Castel

poartă de zăgazuri la orizont
între cer şi pământ întoarce
piatra muntelui zidit
în cetate-vis de trecut trăit

şatra aprinde limbile focului
în noapte pictează ziduri
cu umbre şi fantome spre cer
iar piticul stă în căruţă povestind

mă strecor şi ajung acolo unde...
am văzut sclipirea şi iubirea
irişii tăi punând
lumina pe ziduri dansând

şoapte de întuneric stau la taifas
cu fragmente de fulgere căzute
ce vor să spună şi nu răsună
în valea înnegurată fără şoapte

tăcerea este totală iar tu, goală,
în iatac ascuns şi tăinuit acolo sus
unde crenelurile gem…
a vânt de piatră

o să ajung la tine vreodată…
acolo sus
la castel?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

apusuri ce cresc în ochii mei
în cerneluri de roşu
acolo unde se deschid
zăvoare de lumină?
sunt eu acolo sus…
unde pana vulturului fulgeră zări
sau în mine şoptind
tainice colinde?
sunt trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut
prin mine?
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii
oare sunt eu...
ploaie de curcubee în furtuni
când scriu în seri târzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?
sunt eu....
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse
aburii treceri de după furtună
eu…
clipe ce trec tăcute ce nu ştiu răspunsul?
oare sunt eu?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri

m-am simţit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte aşternute pe ochii minţii, tot timpul
unele au fost şi încă mai sunt, ascuţite.
ţipă
înţeapă inima şi sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopţii
oamenii au transformat lumea
în fără

vreau liniştea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără ţipete şi urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo au stat timpurile mele toate

de sus a picurat un bob de albastru
jos s-a întrupat clipa revenirii, fără durere
dincolo de orizont s-a spart tăcerea în fragmente
îmi văd timid braţul ce trupu-ţi în trecut îl cuprinde
cum tresare acum prin cuvinte
un tren şuieră şi îşi duce străinii nopţii, în tăcere
melcul neobosit şi-n paşi de fantomă
în întuneric soarta şi-o duce
la marginea oraşului iubirea se zbate-n noapte
şi strigă cu ghearele, scrijelind trup alb
în cearceafuri de linişti şi-n tainică plăcere
destinul s-a fragmentat pe cărări multimple
împletind trup în fuior de viitor, în timp
am luat la braţ o taină de noapte care mă arde
iar acum aştept să vii încet după mine, pe deal acolo sus
unde cândva în acea casă, au stat timpurile mele toate

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecaţi! Lăsaţi-ne ţara

Pădurea mi-a fost prima casă, sorţii
Copacii! - trecutul infinit în număr -
prin ei de multe ori, când văd pe cer un vultur
mă regăsesc, pipăind umeda ţărână-a vieţii
Acolo-mi cântă fructul, de sus întors
în jos sămânţă
Acolo! văd răsăritul nostru şi-apoi din el
o nouă existenţă
Acolo...
simt obida şi-n ochi tristeţea
simt trecutul sub umbre îngropat şi viaţa
Acolo încet-n gând înşir pe prispa nopţii
haiducul
găndul
tăcerea
iar noaptea
iarna, trecutul şi cuvântul

Cămpia! - mi-a deschis fereastra zării -
mi-a desluşit lumina şi cerul după ploi
Acolo am simţit depărtarea
râul
drumul
căderea vulturului
curcubeul în mii de culori

Marea mi-a vrăjit mintea, sufletul, gândul
Acolo am primit primul sărut
văntul mi-a mângâiat faţa
lumina ochilor tăi
Acolo! - albul tău l-am privit tresărind -
urma trupului tău din nisip, mi-a simţit apăsarea
zgomotul valului a desăvârşit tăcerea
scoica privirea, iar mintea şi ochii tăi spre cer aţintiţi
uimirea

Casa din câmpie mi-a fost fereală de ploi
de haite de fiare, de ger şi de vânt
Acolo copacul cioplit şi înfipt în pământ
mi-a fost blidul, cana
laviţa, nuielele din salcie puse la împletit
fereastra mi-a fost capul iubitei, privind spre răsărit
valea şi pârâul, trupul meu răsucit
mi-a fost...
cărarea săpată între noi şi ei
între apus şi nevoi
Acolo unde soarele bate-n porţi dimineţi
doar el ne îndemna
viaţă! bine te-am regăsit, ridicaţi-vă şi vă treziţi

Acolo-n pădure şi-n câmpie noi am fost
pruncul născut, bătrânul în toiag aplecat
râul în vale printre pietre călcat
femeia tânără între picioare goale strângând
fierbinţeala iubirii
găndurile naşterii
roşul din asfinţit
cuibul păsării din malul opus
cuib de ape cateodată dus
am fost plecarea, reîntorcerea, greşeala
acum vrem să nu mai fim în vânt
hoţilor, plecaţi şi lăsaţi-ne ţara

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puritate

nopţi cu rând am sădit
pe cer
diamante pure între
răsărituri şi apusuri
acolo sus pintre dălţi
ciocane şi covoare
de praf pulbere şi stele
eu meşter chinuit
am sculptat cu ochii minţii
cu raze din ele
bloc de marmură albă
spărgând pură coloană
goală
din piatră chipul tău
răsărind drept stea
piatră dură admirată
pe cer de noapte
lângă maestoasa lună
pudică şi pură

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde murmură izvorul
Şi printre stânci coboară neînfrânt,
În valea unde lăcrimează dorul,
Pe firul ierbii legănat de vânt...

Acolo unde-n lunca solitară,
Pândeşte Luna dintr-un colţ de cer
Şi-acelaşi cânt de nai şi de vioară,
Îl regăsesc prin orişice ungher...

Acolo unde codri goi oftează
Când rândunelele în zbor se duc,
Când rând pe rând cocorii emigrează
Şi se usucă frunzele de nuc...

Acolo unde-s toamne-mbelşugate
Iar primăverile nicicând nu mor
Şi unde iernile-s de basm prin sate
Iar cerul verii n-are niciun nor...

Acolo unde marea-şi cheamă valul
Să mângâie nisipul iar şi iar
Şi Dunărea îmbrăţişează malul
Urmându-şi tainic drumul milenar...

Carpaţii-şi pun cununi de flori pe creste
Şi sunt păstori cu turme la păscut,
Acolo e-un tărâm ca de poveste,
Acolo-i ţara-n care m-am născut...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (1 decembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acolo unde mintea nu e încolţită de frică şi poţi să-ţi ţii capul sus,
Acolo unde cunoaşterea e liberă pentru toţi,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereţii înguşti ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduinţa neobosită îşi întinde braţele spre perfecţiune,
Acolo unde izvorul clar al raţiunii nu şi-a pierdut calea în nisipul mohorât al deşertului obişnuinţelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăşi în tot mai larga gândire şi acţiune,
Acolo în Raiul libertăţii, o, Tată, acolo să se trezească ţara mea!

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O talpă goală pe cer

o umbră am închis în mine
cum o cheamă, nu ştiu!
am luat un fir de suflet şi l-am lipit pe lumina cerului
şi l-am întrebat: mă vezi?
...
am talpa goală, nu calc suflete cu ea
acum unii chiar mă-njură
mă-ntreabă dacă este iubirea mea
Ea? stă acolo lipită de cer
şi aşteptă să treacă timpul

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ

La graniţa
Dintre cer şi pământ
Acolo unde păsările zboară
Ducând cu ele vise
Acolo,
Odată,
Am pierdut un gând.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Maia Dulcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.

O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles... cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.

Deoarece:

Dand... primesti,
Pierzand... gasesti,
Iertand... esti iertat,
Murind... reinvii la viata eterna!

poezie celebră de Sfântul Francisc de Assisi
Adăugat de zinadorina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii acolo

Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poţi rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrăţişează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poţi să admiri imensitatea,
acolo unde
poţi învinge moartea.
Doar acolo
poţi îmbina
viaţa spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poţi primi
lumina credinţei
sevă a fiinţei.
Doar acolo poţi avea
împliniri spectaculoase
şi schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde iarba răsare din pământ
Şi-n firul ei plăpând simbolul vieţii saltă,
Sălbatica-i privire ne pare-atât de-naltă
Şi dorul ei de viaţă ne pare atât de sfânt.

Acolo unde roua se varsă-n dimineţi,
Ţintind mărgăritare pe umbre şi pe flori,
Săgetă de lumină, a astrului din zori,
În murmururi tăcute cântate de poeţi.

Acolo unde floarea ne-mbată de parfum,
Culori nemuritoare şi vise de iubire,
Crescute parcă-n dor, din firul ei subţire,
În leagăne celeste la margine de drum.

Acolo unde noaptea auzi privighetori,
Pierdute voci de îngeri în cântece de iele,
La umbra nevăzută a darnicelor stele,
Pierdute-n bolta-naltă spre clipele din zori.

Acolo unde ploaia ne cântă s-adormim
În tril de picuri mari lovindu-ne tăcerea,
Ascunsă-n glasul ei se-aude adierea
Din valurile mării, pe voci de pantomim.

Acolo unde toamna ne daruie pe noi
Şi câmpul plin de rod ne mângâie privirea,
E ca un loc în care s-a zămislit sfinţirea
În darul vieţii noastre, din fulgere şi ploi.

Acolo unde munţii privesc de sus câmpia
Şi lacrimile-şi curg, din susur de izvoare,
Ducându-şi parcă dorul în nesecata mare,
Acolo suntem noi... acolo-i România

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti puternic, dar nu uita. Acolo unde vrei să ajungi tu, mai vor milioanele. Acolo unde vreau să ajung eu, doar Dumnezeu.

Corneliu Plop (15 martie 2011)
Adăugat de Corneliu Plop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate şi cânt apăsat, viaţa
strune fiindu-mi cârlionţii tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniştită dimineaţă
singurătatea ierbii înalţă tăcerea spre cer
capul tău întors îmi priveşte însă tristeţea
eşti dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viaţa ta trecător

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în faţa

focului zglobiu şi frig frunze
coc plânsul unei amante
torn gaz din ochii tăi furioşi
mi-e dor de tine de-mi vine
să fug în braţele tale
foşneşte sângele la tâmple
sub părul alb prezentul a trecut
şi-mi pare rău că umblu bântuit
de dragoste prin pădurea de aramă

stau la foc şi ucid o melancolie
cu ochii aruncaţi în carul mare
pe cer se pierd între norii-caracatiţă

nici nu mai simt irişii tăi cum străpung
epiderma trasă pe dinţi şi oase
smulg încet luna de pe cer şi pornesc
cu ea în mâinile astea blânde
vreau să ajung la tine şi s-o depun
la picioarele tale lungi până la cer

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile nu se sinucid

piatra, privită prin semne, îmi spune
pietruită-n drumul vieţii, ea-mi cere
paşii să-i număr dinspre început
tâmpla-mi cuprinde durerea
amintirea ochilor tăi plânge
acolo păstrată de timp
nimic nu este ostenit, nici măcar
când eu nu mai exist, dincolo
de-o poartă
văd colţul străzii dărâmat
o urmă de ceaţă trecea ultima dată
când te-am mai zărit
încăperea se certa cu umbre de colţ
cu raze de soare când ochii tăi i-am privit
cornul lunii a fost din început doar iubire
unul acolo unde tu răsăreai
aplecat deasupra lumii soarele mă doare
amintirile scrise pe frunze de toamnă
se întorc de unde au venit
aştept acum pe-o piatră din vârf de munte
din noapte să apari cu-n nou răsărit

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieţii.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.

Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viaţa mie îmi duce puterea
şi simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlineşte.

Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
şi mă prăbuşeşte.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irişii tăi
tremurând în ei găsesc, valul, înălţimea.
Astfel aflăm cum ne duce, pe amândoi
spre adâncul din noi, iubirea.
Punem împreună din noi, câte un pic,
apoi ne gustăm muşcătura buzei sărate
şi împărţim, printre încleştatele mâini,
încet spre viitor, nemurirea.

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crespuscul

pictez scoarţă de timp
în arome
şi…
colorate fâşii
de umbre-lumină
prin asfinţituri
ce spun
că timpul ostenit
are rădăcini întoarse
lasă...
vreau ochiul să vadă
câmpii în şerpuit de ape
tablou capiţă galben viu
tu acolo departe
agăţi de nevăzutul meu
clipa
de soare ce roşu atarnă
la orizont... greu

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!