Dunărind

Cât să mare, cât s-ocean,
Când cămilă şi când lac?!
Când mărgică de mărgean,
Cum să dună şi să tac?!

Va să zică mă ostrov
Şi mă barză Dunăre,
De mă fum vapoare mov,
Cocostârc de tulbure!

Am să vâslă şi catarg,
O, tu barjă, ancora!
Pân mă flutur şi mă larg,
O să scoică martora!

Au să ne caraşi ghiudem
Şi-o sa piatră piatra-n zid,
Dar cetate nu cădem...
Ai să peşte, Baiazid!

poezie de Adrian Vizireanu‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui X

Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge...
Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sunt
Astfel tu-n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.

Şi doreşti a mea iubire... prin iubire pân' la tine
Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când mareaţa ta fiinţă poate nici n-o înţeleg.

Geniul tău, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorţii
Şi numai din depărtare când şi când să te privesc,
Martora măririi tale să fiu pân' la pragul morţii
Şi ca pe-o minune-n taină să te-ador, să te slăvesc.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cometă cât de mică

O planetă cât de mare,
Lovită de-un meteorit,
Intră în dezintegrare
Şi viaţa ei, a luat sfârşit.

Lovită de o cometă
Arde şi se face scrum.
Nu rămâne din cometă
Nici măcar un fir de fum.

Şi în cosmos, va să zică
Proverbul are valoare.
O cometă cât de mică
Răstoarnă planeta mare.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropo de demonstraţii

Aşa e de când zilele,
După cum se vede-n viaţă:
Când sunt tulbure apele,
Gunoaiele ies la suprafaţă.

epigramă de Adrian Timofte (aprilie 2018)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeşte politicos, dar cu obrăznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci. Când Baiazid îl intreabă arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul român nu se pierde cu firea şi îi răspunde la fix: "Da-mpărate! "
Pâna la urmă Mircea cel Mare, deşi bătrân îl va îngenunchia pe trufaşul otoman cu câteva proverbe şi zicători bine plasate. Împăraţi cu care lumea nu putea să se mai împace au venit şi la noi în România şi au cerut pământ şi de băut, dar cum veniră s-a lămurit cu cine are de-a face şi s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberată, c-au rămas doar câteva de bucăţi de eniceri şi spahii fugind, dintre care este amintită "înspre Dunăre, o mână."

perlă din examen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratelui de peste Prut

Aş vrea să-mi fie sărbătoare,
O zi la care ne-am gândit,
Iubite frate-al meu rănit,
De dincolo de râul mare!

E Prutul rana ce ne doare
De-un veac şi încă ne mai dor
Străbunii ce-au murit cu dor
Să vadă România Mare!

În piept ne bate, încă, tare
Aceeaşi inimă de daci,
Şi cum să tac şi cum să taci,
Când strigă-n noi Ştefan Cel Mare?

O limbă-avem, în care scris-a
Luceafărul, pe cerul sorţii,
Că-n veci vom fi deasupra morţii,
Uniţi, din Nistru pân' la Tisa

Şi pân' la Dunăre şi Mare,
Că însuşi Dumnezeu doreşte
Să fim poporul ce-nfloreşte
Grădina Maicii Lui sub soare.

E timpul, frate-al meu rănit,
Să intri-n casa părintească;
Te-aştept cu dragoste frăţească
Şi-uniţi vom fi de neclintit!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii.

Trăirile minţii
să treci te învaţă,
prin labirintul vieţii,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii.

Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul,
biet singuratic,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
în gând se-nfiripă,
cu greu stăpânite,
trăirile minţii.

Trăirile minţii
în vise se schimbă,
la apusul cel dulce,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii.

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câtă vreme tac, oare? Se pare că cel mai lung vis nu durează decât treizeci de secunde. Dar o amintire cât o dura? De când tac eu?

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascensiune prin recul

Corabie somnambulă în vânt
bucăţi de soare duce la catarg
brusc marea iese din adânc
şi ochii o aruncă-n larg

Bucăţi de soare duce la catarg
în zori mi-ai răsărit în suflet
de pragul zilei lacrima îmi sparg
dar n-o auzi e totul putred

E întuneric până-n suflet
brusc marea intră în pământ
am să-adorm la primul tunet
iubito corabie somnambulă sunt

Bucăţi de noapte-mi sângerează la catarg
când ochiii tăi m-aruncă iar în larg

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeşte politicos, dar cu obrăznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci. Când Baiazid îl întreabă arogant "Tu eşti Mircea?", domnitorul român nu se pierde cu firea şi îi răspunde la fix: "Da-mparate!"

perlă din examen
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscate lacrimi

Când mă mai plâng,
Mi se ciupesc din strune,
Întinse, aproape a rupe, bune
Cât încă nu mă frâng.

Când mă despart,
E ca şi un ecou,
Ce se întoarce afazat...
Târziu şi deformat de hău.

Când încă mai visez,
Sunt ca un curcubeu
Plin de culoare; crez
De-un arc, pe-un defileu.

Când plâns şi el dispare,
S-a dus şi strigăt, strună,
Culoare... pe uscat se moare...
Cum o pădure, asecând arid, sub dună.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-n noi "e putred mărul"

Prea bine ştim că nu ştim totul,
Dar câţi din noi ar vrea să-nveţe?
‎Puţin pricepem, dar dăm votul
Şi suntem gata de poveţe.

E drept că nu-i dreptate-n lume,
Prea des sărmanul păgubeşte,
Iar opresorul n-are nume,
Dar ne mai pasă, ne priveşte?

‎E-adevărat că adevărul,
Când nu-i întreg, e tot minciună,
‎Pe dinăuntru-i putred mărul,
Dar ‎arătăm doar partea bună...

Murim din clipa când ne naştem
‎Câte puţin, cum arde-o iască,
‎Din ale vieţii mulţi cunoaştem,
Dar ce puţini ştiu să trăiască!

Ne războim în timp de pace,
Mereu găsim în alţii-o vină,
Nimic nu pare să ne-mpace,
Noi vrem "justiţie divină"!

E-un dar să poţi să simţi cu fraţii,
‎Să-i poţi citi ca pe o carte,
‎Dar ne vedem mai buni ca alţii...
‎Ce hău de ei ne va desparte!

Oh, vai de cei bogaţi, sărmanii,
Nefericiţi îmbătrâniră;
În lumea-n care-au preţ doar banii
‎Chiar şi-nţelepţii-nnebuniră!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (12 iunie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se sculară, apoi începură a se-ntinde şi a căsca, dară se cutremurară când văzură namila de lighioană lângă dânşii şi un lac de sânge cât pe colo. Zgâiră ochii şi cu mare mirare băgară de seamă că capetele balaurului lipsesc, iară viteazul nu le spuse nimic din cele ce păţise, de teamă să nu intre ură între dânşii, şi se întoarseră cu toţii în oraş. Când ajunseră în cetate, toată lumea se veselea cu mic cu mare de uciderea balaurului, da laudă sfântului că trecuse noaptea aia lungă, mai ajunseră o dată iară la ziuă şi ridica pân în naltul cerului pe mântuitorul lor. Viteazul nostru, care văzuse şi el lipsa capetelor, nu se frământa deloc cu firea, fiindcă se ştia curat la inimă, şi porni către curtea împărătească, ca să vază ce s-o alege cu capetele fără limbi, căci el înţelesese că aici trebuie să se joace vreo drăcie.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de linişte

Mi-e linişte să tac, mi-e linişte de mine,
nu mă mai zbat în van, mă joc în vers, în rime,
scot haina-ngândurării şi-i tai nasturii copţi,
pingelele tocite le uit în negre nopţi.

Pe margini de prăpăstii nu-mi mai e dor să merg,
derutele fixate-n memorie le şterg,
cu somnul speriat stric azi prietenia,
nu îmi mai amintesc unde stă astenia.

Privirile-mi se-ndreaptă spre orizontul larg,
nu vreau să mă mai leg cu-odgoane de-un catarg,
înduplec vraja mării, când scapără furtuni,
să-ngroape în adâncuri păcate din străbuni.

Soarta mi-a cerut plată tot ce-am avut mai drag,
de-acum, nu-i mai dau voie să treacă al meu prag,
nu mă mai las minţită de clipe de păreri
care-mi furau averea şi-mi dăruiau dureri.

Mi-e linişte să tac, când nu vreau să vorbesc,
Mi-e linişte, cu ochii-nchişi, să te privesc,
Mi-e linişte s-ascult sufletu-ţi îngeresc,
Mi-e linişte... când simt cât de mult TE IUBESC!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul unic al îmbrăcămintei în viaţa de pe pământ este acoperirea cât mai completă a trupului. Dar, aşa cum se poate vedea din istoria omenirii omul, prin îmbrăcămintea pe care şi-o face este să-şi scoată cât mai mult în evidenţă trupul, pe când Dumnezeu vrea ca el să fie acoperit cât mai bine.

Vlad Maxim în ziarul "Adevărul" (1 iunie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicornul şi oceanul

Sfios unicornul s-abate la mal,
priveşte în larg, spre cea zare, cel val.

S-ar da înapoi când unda l-ajunge,
dar taina cu pinteni de-argint îl străpunge.

Pe ţărm unicornul, o clipă cât anul,
se-nfruntă-n poveste cu oceanul.

E apă, sau altă fiinţă, cu plesne,
în care se simte intrând pân la glesne?

Se-nalţă de spaimă-n paragini
când taina se sfarmă la margini.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu azi tac

când tac petale cad, se strivesc de asfaltul rece şi mor.
când tac albastrul devine roşu, iar palma zidită pe fruntea amiezii se sparge-n bucăţi de lut.
când tac... şi tac, - azi parcă zorii s-au ascuns în tăceri -,
un înger adoarme la un capăt de astru sperând.

poezie de Claudia Marcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mă ascultă!

În veac cu putere ocultă
din zid cineva mă ascultă.
cu cât mă coboară pe mine.
cu-atât el mai mare devine.

Iubirea mi-o suge prin tuburi.
mă simt răstignit pe şuruburi,
ce face cu mine nu-i veghea,
el trage din zid cu urechea.

Ai zice că apără, poate,
poporul de rău şi păcate,
de cei ce ţin arme în liră
de cei care mint şi conspiră.

Dar nu el ascultă orbeşte,
pe om când acasă trăieste,
ne intră-n cearceaf şi sub piele,
în creier de gânduri săi-l spele.

Prin mări, electronice unde
în ochi şi în tălpi ne pătrunde,
putere zeiască şi oarbă
el scris e şi-n firul de iarbă.

Ascultă fereastra deschisă
şi viermii urcând în caisă,
cum gâfâie-n dragoste mirii,
concertul mărunt al pieirii.

În veac cu poliţie multă,
din zid, cineva mă ascultă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt radical (1981)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când jelea aşa iedul cel mic, iaca şi capra venea cât putea, încărcată cu de-a mâncării şi gâfuind. Şi cum venea, cât de colo vede cele două capete, cu dinţii rânjiţi, în fereşti. Bucuria caprei nu era proastă. Dar când s-apropie bine, ce să vadă? Un fior rece ca gheaţa îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul, şi ochii i se păinjinesc. Şi ce era nu era a bine!... Ea însă tot merge pân' la uşă, cum poate, crezând că părerea o înşală...

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup de dună

Mi se pare că scriu
cu slove de permafrost
mult şi poate fără rost..

Dar ce pot face, pustiu
când nu sunt lângă tine
pentru a uita de mine.

Mă rătăcesc în poezie
acolo codrul şi râul mă ştie
povestindu-i a ta feerie.

Şi când te-or zări să-ti spună
dorul ce mă alungă si adună
ca un trup de dună

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai hui

când pleci
măcar o lacrimă să laşi
în viforul din gene
ca un nimic din ce-ar fi fost
şi tot ce ar putea să fie
când tac
şi tac vorbind
în limba aia
tu ştii mai bine
cât de adâncă e tăcerea mea
şi singură
stea căzătoare
în pumnul de sare
din lacrima - cuvânt
când pleci aşa
fără să spui unde te duci

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!