Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniel Vișan-Dimitriu

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
și lucruri de care nicicând n-am știut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, și-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane și-n urmă se șterg
pierzându-se, parcă, spre alte-așezări.

Sunt locuri știute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur și încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost și ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul și-apare-n tumult.

E-aproape ieșirea din sufletul-vis,
îți văd ochii umezi ce-așteaptă să ies,
privești înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
-Iubito, de-ai ști ce frumos am visat!

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
și lucruri de care nicicând n-am știut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, și-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane și-n urmă se șterg
pierzându-se, parcă, spre alte-așezări.

Sunt locuri știute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur și încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost și ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul și-apare-n tumult.

E-aproape ieșirea din sufletul-vis,
îți văd ochii umezi ce-așteaptă să ies,
privești înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
- Iubito, de-ai ști ce frumos am visat!

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Cafeaua cu vis și fum

Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, și caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele își curmă conturul alungit
și se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
și-apar din nou, ca vis, și totul e permis.

Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopțile târzii
era iraționalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire și tăcere, atât cât ni s-a dat,
și nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.

Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
și fumul de țigară ce urcă... rătăcit.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Calea viselor

E-o umbră ce se leagănă de parcă
ar vrea, hipnotizat, plec departe,
iar sufletul să nu se mai întoarcă
din lumi ce nu-s nici vii, nu sunt nici moarte.

Ascult imboldul inimii ce saltă
domol, în ritmul unei vechi pendule,
în intervale-n care nu tresaltă
când sângele încearcă noi formule.

Pornesc din întuneric spre lumina
ce-mi strigă o chemare dinspre Lună
prin raze ce descoperă cortina
ce două lumi încearcă opună:

O lume-n care totul se măsoară
în timpul care trece iluzoriu,
și alta,-n care-am fost de prima oară,
eternă, infinită, purgatoriu.

Aleg un drum ce pare o cărare
spre poarta ce-mi apare larg deschisă
spre lumea veche, calea salvatoare
pe care doar iubirea e admisă.

Și merg... și merg... un suflet ce se pierde
în raza de lumină care vine
cu zorii ce-ndrăznesc îmi dezmierde
un vis neterminat, întors în mine.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Și-ncrederea, demult verificată.

De liniște, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumusețe
Ce pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristețe.

Iar cântul inundă, fredonez:
Mi-e greu cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, pricep și... nu visez,
Iar mintea, continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neștiute în afară.

Ajung la un izvor și mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un șipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puțin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzația de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aș vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi deslușesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce susține,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi șuieră acordurile fine

Pe care îmi așez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deși nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafață
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viață.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Amazon

Sunt ani de când gândul hoinar
poartă prin locuri ascunse,
de ochi omenești nepătrunse,
în care decoru-i bizar.

Prin junglă, canoea-mi strecor
urmând o potecă știută
ce trece prin lumea tăcută
spre apa ce curge ușor.

Nu-i marele fluviu, e-un braț
plecat într-un joc de meandre
prindă în el copilandre
ce-aleargă spre el cu nesaț.

Sunt ape din ploaia de ieri,
cerută-n pădurea-nsetată
de frunzele ce își arată
sclipiri, în ușoare-adieri.

Canoea, în dulce-abandon,
alunecă lin, în tăcere,
iar totul în jur e plăcere,
căci gândul meu e-n Amazon.

Visam, îmi doream și speram,
dar locul meu tainic din vise
nu-mi este în lucruri permise,
așa cum credeam și voiam.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

În adânc

Mă-nchid în adâncuri de suflet și vis,
În lumea în care doar eu am acces,
O lume lipsită de-orice compromis,
În care îmi place și-o caut ades.

Adâncul mi-e leagăn luminii ce-o port,
E poarta prin care spre visuri alerg,
Îmi este putere, credință, suport,
Și locul în care mi-e bine când merg.

Când totul în jur îmi devine abis,
Mă-nchid în adâncuri de suflet și vis.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Umbrela razelor de gând

Privești spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniștei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
și nu știu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost și astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeștepta fiorul
pe care îl simțeai demult cu mine
în nopțile albastre și senine.

Încerc privirea-ți verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Ești veselă, ești tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ți-ascunde o iubire care moare.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Călător prin gânduri

Sunt călător prin gânduri în vremea dinainte,
Pe vechi poteci lăsate în urmă, nealese,
Ș pot să merg pe ele spre multe alte ținte,
Să-mi stăpânesc emoții adesea ne-nțelese,
Să-i pun călătoriei toți pașii în cuvinte.

Ajung și trec prin ziua în care o răscruce
Mi-a fost mai importantă și-mi devenise halta
Din care o potecă știam că mă va duce
Acolo unde-i numai o cale, făr-o alta
Înscrisă în destinul ce viața ne-o conduce.

Era pe drumu-acela și mă chema, din noapte,
Un glas pe care gândul îl știe și-l ascultă,
Dar azi n-am cum alege cărări ce cheamă-n șoapte,
Ci caut în tăcere, pe harta mea ocultă,
Trasee neparcurse, cuvinte noi și fapte.

Sunt călător prin gânduri, rătăcitor prin vise,
Pescar ce etalează capturi din vieți străine
Și le așterne-n rândul cuvintelor nescrise
Ce, la lumina zilei, dezvăluie destine
Din lumea ce ascunde potecile omise.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Speranțe

Ascult, privesc și iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără știe de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu știu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc și iar ascult
lumea cu ea necruțătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum crește-o floare

și văd pământul numai ars
de pașii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând nu știu unde-i zarea.

Și totuși merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
știu pot prind iernări
și toamnele râzând plecându-mi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Chemări uitate

E templul acesta de piatră și în el stau de veacuri statui de argint,
Răsună ecou de timpuri apuse, prin epoci ce ascund al vremii sublim.
Se lasă din cer o ploaie cascadă, cu ropotul său de cai nechezând,
Ce vin alergând ducă în lume, o urmă de cer și un colț de pământ.

Sunt om plămădit din lut și din apă, din aer și duh și din Adevăr,
Cuvântul dintâi îl port și mi-e soartă, iar gândul răzleț îl țin căpătâi.
Deși îndrăznesc a pătrunde cu mintea spre rostul concret și pur omenesc,
Nu pot înțelege nici timpul, nici firea, acestui destin pe care îl trăiesc.

Îmi pun în speranță o parte din vină, căci însăși speranța îmi destramă chemări,
Să pot clădesc iar templul de piatră, cu sufletul meu încercat de așteptări.
Prezentul îmi este verdict și sentință, aș vrea mai ușor îl pot depăși,
Căci văd doar o lume ce nu are culoare, cu tonuri de timp și tonuri de gri.

Cu fruntea lipită de geamul ce cată spre stradă, privesc cu uimire la ploaie visînd
Și-mi pare viața e o feerie, un dar făcut nouă aici pe pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am fost si nu mai sunt

Am fost demult ceva ce nu mai sunt
Am fost un om cu sufletul marunt
Am fost un tot in nimicul necuprins
Am fost tresaritul ce te scoate dintr-un vis
Am fost trasnetul ce-anunta o furtuna
Am fost zorii de zi ce-anunt-o zi prea buna.

Acuma sunt ce n-am mai fost demult
Sunt sufletul al unui om marunt
Sunt un nimic in totul necuprins
Sunt roua diminetii care pe iarba s-a prelins
Sunt rasaritul dup-un intuneric de cosmar
Sunt o speranta crezuta in zadar.

Si o sa fiu ce n-am fost niciodata
Voi fi un om cu inima curata
Voi fi cel mai puternic dintre toti
Voi fi desteptul dintre idioti
Voi fi cel care-a izbavit intotdeauna
Voi fi un adevar ce v-a-ngropa minciuna.

Voi fi ce nu sunt in prezent
Voi fi povestea cu un happy end!

poezie de
Adăugat de Ștefan EparuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

În umbra nopții

O umbră-n a nopții lumină,
tăcere-n sclipiri de mormânt,
cu mers furișat, de felină,
apari, ca o pală de vânt.

Te-ndrepți către locuri ascunse
adânc, în sinistrul decor,
mergând pe cărări nepătrunse
tu, spirit prin lumi călător.

Ești rege în jungla cea mare,
vestit ucigaș, jaguar
și tatăl aceluia care
își plânge destinul amar.

Așteaptă, ascuns în desișuri,
schincește și cheamă în van
pe cea care zace-n hățișuri:
nu știe este orfan.

Dar tu l-ai găsit. Este sânge
din sângele tău și doar tu
ești cel ce mai poate înfrânge
o soartă ce, vieții,-a zis: nu!

El vine, ți-ascultă chemarea,
se-ndeamnă, cu pașii-i cuminți,
spre prada ce-așteaptă strânsoarea
ușoară a micilor dinți.

Prin noapte, sunt tot împreună,
iar jungla, tăcută și ea,
privește, sub lacrimi de lună,
un rege, un prinț și o stea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rumi

* * *

Ce e de făcut dacă nu recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.
Mariana Eftimie Kabbout

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparțin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine și nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu știu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deși o fac mereu
Căci viața asta-i scurtă și sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Și nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu știu de unde vin și nu voi ști vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ți-am strâns-o credeam niciodată
Nu vei avea puterea să mă rănești prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum târâi prin lacrimi și noroi?

Iertat fii de mine, eu, cea a nimănui
Și-n clipa cea din urmă, uiți c-am existat,
Așa cum știi că totul are un loc al lui
În viața asta care pe toți ne-a acceptat...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Pavel Lică

Rugăciune

N-am loc, o, Doamne-n al tămâiei fum
De sfinții care merg de-aici spre Tine
Ajută-mă să plec pe-același drum
Dar aripi dă-mi, de Cer spre a mă ține!

Cu furci, căzuții îngeri împing
Spre margine de timp fără speranță,
Ajută-mă să ies din acest ring
Și ia-mi păcatul șapte din balanță!

Da, știu, chiar și-n Cuvânt sunt rătăcit
n-am știut să-l semăn în rodire,
Acolo unde e un răsărit...
Tu, schimbă-mi dară, verbu-"a fi" în "fire"!

Mai lasă-mi încă timp spre a-nvăța,
Că dragostea înseamnă-aici durere –
O aripă ce-l poate înălța
Pe cel pierdut, la Sfânta Înviere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Rugăciune

N-am loc, o, Doamne,-n al tămâiei fum
De sfinții care merg de-aici spre Tine,
Ajută-mă să plec pe-același drum,
Dar aripi dă-mi, de Cer spre a mă ține!

Cu furci, căzuții îngeri împing
Spre margine de timp fără speranță,
Ajută-mă să ies din acest ring
Și ia-mi păcatul șapte din balanță!

Da, știu, chiar și-n Cuvânt sunt rătăcit,
n-am știut să-l semăn în rodire,
Acolo unde e un răsărit...
Tu, schimbă-mi dară, verbu-"a fi" în "fire"!

Mai lasă-mi încă timp spre a-nvăța,
Că dragostea înseamnă-aici durere –
O aripă ce-l poate înălța
Pe cel pierdut, la Sfânta Înviere!

poezie de din Trepte spre lumină
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lelia Mossora

Sunt...

prelungirea degetelor tale…

Sunt ochii
care veghează infinitul din tine…
Sunt cuvântul nespus
și gestul abia
îndrăznind să se ridice
spre albastru...

Sunt prelungirea
sângelui tău
care curge
doar
prin
mine...

Sunt pleoapa
care îți închide
universul...

Sunt mâna cu care
mângâi stelele…

Sunt gândul tău de seară
gemând de patimi
neștiute...

Sunt talpa care
îți sărută umbra...

Sunt...
atât
de
TU
încât
sufletele noastre
se îneacă
în același
abis
de lumină...

Sunt cântecul de cocori
rămași
în toamna asta
uitată
de lume...

Sunt sâmburele tău
de adevăr
sau...
de otravă...

Sunt gustul
buzelor tale...
dulci-amărui...

Sunt minunea
născută
în palma ta
întinsă
pentru ultima oară
la margine de drum...
vietii,
iubirii,
mie...

poezie de (11 noiembrie 2004)
Adăugat de Lelia MossoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Daniel Vișan-Dimitriu

Porți

Sunt porți de suflet, porți de inimi, punți,
Ce-așteaptă să le treci sau să le-nfrunți,
Sunt porți ascunse între două lumi
Și altele, ce-ți cer să îți asumi
Curajul de-a pătrunde și-a afla
Doar cine ești, acolo,-n sinea ta.

Pe-aceasta am trecut-o, și-am aflat
Că tot ce e acolo-i minunat,
Iar sufletul e calm, e liniștit,
Și nu-mi fac griji, căci tot ce am vorbit
Rămâne între noi, iar ca folos,
Va fi credința într-un vis frumos.

Un vis pe care l-am dorit cândva
Și l-am pierdut pe drum, căci mintea mea
Nu a-nțeles iubirea pe deplin
Și a supus-o veșnicului chin
Cu îndoiala în puterea ei
Și lupte pe întinse epopei.

Iar inima ce-o apăra atunci
A fost prea mult supusă unor munci
Și a cedat puternicului val
Ce a creat în corpu-i un canal
Prin care în iubire a lovit
Iar sufletul deschis l-a umilit.

Dar forța lui, primită din eter,
Prin energii ciudate, ce nu pier,
A întrecut-o și a câștigat
În lupta-ngrozitoare ce s-a dat.
Apoi a-nchis c-o poartă grea, de fier,
Intrarea ce-a adus iubirii ger.

Mai e o poartă ce s-a ferecat,
Dar puntea dintre ele... a cedat.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Semănătorul-culegător

Eu întreb de multe ori,
Dacă-am fost bun semănător
Dacă sămânța, ce-am ales
Va face rod bun de cules.

Privesc la fii mei pe rând.
Nici nu le trece azi prin gând
Din câtă muncă s-au ivit
Și câte nopți i-am ocrotit!

Sunt mai înalți și sunt vânjoși
Toți trei sunt niște Feți-Frumoși
Și-n fiecare văd ceva,
Smuls parcă din ființa mea.

Parcă sunt gemeni sau tripleți!
M-am prelungit în aste vieți
Cu suflet de semănător,
Cu mii speranțe pe ogor.

văd trăind peste un veac
În care am lucrat cu-n ac
O broderie minunată
De vieți și nu-s însingurată.

Voi fi prin ei culegător
Și fericită-n viitor
Căci fiecare va purta
Mesajul din sămânța grea.

Și o nepoată răsfoind
Album de poze sau citind,
Va aminti de ziua-n care
Am semănat spre neuitare,

Cuvinte multe din iubire,
Copii intru-n nemurire,
Flori vesele spre încântare
Și viața ei spre continuare.

poezie de din Între verde și albastru (2010)
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

De-ai ști

În mâinile mele, tu ești o-ncântare,
esti marea, ești cerul, ești tot ce mi-e sfânt,
ești norul pufos, ești corabia-n vânt,
parfumul divin. Tu ești vis și culoare.

Îți mângâi privirea, alunec pe tine,
te-nvălui în brațe tăcut și flămând,
te-alint, te sărut și te strâng ca și când
aș vrea să mai am încă-un suflet în mine.

Prin mâinile mele îți sunt piedestalul
pe care te-așezi, ca zeiță-a trăi,
slăvită, de-a pururi, de cel ce-ți va fi
și stâncă, și vis, și oceanul, și valul.

Sunt tot ce tu vrei și sunt dornic a ști:
iubito, ce crezi înseamnă-"a iubi"?

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook