Evadare

Tăcerile evadează din spasmele
Cuvintelor nerostite...
Un vulcan erupând
În toamna unui oraş fumegând.
Trenul uitării s-a oprit
Între cer şi pământ.
S-a spart cochilia gândului
De tristeţea mormântului.
Viaţa este o groapă comună
În care sunt aruncate de-a valma
Lacrimi şi sentimente.
Vântul spulberă gudronul şi cianura
Depusă pe cearşaful de opiu.
Suntem ultimul cadavru
Respirând noaptea.
Altarul tăcerii este pregătit...
Un pas spre plus infinit...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte fără priviri

În jurul pleoapelor tale
Ploaia a semănat lacrimi,
Mă cauţi în herghelii de ramuri,
Dar gura ta este cuprinsă de secetă,
Mă alinţi cu săruturi, dar întunecarea
Le deschide poarta şi ele se pierd în neant...
Nu privi în urmă cum se scurge
Lava cuvintelor!
Ea este mai dulce ca mierea
Şi mai pustiitoare ca deşertul din visele mele...
Alungă tăcerea din taina ce mă ţine
Prizonieră, în gânduri la tine!
Ti-a dăruit toamna aromă de gutui
Ia eu sunt frunza amară, rostogolindu-se
Ca un vârtej de sentimente, la picioarele tele.
îmbrăţişezi vântul
Şi paşii mei aleargă spre plus infinit,
Căutând iubirea ca mijloc de comunicare.
Deschide larg ochii şi priveşte în zare!
Alungă întunericul din sufletull tău!
Te aştept în oglinda ce desparte cele două universuri.
Este un gol între noi,
Apoi... tu... şi eu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este ascuns...

Lumina se ascunde în întuneric
Şi fericirea-n durere...
Se dilată viaţa, întocmai inimii unui cardiac
Pregătit pentru marea finală.
Se caută substituirea unui element
Şi favorizarea atacatorului.
Se torc gândurile în fuioare de sentimente.
Arde ca un vulcan fiecare atom,
Cât ne mai putem numi om.
Şi când am găsit ceea ce căutam, fericirea,
Descoperim că ne-am fi dorit
Să ne rătăcim, infinit,
Prin labirintul timpului
Şi să cunoaştem imperfecţiunea fiecărei clipe
Ce face parte din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul s-a deschis precum un fermoar
Şi nori sângerii au pătruns
Pe sub coama zimţată a apusului
Pe care dansau ca pe un ocean,
Frunzele toamnei – lebedele tăcerii.
Furtuni forfecau liniştea
Cu lame de fulgere.
Noaptea s grăbea să prindă ultimul tren.
Lacrimi albastre alunecau pe caldarâmul uitării.
Paşii treceau prin horă de tunete
În univers...
Tăcerea se aşternuse ca un pled peste inima mea.
Toamnă, toamnă târzie,
Toamna în care am împlinit
Cincizeci de ani...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele,
adesea fără noimă
nu se fac auzite
decât în vis
când tăcerea absurdă
cuprinde tot trupul,
iar gândurile zboară
plutind spre infinit.
Peisaj feeric
cuprins de amorţeala
unui somn adânc...
şi totul străbate printre pleoape
dincolo de realitate
când noaptea ne-mbie
pe tărâmul viselor
unde totul este uitat
în tăcerea cuvintelor nerostite
de glasuri necunoscute...
e noaptea adâncă
a sufletelor noastre
şi plină de stele
ce timid sclipesc
în bezna uitării
şi a nemuririi.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente...

Privesc în gol... Spre fiecare clipă
Care pătrunde-n gândul meu, trimit
Câte-un sărut, bătând ca o aripă
Să tulbure realul infinit.

Am poposit... Pervazul unui gând,
Ca un grumaz îmi sprijină privirea...
Mă înfioară vântul clipei. Plâng!
Mă cheamă în adânc nemărginirea.

Ca un plămân intoxicat cu fum
Cuvintele se caută pe sine...
Privesc în gol la capătul de drum,
Dar e-n apus şi nu mă văd pe mine.

O inimă de sânger bate-n van
Şi începutu-mi face semn... E toamnă!
Nici argumente parcă nu mai am
De-a fi, de-a te avea, iubită doamnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Sunt eu,
într-o mie de cuvinte
şi-o mie de stări.

Eşti tu,
ce-n neguri la drum lung spre mine te-aşterni.

Suntem noi,
cu visuri, cu şoapte,
ce-n noapte
n-avem cuvinte dorul să-l spunem.

E o taină, el, ecoul,
e prelungirea cuvintelor nerostite
şi geamătul valului înspumat
ce de neclintita stânca s-a spart.

E ploaia,
ce-n mii de lacrimi ea se risipeşte
spălând pervazul ros de vreme,
spălând noroiul timpului,
ce peste noi se-aşterne!

poezie de Rodica Cernea din Ferestre în timp (18 octombrie 2007)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tăcerii

Tăcerile sunt gânduri nerostite,
Peste îmbrăţişări cad umbre reci,
Ecou în urma ta pe unde treci,
Urme de dezmierdări nedovedite.

Trecutul imuabil îţi permite
Pe tine însuţi să te laşi să pleci,
Tăcerile sunt gânduri nerostite,
Peste îmbrăţişări cad umbre reci.

Singurătăţii mele neclintite
Îi sărut ochii obosiţi şi deci,
După atâta vreme pot admite
Că nu ne vom mai despărţi în veci.

Tăcerile sunt gânduri nerostite.

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tăcerii

Tăcerile sunt gânduri nerostite,
Peste îmbrăţişări cad umbre reci,
Ecou în urma ta pe unde treci,
Urme de dezmierdări nedovedite.

Trecutul imuabil îţi permite
Pe tine însuţi să te laşi să pleci
Tăcerile sunt gânduri nerostite,
Peste îmbrăţişări cad umbre reci.

Singurătăţii mele neclintite
Îi sărut ochii obosiţi şi deci
După atâta vreme pot admite
Că nu ne vom mai despărţi în veci.

Tăcerile sunt gânduri nerostite.

rondel de Mioara Anastasiu din Parfum patetic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers în travaliu

Universul este în travaliu.
Viaţa este o moarte organizată,
Atent concepută,
Programată pentru beneficii
Fără indicii.
Economia de piaţă
Este o bombă cu ceas.
Nimc n-a rămas din iubirea de semeni,
Din milă şi artă.
Suntem o stea retrogradă,
Ce evadează din ochiul de ceară,
Dintr-un uter de sticlă,
Undeva în afară.
Bacterii şi viruşi trec la plimbare
Pe aleea cu Soare.
Ne împotrivim fluxului, devenind reflux.
Viaţa este un lux.
Un convoi de sentimente
Ce ne includ în capitalismul iubirii ardente.
Şi totul se prăbuşeşte şi devine cenuşă.
Bate inima pruncului,
Tactul tăcerii, în uşă.
O altă lume se naşte şi un nou început.
Bunicii plâng singuri la masă,
Se înmormântează în case şi dorm somnul de veci.
I-am pierdut!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am gustat

Am gustat din furia iubirii
Şi m-am înălţat pasăre de lumină,
Căutând uitarea ce te-a rănit...
Tu, femeie, eşti zborul de lacrimă,
Labirintul tăcerii ce mă va duce
La altarul divin.
Şi lacrima ta este frumoasă... şi dulce...
Dar... când m-am oprit spre odihnă
Din zborul meu,
Am fost prins cu lanţuri de umbre
Şi închis în colivia luminii.
Cineva mă păstra ca pe o nestemată!
Nu cunoştea că îmi voi răni aripile
Cu necuvinte...
Apoi uşa coliviei a fost deschisă...
Aveam mâncare şi apă, iubire, lumină.
Dar nu mai aveam forţa de a te căuta
În necunoscut.
Mi-am scuturat aripile de cenuşa uitării
Dar mă dureau de tăceri.
Vino tu, căci căutarea mea
Şi-a sfârşit drumul.
Copacii s-au plecat în rugi
La marginea sufletului meu...
De aici se naşte pustiul...
Semnalmentele
Sunt limpezi râuri pe harta de sentimente
Arsă la capete de vulcani.
Sunt aici! Vino!
Nu voi mai putea pleca niciodată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pielea

Pielea este o pagină de mătasă
Peste care tălpile timpului
Aleargă liber, trecând prin tunelul de celule,
Abia respirând.
Sunt o amazoană în sufletul meu,
Un cal alergând liber spre plus infinit.
M-am legat de voi doar prin naşterea mea...
Suntem aceeaşi fiinţă divizată
De poemul-cuvânt,
În două universuri inseparabile.
Dar caut simetria judecând imperfecţiunea
După culoare şi formă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... suntem

Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărţite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade şi ploi.
Sunt tornadă – acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere şi sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocoteşte
În inima mea...
Sunt, eşti... goana spre stele
Sunt – ultima stea ce apune
În inima ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lelianei...

Este o fire expansivă din punct de vedere sentimental,
Căci sentimentele evadează din ea
Într-un vulcan de cuvinte ce ne mângâie,
Scurgându-se în noi, în fiecare,
Cu mărinimie şi har – Leliana.
Târziu a devenit vulcan, arzând
Liniştea compusă cu trudă.
Râuri de lavă se înalţă ca nişte trandafiri de lavă
Pe cerul durerii.
Prietenia se clatină şi... asudă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc

Privesc prin fereastra deschisă
Cum se scurge lumina
În adâncul unui ochi de tăcere.
Părul albastru al cerului
Se unduie lin,
Dansul fotonilor
Prinde în vârtejuri de taină
Un zâmbet al unui copil
Care a descoperit un fluture alb.
Surâsul din noi a evadat,
Iar acum suntem un vulcan
În care a încolţit sămânţa iubirii.
Curcubeul ascunde ca o sprânceană
Visele noastre,
Muguri şi flori,
Flanchează altarul de stele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea dintre noi

Se-ntinde ca o umbră iubirea dintre noi
Iar noi suntem un nour de tainică pedeapsă,
Niciunde-n lumea asta nu suntem amândoi,
Niciunde, împreună, nu ne simţim acasă.

Cu lacrima, cuvântul, îl scriem repetat...
Iubirea noastră este un semn de exclamare...
Se toarce în fuioare un suflet vinovat
Şi drumul către mâine, de-acum e tot mai mare.

Se toarce în fuioare, ucis de depărtări
Un suflet de femeie, de mamă, de iubită...
Sunt între noi castele de lacrimi şi de ploi,
De-aceea sunt, copile, aşa nefericită.

Mă-ntrebi de ce sub pleoape sunt lacrimi de mărgean
Şi mă-nfioară vântul cuvintelor nespuse?!
Ştii?! Eu în lumea asta, pe tine te mai am,
În rest, iubiri, speranţe în alte lumi sunt duse...

Iubirea nu se-nvaţă în şcoli, în suflet e,
Odată cu speranţa se-nalţă către mâine
Ea ne învaţă simplu, să fim, prin dragoste,
Lumina ce arzătoare spre sferele divine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura tăcerii

Măsura tăcerii este ciutura veşniciei,
Precum versul este măsura poemului
Suntem născuţi între două sunete...
Unii trohei, alţii iambi.
Universali Caini şi Abeli...
Ni-i pasul în van şi viaţa cuvânt.
Două puncte şi o luăm de la cap.
Spirite plutind în imensitatea unei lumi fără margini –
Electroni fără sarcinăi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura amantă

Poezia - singura mea
Amantă fidelă...
Cochetăm în tăcere,
Dincolo de poemele despletite ale universului,
Pe coala apretată a gândului,
În care sculptăm
Catedrale de vise.
Râuri de cuvinte se rostogolesc
Prin mine, ca-ntr-o oglindă,
Ea să se vadă mireasă cu voal de stele,
Ea, poezia, amanta mea din tăcere.
Sunt un nimic fără ea,
Vântul mă spulberă
Ca pe o virgulă
În calea uitării...
Ea îmi deşteaptă singurătatea
Şi plimbă zorii
Pe malul cu val de argint,
Acolo unde au răsărit
Crinii recunoştiinţei
Şi sângerii unui alt apus.
Cu ea îmi beau cafeaua amară
Şi nu-mi reproşază
Că dincolo de ea
Am uitat să închid uşa trecutului
Şi mă risipesc în prezent,
Pe serpentinele vieţii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, dar celor ce sunt

Forţa iubirii a creat un înger ce aprinde lumina
Se porţionează în felii identice pentru fiecare zâmbet.
Cercul de foc al tăcerii s-a oprit.
Gheţarii au năvalit, prăvălindu-se peste suflete.
Când visul în doi s-a descarnat, a rămas putreziciunea uitării.
Am tivit cu îngerii lacrima, să nu i se destrame durerea şi să se prăvălească în mine.
Au rămas doar înegrii născuţi din iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înseamnă a exista

Un om care nu luptă
Este deja mort,
Căci în zadar secundele se risipesc pentru el.
Nu prinde lumina alunecând pe sub streaşina gândului,
Nici nu vede fluturii timpului
Pendulându-şi aripile
Între tăceri şi cuvinte.
Pentru el,
Noaptea s-a instalat izbitor de devreme,
Purtând pelerina depresiei.
A exista înseamnă să rămâi vulcan şi furtună,
Far şi ţărm,
Îngemănat într-o îmbrîţişare eternă,
Dându-ţi consimţământul credinţei eterne,
Până la moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!