelor de sine...
Mi-e sufletul altar... acesta-s eu!
Și doar Iisus, să privească, vine.

Și îngenunchi cu sete... Și rog
Căzând în ne-trupeasca devenire
Și gânduri, voci și fapte-n mine ard,
Dar Doamne, nu mă tem, căci sunt cu Tine!

Acum că sunt creștinul spovedit
Împărtășit cu hrană de lumină,
Sunt Doamne, mult, cu mult mai fericit
Și -nfrățesc cu pronia divină!

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Oameni cu inimă de piatră

Sunt o mască anonimă
Non-verbal sacrificată,
Nimeni nu-și îndreaptă gândul
Către chipul meu de piatră.

Nu știu! Ei nu mai au suflet?!
Eu poate că m-am schimbat...
Și-am trezit în mine zeul
Timpului pietrificat.

Ori cresc râuri de lumină,
Ori vulcani țâșnesc sub soare
Dintr-un trup străin de piatră?!
Și se torc mereu fuioare

De iubire, de lumină,
De firească omenie...
Unde-s oamenii?! Răspundeți!
retrag cu modestie...

Dorm sub masca anonimă
Non-verbal sacrificată,
Căci în lumea mea sunt oameni
Doar cu inimă de piatră.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Mi-e teamă

Sunt atât de temătoare, atât de firavă și... atât de plapândă!
Îmi e teamănu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viață! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheț și nu voi putea să iubesc!
Aș vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, și totuși...!
Ți- da drumul să zbori, ți-aș lega aripile să ramâi lângă mine, te- lăsa să mori!
Ți- fura penele și toate zilele, face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu știu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită și mi-e teamăam să te zdrobesc și pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să urmezi, să ratacești în iubirea ce mi-o porți, ce ți-o... port!
Îți voi închide toate porțile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îți voi lăsa totuși ceva! Tăcerea mea și cuvintele tale, petalele din acel trandafir și toți spinii, și peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toți... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să simți și atunci când nu mai simți... nimic!
Să-ți fiu ce nimeni nu-ți poate fi, să-ți fiu moarte și zbatere între clipe, și dincolo!
Înțelegi? Dincolo de viață, dincolo.... eternitate!
chemi șinu am putere să vin, să-ți fiu un chin!
scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Teamă

sperie nemărginirea morții...
Ghețuri se-nalță peste fruntea mea,
Cu albul de cristal înfășoară
Întunecare tristă, crudă, grea.

Nu-mi pasă mie lacrima din urmă,
doare al tăcerii așternut,
Tăcerea cruntă și singurătatea
În care tot mai tare afund.

Aici nu-s ploi și vânturi, dar în mine,
De-acum, în veci, va ninge repetat
Și pleoapa doarme-nchisă în iubire...
Iubirea care nici n-a existat...

Voi exila în lumi necunoscute,
Dar vezi, mă tem de măreția lor...
N-am să vă las averi, căci sunt săracă,
Dar cu iubirea mea vă înconjor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Zidire

Zidită-n liniștea credinței,
Trup întru trupul lui Hristos,
Sunt parte din calvar și prețul
Durerii mele-i de prisos.

Sunt crucea peste care pașii
Atât de aspru judecați,
Mai calcă peste trup de lacrimi...
opriți, nu încercați!

Îmi plec genunchiul... Rugi străine
Mă cheamă. Inima mi-e grea,
Iertarea nu mi se cuvine!
Porunca, Tatăl îmi va da.

Din lanțuri voi slăbi prin moarte
Și gândul către Dumnezeu
Va trece sufletul prin moarte...
Născut prin lege fariseu,

Jurând pe falsele credințe,
Adeseori m-am întrebat
De-am să-mi plătesc amar greșala...
Acum Tu, Doamne, m-ai iertat!

De-acum, biserică creștină
Altar voi fii... iartă, dar!
Și -mpresoară cu lumină
Spre a renaște-n duh și har!

Sunt candelă... Cu mir sfințește
Iertarea sufletului meu!
Întinde-ți brațul către mine
Doamne! Nu mă lăsa la greu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ploaie de vară

Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.

Se tânguie copaci... și plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.

Gene de ploaie se unesc
Cu tunete și sentimente.
Vulcani, sub tălpi, își prelungesc
În vis, dorințele ardente.

Și iar mi-i fulgerul pământ
Și-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Și-un ultim semn de întrebare.

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Multe cărți din biblioteca noastră personală sunt legate de niște dorințe, planuri, aspirații, iar în timp, constatăm că am avut prea multe planuri!

aforism de din Natura din om, Carte (2018)
Adăugat de Ștefan MîrzacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Any Drăgoianu

* * *

A fost o vreme
când mi-aș fi dat
viața
pentru un răspuns...
Eram convinsă
că, doar
știind foarte mult,
voi putea găsi fericirea.
Acum,
nu mai sunt sigură
de asta, acum,
mi-e teamă să știu
ce te-a adus lângă mine,
mi-e teamă
să știu ce va urma...
Închid ochii, și-arunc
tot ce-am iubit, pentru
a supraviețui...

poezie de din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Augustin Jianu

Vine vremea să tac!

Vine vremea să tac, să v-aduceți aminte,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, sufoc de cuvinte,
Timpul vostru frumos, cu răcoare de undă.

Simt că sunt pe un pisc și n-am cale-nainte,
Dar nici înapoi, numai cerul mai este,
Voi pleca neștiut, voi pleca prea cuminte,
Nu rămâne nimic, nici măcar vreo poveste.

Vreau să las, să aveți, doar un zâmbet dovadă,
Să puteți mai departe, împăcați să plecați,
C-am fost clipă din voi și adesea tăgadă,
Că dintre câmpuri de flori vom ieși vindecați.

Vine vremea să plec, cu nebune înscrisuri,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, așteaptă abisuri,
Cu deochiul în pumn, trista mea umbră sumbră.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Lacrimă târzie

O literă nouă îmi picură-n sânge...
Sătul de minciună mi-e gândul. Ajunge!
Un drum către cer se deschide. Și plâng!
Mi-e viața și visul, azi, tristul amurg.

Mi-e gândul amară și casa pustie,
O lacrimă curge din suflet... Și mie
Mi-e dor de copii și nepoți bunăoară,
De pita făcută-n cuptor, ca la țară.

Mi-e dor de mușcate, de nucul bătrân...
Dar sunt prea departe de toate, acum!
Un câine mai latră. Și el este trist...
Oh, Doamne, alungă-mi durerea! Exist...

Sunt banca din poartă, sunt roasă de moli,
Mă tem de durere, de-a nopții ninsori...
Sunt singură, mamă, voi toți ați plecat.
doare tăcerea din casă, din sat...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Acasă, la copilărie

Lumina curge în apusuri,
În noaptea neagră -nfășor,
-ntorc copil, la începuturi,
De inocență mi-este dor

Îmi simt privirea tremurândă...
Călătoresc mărgăritare
În ochii plânși, de stea plăpândă...
Ascund emoții de cristale.

Surâs și tainică lumină,
Atâtea zeci de întrebări...
duc spre veșnică odihnă!
nasc străin în alte zări!

Aici mi-e timpul în cădere,
Clepsidra m-a ispitit...
Aici n-am nici o mângâiere...
Acolo-s îngeri de granit...

Sunt îngeri pe altar de stele,
Surâsuri pe cărări de dor...
Aici tristețe-i... și durere!
În lumea nopții cobor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa ultimei dorinți

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Cum și-au dorit și alții înainte,
Un strop de cianură din pahar,
Apoi să plec, în lumea mea, cuminte.
Să-mi fie somnul, un uitat coșmar,
Să sfâșii verbe-n trecerea finală
Și să pierd cu fiecare val,
Secundă de tăcere, către seară.

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Să îmi aprindeți torțele în noapte,
Să ard precum un vis... Templu de jar,
Templu de taină, de lumini și șoapte.
Și să-mi lăsați o lacrimă de mir,
Să ud cu ea a visului petale,
Apoi, pășind tăcut spre cimitir,
Să îmi lăsați la tâmple câte-o floare!

Cum și-au dorit și alții înainte
A frânge timpul ne-nțeles și dur
Și eu râvnesc... Pășiți printre morminte
Și ceruiți-mi liniștea de-acum!
Pe cruce agățați-mi o beteală!
Mi-e timpul iarnă și am înghețat...
Dac-am să dorm prea mult, nu-mi luați în seamă!
În viața mea, oricum s-a înnoptat.

Un strop de cianură din pahar
Să sorb, poate mi-ar fi îndeajuns,
Căci vreau să trec al nopților hotar,
În zbor spre cer, oricât ar fi de sus.
Sunt un copac tăiat din rădăcini
Și-n secetă iubirea mi-am plantat,
În jurul meu, mi-s toți cei dragi, străini...
La cruci străine au îngenunchiat.

Apoi să plec în lumea mea cuminte...
nu vorbiți de mine! M-am pierut...
Oh, biet străin, doar tu să iei aminte,
Rugină fi-va tot ce am făcut.
De-acum voi fi o aripă de ceară,
Un zbor flămând de pace și lumină.
Și cianura parc-a fost amară,
Iar trupul greu, îmi putrezește-n tină.

Să-mi fie somnul un uitat coșmar
Inconștient de timp – o rătăcire,
Iubirea voastră astăzi e-n zadar,
Nu îmi mai poate-aduce fericire.
Fâșii îndoliate de tăceri
V-ați prins la braț. Și nu ați luat aminte!
Frângând în mine zeci de primăveri,
Mi-ați luat din toc nămeții de cuvinte.

Să sfâșii-n verbe trecerea finală?!
Ce rost când din durere m-am născut?
Din pulbere de stele... și prin boală,
Cu ființa mea, prin timpuri am trecut.
Cât am luptat cu tainice himere!
V-ați întrebat vreodată, dragii mei?
Ce rost să îmi lăsați alese semne?
S-au dus și anii buni și anii grei...

Și să pierd cu fiecare val,
Căci am fost vouă cu netrebuință,
Un ne-nțeles, făr' de iubire dar.
Eu mi-am plecat genunchiul în căință.
Voi, cruzi și nemiloși, v-ați osândit,
Eu pentru voi, de-acum îmi cer iertare.
Pedeapsa morții când voi fi-mplinit
Voi știi că-n moarte nimeni nu mai moare.

Secundă de tăcere către seară,
În neguri, corb, prin timpuri scufund.
Se-aude, grav, un clopot de aramă
Și alte lacrimi, alte lacrimi curg...
Ni-i somnul orb. Străin, ca o făclie,
Osoarul ne așteaptă primitor.
El nu-i decât a vieții mărturie...
Eu nu-s decât un simplu muritor...

Secundă de tăcere, către seară...
Și să pierd cu fiecare val,
Să sfâșii-n verbe trecerea finală,
Să-mi fie somul un uitat coșmar.
Apoi să plec în lumea mea, cuminte,
Un strop de cianură din pahar,
Cum și-au dorit și alții înainte,
Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Povestea toamnei noastre

Cad ultimele frunze din ram,
Eu încăpățânez să te am,
Storul pleoapei m-ascunde în noapte,
Cu lacrimi și vise vrea să m-adape.
Se tânguie-n noapte copacii de sticlă,
Și dor... tăcerea și gândul –
Fiorduri la ceas de durere,
Clepsidră ascunsă în noapte, de neagră tăcere...
Mai ninge și lacomi, trec vulturi la margini de dor,
Lumină și tain㠖 cușete în tristul poem,
Mi-e frig și mi-e teamă și cel mai adesea mi-e somn,
Căci viața îmi este de-a pururi, jar și blestem.

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veșnic m- împovăra,
Când, noapte-zi, pereții mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absența ta ca ștreangul sub bărbie
strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviințează umbrei care sunt
nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalți orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Și ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine și te doare
Să-i simți în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Așa simt eu acum când ești departe
Și nu mai știu e noapte sau e zi,
Te țin aici pe viață și pe moarte,
Te văd că mă și tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aștept,
Dar stânga mea, de dorul tău, lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai știu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te- părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi și flori trăiesc împreunate,
Miracol și coșmar, la fel, așa,
Cuțitul alții mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Și poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie și asalt,
Ci să-ți modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeții însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum și tu sorbi,
Și ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca niște orbi.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 7 iulie 2018.
Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!