Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniel Vișan-Dimitriu

Gheișa

Mergeam, în aerul uscat al zilei,
Prin Munții Dobrogei, la vânătoare,
Lăsând în urmă slăbiciunea milei
Și eul cel învins în dedublare.

Trecuseră, deja, prea multe ore
De mers pe pietrele ca de jăratec
Și-n ochi îmi apăreau, multicolore,
Imagini ce se unduiau, zănatec.

Era o toamnă peste care vara
Se întinsese cu căldura-i mare
Și-o secetă ce îmi făcea povara
Oțelului din mâini mai grea sub soare.

Să fie ochii care-mi joacă feste
De pare că pământul arde, fierbe,
Și drumul meu e unul de poveste,
Cu duhuri care mă pândesc, acerbe?

Simt focul în picioarele trudite,
Iar buzele, uscate, mi se crapă.
Mențin, cu greu, privirile lipite
De o pădure-n care poate-i apă,

Iar pași-mi obosiți străbat distanța
Încremenind în umbra salvatoare.
Las arma jos, punându-i siguranța,
Și mă așez pe-o iarbă-mbietoare

Cu ochii spre o pată mai închisă
Ce se observă pe pământ, în vale.
Mă-ndrept spre zona umedă. E-o clisă
În care văd adâncituri ovale

Și despicate,-n care este apă,
O apă limpede, și-atât de bună!
Ca animalele ce se adapă,
O sorb, sperând ca setea să-mi răpună.

Mă simt privit și-ntorc îndată capul
Spre dreapta unde, calmă, pe costișă,
O căprioară își oprește trapul
Și mă privește. Pare o gheișă

Ce îmi aruncă o privire caldă,
Privește, apoi, arma cu tristețe,
În lacrimi, ochii par că i se scaldă,
Las arma și-o admir. Ce frumusețe!

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Sufletul pădurii

adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Și-ncrederea, demult verificată.

De liniște, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumusețe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristețe.

Iar cântul inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, pricep și... nu visez,
Iar mintea, continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu înfioară,
Ci atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neștiute în afară.

Ajung la un izvor și mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un șipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puțin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzația de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aș vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi deslușesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce susține,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi șuieră acordurile fine

Pe care îmi așez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deși nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafață
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viață.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Agățată de cuvinte

Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă uit și mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbește
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulțumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.

Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiți la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înțelegi niciodată,
Restul rămâne în tine și ningi.

Am fost un zâmbet în vocea ta
Și-o privire într-un strigăt
Agățat de cuvinte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Achim Harabagiu

Să trec pe lângă sentimente?

Eu nu știu nimic
Și văd puțin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.

Eu nu știu nimic.
Și Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simțit, de ce nu?
pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l lași!
Ar fi păcat,
Ca tinerețea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Și-o ploaie caldă
Ca pe un duș reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.

Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget și-n voință,
vreau să simt, trăiesc iar!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Drumul meu

Eu retrag un timp acolo unde
lumina-ncearcă ajungă iar
atunci când înspre suflet îmi pătrunde
o fiară cu aspect tentacular.

E-un loc retras la margine de gânduri
în care nu contează niciun vis,
un loc în care nu găsești intrânduri
ce ar permite pași spre compromis.

Îmi retrimit iluziile-n valuri,
iar planurile-n mare mi le scurg
și-aștept ca prin eternele portaluri
distanțe de lumină parcurg

Spre zorii unei vieți ce dau putere
și-nlătură efecte de furtuni,
să-mi vindec supărarea-n alte sfere,
departe de mocirle și genuni.

E zborul meu în clipe de tristețe,
pe care-l fac demult iar ca efect
e fericirea mea, e frumusețe,
căci drumul ce-l urmez e cel corect.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Privesc în gol prin spațiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc și gândul
cum reușesc uneori să-mi țin respirația sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
ca un sfinx prins cu ochii pe cer
împărțind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsucește ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spațiile dintre cuvinte
conțin povești infinite
taman despre limite
iar poeții sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Privesc în gol prin spațiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc și gândul
cum reușesc uneori să-mi țin respirația sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărțind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsucește ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spațiile dintre cuvinte
conțin povești infinite
taman despre limite
iar poeții sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt note și bemoli

= în solfegii =

Cu tine am zăcut, noaptea trecută, sub flori
fiori mult prea roșii
și
feciori
erau stelele, deasupra; stelele păzesc, iar noi le iubeam mult;
sunt - peste tot - triluri nevăzute de nimeni;
și neînțelese;

Iar noaptea era clară și frumoasă, ca petalele care ne acopereau
și cum mai cântau solfegii pe pielea ta
nota sol, apoi balamucul simfoniei care cădea peste noi,
poc. ni se spărgeau
sunetele
pe la urechi
!!! asurzeau semafoarele și porumbeii
De ce nu porți ochelari, altfel, nu o să vezi toate mașinile care curg pe străzile crengilor lumii...
ochii tăi de cafea creșteau de undeva dintre luminișuri și dintre basme
înmugurea, acolo, femeia, între flori. era fericită.
unde, sub pături de flori, lămâița femeii, era floarea ei,
violetele înflorite doar pentru petalele albe, de la intrarea în bloc,
s-a-f-a-c-u-t-d-i-m-i-n-e-a-ț-ă-d-e-m-u-l-t
un poștaș prea năuc uită să îmi lase factura pentru electricitate și timbrele cu păsări ucise, de la iubit,
și
florile de câmp, timbrele cu apa Borsec, care zemuiesc, de prea multă sodoare lăsată,
dar, poate, sunt multe feciorițe la dreapta Tatălui, și multe erori.

Pe stradă trecea o mașină, pe la ora 5 dimineața,
uitam ca un tont,
la zebra cu galben și negru
! multe castane pe jos...
florile copacilor erau moarte demult, era toamnă,
acum rămăseseră doar castanele, care mă priveau cu ochi mari, pătate și rozacee;

De ce să fie nevoie de mașini și de pisici negre?
culoare neagră, în lume,
de ce să fie nevoie de ea?
de ce mor oamenii, călcați de mașini și de troleibuze
de ce nu se păzesc, oamenii și câinii stradali, și unde sunt îngerii, oare, cu părul de aur?
fântâni,
dădeau apa pe dinafară.
și luceafărul îmi părea o fecioară, sau, poate, un ulcior cu apă, purtat de un bărbat, pe căpătâi
probabil ghinionul o să mă urmărească și o să mă omoare
înainte de vreme;

Îmi luam figurinele, toți soldații de plumb și păpușile galbene din mâini,
și le aruncam după Dumnezeu:
Unde ești, Părinte,
unde îmi e tinerețea și vinul matur, unde îmi este maturitatea,
de ce strigă ceasurile,
ce strigă,
unde îmi e iubitul, și de ce urlă luceafărul, înainte ca oamenii
plece la lucru, la ora 5 dimineața,
din viața trecută,
poate doar am visat acele petale,
și nu le las acum să se odihnească,

lebedele sunt moarte
demult...
e toamnă peste ele
e toamnă
și noi de mult am murit.
pe jos sunt castanele care ne privesc, la ora șase, cu ochi mari,
de sub schit, castanele văd până în oraș, cu ochi căprui, ațintiți.
iar orhideele îmi spuneau, de prin orienturi,
las odată cerurile și să nu le mai strig,

pe stradă treceau oamenii
care se treziseră la 5.30 și începeau lucrul la 7 dimineața
de ce nu pot și eu, soarta ține spre mine
un cuțitaș
care nu pătrunde, de fapt, până spre trezirea cea mare și strașnică
iar în plinătatea petalelor
e demult toamnă
da, îl cunosc pe Nea Tănase,
da, și pe Gelu,
și pe Mirela, o știu
ne privesc castanele și frunzele care se leagănă

de ce sunt înmărmurită în ore și de ce toate ceasurile din casă trec în sângele meu,
la ora 3 dimineața,
ziua bună începe cu o mașină leneșă, de care te lovești, fără vrei și fără vrea nimeni

apoi, numai petale, și un basm care nu se mai sfârșește
în strașnica neiertare,

care ne cuprinde pe toți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

... arma ta e lacrima, femeie
arma mea e rațiunea rece
focul meu s-aprinde c-o scanteie
focul tău cu timpul care trece

scutul tău e zâmbetul, femeie
scutul meu e ruga din privire
nu plece clipa, să mai steie
să mai sorb din focul veșniciei...

poezie de (12 august 2012)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Daniel Vișan-Dimitriu

Clipa din privire

Tot curg, scurg, și nu pot să-mi opresc
Atâtea curgeri, înspre tine, toate,
Pe drumuri vii, de suflete gravate
În hărți ce, niciodată, nu greșesc.

urmăresc privirile din mal
În mersul meu, când leneș, când năvalnic,
Atunci când munții încearcă, falnic,
Și îmi transformă curgerea în val.

Mă-ndrept spre tine, undele îmi curg
În șoapte încărcate cu iubire,
Iar tu le-aștepți în zorii de amurg,

Prin strălucirea clipei din privire
În care dulcea ta ademenire
cheamă și m-așteaptă și... scurg.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ora a treia am avut geografia. Și eu care credeam geografia e cine știe ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte ușor! Geografia este știința despre pământul pe care trăim noi, despre munți, mări și oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept și întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu așa ceva, dar am crezut că e cine știe ce poveste sau născocire. Acum însă se știe sigur asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, și că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii și animalele și tot ce se află pe pământ, și iată de ce vietățile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai ei nu bagă de seamă asta și-și închipuie merg așa cum trebuie; pentru , nu-i așa, dacă lasă capul în jos și se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalță capul, văd cerul. De aceea li se pare că și ei merg cum trebuie.

în Vitea Maleev la școală și acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Să mă îmbrățișez cu tine pe mine

Oglindită în apă încerc
să-mi ating reflexia
scoțând apă din ea
și obosesc, spre
oglindă grăbesc
poate o ating
dar o sparg și cioburi
talpa o însângerez
de dorul să mă îmbrățișez
cu tine pe mine
căci doar în ochii
tăi simt că trăiesc
în ceilalți în care m-am privit
mi-au lăsat apă
și cioburi de nimic...

Mamă către fiică

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Iar la drum

În drumul spre eden
Vuiam ca apa
Unui diluviu
Însuflețită de taifun
Doamne de unde atâta apă
Pe sufletul meu sterp
Apă de ploaie
Apă sărată
Apă din izvoarele adâncului
Apă ce suie în mii de trombe
Spre orizonturi
Am început visez
O clipă de secetă
Undeva în deșertul cu dune
Aproape de oaza fericirii
În final am cerut spășit
Ajutor la îngeri
Să mă scoată din potop
Pe un tărâm cu apă vie.

poezie de (14 ianuarie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Visul unei nopți de vară

E vară, pretutindenea, acum e vară,
Ne toropește zilnic arșița de-afară,
Valuri de căldură, ca falduri de mătasă,
Ne-alungă din natură, fugim cu toții-n casă.

Tot corpul parcă arde, setea ne cuprinde
Și ni se pare că și apa băută e fierbinte,
Tot căutăm mereu, răpuși de disperare,
Un ochi de apă rece, o undă de răcoare.

Noaptea e călduroasă, aerul e greu,
las ademenită, încet, de somnul meu,
Plutesc aievea, pe-o barcă, legănată,
Pe-o mare azurie, magică și-nspumată.

Văd țărmurile mării umbrite de verdeață,
Palate străjuite de arbori plini de viață,
Văd peștii ce înoată în ape cristaline,
Vibrez de fericire, mă simt atât de bine!

Și poposesc în noapte pe cărări de dor,
Cerul spuzit de stele nu are niciun nor,
Doar luna îmi zâmbește pe bolta înstelată
Iar tu m-aștepți, iubite, în noaptea luminată.

Și zorii îmbie, zăresc un curcubeu,
Cu-o mantie de flori acopăr trupul meu
Și picur puțin verde în ochii de smarald,
Ce noapte minunată, ce vis adevărat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Toamna vechilor poteci

E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care și astăzi privirea-mi aplec
Și-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.

Cad frunze și lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipsești
În clipele-n care te-aș vrea înapoi
Așa cum erai și prin gânduri îmi ești.

Simt frunzele-n suflet foșnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheață treptat
Sub tot ce-a fost viață și-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.

E azi și-i senin ca o zi de demult
Când tu îți făceai nesfârșite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Augustin Jianu

Mă uit

uit peste umăr de o vreme încoace,
Spre lume, spre tine, spre slabe-mi mijloace,
Cu regret, cu candoare, prin raza de soare,
Că meschin îmi e gândul, cât e lumea de mare!

Iar tu nu știi nimic, dar îmi simți tulburarea,
Ca fiara-n pericol, frizånd nemișcarea,
Ascuțindu-și auzul prin lacrimi de sânge,
Așteptând doar taișul din arma ce frânge.

Înțeleptului corb croncănitul dispare,
Grozăvii de blestem prin lumea cea mare.
Lacrimi scurse demult, pe urcuș de abrupturi,
Intre noi o iscare, un pustiu de săruturi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Reflexie

Puteam tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
las mințit de soartă și de mine
Și nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzații,
Că nu mai știu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberații,
În lumea materială, pe pământ

amăgesc binele e veșnic
Și că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeșnic,
Uitând de sensul vieții-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-și pune întrebări fără temei

Și cum știu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
face să mă văd fără mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanțele de suflet care frig

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Buznă

Aveam impresia reprezint o punte peste o apă, o punte care separă sau unește două maluri a două meleaguri total diferite, unul verde de primăvară, celălalt galben și rece de toamnă târzie; sub această punte curgea apa izvorâtă din izvorul sufletului meu, o apă formată din două brațe paralele care nu se uneau niciodată, separate de un mic dâmb de pământ; un braț cu apă lină, apă cristalină ce curgea liniștită în vale și un braț cu apă învolburată, aruncând mici valuri înspumate clipocitoare cărând mici pietricele pe care apoi le lăsa curate la mal. Dacă se rupe puntea va cădea peste cele două brațe lăsând separate cele două maluri, lăsând în urmă cele două ființe diferite ale aceleiași inimi greu încercate de viață.

în Marea horă a vântului (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Nemurire

Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieții.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.

Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viața mie îmi duce puterea
și simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, eu duc golul tău
ce te împlinește.

Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
și mă prăbușește.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irișii tăi
tremurând în ei găsesc, valul, înălțimea.
Astfel aflăm cum ne duce, pe amândoi
spre adâncul din noi, iubirea.
Punem împreună din noi, câte un pic,
apoi ne gustăm mușcătura buzei sărate
și împărțim, printre încleștatele mâini,
încet spre viitor, nemurirea.

poezie de (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa și de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul și de jalea de la moarte,
De bucuria nunților spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieții parcă-i văd și-acum...

Văd ca prin vis și nația română
Și tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Și-n plâns de dor și de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Și pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din țară toți românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălțimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Și Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinerețea plină de păcat...
Văd ca prin vis și nucul cel bătrân
Și dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Și-s pașii grei și mâna tremurândă.
Pământul sfânt cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulți ca voi!

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Chipul

Privesc prin ploaia toamnei și nu văd
nici stropi, nici ramuri ude sau ceva
ce să m-atragă, nu pot vedea
gravat pe-un gând un chip ce-l tot revăd;

E-o noapte înstelată și privesc,
ascuns în umbra clipelor pustii,
spre bolta-n care, printre stele mii,
e luna cu profilul ce-l iubesc.

E peste tot în jurul meu. Decid
că ochii sunt de vină. Îi închid,
iar gândul ce m-apasă îl alung.

Sub pleoapele închise îmi ajung
imagini ce, pe-o boltă, se divid
în stele ce formează -un chip candid.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook