Cântec de seară
Am trecut, aseară, obosit un pic,
Pe la cârciumioară, arșița să-mi stingă
Două-trei pahare, c-altceva... nimic
N-ar putea, din suflet, oful să-mi învingă,
Cât ar fi de mic.
Da' să vezi minune! După un rachiu,
A venit un altul și-a venit la halbă
Din mânuță caldă. Cum să mă abțiu
Când necazu-i negru, fericirea-i albă,
Eu... privind sașiu.
Doamne, ce mândrețe! Doamne, ce minuni
Tresăreau spre mine din a dânsei ie!
Ochii ei sălbatici, cînd mai verzi, când bruni,
Scânteiau prin crâșmă cum îmi place mie,
Mie, oameni buni!
Pașii ei... plutire! Și ce gură-avea!
Rumenă visare! Și melancolie!
Strașnică făptură! Cred că, de-ar putea
M-ar trezi din visul care-mi place mie...
Mort... în crâșma sa.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre victorie
- poezii despre verde
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre ochi
- poezii despre oameni buni
- poezii despre negru
- poezii despre mâini
Citate similare
De-ar putea
De-ar putea luna să cânte
Printre stele, către zi
Și luceferi s-o asculte,
Poate, poate-aș mai iubi.
De-ar putea gândul să curgă
Înspre tine-ndrăgostit,
Când stau zorile să plângă,
Poate, poate-aș fi venit.
De-ar putea visul să fie
Floare albă sau parfum,
Sărutări pe buze-o mie,
Poate, poate-ți pun acum.
De-ar putea iubirea-n ploaie
Să ne spele de trecut,
Când e sufletu-n văpaie,
Poate, poate, am sa uit
De-ar putea sărutu-n noapte
Și-n destin, a ne uni,
Mângâindu-te cu șoapte,
Poate, poate, voi veni.
De-ar putea să fie soare
Și lumină... peste noi,
Aruncând tot ce ne doare,
Poate, poate, vom fi doi.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Zorii din apus
De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aș putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aș ruga:
Nu știe ce e plânsul, își vede calea sa.
Îl știu, îl simt și-l înțeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace
Cum aș putea, când Soarele apune,
Din roua dimineții, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu ești prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?
Cum aș putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu știu!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre rouă, poezii despre jocuri, poezii despre iubire sau poezii despre dimineață
N-aș putea...
Ce-aș putea eu oare, oare ce-aș putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aș putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aș face față ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ține un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aș putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...
Ce-aș putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aș culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.
Și prin ce putere aș putea lupta
Dacă n-aș primi-o chiar din mâna Ta?
Aș putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aș putea nimic...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie, poezii despre flori, poezii despre cuvinte sau poezii despre creștere
Vama iubirii
Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când ești în jur, în gânduri și-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?
Iubirea mea nu știe ce e dorul!
Cum ar putea, când știe că îmi ești
aceea ce,-n credințele lumești,
din inima-mi privește viitorul?
Să-mi fie dor? Nu-mi e, și nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine și te cheamă.
Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă, poezii despre gânduri, poezii despre dor, poezii despre viitor sau poezii despre promisiuni
Vama iubirii
Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când ești în jur, în gânduri și-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?
Iubirea mea nu știe ce e dorul!
Cum ar putea, când știe că îmi ești
aceea ce-n credințele lumești
din inima-mi privește viitorul?
Să-mi fie dor? Nu-mi e și nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine și te cheamă.
Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strop de cer
Erai un vis și te visam frumos
În nopțile singurătății mele:
Îmi apăreai tăcut, misterios,
Și mă-nsoțeai în zboruri printre stele.
Dar ai ieșit din vis, te-ai întrupat
Așa cum te visasem: o zeiță
Pășind spre mine, strop din cer plecat
Să curme, dintr-un suflet, o arșiță.
Cum ai venit și cine pot fi cei
Ce mi te-au dat să-mi cânți făr-a-mi cânta,
Să mă privești chiar fără-a mă vedea
Și să îmi fii tot ce-aș putea visa?
Cum voi putea să-i răsplătesc pe-acei
Ce te-au trimis aici, în lumea mea?
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre singurătate, poezii despre răsplată sau poezii despre frumusețe
Solar
Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalță-n zare
să-mi agăț palmele de soare.
Și cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.
Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
și ultimul pic de sudoare...
să-l am în arșița de soare.
Fac cald și eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am și eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.
Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!
... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre Soare, poezii despre lumânări, poezii despre infinit sau poezii despre cunoaștere
Cântecul stelelor
Încerc din răsputeri, privind la stele,
să descifrez, în tremuratul lor,
mesajul ce-ar putea, pe loc, să-mi spele
din gânduri, amintirile ce dor.
Aștept s-aud un cânt ca altădată,
când le priveam, cu ochii larg deschiși,
cu inima zvâcnind, înaripată,
cu mintea fără norii indeciși.
Dar tot ce-aud e un cântat de greieri
și e plăcut, e-o bucurie-n el
ce-alungă-n amintiri ce le cutreieri,
tot ce a fost și nu mai e la fel.
Sunt vindecat sau mi se pare mie?
Nimic în jur nu pare că-i lumesc,
iar steaua care ar putea să știe
se-ascunde și nu-mi spune: te iubesc!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre nori sau poezii despre inimă
Îmi place epigrama lui
Despre Albu Eugen,
Aș scrie epigrame-o mie,
Nu fiidcă-i cel mai tare-n gen,
Dar "ăsta-i ăla"... care-mi place mie.
epigramă de Vasile Iușan din Am cap de neamț, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe epigrame despre superlative, epigrame despre epigrame sau epigrame despre Eugen Albu
Visul cel dintâi
Îmi place cum te bucuri,
Îmi place cum dansezi,
Îmi placi în orice clipă
Din zi sau când visezi.
Ești cântec, bucurie,
Ești dorul meu prezent
În timpul care trece,
În lipsa ta, prea lent.
Ești îngerul iubirii
Din visul cel dintâi
Când noaptea mă cuprinde
Și numai tu rămâi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre îngeri sau poezii despre prezent
O minune
Țăranii-mi spun, cinstiți la vorbă,
Că-s oameni drepți și buni:
"Pădurea asta e vestită,
Vestită în minuni!...
Atâția suferinzi făcut-a
De viață s-aibă parte,
Când se credeau ajunși aproape
De ne-ndurata moarte.
Din multe locuri depărtate,
Vin oameni ca s-o vază,
Și de mândrețea-i fără seamăn,
Adânc se minunează!"
Ascult și-ncep să cred ca dânșii
Minunile aceste,
Cum un copil se-nfiorează
De orice și ce poveste.
Dar aș voi să-ntreb pe unul,
El singur doar mi-o spune,
Dac-ar putea ca să mai facă
Pădurea o minune:
Să-mi risipească stolul negru
De nopți și zile rele,
Și să-mi redea nemărginitul
Iluziilor mele!...
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre viață, poezii despre păduri, poezii despre moarte sau poezii despre copilărie
Moarte, tu n-ai nume de om
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o nevastă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
un copil și o nevastă care au lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-ncet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre tristețe
Îmi place
cum te tăvălești prin zăpezi
în prima lună din an
de parcă ai putea să nu vezi
în prima lună din an
ochii mei numai flăcări în prima
înfățișare în fața
copacilor verzi - cu
împodobire de iarnă (?!)... de-ai ști
nebunia cum sfarmă
gingiile frunzelor înghețate
da
atunci ai înțelege ai pricepe că-mi place
cum tăvălești prin zăpezi
un corp minunat, înghețat
încă-nainte de-a se
naște cu tortul cu lumânări
ră-puse simetric
si
metric
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre zăpadă, poezii despre nebunie, poezii despre naștere sau poezii despre iarnă
Dor de copil
De-ai ști, tu, pom, ce supărată sunt,
mi-ai spune o poveste cu prințese
ori cu croitorașul care țese,
sau... ce crezi tu ca dorul să-mi înfrunt,
Să pot și eu să mă mai joc un pic
așa cum îmi plăcea: cu păpușica
pe care mi-a adus-o-n dar mămica
atunci când tata nu mi-a dat nimic.
El a venit o clipă și-a plecat
iar azi mi-a zis că ar putea să vină,
dar n-a venit și iar m-a supărat.
Nu știu ce a putut să intervină,
dar știu că ore-n șir l-am așteptat
și îmi e dor și nimeni nu m-alină.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre vinovăție, poezii despre tată, poezii despre păpuși sau poezii despre mamă
Miracol
Așezați la gura sobii
(Soba-i soarele pătrat)
Dă-mi, pământule, cu bobii,
După cum ne-am mai jucat.
Culcă-te tu și visează,
Eu te scormon și te ar,
Și-o să vezi, pe la nămiază,
Că nu-i jocul în zadar.
Lasă-ți cum îmi place mie,
Somnul greu pe seama mea,
Pun un bob și-mi dai o mie.
Dormi și nu te deștepta.
Te-oi trezi eu, bunăoară,
După sacii de la moară.
Nici eu știu, nici tu cunoști,
Și-o să râdem ca doi proști.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Frunze (1961)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre râs, poezii despre prostie sau poezii despre gură
Moarte, tu n-ai nume de Om
(scris pe patul de spital, aprilie 2018)
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o mamă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertate în singurătate
Îmi place uneori, chiar de m-apasă
și-n brațe reci de ziduri viața-mi strânge,
îmi place căci din gânduri mai înfrânge
când ea, singurătatea, mi-e aleasă.
Îmi dă un sentiment de siguranță,
de liniște în clipa de visare,
mi-aduce începuturi de uitare
și îmi ascunde ultima speranță
Îmi place, dar nu azi și... cât mai rar;
singurătății nu mă dau în zile
când gândurile-mi zboară spre idile,
sau când iubirea-mi cere ca, măcar,
cu gesturi măsurate, dar febrile,
doar libertății să mă dau în dar.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre libertate, poezii despre înfrângere, poezii despre început, poezii despre zbor sau poezii despre uitare
Rostogolire spre cer
Tu
niciodată nu știi
cât mi-e de greu în fiecare noapte
cât de banal
ca un scrum de țigară
niciodată nu vei ști
cât de mult mi-am dorit să-ți pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă
aș fi vrut să am timp
să pun coperți iubirii noastre
să-ți vorbesc despre ploi
dar știu că versurile și mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie
am să cobor peste ape și undeva
aproape de liniștea zăpezilor
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere
acum
îmi vine să râd
e ca și cum te-aș invita să-mi vezi
un pic din moarte
nu e simplu
am să plâng într-una de frig
n-am să știu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea și credința mea
n-am să știu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale
îmi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înțeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârșit
peste o mie de gânduri, o mie de ape
voi muri frumos
fără să știu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greșit
poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre vorbire sau poezii despre toamnă
Mai dă-mi vreme
Anii vin și trec prea iute
Mulți, puțini, cum ne e dat,
N-au urechi ca să asculte
Ruga noastră, au zburat.
Stau atunci și mă gândesc
Ce-mi rămâne-n urmă mie?
Am știut cum să trăiesc
Punând suflu chezășie?
Pierzând zilele de-a rândul
Cu îndemnuri trecătoare,
Încropind din aburi, visul
Ce pierea la simpla boare.
Socotind cum clipa pleacă
Și doar grija îmi rămâne,
Văzând luntrea că se-neacă
Am vâslit spre-nchinăciune.
Te rog, Doamne, mai dă-mi vreme
Să ating al meu liman!
Spune-mi, Doamne: "Nu te teme!"
Când am frică și alean.
Pentru suflet dă-mi o haină
Din iertare și iubire,
Să o spăl în mare taină
În lumină și smerire.
Nu vreau inimă pustie
Din argint și nestemate,
Fă-o, Doamne, simplă, vie
Să o simt în piept cum bate.
Când din lume am să plec,
Nu știu când, poate și mâine,
Fie-mi ceasul bun să trec
Vămile ce duc spre Tine.
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație sau poezii despre urechi
Iartă-mă, prieten
Tu iartă-mă, prieten, n-am vrut a-ți face răul,
Nici în vis nu gândit-am c-am să-mi aud ecoul
Din vocea-mi răgușită, din starea-mi de pierzare
Acum spre tine, prieten, mă-nclin să-mi cer iertare.
Mi-ar fi plăcut și mie să am calea ușoară
Să nu trec în viață prin lucruri ce-or să doară
Treptat, deodată sau chiar atunci pe loc, loveau
Ca ciocanul în cuiul de când Îl răstigneau.
De-ar fi așa ușor, nu toți ar alege-asemeni?
Oh, Doamne, cât de multe prin încercări îmi semeni
În suflet și în minte, în corp și în simțiri!
De-aș fi măcar capabil să-ți aduc împliniri...
Mai lasă-mi al tău suflet să încălzească încă
Pentru ultima oară răsuflul meu de stâncă.
Oferă al tău zâmbet întreg oriunde-n cale
Și tot întregi primi-vei iubirile totale.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre stânci, poezii despre prietenie, poezii despre iertare sau poezii despre corp