* * *

Între maluri umezite apa curge fără griji,
Peste pietre şlefuite şi cascade în oglinzi.
Dar amintirile vieţii, frunze verzi în crengi de timp
Ne petrec cu doruri calde, ce sufletul ne cuprind,
Până când încet se pierd şi muţesc după un timp,
Lăsând loc altor mlădiţe să se înfrupte din destin,
Căci viaţa ca şi apa nu se lasă păcălite,
Între maluri umezite ele curg că sunt iubite.

poezie de Valeria Mahok (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Între maluri umezite, apa curge fără griji,
Peste pietre slefuite şi cascade în oglinzi,
Dar, torentele vieţii trec printre atâtea uşi...
Până când toate se închid,
Şi rămân doar spirit mut.

poezie de Valeria Mahok (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apune soarele între maluri de cer şi pământ,
Vise între visuri se petrec în valuri,
Căci toate în lume au un deznodământ.

Valeria Mahok (15 august 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apune soarele între maluri,
Vise între visuri se petrec în valuri,
Dar toate sfârşesc în mormânt.

Valeria Mahok (2 aprilie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maluri de prut

Curge Prutul intre noi si plange,
Ca ni-i greu si lui la fel i-i greu,
La un val de apa, trei de sange,
Bietul Prut uitat de Dumnezeu!

Lumea se mai stinge, se mai naste,
E ghimpata sarma dintre frati!
Vom avea si noi o zi de Paste,
Hai romani, din moarte inviati!

Dar de peste Prut ridica frate,
Ochii tai de-a dreptu-n ochii mei!
Le vom face rand pe rand pe toate,
Daca eu mai vreau si tu mai vrei!

Maluri de Prut, apa in streang!
Maluri de Prut, apa in streang!

Nu va fi nici urma dintr-o apa,
Care ne-a durut si ne-a ranit,
Va ramane alt pamant sa-ncapa,
Prutul, ca o muchie de cutit!

Curge Prutul intre tari romane,
I se-aude plangerea in Carpati!
Olt si Mures sar ca sa-l ingane,
Jiu si Nistru, voi ce asteptati?

Si din cer intregul loc arata,
Ca un rai insangerat la brau!
Vino frate sa legam odata,
Malurile tragicului rau!

Maluri de Prut, apa in streang!
Maluri de Prut, apa in streang!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice val... un ideal

Apa curge între maluri,
Spumegând de idealuri.
Orice val, un ideal,
Doar tu îl poţi ţine în frâu,
Încălecându-l ca pe-un cal.
De ai un ţel, un scop,
Urcă la cârma bărcii,
Pornind pe drumul vieţii!
Căci ţie-n vene îţi curge sânge, nu nisip!
Şi eu aud decât un pescăruş
Plângând trecuta zi.
Apa şi valul,
Eu şi tu, mereu împreună
Trăind clipele şi iubirea
Pe acelaşi mal al apei curgătoare.
Eu cânt nepăsător cântecul zilei,
Spunându-ţi: "vâsleşte, barcagiule!"
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de noapte

Curg pletele nopţii peste Eminesciene crânguri,
Ca aurul Lunii peste muntoase vârfuri.
Lanuri de stele clipesc peste gânduri,
Oameni şi păsări se cufundă în adânci cânturi.
Râuri repezi netezesc pietre între vechi maluri,
Pentru tine iubite scriu rânduri, în valuri...
Muza nopţii îmi zâmbeşte misterioasă,
Ca o nimfă cuminte, tăcută, sfioasă,
Şi cu dulceaţa mierii poetice,
Mă ispiteşte prietenoasă.
Grăbeşte paşii iubite şi vino mai repede acasă.
Lângă fereastră să ascultăm pulsul nopţii divine,
Căci timpul se scurge fără regrete, fără suspine...
În hamacul nopţii, Sonata lunii să ne răsfeţe,
Icoane de mulţumire alunge orice tristeţe.
Oda bucuriei iubirii să i se închine,
Pe notele muzicii, fermecate vecine.
În piaţa cerului îngerii pentru noi să se roage,
Fericirea zilelor ce vor veni
Niciodată să nu ne lase în pace.

Muză poetică în gânduri de noapte,
Dantelă din versuri ritmate,
Acum eşti aproape, dar mâine departe.

poezie de Valeria Mahok (20 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valuri line de iubire

Alene coborând pe dealuri
Încet amurgul s-a lăsat
Nici apa nu şopteşte-n maluri
Şi-atâta linişte e-n sat.

În grabă una câte una
Făcliile nopţii s-aprind
În zare se vesteşte luna
Iar eu în braţe te cuprind...

Şi îmbătaţi de fericire
La piept strângându-te cu dor
Pe valuri line de iubire
Ne legănăm plutind uşor.

Nu ştim, e cânt sau poezie
Un freamăt dulce în frunziş
E noapte clară şi târzie
Căci timpul trece pe furiş.

Răpiţi de vraja fără seamăn
Am vrea ca vremea-n loc să stea
Când visurile noastre deapăn
Cu fir de doruri dragostea.

Iubito!... Iubite!... şoptim cu drag
Sfânt adevăr cât ne iubim
Cu-al lacrimilor mândru şirag
Noi inimile ne-mpodobim.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai am timp

Nu mai am timp, iubite,
Să mai plâng pe umărul tău,
Căci a secat de mult
Lacrima din ochiul meu.
Nu mai am timp, iubite,
Să mai alerg după iluzii bizare
Şi după o dragoste care încet dispare,
Nu mai am timp, iubite,
Să-ţi mai spun că te iubesc,
Căci eu în altă lume trăiesc,
Te-am aşteptat şi adorat
Ca pe un zeu!
Dar de acum nu mai am timp
Pentru tine, iubitul meu.

poezie de Vladimir Potlog (2 august 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile umezite de lacrimi se usucă pe sfoara de rufe întinsă între două inimi.

aforism de Ionuţ Caragea din Căutătorul de amintiri (7 septembrie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre poezie

Poezia vine-în valuri.
Nu vine toată odată.
E ca apa între maluri
Când vine învolburată.

Precum apa în cascadă,
Cuvintele te inundă.
Pe hârtie-încep să cadă
Şi-n poezie abundă.

În cădere dau lumină
Celui care le citeşte.
Îi face viaţa senină,
Inima îi răcoreşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Sub o salcie bătrână
Cu pletele lungi în vânt
Curge un râuşor de munte
Amintiri cu el purtând,
Peste pietre şlefuite
De valuri unse de vânt.

Pe-o bancuţă învechită
Şi-o măsuţă tot la fel,
Lovite de râul rece
Ca sărutul unei ierni
Îmi şopteai cuvinte alese,
Ca florilor de pe cer.

Naşă ne-a fost Luna plină,
Martori ochii curioşi
Şi nuntaşi tot păsăretul
Din frunzişul cel stufos,
Când ne alintam duios
Uitând cum se scurge timpul.

Prin al câmpului steluţe
Am sfinţit frumosul blând
Cu picioarele desculţe,
Buchete, fără jurăminte multe,
Căci noi ştim ce am petrecut,
Amintirile au suflet.

Anii au trecut ca gândul
Şi-am îmbătrânit cu timpul
Flăcările tinereţii încet, încet s-au topit,
Dar iubirea ne-aminteşte
Că degeaba n-am trăit,
Sfinţindu-i icoana sfântă.

poezie de Valeria Mahok (6 mai 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despletită-n mii de fire ...

De prin picuri adunate
Din pâraiele umflate,
Rătăcite în avaluri
Prinse-n menghină-ntre maluri,
Pic cu pic sporiră râul,
Ce se-nvârte ca şi brâul
Şi cu muget se prăvale
Peste pietre ancestrale.
Lovind, valuri după valuri,
Scurmă iute înspre maluri,-
Negăsind zăgazuri rupte
N-au putut să se înfrupte.
Nevoite-au fost, cu trudă,
Înfruntând natura crudă,
Să-şi croiască pe-ndelete
Alte drumuri deşuchete.
Vor răzbi într-o grăbire
Adunând ca suvenire,
Oameni, case, acareturi,
Ca în lupte pe afeturi.
De nu vor rătăci matca,
Încleştând de ciudă falca,
Ajunse la disperare
Vor părea mai răbdătoare,
Şi în undele-i tihnite
De raze însufletite,
Copii mulţi, cât pietre-n prunduri,
Se vor scălda rânduri, rânduri...
Când se vor buluci norii,
Apa trece-n scocul morii,
Mestecând cu dinţi de piatră,
Boabe de grâu, pentru vatră.
Şi-apoi trece mai departe
Între maluri se tot zbate,
Despletită-n mii de fire,
Are-n luncă întâlnire.
Mânioasă şi avidă,
E în stare să ucidă.
Târziu, poposeşte-n mare,
Trecând văi, călcând ponoare,
Răpusă de ostenire,
S-a dus în nemărginire...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între malurile durerii şi plăcerii curge râul vieţii. Numai atunci când mintea refuză să curgă odată cu viaţa şi se poticneşte de maluri ea devine o problemă. Prin curgere o dată cu viaţa eu înţeleg acceptare – lăsând să vină ce vine şi să treacă ce trece. Nu dori, nu te teme, observă actualul aşa cum este şi atunci când se întâmplă, căci tu nu eşti ceea ce se petrece, ci cel căruia i se petrece. În ultimă instanţă, tu nu eşti nici măcar observatorul. Tu eşti potenţialitatea ultimă a cărei manifestare şi expresie este conştiinţa atotcuprinzătoare.

Nisargadatta Maharaj în Eu sunt acela
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Prefacă-se în pietre munţii-nalţi şi grei
Când se vor prăvăli pe umerii mei
Prefacă-se-n nisip bolovănişul tot
Acoperă-l marea cu mine cu tot
Roiască vulturii mândrii peste valuri
Cătând vreun vârf de catarg între maluri
Acoperă potopul întregul Pământ
Rămână doar catarge legănate de vânt
Doar vulturii mândrii rotind peste valuri
Catarge trosnind şi nici urmă de maluri.

poezie de Mihail Mataringa (23 ianuarie 2005)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri verzi...

La umbra salciei pletoase adesea am poposit
Şi pe băncuţa firavă ca mintea omenească,
Multe lucruri în şoaptă ne-am vorbit,
Multe fapte au pecetluit iubirea noastră.

Vecinul salciei, un râuleţ de munte
Se zbătea iute între maluri, ca gândul în torente...
În valuri reci, voioase, cristaline,
Când pleata salciei a lene în apă atârna;
Vântul uşor o mângâia pe fruntea verde,
Iar gândurile noastre se împleticeau ciudat,
Sub matinale gene, dulci, răzleţe,
Doi tineri răsfăţaţi fără pereche,
Când soarele de după deal pândea.

Masa cea rotundă de alături,
Cu amintiri voioase şi de neuitat,
Ne îmbia de fiecare dată să ne oprim în loc,
Să-i complectăm tăcerea şi spiritul de gazdă,
Cu gânduri bune şi încă o poveste,
În cartea vieţii, din enigmatic raft.

Când noaptea rece pe umeri ne cădea,
Un foc măreţ sub ochi de stele vii ne încălzea povestea,
Cu lumânări aprinse îi răsfăţam centura
Şi îi pecetluiam în minte frumuseţea,
Când martorii jocului nostru naiv
Cu ochii dilataţi se minunau.

La umbra salciei pletoase lăsatam amintiri de vis,
Trăite cu patos nefiresc, doar de noi doi simţite
Iar din ţigara timpului fumam nesăţios,
Parcă simţeam că totul şi toate-s pe sfârşite,
Ca orice lucru din lume, omenesc.

Salcia într-o zi a fost tăiată crunt...
Aşa cum timpul taie din lista omului iubirea,
Iar masa amintirilor hazlii a dispărut,
Lăsând în locul ei îmbătrânit tăcerea.

Doar râuleţul repejor ne poartă amintirile în timp,
Căci drumul lui întortocheat ca firea omenească,
Pe lângă noi şi-acum trece grăbit, cu vântul,
Ce matură în amurg ecourile de iubire ale tuturor,
Lăsând în urma lui necruţătoare dorul.

poezie de Valeria Mahok (29 martie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Herculane

Ad aquas Hercules
Sacras and mediam

Curge Cerna învolburată
Şerpuind prin Herculane,
Povestind în graiul său,
Amintirile romane,
Ce le-a strâns pe drum de ape,
De vreo două mii de ani,
De pe vremea încleştării,
Dintre daci şi între romani.

Peste pietre risipite,
Cerna-alunecă într-una,
Astăzi de-altfel, ca şi mâine,
Cum a curs dintotdeauna,
De o parte şi de alta
Şir de munţi tot stau de strajă,
Îmbărcaţi în haină verde
Şi învăluiţi în vrajă.

Curg izvoare cu-apă caldă
Din adânc de Herculane,
Ape tămăduitoare,
Strânse-n termele romane,
Alungând dureri din oase
Cu puterea lor eternă
Într-un loc fermecător,
Unde curge mândra Cernă.

Măreţie peste veacuri,
Nestemat fără măsură,
Dar al neamului străbun
Şi primit de la Natură,
Vremurilor fără capăt
În decursul altor vieţi,
Tu vei da mereu speranţe,
Mângâieri la bătrâneţi,

Încântarea fără seamăn,
Dintr-o vreme ce-i ucisă,
Punând file-nălţătoare-n
Cartea vieţilor deschisă.
Unde-i lumea de-altădată,
Unde-s oştile romane,
Ce-am trăit în clipa aceea,
Într-un loc la Herculane?!

Totu-a curs la fel ca Cerna,
Într-o dulce risipire,
Lăsând timpului şi nouă
Doar o scumpă moştenire.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Siretul copilariei

Imensitatea gliei oprită stă sub ţărm
Tăiat de apa dură şi rece lasă semn,
Un piedestal pe care nu poate să mai urce
Şi umezeala apei spre luncă o aduce.

El poartă înspre mare pe valurile tulburi,
Prisosul ce natura aruncă de prin cuiburi,
Aruncă înspre maluri reziduuri putrezite,
Ce-au fost utile poate, dar nu mai sunt iubite.

Şiret el şerpuieşte şi îşi adună pruncii,
Care la fel ca dânsul dau umezeală luncii,
El sapă pe sub maluri spre a-şi lua tributul,
Aduce cu el moartea, sfidând necunoscutul.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina...

Caut lumina divină, sufletul să mi-l inunde,
Ca apa curată făptura omenească
Sau ca văzduhul suflarea păsărească.
Caut iubirea adevărată să-mi răsfăţ inima,
Ca noaptea instelată
În viaţa mea sau peste iubirea lumii toată.
Caut raiul pământesc şi frumuseţea lui,
Căci fără de ele, chiar n-are rost să trăiesc.

Dar unde-i lumina divină?
La câţi ani lumină?
Şi iubirea visată...
La ce distanţă de lume, de mine?
Noroc cu raiul naturii altruiste,
Că încă mai există şi are vise.

Şi, ce sunt lumina, iubirea, frumosul?
După care orbecăim cu toţii până la moarte,
Decât sfânta înţelepciune,
Sau pacea şi armonia oamenilor
În lume şi în toate.

poezie de Valeria Mahok (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natural

într-un mod derizoriu
eram un troglodit al sistemului
îmi lăsam conştiinţa să odihnească acasă
când mă forţam să descopăr realitatea din afară
mă pierdeam în lucruri puerile

natural
trăiam într-o lume fictivă
cu senzaţia de moarte spirituală

atâta timp cât nu interesează pe nimeni
nici pe mine nu mă interesează
şi viaţa curge din instinct
ca o apă între maluri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp liber

Ce-i viaţa, dacă–între cristelniţă şi ţintirim,
Nu avem timp să stăm şi să privim?

N-avem timp o oră sub ramurile verzi
Să stăm privind lipsiţi de griji - ca vaca din cirezi.

N-avem timp să vedem când trecem prin păduri
Cum veveriţe-ascund alunele sub muri.

Nu-i timp să vedem ziua, trecând pe lângă ele,
Râuri pline de scântei, ca nopţile de stele.

N-avem timp să-napoiem surâsul dimineţii,
Şi să privim coapsele şi dansul Frumuseţii.

N-avem timp să aşteptam, privind a buzelor dulceaţă,
Cum se-ntinde surâsul pornit din ochi pe-ntrega faţă.

Ce fel de viaţă-între cristelniţă şi ţintirim
Ducem noi – care n-avem timp să stăm şi să privim?

poezie de W.H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!