Sărutul

tăcerea asta mă înfioară
mai port în gând povara ultimului veac
nu mai foşnesc pădurile de fag
sălciile au apus pe mal în sus
am sărutat femeia şi am trăit o viaţă printre zei
azi am plecat, puţin câte puţin spre al tărâm
lăsând în urmă zările şi marea
ardeam şi nu puteam uita în veci iubirea
se oglindesc în ape repezi gânduri
pe coji decojite de suflet
adie lin în suflet tainice viori
se aştern flori albe în cerdac
mi-e sufletul de viscol plin
mă cheamă timpul să mă odihnesc în pace
să ascult viorile cântând în cer
mai ţipă timpul prin amintiri globale
viaţa a adormit lângă un şanţ
mai trec hoinar pe acest meleag
tot rătăcind printre crengi despuiate de speranţă
lovindu-mă la fiecare pas de timpul rămas
sunt doar un vânt pribeag ce a pierit demult în vânt
ce întinsă este nesfârşirea
adun în privire albul polar
strângând la piept arborii goi
să sting şuvoiul de gânduri ce curge
mai rătăcesc desculţ de gânduri prin zăpadă
mângâi coapsele copacilor uitate goale între ape
se frâng şi zările în mare
mai cerne cerul stele în ochii tăi
sărută-mă femeie în astă noapte
să bem cupa iubirii în altar
sărută femeie buzele flămânde
în taina mâinilor împletite într-o poveste de amor
în zori voi culege albi trandafiri
să îi aşez uşor pe sânii tăi
haotică e viaţa asta
se frânge mugind sălbatic între stânci
trecut-au ani, azi stau, mă întreb
eu cine sunt, decât un străin ce a iubit odată, o fată minunată
strig nebun, mai strig pe ţărm
sărută-mă femeie pentru ultima dată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

un amurg se scurge
în plecări ce dor
mai stau în cerdac tot privind la cer
este atât de trist, e atât de gol
geamul este spart, privirea absentă
doar istorii curg la fără frecvenţă
deocamdată timpul s-a oprit
câmpia era arsă de cuvântul dintâi
căutând bezmetic cărarea
treceam lăsând în urmă paşi
uitând de lume, de noi
în palme adunam stele pitice
într-o noapte, printre vise uitate
eram statui sfârâmate
rătăcite prin îngheţul total
magici, ilogici, pe tărâm ireal
mai cânta o vioară în port
mă ascundeam elementar într-o femeie
tot căutând o floare printre flori
este frig şi uit
umila existenţă a unui poet rătăcit între poeţi
ce partitură dureroasă
tot scrijelind cuvinte pe coaja unui gând
despre acuta mea absenţă
ştii, nu e uşor să scrii cu aripi frânte
mă apropiam în verb de tine
uitând adverbul la final
tot căutam în efemera existenţă
un început, la un sfârşit de drum
îţi scriu femeie acum ultima prezenţă
plouă şi este atât de frig în viaţă
la poartă timpul bate-bate
iar clipa asta nu mai tace
mereu oprit într-o plecare
scriam femeie, printre stropi de ceaţă, viaţa
am vrut să plec, să fug de de aici şi totuşi am rămas
se stinge ultima ţigară şi timpul ăsta amputat
a curs femeie iar ca altădată
o zi a fost şi a trecut
atâta mi-a fost dat
să cânt în vers femeia ce astăzi a plecat
a căzut o frunză
ai plecat murind
printre versuri sânge
doar o frunză a rămas în urmă
şi te scriu femeie cu aripi de înger

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă în vânt
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba femeie azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar odată
o ielă dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat, ai trecut
azi nu mai strâng la piept privirea
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin tristeţi, sufletul meu arde
mă apasă
tu azi eşti tu
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
eu mor la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer, de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
tu eşti steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul e lacrimă, e blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, plâng
în obsesia unui vis ucis
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am ţipat atunci la porţile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îţi mângâia paloarea unui surâs
foşneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruşi pe asfalt, mă priveai
renăşteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în şoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâşiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat şi mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură şi timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre şoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aştern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
şi totuşi doar pe tine te aşteaptă
femeie a nopţii, femeie în noapte
plouă prelung şi mi-e frig
plouă şi timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopţii uitată, în noaptea existenţei noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
aşa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarţa copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să ştii că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aştepţi femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

fulgi albi, fulgi pufoşi atârnă de nori
e iarnă, e frig şi e ger
timpul iar grăbeşte, vremuri se mai frâng
plutesc pe o barcă, eu, o femeie, un gând
pe buze cerni stele
fuge iubirea pe valuri haihui
undeva, pe ţărm, un oftat
mă opresc, tu surâzi
un sărut, un nou început
ce frumoasă eşti
albă, inocentă şi pură
vâlvătaia privirii, e sânge, e foc, e şuvoi
mângâi coapse unduite pe ape
rătăcit în intensitatea curburii
cântă vântul, zboară pescăruşi peste zare
sărută-mă femeie în mare
valuri te prind, te cuprind
şi te strâng în braţe de foc
offf, în viaţa asta fără de noroc
freamătă vântul în valuri
vreau buze, vreau trupul, vrea timpul să curgă între noi
să adormim apoi în tainicul drum
hai cântă femeie, o dată, îţi cer
să fii a mea în astă noapte, mai cer
femeie, duioasă făptură, înger în cer
să împletim din măinii o scară spre cer
hai vino iubito, hai vino lumină
ochii să îi sorb în zorii noi primăveri
să te iubesc în viscolul din noi
mai ninge femeie, ne ninge pe noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă pe pământ
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba vântule azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar o dată
o fată dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat pe alt meleag
azi nu mai strâng la piept privirea
nu mă vei mai aştepta iubito în prag
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin dureri, sufletul meu arde
mă apasă
tu cine eşti
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
păşind la pas pustiu cu morţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
tu mori la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
erai steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul mi-e lacrimă, blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, urlu, plâng
în obsesia unui vis ucis
dar nu mă aude decât umbra
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată o mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
ţineam în mâinii flacăra
o aşezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelaţii între gene
eram nelinişte, lacrimă şi sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea şi azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă şi oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre şoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea şi-o coboară
păşesc prin veacuri îngheţate, veşnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzleţe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic şi ireal
păşind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârşit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetaţi de lumină căutau o rază de soare
şi am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porţile timpului
şi am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrăţişare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

trec obosit printre gânduri zălude
mereu mă petrec, nimic nu aleg
e noapte polară, se iubeşte la fel
foc este în mine şi în timpul prezent

eu nu ştiu azi ce ştiu
mă ninge în lumină în mod coerent
mă cauţi femeie prin vreascuri globale
mă cerţi, mă alungi şi mă ierţi

pe urmă e ceaţă
nimic nu a mai rămas la urmă
apoi a fost o zi nouă în altă zi
fugeam să mă uit

ardeam pe un rug
picioarele curg printre trepte de lut
este ceaţă şi plouă
pe treptele lumii şi plâng

apoi s-a pus ninsoarea la poli
ningea cu fulgi albi de fecioară
mă apropii de tine tăcut şi confuz
era frig în tine, în noi

se întuneca iarăşi în lume
ningea cu tăceri
nici nu mai ştiam dacă sunt
eu te chemam într-o zi, ştiam că n-ai să vii

ningea pe la noi
bătea timpul în geam
mereu ca altădată
eu căutam în nămeţii sufletului, o fată

clipa asta nu mai tace
veneam târziu
când nu o să mai fii
şi dacă vii, eu cine sunt în nopţi pustii

te strigam, te chemam
era frig în casă
picurau pe geamuri amintiri
se stingea clipa, era târziu, în lume, în jur

şi totuşi ninge afară
mereu ca altădată
ochii tăi, făclie în noapte
mă întrebai retoric, dacă tu, atunci eu

pe coapsele tale
căutam un iad
frigul iar mă arde
mâinile se loveau de un sân, ireal

se scurge un timp, mai trece un veac
paşii fug, nu se ajung
între noi, doar părul tău, dorul meu
şi sărutul a rămas

mă înţepam în spini
rana asta doare
eu scriam femeie
cu îngeri trecând

clipa asta se învârte
se întinde şi cuprinde
trupul, gândul şi femeia
ce mă aşteaptă în prag, de drag

nu, nu pleca femeie
chipul tău, icoană vie
voi veni în zori la tine
peste paşii scurşi în gând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

seara, păşeam pe ţărmul umed
de lacrimi, gânduri şi păcate
întrebam destinul nostru mut
despre ceva ce a fost demult
în depărtarea agoniei priveam prin cuiburile tăcerii
visam cu vise nevisate
vocea vieţii sta ascunsă
trăiam între căderi de ape
între valuri şi nori
nevăzut de nimeni, de voi
mergeam pierdut în noapte
eram copilul care nu mai sunt
doar amintiri şi tăceri împletite
de-a lungul unei vieţi uitate
căutam un suflet pentru un suflet
ascultam cum plânge în noapte, marea
mă înţepam în tăceri
anii dispăreau, stele cădeau în palma vieţii, azi
de ieri, doar amintiri, toate târzii
ardeam mereu, pe rugul lumii, în triste singurătăţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în noapte

aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viaţa către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă aşez pe ţărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde eşti tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
păşeam printre ani şi era frig
m-am ghemuit la sânul tău şi m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer şi lacrima plângea
vorbeam de despărţiri uitând că ieri nu a fost ieri
ştiam că ai să pleci
eram nebun şi nu înţelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
ştiam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în braţe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce...
ştii, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârşit
dar ce este femeie azi sfârşitul
decât lumina noului început

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaştina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceaţă
fereastra lumii a rămas agăţată de un gând
e seară, e târziu şi e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoşii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foşnesc plopii pe drum
trece viaţa, iarăşi acum
obosit, păşesc desculţ printre lacrimi
tristeţea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un ţărm

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

se frânge amurgul pe ape
tăcerea coboară pe drum
în lumina stinsă a orelor scurse
crestam între pleoape chemări

vecin cu nebunia
păşeam mai departe în noapte
pe întinsele ape
tragic catarg rătăcit în larg

când voi veni
stropii de sevă vor desparte pământul
sub lichenii de gânduri
aruncaţi pe pereţi

aici am învăţat glasul umbrelor
în ţipătul sufletului şi nemărginirea privirii
trebuia să plec, trebuia să vin
să ajung din nou acasă

să ascult, să înţeleg
lacrima pură a gândului
biciuit de cuvinte murdare
aici, între voi, în noroi

respiram prin tăceri
odată cu timpul rămas
rătăcind amintiri, pas cu pas
sub gene striga ultimul gând, nicăieri

când voi pleca
voi purta pe buzele arse, surâsul final
al unui nebun ce încă visa
răstignit pe o cruce, un tărâm ireal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

am tăcut între gânduri
căutând cine sunt
durerea arde în mine
eu gem în ultim cuvânt

adun stele în palme
căutam un sărut
răsari între clipe
în nopţi de delir

rătăceam şi priveam cum mă scurg
iarăşi şi iar prin timpurii globale
mi-era teamă şi ochii mă curg
te iubeam femeie, în ultimul burg

priveam lumina cum plânge
mă apropii de cer şi e sânge
e jale în lume
şi timpul a îngheţat între docme

se moare femeie
în altare de dor
dar ce este dorul
decât un tainic fior

se sfarmă statui de pe socluri
credinţa e furată
păşim singuri şi goi
jalnici eroi în noroi

ilogică viaţă în doi
timpul e scurt pentru noi
cădem printre şoapte uzate
destine uitate, ratate

te caut în noapte
în timpul ucis
dar ce mai e noaptea
decât un fals paradis

mă arde visarea
mi-e dor să te chem
dar ce e chemarea
decât un ultim blestem

ilogici şi goi
puri şi nebuni, mereu amândoi
în tragic decor ireal
plecăm către cer la final

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

pluteam visând la cer
cuvântul era strigăt
băteam la uşile lumii
printre gratii de fier

eram tineri odată
păşeam prin furtuni şi prin ploi
ploua femeie, gestul tău eram noi
doar un dor trecător

orele vieţii se frâng
căutam doar o viaţă, să plâng
lângă mine, o femeie, un gând
scriam pe trup cuvinte ce curg

se furişau amintiri
între vise, tăceri, despărţiri
răsărea câte o floare,
se stingea visătoare

sânii tăi, atingerea ta
durerea şi lacrima mea
eram singuri şi goi fără noi
nişte porţi frânte între noi

adormeam apoi obosiţi amândoi
ploua, inima mea
cuiele plângeau pe o cruce
din palme rupeam gânduri şi alte dureri

răsărea între spini, o cuce de crini
treceau oameni pe drum
ne-au hulit, ne-au lovit, ne-au vândut
pe o oală de arginţi

au venit într-o noapte, ca hoţii
sărutul lui Iuda l-am primit pe obraz
au scuipat în biserici de suflet, călcând peste cruci
te-am pierdut femeie într-o noapte de hoţi

într-o cameră, zăcea trupul tău
era o cameră goală
între mine şi anii rămaşi
curgeau ochii către ultimii paşi

erai rană deschisă
sângele roşu se scurgea pe asfalt
uneori veneam să te caut
rătăcind mereu ochii tăi

nu închide ochii, iubito
e devreme în lume
orele se scurg
doar sărutul a rămas într-o glie

dormi femeie, ochii sunt reci şi sunt goi
plec singur, nebun, într-o noapte
te-au închis într-o piatră
în palme port încă doar aripi de fluturi

mai scriu uneori, mă mai scriu
scriu durerea în tragic blestem
singur sunt pe pământ şi mi-e frig
e un drum al sorţii, uitat într-un gând

crucea este goală
nu, nu pleca femeie
nu pleca cândva
am rămas acasă, am rămas cu ea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre ape şi păcate

ora curge în etape
gânduri azi se frâng pe ape
toată omenirea doarme
eu aştept să ard pe rug
rug creat de astă lume
din surcele şi minciuni
peste mine plâng tăcerile aldine
un cuvânt mai trece, oare
offf, se pierde iară în retorica întrebare
despre lume, despre care
se aşterne în splendoarea unei fraze risipite
printre trecătoare raze
noaptea mă preling prin stele
scriu pe coaja asta ruptă
din copacul de pe munte
scriu cu sufletul, cu lacrimi
degetele toate le-am uitat
în desaga de la spate
sunt ciobanul din cetate
ce mioarele îşi mână
pe o coală albă, goală
timpul fuge, viaţa curge, nu ajunge
să achit nota de plată
este plină de păcate
între mine şi cetate
curg de toate
scara către cer e azi ruptă
nu am timp şi nici răbdare
să aştept a ta chemare
amintirile's murdare
paşii se scurg pe o cărare
printre sticle şi pahare
toate's sparte, toate's goale
viaţa asta trece, trece
uneori se mai petrece
ziua vine, alta pleacă
între mine şi ăst cer
a rămas doar mister
azi să urc, eu nu mai sper

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aprind felinare

se scurtură zorii sălbatici pe drum
respiră vântul printre gânduri răzleţe
paşii de humă se strâng, se adună în crâng
pătrunde adierea nebună în vatra străbună
se aprinde şi glasul ploii în noapte
zac stele ascunse sub ape
sunt suflet chinuit care zace
neliniştea asta nu îmi dă pace
o rază zace uitată în fereastră
trec clipe în goană nebună să spună
privirea mi-o poartă departe-departe
amurgul a căzut de pe umăr şi tace
curg amintiri din vise trecute
se desfac sub paşi galbene frunze
e târziu şi e toamnă
adun între roase coperţi alte gânduri
caut o cale în beznă
bezna cheamă timpul rămas
trece o pasăre în zbor trecător peste ape
astăzi scriu femeie pe boltă
sprijin de ceruri cuvintele mele
aprind felinare în suflet cu versuri de lumină
căutând în gol nesfârşirea
respir adevărul şi strig
lasă-mă Doamne să aştept învierea
în ochiul de apă din pleoape
să fiu o rădăcină a clipei ce vine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct final

mă apropii de tine, omenire
pasul e greu, cuvântul arde tăcut
cireşul doarme în vie
printre struguri uscaţi pe un rând

ninge în casă, ninge în mine
un final cunoscut şi confuz
pe cer cresc stele
răsărite în noapte din gânduri
strivite sub paşi într-o zi

tac între gânduri
mă doare, mă strânge adânc
laţul legat de polul de sus
cuvântul atârnă în vrie
străin printre voi, străin pe pământ

mai desfac câte o sticlă
pe o masă de gânduri
paharul e spart
mă înţep în cioburi de timp şi mă strig
mai sunt, unde sunt, cine sunt...

oaspeţii plecaseră
gândul e gol, altarul absent
cuvântul e mut pe buzele arse
mă apropii de viaţă agale
şi jalea răsună sub paşi de pământ

timpul plecase, departe
lăsând omenirea să piară în doi
cădeam, muream în cetate
departe de viaţă, departe de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza de soare

sunt trubadurul lumii
în mâini o chitară, în suflet o rană
mă apropii de tine
dispare şi timpul rămas
mă nărui în gânduri
pe piscuri, în ceaţă
se aprinde privirea
o clipă, pe raze de soare
cuvântul a tăcut
în cer pulsează un foc necunoscut
pe umeri mantie de flori
culese de pe câmpuri, în zori
în ochii tăi adânci se scurgeau zările senine
un dans înalt în ceruri
tu şi eu
doi fulgi uşori şi visători
un zbor fără spaţiu
dispare şi timpul rătăcit într-o privire
femeie, lacrima iubirii
umbre pe cer în tainic mister
se aprinde iubirea
o clipă
pe o rază de soare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, departe...

mă cheamă tăcerea clipelor ce mor
de drag, de dor
pe triste versuri plânge o melodie
doar o melodie
adie pe corzi rupte
cheamă depărtările
ce lungi, pustii, sunt zările
privesc înainte păşind peste ape
mi-e sufletul oglindă în valuri înspumate
pe o stâncă golaşă, pitică
o rândunică plăpândă şi mică
clipeşte din aripi
să zboare pe mare, în dulce visare
ce reverie
barca alunecă pe ape
în cale, în zare
sirenele cântă, mă cheamă
ce suavă chemare
vâslesc între ape
cu mâna cufundată în gânduri
pe ţărmuri de suflet uitate
păşesc mai departe pe ape
departe de lume, departe de toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

tu eşti un vis deschis în paradis
eu, un simplu cerşetor şi muritor
mi-e sufletul un pas spre cer
în zbor etern te caut printre astre
te-am dezbrăcat de gânduri în taina primului sărut
pe trupul nud pictam duioase sărutări, între chemări
poemul nostru sfânt, e taină, e mister
te frângi, mlădie în vânt, tu salcie în cânt
eu te alint într-un descânt
pe buze arse ţipă fragede suspine
femeie, aroma liliacului deschis în zori
mă strigi, mă alungi şi iar mă chemi
mi-e dor să beau ambrozie şi nectar
din trupul tău, atât de alb, de pur, de gol
să sorb mireasma unui gând aprins
de doruri şi întrebări nespuse
în adâncimi ce ard, ce dor
ce dulce e clipa primului amor
iubeşte-mă femeie în noaptea asta
mâine, fie ce o să fie
dau de pereţi cu toate
azi sunt nebun,
în braţe port femeia

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

printre flori, în splendide culori
doi fluturi albi
împerecheaţi într-un sărut
acut, discret şi inocent
printre sălcii şi salcâmi
două păsări împreună
departe, undeva, cândva
soarele îmbrăţişează marea
într-o tainică chemare
în surâsul zorilor şi ţipătul norilor
pe ţărm aşteaptă o femeie
contopită cu cântecul mării
val după val, se pierd în larg, în zbor ireal
tu unde eşti femeie
floare de lotus închis
să te dezbrac de gânduri, de taine, de păcate
să dau de pământ cu toate
nu-mi pasă...
am atins într-o noapte gândul cu buzele
sărutând timpul strecurat între noi
cuvântul tău era o mângâiere lină
tu unde eşti, eu azi nu sunt decât un gând
o mare ne desparte
mi-e dor să plecăm, să fugim spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!