Mâna amară

cred că am pus de trei ori
sau mai mult
(cât ai tresări peste lunga vară în fierbere
cu o carte de bucate adevărate în cap...)
aceeaşi linguriţă de sare – în mân
care, mai aa
mestecă şi tu, mi-e mâna amară (?!) – armară
cât ai (s)clipi
îngerii,-n ajutor, şi o nară
de cuc: pasărea trece rece (in-di-fe-ren-tă)
acum din cuibul din arbori
direct într-o roabă plină cu trufe
mutante (?!) din care cobor
şi cobori tre
sărind prea sătui de reţetele
noastre... cu degetul supt
până la os – cu capul în spori
sau mai mult: cu
poezia vieţii în-scrisă pe frun
zuliţe de mentă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele care cade

înspre afară
îl vom propti abia către vară
intenţia
contează mai mult decât păianjenii mici
cu gura plină de tencuială

ce urcă obraznic aici într-o nară (?!) vânos

narativă când vine spre tine
câinele din vecini să latre a fiere
în ştirb
sosirea noastră din ro
mânia precară prin vama cenad
înspre afară
...
afară din trup şi din suflet
din poezie no
biliară

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amară

amară amară cât de amară
poate fi poate
fi dragostea dragostea rect
angulară (?!) poate mult
mai amară mai aspră mai criminală decât
a iubi într-o seară – în gură –
brună
o rădăcină de mătrăgună

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita

în ultima zi din viaţa lui care nu se ştia
termina s-a trezit cu o durere cumplită
de cap: era mai degrabă o fulgerare
prelungă dinspre o mărunţită măsea în anii
din urmă în mişcarea sus-jos-lateral
din care sigur s-a născut şi calmul cu care
privea
totul (?!) reuşind să trăiască atât de mult încât
îl enervase şi pe îngerul său: păzitor încă
în paralel cu grija pentru el şi al numeroşilor
multicentenari de succes
la limita
cazului de deces prin extracţie a
vieţii din trup sub o fracţie prea
des invocată ca ultimatum divin
la limita
de sus sau de jos sau de niciun folos
a curbei de sacrificiu de sine: periculos
până la părăsire

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezi

că vei mai putea clipi din aripi cât ochii
încă-şi plâng şpanu la subţiori? - crezi
sau nu crezi, rugina din dragoste-aşteaptă
să cazi într-o plasă de drone... întinsă de ieri
înspre azi înspre mâine înspre progres!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să te asemăn cu o zi de vară?
Frumuseţe şi balanţă ai mai mult.
În mai, ades furtuni muguri doboară,
Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau ceţuri auriul chip l-au şters,
Şi ce-i frumos din frumuseţe scade
Întâmplător, sau de-al naturii mers.
Dar veşnica ta vară nu se duce,
Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi,
Nu te umbreşte moartea-ntre năluce
Când în eterne versuri creşti în timp.
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă,
Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Grete Tartler
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pleca

prea departe cu capul
îmi place nespus capul tău
seamănă
cu capul de pustă maghiară hilară
al meu (?!) seamănă cu tărie
cu rachiul
de fructe din grădina prea vie
de la cenadul mai mic
dacât sea
mănul său românesc de
peste mureşul prea aproape
de peştele mult vânat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce ne înconjoară este ori un element în care trăim, ori o unealtă de care ne slujim. Cu cât ne oprim mai mult la ele, cu cât suntem mai atenţi asupra lor şi le preţuim mai mult, cu atât slăbeşte în noi sentimentul valorii proprii şi sentimentul sociabilităţii. Oamenii care se ocupă prea mult de grădini, clădiri, haine, podoabe sau alte bunuri sunt mai puţin sociabili şi mai puţin plăcuţi; ei îi pierd din vedere pe oameni, pe care nu-i uşor să-i bucuri şi să-i aduni la un loc. Nu vedem acest lucru şi în teatru? Un actor bun ne face să uităm repede sărăcia decorurilor şi, dimpotrivă, un teatru cu cât e mai frumos cu atât ne face să ne simţim mai tare lipsa unor actori de valoare.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ridic un deget înaintea ochilor şi îl urmăresc mai întâi cu ochiul stâng şi apoi cu cel drept, acesta pare că se deplasează pe fundalul îndepărtat. Cu cât aduc mai aproape degetul, cu atât mai mult pare că se deplasează. Pot să estimez distanţă până la degetul meu prin măsurarea acestei mişcări aparente sau paralaxă. Dacă ochii mei ar fi fost mai îndepărtaţi, degetul ar fi părut că se deplasează şi mai mult. Cu cât este mai lungă linia de bază de la care facem două observaţii, cu atât mai mare este paralaxa şi cu atât mai bine putem măsura distanţa faţă de obiecte îndepărtate.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

Din cuibul meu, pui au zburat în zi de vară, zi senină,
Şi bucuroasă îi priveam cum dau din aripi în lumină!
Când bruma toamnei se aşterne şi frigul simt cum mă-nconjoară
Mă uit în zări, cât mai departe, aştept un pui ca să apară...

Un scurt popas.-Ce faci? Cum eşti? Vrei supă sau o pană-n dar?
Vom sta o noapte la poveşti... lângă o sobă cu mult jar!
Pe rând, ne amintim de toate, câte au fost în cuibul plin,
De zilele cu bucurie şi albul florilor de crin....

Dar vremea trece, zori apar, răsfrâng luminile-n muşcată
În linişte uşa deschid şi trag zăvorul de la poartă.
Cred c-am visat în noaptea lungă, solstiţiu este pe aproape
Şi iarna rece mă aşteaptă, în braţ, cu două-trei cojoace.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de decizie

Am scris pe pereţii unei camere obscure cuvinte frumoase
Deodată a devenit atât de luminoasă că nu mai puteam privi
Era efectul cuvântului invocat, poate erau albăstrelele
Sau poate erau acele stele ce se abătuseră din drumul lor
Din lunga lor călătorie, unde cerul plângea din dragoste
Cât de departe e adierea lunii?
Cât de departe sunt limbile timpului!
Plec căci a venit timpul.
Plec că merită să cred în idealurile mele.
Merit mai mult. Merit totul.
Liniştea mea valorează mult mai mult,
Ea valorează cât libertatea mea de decizie.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condorul

trupul cel mai fumos mai
frumos pe care l-am văzut pe fb
a fost al unei incaşe care nu
de fapt nu
s-a dezbrăcat decât pentru ochii mei languroşi
a şi fost
neagră sau arămie sau roşie sau
cine mai ştie
şi a fost... şi
de atunci nu
am mai auzit de talentele ei minunate
până acum
şi
aşa cred: nu
voi şti niciodată de ce
spune că bine i-ar prinde
câteva milioane de euro pe ne
răsuflate
la culesul porumbului - pe înalte
platouri din anzi
la pieptul meu
de condor căzător, su
râzător, totuşi
pană cu pană
din
capcană
în frumoasă
capcană

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât mai dulce, cu atât mai amar

de să m-arăt, când tu ai putea să m-ascunzi, să
mă colecţionezi în cutiile de carton care stau
să prăbuşescă podul casei ca o pădure de faguri
peste mişcările noastre din aripioare amare?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amigdalita

ai băut singură
cu înghiţituri strangulate
din apa râului care trece, la rece
prin epoca
ta de piatră dospită (?!) acum
să mănânci tot aşa
o bătaie soră cu moartea
de la ursul de peşteră prin
evocarea lugubră
a copiilor seceraţi de
amigdalită-ntre blănuri
de mamifere - mult
mai mărunte

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum realizez cât de complicitate sunt relaţiile umane!
Cât de dificile!
Cât de greu de păstrat!
Cât de puţin oferim!
Cât ne pierdem în Noi!
Cât de mult vrem!
Cât de mult nu ştim ce vrem!
Cât de nehotărâţi suntem!
Cât de neîncrezători!
Cât nu ştim să iubim!
Cât şi de câte ori nu vedem iubirea celuilalt!
Cât de imperfecţi suntem pe drumul ce îl vrem perfect!
Chiar şi cât ne pasă de Noi,
Suntem de multe ori,, orbi" şi chiar,, goi"!
Cât şi mai cât poate spune tăcerea!
Cât, cât, şi mai cât ne vom pierde!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte jos

fă oamenii fericiţi încă de dimineaţă
pune o nară vioaie-n cafea şi în plus
zahărul direct din chisea
fă glume bune fă tumbe nebune fă poezie şi fă
infarctul mai târziu şi mai sus

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de azi este într-o continuă mişcare, într-o evoluţie care până nu demult ar fi părut de domeniul ştiinţifico-fantasticului. De aceea poate credeţi că este un demers desuet să ne aplecăm asupra unui subiect ca epigrama. Cu atât mai mult cu cât ea a fost considerată de multe ori drept o Cenuşăreasă a literaturii sau un simbol al decadenţei. Şi totuşi, epigrama a rezistat timpului mai mult decât alte genuri literare considerate la vremea lor prinţese sau chiar regine.

Sorin Olariu în Câteva cuvinte despre epigramă
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

cât de mult s-au iubit
au rămas împreună
cruce şi răstignit
cât de mult s-au ro(s)tit
în aceeaşi furtună

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste zi, străinul ieşea foarte rar din casă, dar pe la asfinţit obişnuia să se plimbe, înfofolit din cap până-n picioare, ca un balot, fără să-i pese dacă afară era cald sau rece; alegea întotdeauna cărările cele mai singuratice şi mai umbrite. Ochelarii lui cât roata şi sinistra-i faţă bandajată, care se iveau de sub marginea lată cât o streaşină a pălăriei, răsăreau uneori pe neaşteptate din întuneric, băgându-l în sperieţi pe vreun muncitor care se întâmpla să treacă în drum spre casă.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi

Îmi rostogolesc gândurile
de zeci de ori
în minte
până să le închid
în cutia cuvintelor.
Pasărea albă
a atins cu aripa
cea mai de jos stea;
astăzi rănită de lumină,
plânge pe cel mai înalt munte
de pe pământ.
Cred că iubirea e un joc
cu două persoane
din care nimeni nu câştigă
decât cel mult o inimă.
Asfinţitul cade spre noi
cu roşu şi galben,
picurându-ne pe buze
o noapte sau un vis.
Ne apropiem unul de altul
fără să ştim,
până când, lovindu-se sufletele noastre
surâd a enigmă...
Trec mai departe.

poezie de Mariana Câlţ
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sau nimicul

nu despre moarte v
orbim
doar despre poziţia-n care
stă şi ea ca o proastă-n orbire
de moarte: printre
picioare îi trece o a
dăpătoare vizuală şi nu
ştie să sugă
nu ştie
să vadă mai mult
sau nimic
nu
aici erau ochii
prea con
centraţi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!